Manchester United - FC Barcelona 1-0 (Scholes '14), UEFA Champions League 2007-08 semi-finals 2nd leg, 2008-04-29, Old Trafford, Manchester
Este cel mai inalt nivel pe care Old Trafford il poate vedea la un meci european, spunea Ryan Giggs, iar cei 76.000 de soldati ai armatei rosii a generalului Ferguson au inteles mesajul. Mobilizati si de campania inceputa de club inainte de meciul tur, spectatorii de pe Teatrul Viselor s-au ridicat cel putin la acelasi nivel cu mult mai renumita galerie blau-grana din meciul tur.
Daca pe Nou Camp Ferguson a aratat Cataluniei un United mai defensiv ca falanga macedoneana, care-a sacrificat posesia si orice idee ofensiva pentru un 0-0 cu frisoane pentru Rijkaard, batranul vulpoi din Aberdeen stia ca a juca la un al doilea 0-0 e aproape echivalent cu o sinucidere. N-a aratat, daca am judeca dupa primele 10 minute ale meciului, care pareau sa nu difere prea mult de toate cele 90 ale celui de saptamana trecuta. Spaniolii au deschis balul cu cateva combinatii in fata careului lui van der Sar, in timp ce Brown si Hargreaves au dat semne de nesiguranta.
Si cel mai aproape de gol a venit Messi, trimitand de la 16 metri o minge pe care scria Moscova si Balonul de Aur. Doar olandezul dintre buturile lui United a avut alta parere.
Dar nu apararea improvizata a englezilor(in care, in lipsa lui Vidic, Brown a fost mutat in centru, iar Hargreaves coborat in partea drepta) avea sa cedeze prima, ci aceea in formula completa a Barcelonei in care, prea ocupati sa-l blocheze pe Ronaldo, Puyol si Milito au avut totusi timp sa vada sutul fantastic al lui Scholes, cu oprire in plasa lui Valdes.
De la 20 de metri, cu efect spre exterior, roscovanul care vaneaza al doilea succes european a trimis o minge care mi-l evoca pe Scholes aflat in varf de forma, acum 5-6 sezoane, care facuse din acest gen de executii o marca inregistrata.
Golul a dezlantuit iadul, iar diavolii au inceput sa tasneasca spre poarta ibericilor. Sensul jocului s-a schimbat, iar Manchester a atacat la fel cum s-a aparat ceva mai bine de 100 de minute: in 10 oameni. Ploaie de centrari in careul lui Valdes, inclusiv Wes Brown trecand pe langa gol. Din partea Barcelonei, doar Deco a incercat sa-l imite pe Scholes, cu doua suturi foarte bune, amandoua trecand alaturi.
Repriza a doua a inceput ca si cum a doua nu s-ar fi incheiat, cu acelasi ritm dracesc al atacurilor englezesti, vreo doua mingi bagand serios in sperieti poarta lui Valdes.
Rijkaard a inceput sa cristalizeze formula ideala de echipa cam dupa o ora de joc, cand Henry a intrat in locul lui Iniesta. Daca francezul ar fi fost titularizat in ambele intalniri, probabil ostilitatile s-ar fi desfasurat cu totul altfel. Iar intrarea fostului atacant al lui Arsenal a fost resimtita la scurt timp de van der Sar, nevoit sa intervina de doua ori decisiv. Lovitura de cap si sut cu interiorul din lateral stanga, ambele pe spatiul portii, doua momente in care in tribunele din Old Trafford s-a asternut acea liniste pe care, intr-un alt tricou, Henry stia sa o faca.
Mobilizati de Henry, barcelonezii vor incheia meciul tot in atac, si pe fondul unei usoare decelerari a diavolilor, probabil epuizati de o ora de efort fizic greu de conceput si cu siguranta nerecomandat de orice fizioterapeut intreg la minte.
Cu Bojan si Gudjohnssen, Rijkaard completeaza tripleta de atacanti trimisi in teren, un fapt care mie imi ridica oarece intrebari legate de alcatuirea primului 11. N-o fi fost mai indicata o echipa ceva mai ofensiva? Asadar, Rijkaard termina meciul cu 4 varfuri si ar fi vrut sa intre si el, ca al cincilea. N-ar fi fost deloc rau, personal cred ca jucatorul Rijkaard ar ajuta mult mai mult Barcelona decat o face antrenorul Rijkaard.
De partea cealalta, Ferguson a mutat calm, post pe post, cu Giggs, Fletcher si Silvestre pentru Nani - ineficient, Scholes - disparut din joc, si respectiv Evra - accidentat.
Ultimele minute trec mult prea incet pentru Ferguson, tot mai preocupat de propriul ceas, asta in timp ce pe teren jocul curge intr-un ritm ce i-ar speria pe inventatorii fotbalului.
Spaniolii se grabesc, dar zbaterile lor pierd in luciditate cu fiecare secunda ce trece, in timp ce graba lor e complet nejustificata prin prisma pasilor marunti si rari cu care vor parasi terenul dupa meci. Valdes urca si el spre careul lui United, timpul se dilata tot mai tare pentru cei in rosu, in timp ce fiecare minge poate insemna diferenta intre glorie si dezastru.
Dar scorul final va ramane 1-0, suficient pentru Ferguson sa-si duca trupa la Moscova, in cautarea unei a treia cupe a campionilor pentru United, performanta pe care doar Liverpool a mai reusit-o pentru Anglia.
In ansamblul lui, meciul a fost destul de incordat, departe de deschiderea celor doua remize la 3 de acum 10 ani. Consumul fizic a fost, la fel ca sambata pe Stamford Bridge, uluitor, iar contactele extrem de dure. Zambrotta, Milito si Puyol l-au tavalit rand pe rand pe Ronaldo, in timp ce in partea cealalta Carrick, Brown si Ferdinand jucau rol de zid de care Messi s-a dat cu nenumarate ori.
Imi place din ce in ce mai mult de Hargreaves, fotbalistul de 30 de ani despre care, atunci cand a venit de la Bayern ca mijlocas defensiv, ma indoiam ca ar putea aduce vreun plus lui United. Se pare insa ca Ferguson a vazut lucrurile altfel, iar acum Hargreaves creste de la meci la meci, astazi fiind deja a treia oara cand joaca fundas dreapta, si o face cu destul succes, in conditiile unei linii defensive decimate de accidentari.
Wes Brown a jucat astazi impecabil, cu toate ca n-a fost folosit pe pozitia pe care se simte cel mai bine. Insa fara el, e foarte posibil ca atacurile lui Messi sa fi avut alta finalitate pe tabela. Dintre fundasi, doar Evra mi s-a parut sub forma obisnuita, complexat probabil de prezenta pe gazon a concurentului direct in nationala Frantei. Nu greseste Domenech cand opteaza pentru Abidal, unul din cei mai valorosi fundasi stanga pe care i-am vazut vreodata.
Carrick evolueaza si el excelent, fiind tipul de inchizator discret, care sustine intreaga constructie a echipei fara stralucire dar cu maxima eficienta.
Merita apreciat si efortul titanic al lui Carlito Tevez, cel care a reusit ceea ce natia lui doar a visat pe cand Tevez era inca un fetus: sa aiba Anglia la picioare. Ce poate fi mai impresionant decat 70.000 de englezi scandand "Arjentin!", cunoscute fiind adversitatile intre cele doua tari. Argentinienii au supus Albionul fara flota navala sau maritima, ci cu un singur tanc pe doua picioare, acest incredibil Tevez, care mi-a lasat impresia ca nu s-ar fi oprit din alergat nici impuscat.
Ronaldo e intr-o usoara eclipsa de forma, dar nu i se poate reprosa prea mare lucru portughezului, cu toate realizarile pe care le-a avut in acest sezon. Au intervenit uzura fizica, uzura psihica, o serie intreaga de fundasi care il vaneaza (in seara asta Milito si Zambrotta au avut fiecare cate doua interventii foarte dure asupra lui) si utilizarea lui in diverse pozitii, in functie in special de indisponibilitati. Si totusi, Ronaldo ramane un fotbalist pentru care superlativele ar trebui reinventate.
Asta a fost povestea returului primei semifinale. 1-0, si Ferguson merge la Moscova. Unde va da probabil de Chelsea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu