Zilele
trecute ma gandeam la ce imi povestea Diana despre puscaria lui Bentham. Filosoful englez gandise o puscarie in forma
de potcoava, in care lumina ar intra prin unica deschidere, iar unicul paznic,
asezat cu spatele la intrare, ar vedea toate celulele, care sunt bine luminate
in mod natural, in timp ce indivizii incarcerati nu l-ar putea vedea pe paznic,
pentru ca as insemna sa se uite direct in lumina. In acest fel, spune Bentham,
am obtine eficienta maxima, pentru ca un singur om ar putea supraveghea
intreaga inchisoare. Obsedat de eficienta, Bentham merge un pas mai departe si
spune ca, in contextul in care cei incercerati se stiu supravegheati fara a-si
putea vedea supraveghetorul, nici macar n-ar mai fi nevoie de vreun
supraveghetor, pentru ca efectul psihologic asupra detinutilor ar fi acelasi
indiferent de prezenta sau absenta omului de paza.
Oricat de
interesanta ar parea ideea, cred ca functioneaza doar pana la un anumit punct,
si mi se pare ca domnul Bentham scapa din vedere faptul ca nu exista, si nici
nu se poate construi rational un sistem perfect si atat de inchis si
autodeterminat ca cel la care visa el. Principiul functional de aplicat este,
in opinia mea, acela pe care am vazut ca multa lume pe-aici l-a asimilat si il
practica, de a acoperi tot mai multe din posibilele scapari ale sistemului
(closing the loop-holes, suna mult mai bine in engleza). Probabil ca acest soi
de constructii idealiste ale utilitaristilor de acum 200 de ani au avut aportul
lor la construirea acestei mentalitati orientata spre functional a englezilor.
In conjunctie, evident, cu multi alti factori.
Am vorbit
atunci cu Diana, si ma gandeam zilele trecute, la CCTV, sistemul de camere de
supraveghere omniprezent in Londra. Probabil ca Bentham ar fi fost incantat de
asa ceva, am convenit amandoi. Un asemenea sistem ar trebui sa reduca drastic
criminalitatea, si mi se pare ca asta chiar se intampla. Atata vreme cat se
stiu supravegheati, oamenii au tendinta sa-si corecteze caracterul, sa-si
ajusteze comportamentul. Dar, mergand pe firul gandirii lui Bentham, nici macar
n-ar fi nevoie ca toate camerele care impanzesc strazile sa inregistreze. Sau
chiar sa existe. Atata vreme cat oamenii stiu ca sunt acolo si se comporta ca
atare, chiar e cazul ca ele sa fie intr-adevar acolo?
Un raspuns
la asta, si limitele unui asemenea sistem, am avut ocazia sa le vad tot ieri,
ocazie de care m-as fi lipsit cu mare drag si care a fost un accident
nefericit, dar care confirma acel ciudat simt al umorului de care de ceva vreme
banuiesc divinitatea: in timp ce luam pranzul la un restaurant japonez, Dianei
i-a disparut telefonul. Convinsa ca-l avea la intrare, a intrebat chelnerii
daca ne pot ajuta cu ceva. Spre marea mea suprindere, chiar au facut-o. Seful
de sala a verificat inregistrarile CCTV si ne-a confirmat ca pe camera se vede ca
indivizii de la masa din spate i-au sustras telefonul din haina. Deci da, e
bine sa existe inregistrarile.
Dincolo de
asta, si cu toata parerea de rau fata de pierderea Dianei (in primul rand
sentimentala, abia apoi financiara), am avut ocazia sa vad la lucru politia
englezeasca. Daca m-as apuca sa-I laud, nici n-as sti de unde sa incep. De la
felul in care vorbesc la telefon, la minutiozitatea cu care se uita la detalii,
pana la atentia pe care o acorda unui caz care in Romania, sunt convins, ar fi
fost cu desavarsire ignorat, totul inspira profesionism. Si e nevoie doar de un
asemenea fel de experienta ca sa capeti totala incredere in institutia
politieneasca si sa te simti, in general, mai sigur si protejat de sistemul
guvernamental, cel putin din punctul asta de vedere.
O sa inchei
tot cu Bentham, pe care Diana mi l-a aratat in carne si oase (ma rog, mai
putina carne), impaiat, in stanga intrarii principale din UCL, al carei
spiritus rector este. Uneori participa chiar la intalnirile senatului facultatii,unde este listat ca “prezent, dar fara drept de vot.” 10:55
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu