joi, 30 august 2012

More to life than culture

Chicago, 2012-08-29, Garrick Theatre, London

Vreau sa fac teatru, iar daca vrei sa faci teatru e ori aici, ori New York” imi spunea Sharon acum cateva zile. E drept, Londra colcaie de teatre, iar West End e fara indoiala capitala europeana a teatrului si da, la mare concurenta cu New York pentru titlul mondial. Intre Charing Cross si Covent Garden gasesti teatre literalmente la fiecare pas, in londra sunt undeva peste 200 de teatre si sunt un mare prost ca nu ma duc mai des. Pentru ca asa o oferta bogata a creat concurenta si a facut teatrele sa se adapteze, sa se rafineze si sa devina din ce in ce mai bune. Si mai pe gustul publicului. Nimeni nu incearca sa vinda bilete snobilor si sa prezinte teatrul ca pe o activitate culturala, un lux al oamenilor cu stil din aristocratie sau din partea de sus a clasei de mijloc. Dimpotriva, teatrul este entertainment, e distractie, e ras si veselie. Foarte probabil ca ideea asta vine din traditia teatrului elisabetan, din vremea l-alde Shakespeare, Marlowe si Ben Johnson, refugiati cu arta lor la sud de Tamisa, chiar la gura podului care ducea spre oras, pentru ca initial arta lor nu era apreciata de nobilime. Daca marele Will mai avea ceva indoieli, acum nu mai e nici un dubiu ca au invins, ca arta lor a cucerit cu totul cetatea.
Ar trebui sa ma duc mai des la teatru, dar am gasit pana acum destule scuze sa n-o fac. Biletele nu sunt tocmai ieftine, am dat 27 de lire pe cel mai ieftin loc la Chicago in seara asta, dar prea multe motive sa regreti banii nu sunt. Smecheria e ca, la fel ca benzile desenate, musicalul nu e un gen prea cunoscut sau exploatat in Romania si este, prin urmare, destul de nefamiliar. Stiu Chicago pentru ca am vazut filmul din 2002, cu Zeta Jones si Renee Zellweger, dar daca as face o comparatie as face o nedreptate piesei pe care am vazut-o in seara asta. Filmul are la dispozitie o distributie exceptionala, mijloace tehnice mult mai bune si un buget care probabil ar sustine tot West Endul macar vreun anisor.
Evident ca piesa nu are cum sa aiba actori la fel de bine cotati, o punere in scena la fel de coerenta sau un aspect vizual la fel de atractiv. Dar apropierea, contactul direct intre actori si public si relatia speciala care se creeaza prin aceasta apropiere este ireproductibila si asta da teatrului farmecul pe care il are.
Nu am fost dat pe spate sau teribil de entuziasmat de piesa, dar am iesit extrem de bine dispus si fredonand All That Jazz tot drumul spre casa. Iar oamenii s-au distrat. „I was busy watching the girls. Have you seen the one with the long, red hair? Oh, my God, she is stunning! All of them are beautiful!” M-am intors si am zambit catre tanti care a spus treaba asta. Intru totul de acord cu ea in ce-o priveste pe fata roscata, Djalenga Scott pe numele ei. Fata care-a jucat-o pe Velma are umor, Roxie Hart a fost jucata de o actrita foarte buna, Billie Flynn si Amos mi-au placut. Nu prea mi-a placut mama, poate si pentru ca a facut playback pe primul cantec si pentru ca am comparat-o constant cu Queen Latifah si rolul excelent pe care l-a facut in film. Din nou, nepotrivita comparatie, abordarea rolului a fost complet diferita.
Jos palaria si toate laudele in schimb pentru orchestra. Nimic nu se compara cu muzica live, iar oamenii astia au cantat cu atata placere ca spectacolul ar fi stat in picioare si daca ar fi fost sustinut exclusiv de ei. E atat de placut sa simti placerea muzicienilor care se manifesta pe scena! Si s-a simtit din plin in seara asta, oamenii au ramas si au cantat si dupa ce s-au terminat aplauzele iar actorii au plecat la cabine. Ei cantau si mare parte din public nu voia sa se clinteasca de pe scaune ascultandu-i cum canta la liber, fara dirijor, All That Jazz. Nici macar cortina nu i-a oprit, se auzeau in continuare cantand si dupa ce nu s-au mai vazut.
Am ales un fel foarte bun de a-mi petrece seara, si probabil ca e bine ca Chicago iese din stagiune sambata, altfel l-as fi amanat la infinit. 01:11

3 comentarii:

dragos spunea...

cand voi veni la londra te rog sa iti faci timp si pentru mine :)

Leonard Bacica spunea...

Cand vei veni la Londra o sa-mi fac cu siguranta timp. Doar sa ma anunti cat mai devreme, sa putem sa facem planuri.

dragos spunea...

done !