E gata! Acum stim, e Spania. In urma cu fix o luna, chestia asta era intr-adevar cea mai probabila previziune. Numai ca felul in care s-a ajuns aici a fost un montaigne rousse greu de imaginat. E ca un film biografic, in care stim inevitabil finalul, iar creatorilor nu le ramane decat felul in care construiesc continutul ca act artistic. Ei bine, in acest film in care erau favorita certa a cupei mondiale, spaniolii au avut un rol secundar. Cumva, asta a rezultat intr-un spectacol bun, cu multe rasturnari de situatie, si in care prapastia dintre imprevizbilul semifinalelor si previzibilul finalei a fost traversata cu o singura intorsatura de condei, aproape un deus ex machina.
Nici ca se putea un moment mai potrivit, cu putin inainte de penaltiurile care vin intotdeauna fara favorita. Publicul neutru a fost privat de tensiunea loviturilor de la 11 metri, si din punctul asta de vedere sunte indreptatiti sa reclamam o lacuna in scenariu. Dar pentru cei familiarizati cu acest gen de filme, nu e o surpriza prea mare. Imi amintesc de golul lui Iniesta impotriva lui Chelsea in ultimul minut in semifinala Champions League din 2008. Si atunci ca si acum, un gol impotriva cursului jocului venit intr-un moment in care nu mai era nimic de facut. Asemenator pana intr-acolo incat si manifestarea de bucurie a lui Iniesta a fost identica: scos tricoul si alergat de-a lungul liniei de margine a terenului. Am mai vazut asadar finalul asta, si nici atunci, nici acum nu l-am gustat prea tare. Ca si atunci (writer's mark?), favoritii au jucat slab si nu meritau victoria, iar arbitrajul a fost foarte slab.
Arbitrii, cheliosi in ambele ocazii. Ovrebo atunci, Webb acum. Numai ca, FIFA ar trebui sa stie, asa cum barba nu te face filosof, nici chelia nu te transforma in Collina. Webb a inceput meciul cu o idee buna, aceea de a da credit cursivitatii jocului si de a nu strica echilibrul. Ca sa controleze jocul, insa, avea nevoie de niste puseuri de autoritate, si aici este probabil punctul in care a gresit, imprastiind cartonase galbene in stanga si-n dreapta inca de la primul fluier. Evident ca mai apoi a trebuit sa treaca cu vederea anumite infractiuni, dintre care unele de galben evident, ca intrarea lui De Jong cu talpa in pieptul lui Alonso, pentru a pastra 22 de oameni in teren. Asta s-a potrivit ca nuca in perete cu ce pregatisera olandezii, adica un joc dur, chiar de intimidare, aplicat metodic in asa fel incat spaniolii sa nu poata sa desfasoare serii prelungite de posesie. Cand in sfarsit, Webb si-a dat seama ca ar fi putut totusi elimina unul decat sa avertizeze 9, momentul a fost din nou prost ales. In minutul 109 englezul l-a eliminat pe Heitinga, dar doar la insistentele spaniolilor si cu o lipsa de convingere evidenta. Si-o fi spus ca oricum ambele formatii se pregatesc de penaltiuri si ca oricum n-o sa mai conteze. Ei bine, la golul lui Iniesta din minutul 117, aveti idee cam a cui responsabilitate ar fi fost sa acopere suprafata din care a plecat sutul mijlocasului spaniol? Cum ati ghicit? John Heitinga, intr-adevar!
Puyol, pentru oprirea prin fault a lui Robben din pozitie de ultim aparator, si Iniesta, pentru lovirea adversarului cu jocul oprit, nici ei n-ar fi trebuit sa termine meciul pe teren, in timp ce spaniolii au vreo doua revendicari de penalty destul de indreptatite (Alonso in prima repriza, faultat in marginea careului, si Xavi, in a doua, obstructionat in careu). Mai adaugam si ca repunerea de la 6 metri care a lansat faza unicului gol trebuia de fapt sa fie un corner pentru olandezi si avem un arbitraj ingrozitor de slab. Daca Webb si-a propus sa faca un meci memorabil, cu siguranta a reusit. Mai mult de-atat cred ca ar fi putut doar daca dadea un gol. Cu ceafa.
Ei bine, daca arbitrajul a fost remarcabil, cele doua echipe nu prea merita epitetul. Chiar daca a fost doar 0-0 dupa 90 de minute, mie mi-a placut jocul si mi s-a parut un fotbal bun in cea mai mare parte, numai ca nici una dintre cele doua echipe nu a aratat a campioana mondiala. Spaniolii n-au reusit sa lege faimosul lor tika-taka, fiind tot timpul bruiati de o echipa a Olandei cu lectiile bine facute, cu o asezare buna in teren si cu o disciplina de roboti. Olandezii, pe de alta parte, s-au cantonat in partitura echipei mici, care se apara si faulteaza mult. In mod normal n-as avea nimic impotriva, s-a vazut ca e un stil care functioneaza impotriva Spaniei, numai ca nu-mi imaginez Interul lui Mourinho ramanand fara gol dupa doua ocazii ca cele pe care le-a avut Robben cand a ramas singur cu Casillas. Dominarea si posesia au fost, dupa cum ne-am obisnuit deja, ale Spaniei, dar Olanda a avut ocaziile mai clare iar maine, cand se vor trezi si vor incerca sa-si explice de ce nu sunt campioni mondiali, ar trebui sa sara peste greselile de arbitraj si sa se uite la chestia asta. Cum spunea Henry, uneori in fotbal trebuie sa dai goluri.
Individual, a fost un meci al dezamagirilor. Totii jucatorii de la care se asteptau lucruri mari au jucat sub asteptai. Torres nici macar n-a inceput meciul, iar cand a intrat, in prelungiri, a facut o intindere dupa 10 minute. David Villa a iesit fara sa-l fi incercat pe Stekelenburg. In partea cealalta, Sneijder a fost mult sub jocul lui obisnuit iar Elia, de la care asteptam mult, s-a pierdut in fata mizei uriase. I-as remarca pozitiv pe Puyol si Robben, ambii ducandu-si echipa in spate, si aratandu-se de multe ori dispusi sa faca ceea ce altcineva nu vrea sa faca.
Si pentru ca as fi vrut sa castige, dar si dupa aspectul primelor 90 de minute, mi s-a parut ca olandezii ar fi meritat mai mult sa marcheze decat spaniolii. N-a fost sa fie insa, poate si pentru ca au fost primii care au trecut la asteptarea resemnata a penaltiurilor, mai ales dupa eliminarea lui Heitinga, dar si pentru ca van Bommel, cel care trebuia sa treaca in centrul defensivei, nu are instinctele unui fundas central. Ibericii au continuat sa spere si, desi nu i-au dat nici un motiv, se pare ca Dumnezeu a fost catolic in seara asta.
Spania e noua campioana mondiala, destul de potrivit pana la urma, pun pariu ca olandezii nu-si facusera tricouri cu steluta. N-au contrazis nici caracatita, Ramos a avut ocazia sa poarte din nou tricoul cu Puerta, intr-o poza aproape identica cu cea de acum doi ani din Berlin.
Tika-taka obsedant si neimaginativ ar trebui sa fie noul standard in fotbal de-acum, dar sper ca vom fi scutiti de cum isi vor da seama ca e suficient un contraatac reusit ca sa-l anihileze. De-acum nu ne ramane decat sa asteptam Brazilia 2014, un mondial pe care il speram mai spectaculos si mai cinstit. Dar ce vom face maine?
Intre cele doua imagini nu exista nici o diferenta. Va puteti da seama cum asa?
Un comentariu:
Chiar si asa mie mi s-a parut o finala destul de buna,dar,intradevar,sub asteptari.
Trimiteți un comentariu