Cand internetul iti
povesteste un film, alege absolut la intamplare un cadru scurt si de obicei cu
putina relevanta fata de cursul principal al actiunii si te bombardeaza cu el
oripeunde te-ai intoarce. Ceea ce face ca filmul sa vina la pachet cu eticheta
asta, care iti directioneaza oarecare prejudecati despre el. Cel mai indicat
lucru in cazul asta este sa vezi filmul repede, inainte sa intre in cultura
populara in cine stie ce fel scapat de sub orice control. Daca nu se intampla
asta, momentul vazut si revazut va fi, aproape fara exceptie, o dezamagire. Asa
mi s-a intamplat cu „Always”-ul lui Snape din Harry Potter, asa mi s-a
intamplat si cu „We have to go deeper” al lui Inception.
A iesit cu multa
reclama Inception, si de obicei las sa treaca filmele care ies asa, desi
probabil n-ar trebui. Cultura de masa ne defineste mai mult decat credem. Aveam
o parere despre Inception inainte sa-l vad, si e foarte posibil s-o influenteze
foarte tare pe cea post-vizionare. Sa ii adauge, cum ar veni, un inceput. O
idee parazita. Cu asta se ocupa eroii lui Nolan, avand la indemana o tehnologie
neinventata inca prin care pot accesa visele altcuiva.
Cinematografia a
abuzat si continua sa abuzeze de ideea visului. Ba nu, nu cinematografia.
Creatiile epice in ansamblul lor, pentru ca inca din Vechiul Testament Dumnezeu
tot in vis li se arata proorocilor. Shakespeare a gasit de multe ori ca-i o
metoda buna de a lega povestea, aratarile din vis, iar pentru cinematigrafie
visul a fost intotdeauna un colac de salvare la indemana. A vrut Patrick Duffy
sa revina in Dallas dupa 22 de episoade? Ce sa vezi, ati visat cu totii ca e
mort! Si asta e doar cel mai scandalos exemplu dintr-o lunga serie.
Dar cand vine vorba
de a se uita ceva mai in profunzime la structura si rolul visului, Inception e
intr-o categorie destul de virgina. Doar Eternal Sunshine of the Spotless Mind
mai incearca o chestie asemanatoare, alimentata probabil de substantele pe care
le ia Charlie Kauffman, si putin-putin Total Recall, care suceste lucrurile
atat de mult incat renunta la orice speranta de a fi luat in serios. Nolan
incearca o chestie tare indrazneata: vrea sa faca o poveste complicata,
coerenta si comerciala. Din punctul asta de vedere, calca pe urmele multor SF/
fantasy sagas (Star Wars, LOTR), cu deosebire ca vrea s-o faca dintr-un foc,
fara kilometrii de pelicula consumati de povestile astea. A iesit oricum o
monstruozitate de aproape doua ore si jumatate, si a ramas prea putin timp
pentru efecte speciale, scene de lupta si alte delicii vizuale care in epopeile
de referinta ale cinematografiei dau creierului sansa sa se odihneasca. Nu zic
ca Inception nu e impresionant vizual, dimpotriva, numai ca tot timpul trebuie
sa stai cu ochii pe poveste. Explodeaza masini, au loc lupte de strada,
explodeaza strazi intregi, blocuri, avalanse, se modifica peisaje intregi si in
tot timpul asta se petrec chestii.
Pentru ca actiunea
merge inainte pe cel putin vreo 4 nivele, iar portile dintre ele sunt atat de
inguste incat trebuie sa fii tot timpul in alerta sa nu le scapi din vedere.
Pana la urma am inteles destul de usor cum sta treaba, de unde incepe si unde
se termina, dar prima idee in momentul in care incepe sa ruleze genericul este
ca va trebui sa mai vad filmul asta o data, regretand deja celelalte doua ore
si jumatate din viata pe care operatiunea asta o sa mi le solicite. Cred ca pe
masura ce se revede, filmul lui Nolan incepe sa se subtieze si probabil ca la
un moment dat prin poveste apar si ceva gauri, dar inteleg uluiala celor care
au iesit de la premiera.
Cu fiecare schimbare
de nivel al visului ma gandeam ce cosmar trebuie sa fi fost pentru regizor sa
patrunda un asemenea scenariu, scris cam a la Paganini: in asa fel incat sa
poata fi executat doar foarte greu de altcineva. Dar Nolan a fost scutit de
exercitiul asta de intelegere pentru ca scenariul e scris tot de el, si-atunci
e clar ca ideea a inflorit pe indelete in mintea omului.
Filosofia din
spatele povestii e simpluta, ce-ar fi fost sa fie si asta complicata? Avem o
intrebare deschisa legata de vinovatia lui Cobb in moarte nevesti-sii, dar nu
cred ca prea multa lume si-a batut capul cu ea. Speculatiile despre natura
visului le credem pe toate, pentru ca sunt axiomele pe care s-a construit lumea
filmului.
Pentru o garnitura
de actori atat de selecta, am remarcat destul de putine momente de maiestrie.
As indrazni chiar sa spun ca e unul din rolurile slabe ale lui DiCaprio.
Cillian Murphy e bun, dar cel mai mult mi-a placut Eames, cvasi-necunoscutul
Tom Hardy.
Cat despre efectele
vizuale, ele sunt impresionante mai degraba prin volumul de munca decat prin
rezultat. Chestie reflectata si in genericul de final, in care echipa de efecte
cred ca e cel putin dubla fata de echipa de filmare cu tot cu soferi, dar desi
remarcabile prin inedit, nu pot sa concureze povestea. Pana la urma nu sunt
decat Swordfish + Planeta Maimutelor aduse la zi.
Finalul intentionat
ambiguu e o idee frumoasa, dar sunt prea batran sa-mi mai bat capul cu ce se
intampla de fapt. E una din doua, sa aleaga fiecare ce-i place. Probabil asa a
gandit si Nolan.
E Inception un film
bun? Dupa cele mai multe standarde, as zice ca da. Revolutie? Nu prea. Locul 14
IMDB? Eu stiu 14 filme care mi-au placut mai mult. 03:24
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu