vineri, 12 octombrie 2012

Mind your metaphores

Angel Heart (SUA,1987), regia: Alan Parker

De obicei imi plac transpunerile, adaptarile si reinterpretarile cinematografice ale textelor sfinte, si cele legate de Isus Hristos in special. E o zona atractiva pentru multi artisti pentru ca adreseaza subiecte extrem de familiare mentalului colectiv si face ca publicul sa poata relationa usor cu opera lor. Totodata, e o zona destul de periculos de abordat pentru ca in domeniul religiei si al misticului tabuurile sunt la tot pasul si indiferent cum arata interpretarea, exista un mare risc sa calci pe bataturi pe cineva care a inteles litera sfanta altfel decat tine. Imi place sa cred ca sunt imun la asemenea capcane si ca pot sa accept orice punct de vedere, oricat de diferit, iar asta sa imi dea libertatea sa judec creatia strict din punct de vedere estetic. Din pacate, tocmai la capitolul estetic Angel Heart mi se pare ca esueaza. Si e pacat, pentru ca un film cu de Niro si Mickey Rourke care incearca o reinterpretare a semnificatiilor biblice promite foarte mult. 

Dupa parerea mea, ruptura principala e la nivelul povestii. Incercarea e foarte indrazneata, sa-l mute pe Hristos in New Yorkul postbelic si sa arate cam cum ar putea deveni plauzibila intreaga poveste a invierii. Numai ca analogiile functioneaza doar pana la un punct. Iar daca scenaristul si-a imaginat ca n-o sa vedem dincolo de simbolurile foarte transparente din scenariu (Lou Cyphre pentru Lucifer, Johnny Favorite pentru Isus Hristos, Margaret Krusemark pentru Maria Magdalena, copilul care se chema Epiphany), atunci imi pare rau pentru el. Pot sa accept ca cineva incearca sa explice biologic „invierea” hristica, pot sa accept ca lui Hristos i se poate pune in carca o relatie erotica si chiar un copil, Scorseze chiar o face intr-un fel genial in Ultima Ispita a lui Hristos. Numai ca e complicat cand trebuie sa adaugi detaliile care dau substanta povestii, iar detaliile astea nu se mai leaga de nimic, sunt pur si simplu sub-ploturi invelite intr-o tenta mistica in spatele careia nu se afla de fapt nimic, si speri ca publicul sa nu se prinda. Pentru ca daca afirmi ca Hristos si-a vandut sufletul diavolului dupa care a facut un copil, e foarte probabil ca cineva o sa te intrebe care e legatura intre diavol si copilul respectiv. Si nu, nu e suficient sa pui unui bebelus lentile de contact care sa-i faca ochii sa arate inspaimantator, asta nu explica nimic. De ce Hristosul asta new-yorkez face sex cu propria lui fiica? Incerci sa spui ceva cu asta, sau doar sa fii pe placul publicului care vrea doar sa vada tzatze? Abuzezi simbolul puiului omorat in diverse ocazii pe tot parcursul filmului, dar nu te obosesti in nici un moment sa-l explici. Si nu, nu se leaga de nimic de prin Biblie, am cautat. Oile sau mieii ar fi fost ceva, dar mult mai greu sa bagi oi in New Orleans, este? 

In plus, subploturile sunt pur si simplu prost dezvoltate. Daca il pui pe de Niro sa joace un individ intunecat si misterios, evident fiind ca e ceva in neregula cu el, si-l mai si cheama Lou Cyphre, nu e cazul sa mai astepti pana la sfarsitul filmului sa faci marea dezvaluire ca e diavolul insusi. Ne-am prins, nu suntem tampiti. Un detectiv particular care tocmai a fost martor la o sinucidere de obicei nu incearca sa-si stearga urmele si sa fuga, asta ar fi gresit pe multe nivele. Apoi, daca il transformi intr-un criminal in serie, da-i si lui o motivatie cat de cat plauzibila, mai ales ca din cate intelegem nu prea ii face placere sa tot lase cadavre in urma. 

Daca e sa-mi fi placut ceva, mi-a placut cum e jucat filmul. Evident, nu prea mai e cazul sa lauzi actori de talia lui de Niro sau a lui Rourke, dar ei sunt marile plusuri ale filmului. Iar daca e ceva bun de scos din filmul asta, jocul actoricesc e acel ceva. Lisa Bonet si Charlotte Rampling fac si ele roluri bune, chiar daca au timp de ecran limitat. 

Mi-a mai placut si atmosfera filmului, ceea ce trimite la imagine si decoruri bune. Chiar am simtit autenticitatea New Yorkului anilor '50 si a New Orleansului cu aspect rural, un oras plin de fermieri, muzicieni, conflicte rasiale si ritualuri pagane importate din Caraibe. Pacat ca filmul nu e exploatat vizual mai mult, cand vine vorba de spus povestea regizorul alege mai degraba planuri stranse, focale lungi, plan-detalii care sunt mai usor de controlat si mai sigure. 

Pentru fanii lui de Niro sau ai lui Mickey Rourke, e o recomandare, dar chiar si pe ei i-as preveni sa se astepte sa fie dezamagiti. Pentru ceilalti, publicul standard de film cu un minim de bun-simt, e mai bine sa sara peste filmul asta. 14:23

Niciun comentariu: