Pace cartierului

Newham Town Hall

Imi place zona in care locuiesc. Nu e perfecta, dar atributul asta e oricum rezervat divinitatii. Si are si o reputatie proasta. „Am auzit ca in est e nasol de tot” e un text pe care il aud aproape neschimbat la multi nou-veniti in Londra. „In Camden am auzit ca e misto”, continua ei. Asta e momentul in care trebuie sa ma lupt cu impulsul de a le lovi fata cu un obiect contondent pana cand fac loc pentru prejudecati sa iasa afara. Camden e groaznic. Reputatia proasta a estului cred ca se datoreaza a doua caracteristici complet neintelese de occidentali, poate cu atat mai neintelese cu cat e mai mare fervoarea cu care se declara fascinati de misticul Indiei si multiculturali din nastere.

In primul rand, estul e ieftin. Newham si Barking sunt doua din cele mai sarace zone ale Londrei si implicit si costurile locuintelor sunt mai mici. Dar doar in lumea noastra sucita asta e un defect. Mie mi se pare o calitate.

Apoi, e cartierul imigrantilor orientali. Din Whitechapel pana in Dagenham East majoritatea locuitorilor e formata din imigranti arabi si indieni, chit ca unii dintre ei sunt la a 3-a sau a 4-a generatie. Whitechapel e centrul islamic al jumatatii de est a Londrei, in timp ce perimetrul dintre Manor Road, la vest, Barking Road la sud, Romford Road la nord si North Circular Road la est e populat in majoritate de indieni. West Bombay ii zic eu, amuzat si incorect politic, dar adevarul e ca sunt indieni de peste tot: din Pakistan, din Bangladesh, din Sri Lanka si din toata India. Arieni, dravidieni, sikhi, tamili... nu prea stiu cum sa-i deosebesc. Dar India si statele satelit alcatuiesc asa o varietate de rase, limbi, religii, culturi si obiceiuri incat e extrem de ignorant sa-i plasezi pe toti sub un atribut unic.

Iar europenilor se pare ca nu le plac indienii. Mai ales romanilor, care ii asimileaza cu tiganii si le taie, prin asta, orice drept pe care statutul lor de om si carta Natiunilor Unite incearca sa li-l garanteze. Eu traiesc bine mersi in East Ham, in inima cartierului asta de indieni de aproape un an. Sigur ca nici mie nu-mi place ca e aglomerat la metrou, ca e aglomerat pe trotuar, ca e coada oricand, indiferent ca te grabesti sau nu si ca toate magazinele sunt tot timpul pline. Dar ce se intampla aici nu e la magnitutdinea cartierului Militari, sub nici o forma. In plus, lucrurile se desfasoara mult mai armonios. Nu iti risti viata la fiecare traversare, masinile merg incet si foarte-foarte rar se intampla sa fii claxonat, indiferent cat de mare e gogomania pe care ai facut-o. Oamenii iti zambesc, iti cer scuze cand isi dau seama ca-ti sunt in drum si-ti zic „brother” fara sa te intrebe de religie sau de culoarea pielii. Daca sunt si nesuferiti, majoritatea sunt est-europeni. Romani, polonezi, letoni, ucrainieni. Eish, saracul, nu cred sa fi auzit de Romania pana foarte de curand, iar acum e foarte atent cand trebuie sa faca afaceri cu romani, nu cumva sa fie din Moldova. Si, chestie destul de importanta, e un cartier extrem de sigur. De multe ori usa casei mele e descuiata, iar noaptea te poti plimba cu toata linistea pe strazi, indiferent cat de femeie, cat de tanara si cat de atractiva ai fi.

Vazusem treaba asta mai de mult, dar astazi mi-am dat seama de ea cu toata claritatea: la sud de Barking Road, aerul se schimba dintr-o data. Dintr-un motiv sau altul, dincolo de primarie orasul nu mai arata ca o metropola indiana, ci ca o suburbie englezeasca. La marginea dinspre nord sunt ingramadite primaria, biblioteca, facultatea, politia si pompierii, apoi urmeaza parcul central langa care e The Hammers Free House, crasma unde am vazut cateva meciuri si care e decorata cu momente reprezentative din istoria ciocanarilor, cu postere cu Bobby Moore sau Martin Peters si cu programe ale diverselor finale de cupa de prin anii '70.

Iar suburbia asta este, am realizat astazi, tare frumoasa. A devenit repede una din plimbarile mele favorite, traversarea Beckton District si feribotul pana in Woolwich, dar abia azi mi-am dat seama de ce. Nici n-apuci bine sa lasi in urma Central Park si imediat te intampina East Ham Nature Reserve and Visitor Centre. La intrare, biserica Maria Magdalena care dateaza din secolul 17 si care arata, ca mai toate bisericile din epoca, ca un mini-castel medieval. Unele din pietrele de mormant din curte sunt tot atat de vechi. Iedera si veveritele nu se sinchisesc insa de asta, si isi vad de viata lor intr-o ciclica atemporalitate pe care noi, oamenii, vanati de vastitatea eternitatii, nu putem decat s-o admiram fara speranta de a o si intelege. 01:19