Alina

„Ai auzit ca am luat un argint?” „Alina Dumitru?” „Da, la judo.” „Hm, doar argint?” am zis cu o aroganta amendata imediat de interlocutorul meu.

Stiam ca Alina o sa faca treaba buna pentru ca pur si simplu e foarte buna. Si nu incape nici o indoiala, argintul de azi dupa aurul de la Beijing o aseaza pentru eternitate in galeria marilor sportivi romani. Adaugati la asta si faptul ca Alina concureaza cu succes la varf (intelegand prin asta medalii la mondiale si europene) de vreo 8 ani. Dar e drept ca speram la aur. Ar fi fost fantastic, ar fi ajuns la fel de temuta ca japoneza pe care a batut-o in semifinala la Beijing si si-ar fi scris numele foarte adanc in istoria olimpiadelor.

Nu vreau sa eclipsez in nici o masura performanta ei pentru ca nici nu se poate, nici nu merita eclipsata. Suntem norocosi ca Alina Dumitru e romanca, suntem norocosi ca avem o judoka atat de buna. Dar vestea argintului mi-a lasat un gust amar, ca si cum n-ar fi fost vestea pe care o asteptam. „Second place is the first loser” spunea Ayrton Senna si apelez de multe ori la vorba asta convins fiind ca a doau treapta a podiumului e unul din cele mai incomfortabile locuri de la olimpiada.

Exista multe circumstante in jurul carora se poate pune cate un „daca” si se poate visa la al doilea aur olimpic romanesc la judo. In primul rand, o asemenea competitie nu se castiga fara un pic de noroc. Un meci dureaza 5 minute, si poti fi eliminat pentru o secunda de neatentie. Un picior ridicat 2 centimetri mai mult decat trebuie de la sol. Bang! Te trezesti pe tatami si auzi cuvintele fatidice: Ippon! Sore made! Sau adversarul joaca urat, ultra-defensiv, intra in tine si te forteaza la o penalizare, dupa care fuge de tine tot restul celor 5 minute. Apoi, degetul accidentat al Alinei.

Dar cand se trage linie, ce conteaza cel mai mult e rezultatul. Si pe langa stralucirea mai palida a acestuia fata de asteptarile pe care le aveam, se mai impune cu claritate un adevar: brazilianca Menezes a fost mai buna. Insistenta, ambitioasa, puternica, tot timpul cautand ba piciorul Alinei pentru secerari, ba mana pentru kansetsu. Si chiar daca Alina a parut ca se simte nedreptatita la penalizare, brazilianca a fortat-o sa o ridice si sa piarda puncte.

Momentul decisiv al meciului a fost fara indoiala yuko-ul reusit de Menezes. Am vazut meciul in doua variante, pe BBC in engleza si pe un site brazilian. Brazilienii au exclamat imediat: „Ippon!”, dar mi-a fost clar ca n-a fost nici vorba de asa ceva. „Fantastic Tomoe-nage!” s-a multumit sa spuna comentatoarea engleza. A fost fara indoiala yuko, dar mie, care respiram in ritmul miscarilor kimonoului alb, nu mi s-a parut atat de minunat. Menezes a sarit cu ambele picioare in fata iar proiectarea a fost laterala. Alina a cazut pentru ca brazilianca s-a napustit decisiv spre ea, cu toata forta. E drept, a ajutat-o si incercarea de secerare de dinainte, care a obligat-o pe Alina sa-si ajusteze pozitia, asa ca in momentul procedeului nu avea stabilitate deplina.

Cu penalizare si yuko impotriva si doar 47 de secunde sa le recupereze, Alina stia ca aurul s-a departat foarte tare. Mi se pare ca privirea ei cand se ridica dupa tomoe nage cam spune povestea meciului, si cred in acea privire se vede cel mai clar ca a pierdut meciul. Probabil ca un waza-ari nu i-ar fi fost imposibil, dar aici e meritul braziliencei ca a stiut sa tina ritmul sus, sa continue sa atace si sa nu se adaposteasca dupa acel yuko. Si nu numai ca a castigat aurul olimpic, a facut-o si cu stil, morote-le cu care a castigat waza-ari a fost executat aproape ca la carte. Remarcabila si insistenta de a se duce direct intr-o fixare, desi ambele stiau ca - in cele 7 secunde ramase – e total inutil.

Felicitari Sarah Menezes, 22 de ani si campioana olimpica din material veritabil, dupa cate se pare. Dar multe, extrem de multe multumiri Alina Dumitru pentru ca a reusit ceva ce doar foarte, foarte putini oameni reusesc: m-a facut sa fiu mandru ca sunt roman! 06:07