joi, 2 august 2012

Come together

Speram sa vad mai mult din Olimpiada asta decat am vazut. Speram sa fie un soi de sarbatoare populara, in care nu numai ca toti localnicii or sa se implice, dar Londra sa si devina un soi de capitala turistica a lumii. Unica referinta pe care o am in minte este Festivalul George Enescu, in timpul caruia centrul Bucurestiului se transforma foarte frumos si multimea de oameni care fie trec prin Piata Revolutiei, fie fac naveta intre Sala Palatului, Ateneu si Sala Radio sau salile de concurs de la Conservator creeaza o sinergie din care pare sa se nasca o idee mai mare decat oricare dintre ei si ceva dincolo de suma partilor: intr-un fel inefabil, muzica ia in stapanire centrul Bucurestiului in fiecare luna septembrie a anilor impari. E drept, ultimele 3 editii ale festivalului le-am vazut chiar din mijlocul lui si e posibil ca asta sa fi fost un factor major in dezvoltarea simtului asta al meu cu care am perceput muzica clasica chiar si dupa ce orchestra tacea. Lucrurile nu stau la fel cu Olimpiada, si e posibil ca pentru miile de voluntari care indruma spectatorii de la iesirea de metrou din West Ham deschisa special pentru olimpiada lumea sa insemne sport pana pe la sfarsitul lui august.

E clar ca se intampla ceva in oras, multe lucruri s-au transformat in bine, Londra a inceput sa arate bine noaptea si oriunde ai intoarce capul, doua lucruri sunt omniprezente: sportul si simbolurile natiunilor. Prilej bun pentru locuitorii unui oras atat de multi-etnic sa se mandreasca cu originile lor. Se vad pe strada steaguri si tricouri ale unor tari de care putina lume a auzit, iar oameni care altfel se mandresc cu faptul ca-s nascuti in Londra isi aduc aminte ca originile lor sunt de fapt prin Antigua, Aruba, Trinidad-Tobago sau cine stie ce alta insulita caraibiana. Mandrele natii africane, imperii puternice intr-o vreme in care domnul Livingstone nu-si descoperise curiozitatile legate de izvoarele Nilului, au si ele reprezentanti pe strazile si metrourile Londrei: am vazut in ultimele zile scutul Masai de pe steagul Kenyei pe o multime de revere. Multi brazilieni, intotdeauna veseli, galagiosi si in dispozitie muzicala, nerabdatori probabil in asteptarea celor doua momente in care atentia lumii se va indrepta asupra lor: WC2014 si Rio2016.
Stii cumva cum se ajunge la Stratford, la Parcul Olimpic?” ma intreaba in statie la Tower Hill un domn cu o sapca de pe care se vedea frunza de artar. Nu e multumit de ce-i spun. „Fiecare om pe care-l intreb imi spune altceva” „Poate si pentru ca sunt atat de multe feluri de a ajunge acolo. Dar nu-i cam tarziu? Mai sunt probe acum?
Ah, vrem doar sa vedem stadionul si complexul.” Iata si turistii olimpici, imi spun. „Sunteti din Canada?” deschid conversatia conventionala. „Sunt nascut in Portugalia, dar am crescut in Canada, iar acum traiesc in China.” Ah, da. Cum de-am putut sa ma gandesc ca omul isi are originile intr-un singur loc? Limba materna e portugheza, dar casa lui e Toronto. Iar in China s-a dus datorita nevestei, care-i de acolo, dar si pentru ca tara e spectaculoasa si viata e ieftina. Cu siguranta a vazut olimpiada de la Beijing, si ii propun sa ne vedem la Rio, unde sper sa fiu peste 4 ani.
Am fost acolo de 5 ori, dar nu imi place in mod deosebit. Nu e sigur, iar acum, in goana dupa dezvoltare economica distrug si lucrurile bune pe care le au. Dar bineinteles, trebuie sa te duci sa vezi cu ochii tai.” Trebuie, asa e.
Verushka? Ce fel de nume e asta?” „E un nume rusesc, dar eu sunt jumatate venezueleanca, jumatate italianca” Aha. 8.31 milioane de locuitori in Londra, dar oare cati londonezi?
Pentru mine, nimic altceva in afara de a calatori si a vedea lumea nu are sens. Iar faptul ca sunt aici acum si ca muncesc e parte din planul meu de a strange bani si de a calatori.” mi-a spus Nicole duminica seara. Multa lume pare sa impartaseasca ideea asta. Poate sunt eu defect. 13:46

2 comentarii:

Anonim spunea...

eh , oamenii renuntand la ascensiunea verticala, aleg sa se miste cat mai mult pe orizontala.
Joy.Division

Alexandra Radu spunea...

Interesant post. Cred ca intr-o capitala atat de mare ar fi si greu sa ne gandim ca majoritari ar ramane bastinasii. Chiar si in Bucuresti intalnesti straini la tot pasul daca ai urechile si ochii deschisi, nu spun ca e bine, dar nici rau, stiu doar ca suntem toti oameni si avem de invatat de la fiecare.


http://the44gallery.blogspot.com