Un17ed Champ10ns

Imediat dupa castigarea titlului, ma tot intrebam cum o sa arate poza care o sa reprezinte, in colajele foto-video viitoare, aceasta campanie victorioasa a lui United. Si am gasit-o, la vreo doua zile dupa meci. Iat-o:


Sigur, de afara si din reflectarea in media, Ronaldo e incontestabil vedeta sezonului. Nu e vorba doar de cele 41 de goluri si de prestatiile pe cat de incantatoare pe atat de determinante in fiecare meci, dar portughezul a avut un sezon cum rar se poate vedea. Record peste record, au cazut in fata lui ca niste fundasi obositi ai unei echipe deja retrogradate. A luat toate premiile individuale care se pot lua, si probabil ca Balonul de Aur va urma in curand.


Dar daca o echipa se exprima prin vedeta ei, ea isi cladeste rezultatele pe spatele celor care apar mai rar la televizor. Iar Ryan Giggs este incontestabil unul dintre acestia. E la United de mai multa vreme decat au trait pe lumea asta o buna parte din vedetele de azi ale Premiership. In 1990, cand Ferguson mergea la Cardiff sa negocieze cu parintii lui Ryan transferul pustiului de 15 ani la United, Ronaldo avea 6 ani. Neimpliniti.


Stapan absolut al benzii stangi a diavolilor in epoca Ferguson, Giggs n-a fost niciodata vedeta echipei. In 1993, cand Manchester castiga prima editie a Premier League din istorie, pe Old Trafford se nastea un zeu. Prea mare, prea stralucitor sa lase spatiu in ziare si altora. Si totusi, "Ryan Giggs e singurul jucator cu care ma inteleg aproape telepatic", spunea Cantona.


Generatia de aur din 1999, castigatoare - unica in istorie - a Treble-ului, i-a avut pe "gemenii golului", Cole si Yorke, pe "babyface killer" Soljkaer si pe marele blond, Beckham. Putin loc pentru Ryan Giggs, care nici macar n-a putut sa participe la incoronarea echipei lui drept regina a Europei.


Apoi a venit "olandezul zburator" van Nistelrooy, cel mai eficient marcator pe care l-a vazut Old Trafford, sub aspectul raportului intre numarul de goluri si cel de meciuri jucate.


Acum, iata, emblema celui mai iubit club din lume e purtata de acesti magnifici tinerei, Ronaldo si Rooney.


Dar toti au stiut ca titlul asta este al lui Ryan Giggs. Al zecelea, performanta cu care vrajitorul galez egaleaza recordul de Guiness al lui Lacatus.
Rio Ferdinand a stiut de ce nu vrea sa fie primul care ridica trofeul, chit ca a fost capitanul echipei si era un privilegiu pe care il avea de drept. Gerard Pique a stiut de ce nu vrea sa ia ultima medalie de pe panoplia oficialului FA. Ronaldo a stiut de ce nu vrea sa apara in pozele de generic. Sir Bobby Charlton a stiut de ce si-a adus aminte tocmai acum ca in urma cu mai bine de 40 de ani, intr-unul din cele 759 de meciuri ce i s-au contorizat in tricoul lui United, n-a jucat deloc. Pentru ca asta e titlul lui Giggs.


Ryan Giggs, nebarbierit, usor iesit din forma si imbatranit, lipsit de carisma marilor vedete, pare micut sub impunatorul trofeu Barclaycard. Dar dati-i o minge. Cu o minge la picior, Vrajitorul Galez devine mare. Cel mai mare mijlocas stanga al inceputului de deceniu. Dar cel mai mare fotbalist care n-a participat niciodata la un turneu final.