Imi cer scuze de la distanta antrenorului italian ca-i imprumut metafora, dar n-am gasit titlu mai potrivit pentru ce s-a intamplat aseara. Si anume...
Manchester United - AS Roma 1-0 (3-0 agg.), Champions League 2007-2008 Quarter-finals 2nd leg, 2008-04-09, Old Trafford, Manchester
Deloc imprevizibila victoria lui United, singurele semne de intrebare le ridica modul in care va fi obtinuta, in special cu gandul la memorabilul 7-1 din urma cu un an. Si pentru a da material tacticienilor, Sir Alex a inceput cu o formula atipica.
In centrul defensivei, in locul accidentatului Vidic a aparut Gerard Pique, pereche cu Rio Ferdinand despre care existau serioase si intemeiate temeri cum ca nu va putea evolua datorita iesirii fortate din dificilul meci cu Boro, cu 3 zile in urma. Dar Rio a jucat, si inca 90 de minute, admirabila dovada de daruire, ambitie si profesionalism din partea capitanului nationalei Angliei.
Pe partea stanga a defensivei, Patrice Evra a fost odihnit pentru a-i face loc lui Mikael Silvestre, revenit dupa o accidentare lunga.
Carrick si-a asumat rolul de inchizator, asigurand spatele unei linii de mijloc foarte ofensiva ca dispunere, in care Giggs si Park au asigurat flancurile, iar Anderson si Hargreaves, mijlocul.
Tevez a fost trimis ca varf impins, pentru a completa o formula de echipa din care au lipsit vedetele Rooney si Ronaldo, asa incat Pizzaro sa nu mai aiba cui rupe picioarele.
Chiar si cu aceasta echipa in mare masura improvizata, diavolii au trecut repede la carma jocului, iar ocaziile au curs la poarta lui Doni, cel care si-a asumat rolul de erou al meciului. Park, Hargreaves, Tevez, Brown si Anderson au trecut rand pe rand pe langa gol, cu o frecventa a ocaziilor care a facut dificila pastrarea evidentei suturilor la poarta.
Si totusi Roma a rezistat, si chiar au fost pusi in fata unei uriase sanse de a reveni in joc in minutul 30. Arbitrul norvegian n-a avut nici o ezitare in a dicta penalty pentru italieni la o patrundere in careu a lui Mancini, oprita de o intrare prin alunecare a lui Wes Brown. Desi nu la fel de controversat precum cel al lui Babbel, cu o seara in urma, si pe marginea acestui penalty se poate discuta. Inclin sa cred totusi ca decizia a fost corecta si in afara de iritarea de moment, dupa meci nimeni n-a incercat s-o mai conteste. Poate si din cauza urmarilor.
Foarte galagiosi la momentul de reculegere de la inceputul partidei, ultrasii Romei au fost redusi la tacere de cei peste 70.000 de englezi care au pus o presiune imensa pe De Rossi, fata in fata cu van der Sar. Probabil marcat de strigatele publicului, de miza meciului si de tensiunea disputei cu cei care-au semnat cea mai mare rusine din istoria clubului pentru care joaca, mijlocasul italian a sutat peste poarta, direct spre peluza care il huiduia copios.
Imediat, De Rossi si-a pus tricoul peste fata, si cred ca si-ar fi dorit sa-l inghita pamantul dupa aceasta ratare despre care a declarat dupa meci ca e cel mai negru moment al carierei lui. Mai mult de atat, ratarea italianului a marcat, zic eu, momentul in care Roma a abandonat orice speranta de a mai reveni in aceasta dubla mansa si a aratat ca un meci trebuie castigat nu numai pe teren, ci si la nivel psihic, crezand pana la sfarsit in sansele tale. Cred ca Roma n-a crezut suficient, pentru ca n-am vazut la ei nici un pic din daruirea care uneori compenseaza diferenta de valoare.
Repriza a doua, desi a inregistrat mai multe ocazii ale oaspetilor, a fost o sarbatoare domestica pentru gazde, care au jucat in stil de meci amical, asteptand uralele tribunei la fiecare pasa si jucand mai mult cu gandul la estetica sportului decat la rezultatul partidei.
In primul rand, a fost golul lui Tevez in minutul 70. Hargreaves, la una din cele mai bune performante ale lui in tricoul lui United, a centrat de pe dreapta, iar titirezul Tevez a sarit ca la bazinul olimpic, directionand mingea la coltul lung, fara sansa pentru Doni.
Victorie pentru diavolii rosii, si un singur punct in 4 meciuri cedat Romei in acest sezon.
Apoi, dubla schimbare din minutul 74. Contrar asteptarilor, Rio Ferdinand a fost lasat in teren cu toate ca schiopata. Giggs a iesit pentru onoruri separate, lasand locul lui Rooney, iar O'Shea a intrat in locul lui Carrick, exces de prundenta din partea lui Ferguson.
Cu 10 minute inainte de final, o revenire cat un debut asteptata de ceva mai bine de un an si sarbatorita de multimea de pe Old Trafford mai galagios decat golul victoriei: Anderson i-a lasat locul capitanului Gary Neville, apaludat copios la fiecare atingere de balon si cautat de toate pasele coechipierilor.
Roma n-a mai existat pe teren, dar si-a mai facut simtita prezenta in tribune, pentru un scurt moment din finalul meciului, cand un stadion in extaz i-a aplaudat pe italienii care cantau imnul echipei lor favorite. Intr-adevar, fair-play nu poate fi spus decat in engleza.
N-a mai fost macel, a fost sarbatoare. Intotdeauna o optiune de preferat, iar Spaletti a recunoscut ca echipa lui nu e inca in stare sa se lupte cu forte ale naturii de talia lui Manchester United. Personal imi pare rau pentru De Rossi si, desi n-am vrut sa transforme penaltyul, cred ca asta ar fi fost in interesul spectacolului.
Armata rosie a dictatorului Ferguson isi continua marsul spre Moscova, dar pana acolo mai e o escala la Barcelona. Promite a fi o intalnire frumoasa, desi nu mi se pare ca trupa lui Rijkaard ar mai avea forta pe care o avea acea echipa de acum 10 ani, condusa din teren de Rivaldo, care scotea un 3-3 pe Teatrul Viselor, intr-unul din cele mai frumoase meciuri din istoria fotbalului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu