De
obicei imi plac transpunerile, adaptarile si reinterpretarile
cinematografice ale textelor sfinte, si cele legate de Isus Hristos
in special. E o zona atractiva pentru multi artisti pentru ca
adreseaza subiecte extrem de familiare mentalului colectiv si face ca
publicul sa poata relationa usor cu opera lor. Totodata, e o zona
destul de periculos de abordat pentru ca in domeniul religiei si al
misticului tabuurile sunt la tot pasul si indiferent cum arata
interpretarea, exista un mare risc sa calci pe bataturi pe cineva
care a inteles litera sfanta altfel decat tine. Imi place sa cred ca
sunt imun la asemenea capcane si ca pot sa accept orice punct de
vedere, oricat de diferit, iar asta sa imi dea libertatea sa judec
creatia strict din punct de vedere estetic. Din pacate, tocmai la
capitolul estetic Angel Heart mi se pare ca esueaza. Si e pacat,
pentru ca un film cu de Niro si Mickey Rourke care incearca o
reinterpretare a semnificatiilor biblice promite foarte mult.
Dupa
parerea mea, ruptura principala e la nivelul povestii. Incercarea e
foarte indrazneata, sa-l mute pe Hristos in New Yorkul postbelic si
sa arate cam cum ar putea deveni plauzibila intreaga poveste a
invierii. Numai ca analogiile functioneaza doar pana la un punct. Iar
daca scenaristul si-a imaginat ca n-o sa vedem dincolo de simbolurile
foarte transparente din scenariu (Lou Cyphre pentru Lucifer, Johnny
Favorite pentru Isus Hristos, Margaret Krusemark pentru Maria
Magdalena, copilul care se chema Epiphany), atunci imi pare rau
pentru el. Pot sa accept ca cineva incearca sa explice biologic
„invierea” hristica, pot sa accept ca lui Hristos i se poate pune
in carca o relatie erotica si chiar un copil, Scorseze chiar o face
intr-un fel genial in Ultima Ispita a lui Hristos. Numai ca e
complicat cand trebuie sa adaugi detaliile care dau substanta
povestii, iar detaliile astea nu se mai leaga de nimic, sunt pur si
simplu sub-ploturi invelite intr-o tenta mistica in spatele careia nu
se afla de fapt nimic, si speri ca publicul sa nu se prinda. Pentru
ca daca afirmi ca Hristos si-a vandut sufletul diavolului dupa care a
facut un copil, e foarte probabil ca cineva o sa te intrebe care e
legatura intre diavol si copilul respectiv. Si nu, nu e suficient sa
pui unui bebelus lentile de contact care sa-i faca ochii sa arate
inspaimantator, asta nu explica nimic. De ce Hristosul asta
new-yorkez face sex cu propria lui fiica? Incerci sa spui ceva cu
asta, sau doar sa fii pe placul publicului care vrea doar sa vada
tzatze? Abuzezi simbolul puiului omorat in diverse ocazii pe tot
parcursul filmului, dar nu te obosesti in nici un moment sa-l
explici. Si nu, nu se leaga de nimic de prin Biblie, am cautat. Oile
sau mieii ar fi fost ceva, dar mult mai greu sa bagi oi in New
Orleans, este?
In
plus, subploturile sunt pur si simplu prost dezvoltate. Daca il pui
pe de Niro sa joace un individ intunecat si misterios, evident fiind
ca e ceva in neregula cu el, si-l mai si cheama Lou Cyphre, nu e
cazul sa mai astepti pana la sfarsitul filmului sa faci marea
dezvaluire ca e diavolul insusi. Ne-am prins, nu suntem tampiti. Un
detectiv particular care tocmai a fost martor la o sinucidere de
obicei nu incearca sa-si stearga urmele si sa fuga, asta ar fi gresit
pe multe nivele. Apoi, daca il transformi intr-un criminal in serie,
da-i si lui o motivatie cat de cat plauzibila, mai ales ca din cate
intelegem nu prea ii face placere sa tot lase cadavre in urma.
Daca
e sa-mi fi placut ceva, mi-a placut cum e jucat filmul. Evident, nu
prea mai e cazul sa lauzi actori de talia lui de Niro sau a lui
Rourke, dar ei sunt marile plusuri ale filmului. Iar daca e ceva bun
de scos din filmul asta, jocul actoricesc e acel ceva. Lisa Bonet si
Charlotte Rampling fac si ele roluri bune, chiar daca au timp de
ecran limitat.
Mi-a
mai placut si atmosfera filmului, ceea ce trimite la imagine si
decoruri bune. Chiar am simtit autenticitatea New Yorkului anilor '50
si a New Orleansului cu aspect rural, un oras plin de fermieri,
muzicieni, conflicte rasiale si ritualuri pagane importate din
Caraibe. Pacat ca filmul nu e exploatat vizual mai mult, cand vine
vorba de spus povestea regizorul alege mai degraba planuri stranse,
focale lungi, plan-detalii care sunt mai usor de controlat si mai
sigure.
Pentru
fanii lui de Niro sau ai lui Mickey Rourke, e o recomandare, dar
chiar si pe ei i-as preveni sa se astepte sa fie dezamagiti. Pentru
ceilalti, publicul standard de film cu un minim de bun-simt, e mai
bine sa sara peste filmul asta. 14:23
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu