Ultima data am fost pe Ghencea la
meciul cu Motherwell din 2009, cand deja se domolisera scandalurile
cu peluze inchise si bodiguarzi care sa evacueze galeria, dar cand
deja nu prea se mai venea pe Ghencea. De atunci am mai vazut probabil
vreo doua meciuri ale Stelei si mi-am spus ca o sa reincep sa
urmaresc Steaua in momentul in care un antrenor, oricare ar fi, o sa
termine un sezon si o sa-l inceapa pe al doilea. Am trait intr-o
ignoranta comfortabila, atat de comfortabila incat e posibil sa
continue o perioada. Nu mai stiu ce se intampla in fotbalul romanesc,
cine pe ce loc e, ce-a mai declarat Borcea, Mitica sau ceilalti
papitoi care se mai perinda prin fotbalul romanesc.
Mare mi-a fost surpriza, asadar, sa
vad in seara asta o Steaua care a jucat foarte curajos la Stuttgart
si pe care doar paguboasa mentalitate romaneasca a impiedicat-o sa se
intoarca din Germania cu 3 puncte. Din jucatorii Stelei din seara
asta stiam doar 3: Tatarusanu, Latovlevici si Bourceanu. Si am mai
auzit vag de alti cativa: Rusescu, Rocha, Nikolic. Cam atat. Nu
conteaza. S-a si vazut, de altfel. Luati unu la unu, nemtii probabil
au lot sensibil superior valoric, dar Steaua a jucat tactic chiar mai
bine decat in ultima perioada de glorie, echipa care a ajuns in
semifinala UEFA in 2006. Extraordinara din multe puncte de vedere,
echipa aia stralucea prin inconstanta. Steaua din sera asta a aratat
intr-adevar, ca o echipa in formare, cu jucatori fara prea multa
experienta, dar totodata foarte curajoasa, cu mult tupeu si cu
relatiile de joc formate mult mai bine decat am vazut de foarte multa
vreme la o echipa romaneasca. Pase destul de precise, actiuni de atac
bine coordonate si atacuri cu 6 oameni dispusi pe doua linii, astea
sunt trasaturi de echipa mare desi, pastrand proportiile, meciul a
fost evident inferior valoric celui de aseara.
E drept, primul gol al nemtilor a
fost primit foarte usor, cu atacantul care a primit centrarea in
mijlocul careului complet nemarcat. Dar e dovada de mult caracter sa
poti sa egalezi dupa doar un minut de joc, si mi s-a parut ca
egalarea nici macar n-a fost intamplatoare, a venit pe fondul unui
atac foarte rapid si bine coordonat. Apoi, cea mai mare parte din
meci s-a jucat intr-un fel de sah destul de justificat, avand in
vedere ca Steaua a jucat ceea ce pe hartie arata a fi cel mai greu
meci din grupa.
Posibil ca nemtii sa fi avut
ocaziile mai clare, au si 3 bare care sa ateste asta, si sa fi atacat
mai hotarat, dar atitudinea Stelei n-a fost deloc defensiva,
stelistii au parut sincer interesati de a ataca poarta iar toata
posesia lor a fost una pozitiva, orientata spre atac.
Audaces fortuna juvat, norocul ii
rasplateste pe cei curajosi, asa ca in minutul 80 Steaua conducea cu
2-1 in urma unui penalty complet justificat, chit ca executat cu
emotii. In ultimele minute in schimb s-a vazut pe deplin ce inseamna
mentalitatea de care trebuie sa scapam daca vrem sa mai avem
performante in fotbal. De pe banca s-a dat imediat semnalul
retragerii, punctat foarte evident de o schimbare defensiva, la care
nemtii au raspuns cu doua schimbari ofensive. Cam la mintea cocosului
care urma sa fie deznodamantul, e clar ca nemtii au reusit sa egaleze
in urma unui sir prelungit de atacuri aglomerate si foarte
insistente. Pentru toate lucrurile bune pe care le-a facut meciul
asta, Tatarusanu poate fi acuzat de o oarecare indolenta la gol, iar
norocul Stelei este ca nemtii n-au mai avut timp sa dea si golul
victoriei, pentru ca asta era cursul normal al jocului. Steaua a
terminat cu piciorul pe pedala de frana, iar asta le-a pierdut doua
puncte si le putea foarte usor pierde meciul.
Dar concluzia e una pozitiva, sper
ca cel mai bun lucru cu care or sa ramana stelistii dupa meciul de
azi, pe langa punctul in deplasare, este convingerea ca pot foarte
usor iesi din grupa asta. Cu unica, simpla conditie sa joace tot
timpul cat pot de bine. 21:43
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu