Urmaresc activitatea online a
retelei Actionam Responsabil cam de cand a aparut. Am tot incercat
sa-mi dau seama cine e in spatele ei si care e treaba cu JCI International. Desi faceau totul cum trebuie si nu i-am prins cu pasi
sau intentii gresite, eram suspicios in legatura cu ei din simplul
motiv ca erau finantati din bani de la POSDRU. Si am prejudecati
foarte puternice legate de finantarile POS. Stiu ca banii de acolo se
obtin foarte greu, pentru ca sunt indeobste rezervati pentru
„prieteni”. Pentru Cosa Nostra, mafia institutionalizata
romaneasca. Ca sa iei bani de la Phare trebuie sa ai niste prieteni
potriviti. Ceea ce e o tampenie, pentru ca multi oameni cinstiti au
incercat sa ia bani prin programele POS si n-au reusit, pentru ca au
fost atat de naivi incat sa-si imagineze ca e suficient sa
indeplinesti conditiile impuse de Uniunea Europeana. Ceea ce a dus la
o absorbtie redusa a fondurilor europene (mi s-a parut cel putin
ciudat cand am auzit asta. Chiar asa, nici sa delapideze nu sunt in
stare?), ceea ce a dus la suparari si amenintari dinspre dl. Barroso
inspre Romania. In fine, treaba lor. Cum-necum, au fost si oameni
bine-intentionati care au reusit sa puna mana pe bani europeni,
pentru ca au fost suficient de descurcareti sa gaseasca firma de
„consultanta” potrivita.
Sunt convins ca si oamenii de la JCI
au oarece prieteni potriviti, convingere intarita de faptul ca au
reusit sa deschida dialoul cu guvernul legat de documentul StrategiaNationala de Promovare a Responsabilitatii Sociale 2011-2016. Imi
amintesc cat de uimiti si revoltati in egala masura au fost
activistii din CSR mai prin primavara, cand au citit documentul si
si-au dat seama ca e inept si ca nici o autoritate CSR din domeniul
privat nu a fost consultata in scrierea lui. Stiu ca oamenii au
pierdut in general orice speranta legata de o functionare adecvata a
aparatului institutional guvernamental din Romania, si pe buna
dreptate, dar pana la urma Statul e o chestie de care ne lovim prea
mult si prea des ca sa-l putem ignora. Asa ca initiativa JCI de a
pune la aceeasi masa activisti CSR cu reprezentanti ai guvernului mi
se pare una grozava si extrem de utila, chit ca rezultatele or sa se
vada abia peste ceva timp, si doar daca dialogul va fi continuat
intr-un mod sustinut. Discutia de vineri a fost, cum ar spune Lao
Tzi, primul pas din calatoria din 1000 de li.
De notat atitudinea reprezentantilor
guvernamentali in primul rand: cei doi secretari de stat anuntati ca
deschizatori de conferinta, Dan Mihalache si Denisa Patrascu, n-au
venit. Sa consideram faptul ca si-au cerut scuze un minim de decenta,
gandindu-ne ca puteau foarte bine sa-si vada de treaba? Nici macar nu
stim dac-au facut asta, doar Rodica Lupu a fost cea care si-a cerut
scuze in numele lor. Momentul citirii declaratiei lui Dan Mihalache a
fost de un penibil demn de plenul parlamentului, nu de o sala cu
oameni care incearca sa faca lucruri constructive. Mai departe,
Mihaela Toader, suplinitoarea d-lui Mihalache, a stat doar pana cu
putin inainte sa spuna ceva util. In locul ei a venit Dragos Negoita,
expert. De domnul Negoita am fost foarte placut surprins. N-a ascuns
deloc faptul ca e la fel de descurajat ca noi toti de cat de prost
functioneaza aparatul administrativ si mi-a parut genul de om cu care
se poate discuta. Portita de intrare, fisura din barajul mafiot
guvernamental, genul de om pe care e bine sa-l ai in reteaua secreta
de oameni cu care se poate lucra de care vorbea Mircea Toma. Mi-a
placut si de Victor Iliescu, consilier la Ministerul Educatiei, si de
faptul ca – desi a ignorat intrebarile incomode – a incercat sa
indrepte discutia pe un fagas constructiv mai degraba decat in
directia acuzelor reciproce.
Pentru ca pana la urma de asta e
vorba. De dialog, de depasirea lipsei de incredere dintre societatea
civila si stat, de gasirea oamenilor si a solutiilor potrivite, de
crearea masei critice care sa elimine coruptia cu aspect de crima
organizata care e politica cvasi-oficiala a administratiei centrale
romanesti.
Concret, n-o sa se intample nimic
dupa conferinta asta in ce priveste statul roman. Documentul cu
Strategia, probabil redactat de o firma de consultanta in urma unei
licitatii preferentiale facute publica doar dupa ce se stiau
castigatorii, o sa ramana la locul lui, nemodificat si inutil. Dar
exista promisiunea unei viitoare intalniri, si a unui dialog de lunga
durata. Iar asta va fi constructiv si benefic pentru toata lumea, iar
JCI ar avea un merit important daca va reusi sa sustina pe termen
lung dialogul si daca se va erija intr-un mediator intre stat si
societatea civila.
Dincolo de lucrurile inutile care
s-au petrecut, iata cateva din cele care mie mi s-au parut utile: am
observat in primul rand ca, asa cum spera John Ashton, s-a depasit dezbaterea terminologica sterila despre ce este de
fapt CSR si cum ar trebui sa se traduca. E responsabilitate
corporativa sau corporatista? Sau a companiilor? Include etica sau
n-o include? Vorbitorii au folosit fiecare terminologia care li s-a
parut mai potrivita si, chiar daca la nivel teoretic sunt convins ca
inca exista dezacorduri intre ei, e vorba de lucruri de finete, de
diferente subtile. In principal, cand vorbeau despre CSR, cu totii
stiau despre ce e vorba. Iar cand cineva a spus ca firmele de stat cu
pierderi mari nu-si pot permite sa aiba bugete de CSR, Raul Pop a
corectat rapid asta, aratand ca nu poti vorbi de responsabilitate
daca firma e pe minus. Impotriva ONG-urilor care traiesc din asta, eu
as contesta insasi notiunea de „buget de CSR”, pentru ca daca nu
are un ROI atunci n-are sens, iar daca are un ROI e un simplu buget
de investitii.
Ah, as vrea sa pun aici si
clarificarea mea personala asupra a ceea ce este CSR. Dupa mine,
cuvantul cheie e „responsabilitate”, iar latura sociala e mai
putin importanta, pentru ca de exemplu protectia mediului are doar in
secundar o componenta sociala, dar este centrala in conceptul de CSR
(The 3 P-s). Mi se pare ca marile corporatii se indeparteaza de
termenul de CSR si merg inspre „Corporate Citizenship” sau
„sustainability” tocmai datorita neclaritatilor terminologice.
Pentru ca responsabilitatea nu incepe de la corporatii, ci de la
indivizi, si nu are nevoie de un departament intern ca sa fie
implementata, ci poate fi implementata doar printr-o schimbare a
paradigmei educationale la toate nivelele, in special la varstele
foarte fragede. Iar responsabilitatea companiilor este doar suma
atitudinilor responsabile a tuturor indivizilor, de la entry-level la
top management. Cea mai frumoasa traducere pe care am auzit-o
apartine d-lui Oscar Hoffman de la SNSPA, care spunea in 2009 ca CSR
ar trebui sa devina Responsabilitate Sociala Corporatista, unde
„corporatist” se refera mai degraba la corpus social decat la
corporatii. Ca, adica, intreaga societate ar trebui sa fie
responsabila si sa asigure o dezvoltare economica cu suma pozitiva,
in care nimeni nu pierde.
Discutia centrala: care ar trebui sa
fie rolul statului in RSC? Ar trebui sa fie un motor, un promotor sau
un arbitru? Ar trebui sa fie limitat si sa lase societatii civile
responsabilitatea auto-reglementarii in privinta dezvoltarii
durabile, sau ar trebui sa intervina cu legislatii stricte si
obligativitati de raportare de CSR conforma cu standarde tot mai
precise? Astea raman intrebari deschise chiar si in tarile in care
implementarea responsabilitatii la nivel macro-economic e mult mai
avansata, si sper ca urmatoarea discutie sa se centreze pe ele mult
mai mult decat cea de vineri, iar reprezentantii guvernului, care
chiar sa vina cand promit ca vin, sa participe activ la discutie ca
parteneri sinceri de dialog pentru gasirea celor mai bune solutii la
problemele prioritare ale Romaniei.
Legat de obligativitatea raportarii
conforma cu G3, sau chiar G4 din mai anul viitor: Dragos e justificat
cand o sustine, din ratiuni strict comerciale. Dar mi se pare ca
trebuie avut in vedere ca resursele necesare raportarii vor frana
cresterea economica a companiilor in primul rand, si apoi, evident,
si a economiei nationale. Si ca trebuie avut in vedere ce anume e
prioritar. Nu trebuie in nici un caz sa urmam modelul chinez, in care
orice urma de responsabilitate e suprimata in favoarea cresterii
economice cu orice pret, dar cred ca Romania nu e pregatita nici
pentru modelul suedez, in care raportarea conforma cu rigorile G3 e
cerinta legala.
Mi-a placut o idee pe care am
prins-o din zbor, aceea ca preocuparea pentru responsabilitate
trebuie sa fie direct proportionala cu impactul asupra societatii.
Ca, adica, e mai putin grav daca un patron de bodega de sat nu matura
chistoacele de pe jos decat daca ditamai Petromul sau Holcimul fac
intelegeri de tip cartel in industria lor.
Am mai aflat si despre standardele
OHSAS18001 si despre KING III, pe care vreau sa le studiez ca tema de
casa.
Partea a doua a conferintei a fost
dominata in primul rand de disputa tripartita intre Geta Diaconu dela
KPMG, Dragos Dehelean si Cristi Ducu, legata de cate companii
raporteaza ce fac legat de CSR si cat de mult o fac in Romania. E
normal ca daca facem criteriile mai laxe gasim mai multe, si e normal
ca d-na Diaconu sa fi gasit mai multe decat Dragos. Dar in cazul
asta, mi se pare mie, avem nevoie de o standardizare a raportarii. Si
pentru ca ISO nu acorda certificari ISO26000, cel mai potrivit
candidat mi se pare si mie a fi standardul GRI. Dar atunci revenim la
discutia de mai sus, cu resursele pentru raportare fiind prea mari
pentru a o legifera. Si atunci mi se pare ca in acest domeniu ar
trebui sa intervina autoreglementarea, si ca firmele care raporteaza
de buna voie conform GRI ar trebui sa aiba un avantaj competitiv –
de o forma sau alta – fata de cele care nu au. Dragos vorbea de
„report or explain”, un principiu foarte bun si care chiar pare
functional, dar cat de realista e solutia asta cu legiuitorii din
Romania?
Am lasat la dospit mai mult de o
saptamana articolul, si e pacat pentru ca majoritatea participantilor
de la conferinta probabil is vad deja de treaba, dar voiam ca inainte
de publicare sa mai adaug cateva vorbe de lauda pentru oamenii de la
JCI care au organizat conferinta intr-un fel aproape imepcabil. Nu
mi-au placut numeroasele formulare si date despre mine pe care a
trebuit sa le completez, dar banuiesc ca asta e pretul platit
birocratiei de la Bruxelles pentru banii care finanteaza proiectul.
Dar in tot cazul, asta e un lucru secundar. Mi-a placut in schimb
foarte mult ideea indrazneata si inovativa de a pune scaunele in
cerc, mi-a placut moderarea si felul in care JCI a reusit sa creeze o
atmosfera in egala masura placuta si constructiva. Imi place si ca
vad din ce in ce mai multa miscare in domeniul sustenabilitatii in
Romania, si din ce in ce mai competenta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu