Ultima reprezentatie a sezonului pe teren propriu pentru diavoli a fost intampinata cu mult entuziasm de cei 76.013 spectatori platitori de pe Teatrul Viselor, probabil inca euforici dupa calificarea in finala Ligii Campionilor. Iar campania "Show your colours", lansata de conducerea clubului inainte de meciul tur cu Barcelona a dat roade. Foarte multe tricouri rosii in tribuna astazi, o priveliste infinit mai placuta decat cea a turbanelor inchise la culoare, care devenisera la un moment dat specifice. Miscare inteligenta in primul rand la nivel de markenting. Probabil magazinul clubului a fost asediat inainte de returul cu Barcelona. Dar, nu-i asa?, si salariul lui Ronaldo trebuie platit de undeva.
In fata unui United montat sa castige ambele meciuri care-i mai desparteau de titlul al 17-lea s-a prezentat un West Ham destul de dispus sa piarda puncte in acest final de sezon lipsit si de emotii, si de ambitii. Nu-i bai, si daca ar fi venit montati sa castige nu cred c-ar fi ajutat prea mult.
In formula de start, Ferguson a pastrat aceeasi linie defensiva care a tinut piept cu succes Barcelonei marti. Wes Brown mutat in centru, unde functioneaza din ce in ce mai bine, iar Hargreaves retras in dreapta.O sa insist putin asupra acestui aspect. Cand a venit de la Bayern Munchen in vara trecuta, am privit cu multa suspiciune transferul acestui inchizator de 30 de ani, cu o cariera prea putin stralucitoare pana atunci. Am crezut ca nu poate aduce nimic nou echipei si am fost cu atat mai mirat cand vedeam cum pagina oficiala a clubului il anunta ca o mare lovitura. Si mai bine de jumatate de sezon l-am injurat pe Hargreaves, considerand ca de multe ori strica jocul ofensiv al echipei lasand spatii libere in fata careului advers prin pozitia lui retrasa, si ca incetineste mult actiunile de atac, pasand cu precadere in spate. O vreme chiar asa a si fost. Pana acum cateva etape, cand Hargreaves a devenit o prezenta din ce in ce mai pregnanta in joc, aratand lucruri de care eu - si probabil ca nu sunt singurul - nu-l credeam capabil: driblinguri, atacuri, pase decisive, chiar si-o portie de goluri importante. Si, cum spuneam si in articolul trecut, imi place acum din ce in ce mai mult de acest fotbalist modest, care si-a asteptat cu rabdare randul, probabil ca a muncit mult, si iata, devine preferat unor jucatori cu state mult mai vechi la United, ca O'Shea sau chiar capitanul Gary Neville (cu care de altfel nu inteleg ce se intampla).
Mi se par uluitoare transformarea acestui canadian cu pasaport englez, cat si viziunea acestui mare antrenor care este Alex Ferguson.
In linia de mijloc centrul a fost ocupat de Carrick si Scholes (recompensa binemeritata pentru golul cat o calificare in finala CL al lui Scholessy de marti), iar pe benzi Sir Alex a preferat doua motoare de mare turatie: Nani si Park. Astfel ca cel mai bun fotbalist al planetei a urcat in atac, sal ajute pe Tevez, cu rapide si directe repercusiuni asupra scorului final.
Si diavolii n-au facut un secret din pofta de joc si din dorinta de victorie cu care au intampinat meciul, astfel ca atunci cand am pornit eu televizorul, in minutul 3, in Anglia un portughez cum nu cred sa se mai fi vazut marca primul gol al meciului dupa un dans halucinant printre fundasii londonezi.
La ritmul de joc impus in primele minute, mi s-a parut ca primele goluri au venit aproape unul dupa altul. Si totusi, caseta tehnica spune ca intre ele au fost putin peste 20 de minute.
Hargreaves, cu o evolutie cel putin pe masura omologului sau de pe stanga faimos pentru jocul ofensiv excelent (si l-am numit pe Evra), a centrat de pa partea dreapta, o minge inselatoare care, sarindu-i pe fundasii lui West Ham, i-a facut sa creada ca nu mai poate fi ajunsa. Ronaldo a fost de alta parere, si a deviat mingea spre plasa cu interiorul coapsei, un gest care arata ca pentru septarul lui United golul vine din instinct, mai natural ca Prigatul. :)
Are 40 pana acum, si inca doua meciuri sa depaseasca restul de recorduri ramase in picioare in legatura cu marcatorii din istoria primei ligi engleze. Am impresia ca nu-s prea multe. 40 de goluri Ronaldo!!! Spre comparatie, in Romania, Steaua, echipa de pe primul loc, are in 32 de etape 45 de goluri date (din care 3 sunt rezultatul unei decizii la masa verde). Cateodata "nu se compara" chiar se potriveste.
Tevez si-a amintit ca are si el o norma a lui. Asa ca, probabil si gelos pe Ronaldo, nu a asteptat decat ocazia de a pune piciorul pe minge, imediat dupa golul 2. S-a intamplat relativ repede, la vreo 2 minute distanta. Un dribling scurt, o privire spre poarta si un sut de la 30 de metri care va reorienta cateva cariere ale unor portari juniori. Mingea a plecat din piciorul lui Tevez cu o tinta precisa, si probabil ca a trecut printr-o alta dimensiune pana sa ajunga la destinatie, pentru ca neferictul Green nu parea prea lamurit cum a ajuns in plasa lui.
3-0, si-am prevazut ca e o ocazie buna pentru un nou record legat de diferenta de scor. Dar ciocanarii sunt lipsiti de interes, nu si de mandrie. Asa ca Dean Ashton, profitand de una din putinele ocazii de atac la poarta lui van der Sar, a ales o solutie inteligenta pentru a trimite mingea spre poarta. O foarfeca spectaculoasa de langa un Wes Brown surprins de initiativa, si un gol care probabil ar trebui sa se puna de doua.
Dar si daca golul asta s-ar fi pus de doua, si daca Mark Riley le-ar fi dat oaspetilor penaltyul pe care-l meritau la hentul in careu al lui Wes Brown la scorul de 1-0, tot nu cred ca West Ham s-ar fi putut intoarce la Londra cu vreun punct. Oricum, penaltyurile neacordate sunt in Anglia la fel de banale ca ploaia. In Blackburn - Manchester, acum 2 etape, am numarat vreo 4.
Pana la pauza oaspetii au mai avut o palida actiune de atac, finalizata cu sut pe langa dupa o lovitura libera executata nu prea fericit de Ashton.
Evenimentul restului de repriza va fi insa incaierarea lui Neill cu Nani. Fundasul londonez il bruscheaza pe portughez, cazut, iar acesta se ridica cu chef de harta. Apoi il loveste pe Neill cu capul si cade cu un gest ce-ar putea marca inceputul unei stralucite cariere actoricesti, in speranta ca Rilley n-a vazut faza. Si n-a vazut-o, dar are doi tusieri. Iar unul dintre ei ii spune ca mijlocasul lui United are urgent nevoie de un dus. Rece.
Cartonas rosu, si un gest imatur si necugetat al lui Nani, din care se vede ca protejatul lui Ronaldo a progresat mult, dar mai are pana unde trebuie sa ajunga.
Iar repriza a doua a debutat cu un 4-4-1 al diavolilor, cu Tevez din nou abandonat in atac si cu Ronaldo coborat pe postul pe care a devenit mare fotbalist, mijlocas dreapta. Nici o surpriza deci ca repriza a doua s-a jucat la o turatie ceva mai scazute decat prima. Alan Curbishley a mimat ca forteaza atacul, dar a facut numai schimbari post pe post, ramanand intr-o formula cu un varf impins. Singura modificare a fost urcarea lui Bobby Zamora ceva mai aproape de careul advers, miscare din care au mai iesit vreo doua actiuni bune ale oaspetilor in repriza a doua, inclusiv un sut prins de van der Sar. Oricum, pun pariu ca olandezului meseria de portar i se pare mult mai usoara decat crede Green, portarul lui West Ham.
Sir Alex mai are meciuri importante si-un lot in egala masura obosit si orgolios, asa ca a profitat de cursul jocului sa-i odihneasca pe unii si sa ofere minute de joc altora. Mai ales ca a fost linistit complet de Carrick, care a si inchis tabela in minutul 59 cu un sut din afara careului deviat de Neill intr-o directie complet diferita fata de cea spre care plecase portarul.
4-1 se va termina meciul, iar schimbarile au fost dupa cum urmeaza: batranul Giggs a intrat in locul lui Park, pentru ca probabil Sir nu e foarte decis in privinta titularului pe acel post la Moscova. Ronaldo a iesit si el dupa o ora de joc, pentru aplauze separate si pentru jumatate de ora de binemeritata odihna. Doua goluri nu sunt suficiente pentru Ronaldo, asa ca s-a remarcat si printr-unul din putinele cartonase galbene ale meciului, dupa o lovitura prosteasca cu piciorul sus. E adevarat ca a fost si in meciul asta, ca si in multe altele, cel mai tavalit jucator de pe teren, dar trebuie sa inteleaga ca riposta nu e raspunsul si ca cele 10 milioane de euro pe sezon includ si o portie sanatoasa de iarba cu pamant. Probabil ca nu e nimeni mai potrivit decat Ferguson sa-i explice asta, si probabil ca isi va ajusta mentalitatea cu timpul. Ideea e ca Ronaldo va deveni complet cand capul i se va maturiza pe masura picioarelor.
In locul lui a intrat Fletcher, iar O'Shea l-a inlocuit pe Scholes pentru care, dupa 73 de minute de joc, cei 100 de metri ai terenului pareau la fel de lungi ca anii carierei lui intotdeauna glorioase, intotdeauna umbrita de gloria altora.
Si pentru ultimul sfert de ora, au existat doar 4 oameni pe teren: Giggs, la originea a doua pase de mare maestru si la un pas distanta de o minge care l-ar fi lasat 1 la 1 cu portarul; Tevez, tancul pe doua picioare, care de multe ori a pus de unul singur probleme intregii linii de fundasi londoneze; neobositul Hargreaves, o lovitura libera trecuta putin pe langa si doua faze de mare pericol pentru adversari plus Fletcher, care a finalizat una din pasele de mare maestru ale lui Giggs cu o bara.
Si-asta a fost. Cum ar spune Ronaldo, "I'm glad because I score but more important is team play very well and I think victory is very good." Sper sa poata sa spuna asta si dupa Moscova.
2 comentarii:
Faina intrarea pe blog. Daca ai scrie in engleza, cred ca ai atrage mai multi cititori.
Vroiam sa te intreb de alta chestie; problema portarilor englezi. Crezi ca Robert Green ar putea fi o solutie pentru nationala Angliei? Sunt multe echipe in Premier League care au toti cei trei portari din lot straini, Carson si Robinson mi se par destul de limitati, si pe Green asta nu l-am vazut pana in rezumatul de ieri, cand nu i se poate cere prea mult la goluri.
Am aruncat o privire peste prima liga engleza, iar lista cu candidatii rezonabili la postul de portar al nationalei e uimitor de scurta: Scott Carson (Aston Villa), David James (Portsmouth), Robert Green (West Ham), Paul Robinson (Tottenham), Chris Kirkland (Wigan). Astia sunt singurii care joaca titulari cu regularitate, si nici unul n-aduce a vreun nou Peter Shilton sau Gordon Banks.
Nu-mi explic eclipsa de forma prin care trece Robinson, mie mi-a placut de el pe cand juca. Oricum, acum chiar nu mai pare o solutie, dupa ce a pierdut locul de la club in fata lui Cerny. Daca nu ma insel, Cerny e imprumutat, si poate Robinson va avea din nou sansa lui din toamna. Convenabil, atunci incep si preliminariile mondialului.
Apoi, clasamentul il indica pe Scott Carson ca fiind cel mai potrivit, numai ca in dreptul golurilor luate de Villa scrie 49, adica cele mai multe din primele zece clasate. Tot atatea are si Wigan, si daca asta ar fi unicul criteriu, probabil ca Kirkland ar fi preferat, mai ales ca are si ceva mai multi ani de Premier League.
Alegerea mea personala e David James, in ciuda varstei si-a poreclei de Calamity James. Nu ma gandesc neaparat la cele doar 39 de goluri luate (cele mai putine din cei 5), dar ma gandesc in primul rand la meciurile lui recente. Daca ia Cupa Angliei anul asta, Portsmouth trebuie sa-i multumeasca si lui James, daca nu in primul rand lui. In meciul in care i-au eliminat pe United a avut cel putin vreo 10 interventii salvatoare.
Iar daca James mai joaca unul-doua sezoane, exista in lotul lui united un oarecare Ben Foster, 23 de ani, care a jucat doar un meci in sezonul asta si care-a facut-o foarte bine. Numai ca inteligent din partea lui ar fi sa plece undeva cu imprumut, sa joace, fie si in liga a doua. Nu de alta, dar van der Sar e concurenta serioasa.
Cat despre Robert Green, sincer sa fiu nu prea am o parere, l-am vazut jucand prea putin. Dar, cum ziceam, cu o masa de selectie asa redusa, probabil Capello stie mai bine. West Ham are 48 de goluri primite, cu unul mai putin decat Villa si Wigan.
Cat despre scrisul in engleza, citesc saptamanal rapoartele de meci de pe pagina oficiala a lui United, si ma frustreaza pana la a crede ca n-as putea scrie mai bine decat o fac oamenii aia.
Multumesc pentru votul de incredere, oricum.
Trimiteți un comentariu