The Champions

Acum doua saptamani, cand am ajuns prima data la Upton Park, am vazut in apropierea stadionului o statuie de care mi-am dat seama imediat ca se refera la 1966, la momentul in care Anglia a castigat pentru prima, si pana acum singura data Campionatul Mondial de fobal. Nu era greu sa-mi dau seama de asta, cel tinut pe umeri de coechipierii sai avea in mana cupa Jules Rimet, foarte usor de recunoscut dupa forma. Confirmarea ca e intr-adevar vorba de campionii mondiali din 1966 am avut-o citind soclul pe care era inscrisa, in cerc, intreaga echipa care a castigat finala de pe Wembley impotriva Germaniei, incepand cu Gordon Banks, portarul care avea sa realizeze cea mai celebra parada din lume 4 ani mai tarziu si incluzandu-l si pe Sir Alf Ramsey, antrenorul legendar care a adus trofeul Angliei.

Nu i-am recunoscut pe nici unul dintre cei 4 reprezentati pe statuie, dar mi-am imaginat ca unul dintre ei trebuie sa fie Bobby Moore, nu degeaba peluza sud a stadionului lui West Ham se cheama Sir Bobby Moore stand. M-am mai gandit si ca unul dintre cei patru ar trebui sa fie Sir Geoff Hurst, autorul unui hattrick in finala cu Germania (n-a fost de fapt un hattrick, dar atata vreme cat golul de 3-2 a fost validat fara ca mingea sa depaseasca linia portii cu intreaga circumferinta, Sir Geoff a avut tot dreptul sa ia mingea acasa). Am fost foarte mandru de mine cand am ajuns acasa si mi-am confirmat ca intr-adevar, cei doi sunt reprezentati pe statuie, Bobby Moore fiind cel care tine trofeul,  iar Geoff Hurst fiind cel din centru.

M-am mai intrebat de ce o statuie de o asemenea importanta a fost plasata intr-o zona atat de nespectaculoasa turistic, si tot Wikipedia mi-a spus ca 3 dintre cei patru fotbalisti reprezentati in sculptura erau in acel moment jucatori ai lui West Ham. Tare sunt curios, daca e pe-asa, ce-o sa se intample daca West Ham se va muta de la toamna pe noul stadion olimpic din Stratford.

Eu m-am simtit mandru de cei doi reprezentati pe care Manchester United i-a avut in acea finala si al caror nume apare, natural, sculptat in soclul statuii: Nobby Stiles, despre care se spune c-ar fi inventat postul de mijlocas defensiv, si Sir Bobby Charlton, cel pentru care nu s-au inventat inca suficiente superlative.

Am mai trecut de atunci de cateva ori pe langa statuie si de fiecare data imi evoca, chit ca doar pentru cateva secunde, finala din 1966, controversatul gol al lui Geoff Hurst si victoria Angliei la acel mondial. Lucru care m-a facut sa ma gandesc la impactul cultural al statuii. Ce trebuie sa insemne ea pentru pustii de 7-8 ani care incep sa bata mingea pe strazile si prin parcurile de prin imprejurimi de fiecare data cand trec pe langa statuie. Toti isi doresc sa fie, probabil, vreun nou Bobby Moore sau vreun nou Geoff Hurst. Din punctul asta de vedere, faptul ca ii face pe eroii acelui moment istoric pentru fotbalul englezesc atat de vizibili este foarte, foarte important. Imi amintesc cum, acum vreo 20 de ani ne doream cu totii sa fim Lacatus si ne mazgaleam toate tricourile cu pixul, marcandu-le pe spate cu numarul 7. Dupa mondialul din 1994, toti pustii isi doreau sa devina Hagi, probabil cam in acelasi fel in care si Hagi si-a dorit sa devina Dobrin in copilarie. Iar acum vreo 10 ani, in ciuda declinului accelerat al nationalei, fiecare copil care batea mingea pe maidan se visa Mutu sau Chivu. Oare mai exista astazi vreun fotbalist roman care sa inspire atat de tare copiii care bat mingea prin parcul Tei sau prin Drumul Taberei? Ultimele nume pe care le-am auzit la miutele de maidan au fost ba Ronaldo, ba Messi, ba Kaka. In general fotbalistii de pe coperta DVD-urilor cu FIFA.

In conditiile astea, ma intreb, cam cat de mult ar contribui o statuie cu Hagi in vreun parc din Bucuresti, Constanta, sau de oricunde altundeva, la aparitia unui nou Hagi? 11:13