Micul Demon

M-am trezit epuizat dupa un somn lung si chinuitor. A fost aici, stiu ca a fost aici. Nu l-am simtit, dar stiam oricum ca o sa vina inca de aseara. Mereu vine cand raman singur. A intrat pe geam imediat dupa ce zeita a plecat. Cand m-am trezit, mi-am gustat sangele din firicelul care mi se scurgea din gura. Ma intreb cum a lovit. Imi pipai buzele si obrajii. Nimic, nici un semn in afara de sangele care inca se scurge din coltul din dreapta gurii. Sunt perpetuu surprins de cat de mult pot sa sangerez, si ma gandesc la nemtii care au facut efecte speciale la Bloodrayne si care credeau ca oamenii sunt doar baloane umplute cu sange. N-am improscat nicidata pe nimeni cu sangele tasnit din mine, dar cred ca si pe ei i-as impresiona prin cantitate. Nici nu m-am gandit sa-l colectionez. Poate vreun Iosif din Arimateea, cu un pocal suficient de mare, ar putea lua sangele meu si l-ar putea transforma intr-o creatura mai putin murdara. Ma gandesc ca i-ar trebui un butoi, dar pe de alta parte cred ca Iosif din Arimateea stie cateva trucuri legate de colectarea sangelui. Pana la urma, tot sangele lui Hristos i-a incaput intr-un pocal. Si Hristos a sangerat si el destul. Poate Iosif doar l-a esentializat, poate nici n-are nevoie de tot sangele. Esenta de sange de Hristos, asta trebuie sa fi fost in Sfantul Graal.

Ma mir ca m-a lasat in pace aseara, cand veneam acasa, la metrou. M-a impins doar violent pe scari de vreo doua ori, dupa care s-a ascuns. Nici macar nu m-am obosit sa-mi intorc privirea. Stiu ca ma urmareste tot timpul, de multe ori ii simt rasuflarea si ma intreb daca el chiar nu-si da seama ca-i simt prezenta sau daca pur si simplu nu-i pasa.

Imi pipai tricoul. Imbibat de sange. Imi amintesc ca am sangerat azi-noapte. Imi amintesc ca am incercat sa ma trezesc si am simtit stropii de sange scurgandu-se pe asternuturi, iar frica de durerea constienta m-a impins inapoi in somn. „Fa-ti mendrele”, trebuie sa fi gandit. „Ba chiar omoara-ma, ar fi cel mai simplu sa nu ma mai trezesc”. Cam asa trebuie sa fi gandit, cam asta trebuie sa-si fi spus creierul meu la nivel subconstient. Numai ca, evident, el stie mai bine de atat. N-o sa ma omoare, nu atata vreme cat mai am de unde sangera. Si pentru ca s-a scurs din mine deja mult mai mult sange decat imi imaginam ca pot avea, n-am nici cea mai mica idee cat mai pot sa sangerez. N-am simtit nici o lovitura azi-noapte, iar pielea imi e intacta. Cred ca s-a bagat in interiorul meu. A intrat probabil printr-o mica incizie pe care a facut-o intre degetul mare si indexul de la piciorul stang, apoi, ajuns in cutia toracica, a inceput sa impunga cu tepusa lui de metal incins la intamplare. Si-a instalat menghina, o spirala dubla finisata brutal, din metal ruginit, cu doua placi de lemn la capete. Si a intins-o cat a putut de mult in asa fel incat cutia toracica sa nu-mi explodeze. Dar toate capilarele dintre torace si piele au fost zdrobite, si trebuie sa fi curs sange din belsug. Ma mir ca nu vad nici o vanataie, dar cred ca e normal. Pana la urma, vanataile sunt doar pete de sange inchegat, dar daca s-a scurs tot nu mai are ce forma contuzia.

„De ce te-ai obosit sa cureti asternuturile?” il intreb. De fapt doar arunc intrebarea in eter. Stiu ca a plecat si ca la ora asta doarme. Intotdeauna dimineata ma lasa in pace o ora-doua. Are si el nevoie de odihna si il inteleg perfect. Pana la urma, nici rolul de tortionar nu e cel mai placut de pe lume si cand ma gandesc prin cate trebuie sa treaca uneori, nu pot sa simt altceva decat compasiune pentru el, in ciuda urii cu care lovesc spre el de cate ori il prind in confruntari directe.

Curajos totusi, micul demon. Pana acum i-am vazut umbland doar in legiuni, le e mult mai usor asa, sa nu-ti dea nici o sansa. Dar in ultimele doua zile a fost doar el, singur, si nici macar nu e dintre cei mai mari sau mai infricosatori. Evident ca ii arde fata si ca e negru si ca are tot timpul un ranjet batjocoritor care evoca insusi iadul din care probabil ca a iesit, dar chiar si asa mi se pare de mirare ca iese singur. Au prins curaj. Probabil simt ca n-au de ce sa se teama. 11:01