Liverpool - Arsenal 4-2(5-3 agg.), UEFA Champions League 2007-2008 Quarter-finals 2nd leg, 2008-04-08, Anfield Road
In ciuda faptului ca nu-mi place nici una din cele doua echipe, as jigni fotbalul daca as spune ca cel de aseara nu a fost un meci frumos. Si in ciuda faptului ca ma asteptam - ca mai toata lumea - ca Liverpool sa mearga mai departe, mai ales dupa 1-1 pe Emirates, gazdele au fost reduse la tacere cu ceva mai mult de 5 minute inainte de fluierul final, atunci cand Adebayor a finalizat uluitoare cursa a pustiului-minune Theo Walcott, care-a ridiculizat cu cascada lui de driblinguri jumatate din echipa celei mai titrate semifinaliste europene din acest an.
Veniti dintru inceput cu ideea sarbatoririi succesului, cei 40.000 de spectatori de pe Anfield au fost pentru prima data linistiti de golul lui Diaby venit dupa circa un sfert de ora de joc, pe fondul unei greseli enorme a portarului care si-a facut un trade-mark din asta. Pepe Reina a bagat practic singur mingea in poarta, si-a fost nevoie de inca un sfert de ora si de o demarcare a lui Sammy Hyppia pentru ca speranta sa reapara, galagioasa, in tribunele stadionului din Liverpool.
La 1-1 tot gazdele erau cele multumite, chiar perspectiva penaltyurilor surazandu-le placut, mai ales avand in vedere istoricul lui Reina la acest capitol.
Wenger stie asta la fel de bine ca elevii sai, si forteaza al doilea gol, repriza a doua debutand cu un Arsenal combinand naucitor la mijlocul terenului, pe fondul unei retrageri mai mult sau mai putin deliberate a elevilor lui Benitez. Acestia au mizat pe un contraatac salvator, dar Crouch nu e omul potrivit pentru asa ceva. A fost nevoie ca "El Nino" Torres sa inventeze o bijuterie cu 20 de minute inainte de final. Sut dintre fundasi, din semiintoarcere, la care Almuna ar fi avut poate oarece sanse, cu conditia sa fi vazut mingea venind. N-a fost asa. Vinclu, 2-1, o noua explozie de bucurie, dar nimic decis inca.
Putin dupa asta, Wenger il introduce pe Walcott, vedeta serii dupa parerea mea, si tot dupa parerea mea, un jucator care-ar trebui sa apara mult mai des in primul 11 al tunarilor.
Cursa lui Walcott din minutul 84 e sclipitoare, merita cu prisosinta toate apelativele si e primul motiv pentru care meciul asta ar trebui retinut de posteritate. Carragher a incercat sa-l darame, Hyppia a incercat sa-l deposedeze, dar pustiul a fost pur si simplu de neoprit.
70 de metri de magie, o pasa din care altruismul ar trebui sa-si traga definitia, si Adebayor infige o sageata otravita in pieptul colectiv care a facut celebru "You'll never walk alone".
Pentru prea putin timp insa. La urmatoarea actiune, nou-intratul Ryan Babbel cade in careu la o faza la care, ca si in tur la Hleb, inclin sa cred ca n-a fost penalty. Arbitrul a fost insa de alta parere, iar Gerrard, care-a vazut si momente mai tensionate la viata lui, transforma penaltyul si pecetluieste in mare masura supravietuirea lui Benitez pe banca cormoranilor. Cel putin inca o runda.
Arsenal ataca cu disperare, disperare atat de evidenta incat Babbel se hotaraste sa profite de ea. 4-2 in ultimul minut de joc, un gol fara de care mult mai multe semne de intrebare ar fi umbrit meritul lui Liverpool de a intra in careul de asi al competitiei.
Este, pana la urma, greu de spus care echipa a jucat mai bine, dar e cert ca ambele au muncit mult pentru un spectacol de cea mai buna calitate. Inclin sa cred ca Liverpool merita victoria, fie si pentru ca istoria ii recomanda. Si convingerea imi e intarita de declaratiile de azi ale lui Wenger, care demonstreaza inca o data ca francezul nu stie sa piarda.
Va fi o semifinala Liverpool - Chelsea, in care merg pe mana albastrilor, o echipa mult mai completa decat mamaligarii din Liverpool, care au impresia ca Liga Campionilor se poate castiga doar cu 2-3 jucatori buni, cu multa daruire si cu un imn frumos. Imi place sa cred ca nu e chiar asa, si astept ca trupa lui Grant sa-mi confirme spusele.
Pentru seara asta, lucrurile sunt mult mai clare. Spaletti vine in Anglia asemenea mielului lui Dumnezeu in Ierusalim, spre un rezultat dinainte cunoscut. Roma a crescut mult, dar este acea perioada a anului in care trebuie sa le lase locul baietilor mari. Si ce baieti mari are Ferguson, care promit un meci la fel de mare impotriva Barcelonei, pentru a regasi gloria in finala de la Moscova, in fata lui Chelsea, unde trupa lui Abramovic se va simti aproape ca pe teren propriu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu