sâmbătă, 9 iunie 2012

Suddenly... aliens!

Prometheus (SUA, 2012), Regia: Ridley Scott

Pentru toate lucrurile bune pe care le are Prometheus, filmul in sine nu e de fapt chiar asa grozav. Nu stiu ce-a vrut de fapt Ridley Scott. Sa fi plecat la drum cu gandul sa faca un prequel la Alien? Cu o asa idee succesul de casa e asigurat, exista o baza de fani puternica a seriei Alien care ar plati pentru orice tampenie in care apare un Alien (ok, Alien vs. Predator a fost un pas cam prea departe, dar am intalnit oameni care s-au folosit si de filmul ala ca sa lipeasca bucati la saga Alien). Pentru ca nu mi-a placut Alien, nu-mi dau seama cum sta treaba exact, dar tind sa cred ca pentru fanii Alien filmul asta o sa fie de referinta. Daca avea ideea povestii din alta parte si a gasit de cuviinta s-o lege cumva de Alien, mi se pare ca e o miscare mai degraba gresita. Exista in Prometheus suficienta substanta epica incat filmul sa stea in picioare de unul singur. Mai mult, exista un final atat de deschis incat ar putea inaugura el insusi o serie. Iar apropierea de Alien si tentativa de a povesti lucruri care sa aiba legatura cu alienii ii submineaza in multe locuri povestea.

Ca sa incepem cu lucrurile pozitive, filmul e in primul rand o incantare vizuala. Din punctul asta de vedere, mi s-a parut ireprosabil. Era evident ca baietii de la efecte vizuale o sa-si faca treaba, dar generozitatea cu care regizorul ne delecteaza cu secvente construite special pentru deliciul ochilor merita apreciata. Scena de inceput (care nu se leaga de absolut nimic din poveste, si nu are alt rol decat de a fi placuta per se si de a genera intrebari) e unul din cele mai bune exemple, dar mai sunt. Capul vorbitor al lui Michael Fassbender, nava extraterestra, hartile cosmice sau costumul mulat al lui Charlize Theron, fiecare in parte isi merita banii de pe bilet. Mi-a placut si ca, desi marseaza pe sexualitate destul de mult pentru un SF cu traditie, Ridley Scott reuseste sa mentina filmul in categoria „General Audience”. Treaba care conteaza mult mai mult decat ar trebui.

Iar punctul culminant si secventa mea preferata este cezariana pe care eroina principala si-o face siesi. Foarte multa intensitate in scena aia si l-am recunoscut in ea pe regizorul unora dintre cele mai bune scene de actiune din istoria cinematografiei. Corpul uman e un mecanism extrem de performant, dar in egala masura dizgratios, dar nu-mi amintesc de vreun alt film in care cineva sa fi exploatat la fel de bine dualismul asta.
Cat despre cele rele... sunt destule, dar e mai mult vorba de cat de dispus esti sa treci peste neajunsuri si sa te bucuri de spectacol. Povestea care sustine actiunea e infiorator de slaba. Batranelul care sponsorizeaza expeditia spatiala, cautarea „originii speciilor”, coincidentele din descoperirile arheologice, toate sunt fire epice care nu mai stau in picioare odata ce ajungi la varsta cartilor fara poze. Am ras tare – si cred ca oamenii care vor vedea filmul asta in anul 2093 or sa rada si mai tare – la ceea ce se vrea a fi baza ideologica din spatele povestii, adica originea extraterestra a umanitatii si „contestarea celor 300 de ani de darwinism”. Mai scadeti din ele, baieti, teoria darwinista a fost definitivata si acceptata ca paradigma stiintifica prin anii `30, deci ar avea vreo 170 de ani de toti la sfarsitul secolului asta. Cand, a-propos, oricat de tare ne-am dori, nu o sa ajungem pe planete populate de fiinte cu ADN indentic.

Cat despre multele lucruri lasate neexplicate... au farmecul lor si stiu ca nu e nevoie ca totul sa aiba sens si orice se intampla sa aiba o explicatie. Dar parca e prea mult. De unde pana unde „creatorii” au inceput sa creeze? Cum au murit? Ce legatura au cu alienii? Incercau sa-i extermine sau sa-i inmulteasca? De unde vin si unde se duc alienii care apar intr-o singura secventa si care n-au legatura cu nimic altceva? Cat despre metabolismul alienilor... ohoo, o gramada de lucruri care se bat cap in cap. Dar probabil ca v-am convins pana acum ca Prometheus nu e genul de film la care sa te duci cu creierul pornit. Ochii si popcornul sa fie in regula. 14:35

5 comentarii:

cristane spunea...

Poate articolul asta te va lamuri in privinta unora din intrebarile pe care le ai-
http://cavalorn.livejournal.com/584135.html#
Sint acolo si citate direct de la Ridley Scott care explica unele momente care m-au bagat si pe mine in ceata.

Cit despre fraza asta - "Prometheus nu e genul de film la care sa te duci cu creierul pornit. Ochii si popcornul sa fie in regula" - nu cred ca in cele 2+ decenii de vazut filme, sa fiu mai impotriva unei idei.
Dimpotriva - filmul asta este EXACT filmul la care sa mergi cu creierul pornit. Scott isi cam baga picioarele in orice idee de plot conventional - poate de aia si parerea unora (inclusiv a ta) ca "the plot is weak" - si umple filmul cu simbolism. Sigur, ai si spectacol pentru publicul de rind, dar mincatorii de popcorn nu sint publicul tinta, cu siguranta.

Gabriel spunea...

scrie in plm despre Euro, lasa prostiile. intrasem lansat pe blogul tau sa citesc despre fabuloasa Rusie si cand colo nimic :(

Leonard Bacica spunea...

Cristane, ideea e ca daca trebuie sa citesc ceva ca sa inteleg filmul, cumva ceva nu e in regula. Spune ca-mi vinzi un pachet multimedia, ceva, in cazul asta. Pentru ca filmul de unul singur are gauri.

Gabriel, pe motiv de munca am senzatia ca o sa vad cam pe bucatele europeanul asta, cu scuzele de rigoare. Am vazut cam 2/3 din meciul Poloniei, nimic din al Rusiei si astazi nimic. Nici nu stiu daca apuc sa-mi dau cu parerea despre ceva. Dar o sa fac tot posibilul, cand apuc sa ma uit la meciuri. Scrie tu, vad si eu cum s-a jucat, si-asa nu prea are cine sa-mi zica.

Gabriel spunea...

Eu n-am talent sa scriu asa cum o faci tu despre fotbal. Chiar daca am vazut toate cele 4 meciuri de pana acum.

Leonard Bacica spunea...

Esti prea amabil