Hadrian imparatul minune (60-200 d.Ch.)

Romanii aveau obiceiul asta ciudat - sa civilizeze. Evident, notiunea de civilizatie inca are limite neclare si vine la pachet cu o serie de adevaruri: nici o civilizatie nu e mai buna sau mai rea decat alta si membrii unei civilizatii au tendinta sa-i dispretuiasca pe cei din afara ei, considerandu-i barbari. Strict etimologic, civilizatie vine de la latinescul civis, care inseamna cetatean sau, mai strict, locuitor ar orasului. In sens strict, asadar, civilizatia este caracterizate de prezenta oraselor: un numar relativ mare de indivizi (comparativ cu totalitatea populatiei tribului sau a poporului) care locuiesc un spatiu relativ restrans, de multe ori delimitat de ziduri sau sosele si a caror subzistenta nu se bazeaza in mod direct pe munca pamantului.

E hazardat sa spunem daca exista sau nu o civilizatie britanica inainte de venirea romanilor, dar e cert ca acesti cuceritori ai lumii au introdus cu adevarat urbanizarea in arhipeleag. Siguranta zidurilor, comfortul bailor si evidenta imbunatatire a calitatii vietii datorata lucrarilor de utilitate publica au fost repede adoptate in mai toate provinciile imperiului, si cu atat mai mult in Britannia, unde avantajul tehnologic al cuceritorilor era mai evident decat in alte parti.

Civilizatia care isi exporta caracteristicile are obiceiul sa numeasca procesul asta "civilizare" desi un termen mai corect ar fi asimilare sau aculturare. Asta s-a intamplat cu britonii, cu dacii si asta se intampla si cu românii(sau cu orice natie in general) cand manaca la McDonald's, se uita la Star Wars sau asculta Michael Jackson. Romanii erau perfect constienti, iar Tacitus o spune clar, descriind efectul reformelor guvernatorului Agricola (77-85) asupra britonilor: Idque apud imperitos humanitas vocabatur, cum pars servitutis esset. (In ignoranta lor ii spuneau civilizatie, cand de fapt era parte din procesul de supunere).

M-am intrebat de multe ori de ce in Britannia, pe care romanii au stapanit-o mai mult de patru secole, influenta latina e azi asa de redusa, in timp ce in Dacia, ocupata pentru mai putin de doua sute de ani si niciodata complet, influenta latina a rezistat atat de bine mult mai multor presiuni externe. Ramane intrucatva un mister, desi o explicatie partiala se leaga de Batalia din padurea Teutoburg, de raspandirea crestinismului si de felul in care saxonii si mai apoi vikingii faceau aculturare cu securea.

Statuia imparatului din Mausoleul
lui Hadrian (astazi Castelul Sant'Angelo)

Dar pentru ca povestea am lasat-o la Boudica, incerc sa o continui sarind peste romanii care vor guverna peste o perioada de stabilitate si dezvoltare economica a provinciei, inclusiv sus-mentionatul Agricola, si oprindu-ma la al doilea imparat roman care va pune piciorul pe aceste meleaguri: Publius Aelius Hadrianus Augustus, sau Hadrian, cum il va retine istoria. Ajuns imparat dupa moartea lui Traian, in 117, Hadrian va avea dificila misiune sa egaleze reputatia acestuia intr-un fel sau altul. Ne place sa ni-l adjudecam pe Traian ca fiind "al nostru", sa-i cream o reputatie buna si sa-i facem o statuie proasta. E asadar binecunoscut faptul ca el a domnit peste cea mai mare intindere a imperiului, ceea ce ne spune ca Hadrian a cautat alte aspecte in care sa exceleze. Si intr-adevar, istoria il retine in general ca pe un bun administrator, dar exista si teoria ca reformele lui administrative au avut rolul de a diminua meritul cuceririlor militare ale predecesorului: Hadrian abandoneaza teritoriile pe care Traian le cucerise de la parti, planuieste sa abandoneze Dacia si pune punct expansiunii spre nord in Britannia.

Zidul lui Hadrian e un indiciu destul de bun, nu? Masiva constructie, inceputa in 122 si care se intinde pe 117 km separa si astazi Anglia de Scotia si e foarte probabil ca insasi existenta Scotiei sa i se datoreze. Ineficienta zidului a fost demonstrata insa relativ repede pentru ca 20 de ani mai tarziu Antoninus Pius, succesorul lui Hadrian, decide sa mai construiasca un zid, 160 km mai la nord, ca sa se apere de desele incursiuni ale caledonilor.

Dar zidul lui Hadrian a ramas acolo. Si tot acolo a ramas si zidul Londrei, tot mostenire a lui Hadrian si tot consecinta a vizitei imparatului din 122 d.Ch. Decizia de a muta capitala de la Camulodunum (Colchester) la Londinium (Londra) si cea de a trasa zidul ce va deveni mai apoi granita de nord a Angliei vor avea repercusiuni importante si sunt definitorii pentru felul in care arata Anglia astazi.

Pentru ca Londra a devenit acum capitala, cel mai important oras, punct comercial, cultural si financiar, aici se vor concentra, incepand cu sfarsitul secolului 2, cele mai mari eforturi defensive si de consolidare ale puterii romane. Cel mai important e poate zidul Londrei, cel ale carui ramasite se vad si astazi intre Tower Hill si catedrala St. Paul si datorita caruia Londra si-a permis de-a lungul istoriei sa-si negocieze soarta separat de cea a Angliei. Legat de asta, clipul asta este atat de fabulos de bine facut si de bine documentat ca ar fi pacat sa-l ratati:

O sa opresc aici articolul de azi de frica sa nu-l incarc cu prea multa informatie, dar sunt sigur ca in episodul urmator imi va fi usor sa acopar cei 200 de ani de ocupatie romana care urmeaza.