Eric, watch out!

AS Roma - Manchester United 0-2 (C. Ronaldo '39, Rooney '66), UEFA Champions League 2007-08 Quarter-finals First Round, 2008-04-01, Stadio Olimpico, Roma

Paul Scholes, anticipand cu vreo doua zile nota generala a presei continentale, a dat o declaratie care inseamna mai mult decat au putut sa-si dea seama majoritatea. "Cristiano Ronaldo e cel mai bun jucator langa care am jucat" a spus batranul Scholes, si nu stiu cati au realizat ca e vorba de perioada 1994-2008. E usor de facut o legatura cu cel mai rasunator nume care-a pasit vreodata pe Old Trafford, Eric Cantona, cel care si-a transformat numele in legenda exact in perioada in care Scholes si-a inceput cariera sub bagheta lui Ferguson. Nu stiu daca e sau nu asa, dar a auzi ca Ronaldo e mai bun decat Cantona din gura lui Scholes, mie imi suna a revolutie.
Ceea ce pana acum nu era decat cate o soapta pe la colturi dupa cate un meci mai bun, se aude acum in piata mare, dintr-o sursa atat de autoritara cum este vocea lui Paul Scholes. Bronzul de pe statuia vulcanicului francez incepe sa paleasca sub patina timpului si e usor de presupus ca nu va trece mult timp pana cand generatia nascuta in perioada incidentului Simmons va intra cu buldozerele peste soclul pe care pustiul din Madeira si-l revendica tot mai galagios.

Nu stiu daca Ronaldo e mai bun decat Cantona, nu stiu daca George Best a fost mai mare decat Duncan Edwards sau daca Bobby Charlton l-ar fi declarat pe Ronaldo mai bun decat Edwards intr-un alt timp, dar un lucru e cert: in timp ce Cantona isi consuma anii si kilogramele in plus pe plaje cu mult soare, iar Best si Edwards au trecut intr-o lume in care totul se judeca cu alta masura, minunea geluita a Portugaliei se ia la tranta, rand pe rand, cu toate recordurile lor si, la 23 de ani, depinde doar de el daca cifrele il vor retine ca cel mai mare fotbalist care-a gustat vreodata iarba de pe Teatrul Viselor. Dar e clar ca-ti trebuie geniu pentru a obtine asa de repede un loc pentru care mari fotbalisti ca Roy Keane, Ryan Giggs s-au Gary Neville s-au luptat multe sezoane.

Dar, pentru ca-mi propusesem sa vorbesc mai mult despre meciul de aseara si mai putin despre Ronaldo, o sa incerc sa renunt la poezia de peluza si o sa vad ce mi-a ramas pentru meciul in sine.

Un meci pe care-l il vedeam mult mai greu decat a fost de fapt. Pe de o parte, se vedea o Roma care sta in plasa lui Inter, pe locul 2 in Italia, mult mai puternica decat acum un an, care aborda sfertul de finala dupa o eliminare en-fanfare a lui Real Madrid si cu o mare sete de razbunare a acelui rasunator 7-1 din ultimul sfert de finala. De cealalta parte, diavolii erau intr-o oarecare decelerare si, in ciuda lui 3-0 cu Liverpool sau 4-0 cu Villa, 1-0 cu Derby era relativ recent. Cifrele erau totusi incurajatoare, forma lui United fiind 5-0-0 15-0, fata de doar 2-1-2 9-6 pentru romani, si meciul le-a dat dreptate lor.

Meciul a inceput in jumatatea lui United, dar cu atacuri mai degraba palide, si cu Vucinic de cele mai multe ori izolat intre 4-5 tricouri albe, ajutat doar sporadic de Mancini. Si chiar si asta a durat doar pana la sutul de la 16 metri, cand oamenii lui Sir si-au regasit cadenta. Dupa asta meciul a fost un pic cam arid, dar cu diferente evidente de stil. Atacurile romane s-au desfasurat intr-o frustranta inferioritate numerica, in timp ce englezii - mult mai predispusi la efort - si-au transformat cu mult mai mare usurinta cele doua linii ale unui mijloc supra-aglomerat in linii ofensive.
Lipsa totusi de ocazii remarcabile, si pana la golul lui Ronaldo nu mai retin decat accidentarea lui Vidic, despre care n-am mai vazut nimic publicat astazi si care sper sa nu fie prea grava. John O'Shea a facut pe fundasul central restul meciului, si sunt foarte curios cum va arata formatia din weekend.
Dar golul lui Ronaldo... de-ar fi numai pentru el, si tot ar fi justificate osanalele ridicate de toata presa europeana, a carei viteza in a fabrica eroi e batuta doar de cea de a-i desfiinta.

Sper sa nu exagerez, impresia fiind inca puternica, dar am senzatia ca e unul din cel mai spectaculos goluri ale fotbalului, si nici nu-mi amintesc vreunul care sa-i semene. Am urmarit atent... cand centrarea lui Scholes pleaca, limita de cadru din stanga e undeva la 25 de metri de poarta. Ronaldo nu se vede. Fundasul italian sare sa respinga mingea fara sa simta vreo mare amenintare. Iar Ronaldo apare, cu un sprint teribil, despre care doar genul SF a incercat sa ne previna. Lovitura de cap e irezistibila, iar forta e ata de mare incat aparatorul roman e proiectat in directia opusa celei in care gandise saritura.
A fost al 36-lea al sezonului pentru extrema portugheza, dar a fost unul dintre cele care vor fi retinute prin mai mult decat atat.

1-0 la pauza.
Panucci trece pe langa cea mai mare ocazie a Romei la putin timp de la reluare, trimitand peste o minge din 4 metri, dupa o centrare la care van der Sar ar fi fost batut. Olandezul fusese solicitat si cateva minute mai devreme, cand Tonetti a incercat un sut-centrare inselator, respins in corner.

Spalletti si-ar smulge parul din cap, isi da seama ca trupa lui, desi face tot ce poate, nu e tocmai un adversar pe masura echipei pe care-o considera cea mai buna din lume.
Cand Ferguson inchide mijlocul, cu Hargraves intrand pentru Anderson, Spalletti muta inteligent, aruncandu-l in lupta pe Ludovic Giuly, unul din cei mai talentati fotbalisti francezi de dupa Henry. Prea inteligenta nu mi s-a parut tinerea printului de Monaco pe banca prima ora de joc, dar se pare ca destinul e nedrept cu mijlocasul francez.

Minutul 66 inregistreaza ultimul gol al meciului, dupa o neintelegere intre Panucci si Doni de care Rooney profita. Unul din acele cadouri despre care Spalletti declarase ca nu trebuiesc facute.
2-0, si pana la sfarsit nu mai sunt remarcabile decat cele doua ocazii ale lui Ronaldo: sutul de la 16 metri care, respins de Doni, loveste bara si ratarea oarecum similara cu a lui Panucci dupa o centrare excelenta a lui Tevez, intrat pentru ultimele 5 minute in locul lui Rooney.

Roma trebuie sa-si mai astepte o vreme revansa si sa ia seama la aceasta noua lectie predata de United, iar Sir Alex si gasca lui, in ciuda declaratiilor conformiste de dupa meci ale lui Evra, pregatesc deja strategia pentru semifinala impotriva Barcelonei.