Semifinale - A opta minune a lumii

Olanda - Uruguay 3-2 (van Bronckhorst '18, Sneijder '70, Robben '73 - Forlan '41, M. Perreira '90)

Spania - Germania 1-0 (Puyol '73)

In general nu-mi plac lucrurile astea. La o masa a bogatilor, intr-un club atat de select cum e cel al campioanelor mondiale la fotbal, din cand in cand reuseste sa patrunda cate un intrus. Franta a facut-o in 1998, au organizat mondialul special pentru asta. Tin minte ca n-am suportat atunci sa vad ceremonia de premiere desi, gandind retrospectiv, poate ca un fotbalist ca Zidane merita sa fie fixat in capricioasa memorie comuna atat de selectiva in felul asta. Acum, am sustinut rand pe rand toate fostele campioane mondiale pana cand au iesit cu toatele, ultima aseara, scoasa de Spania. Nemtii au jucat bine la mondialul asta si n-au ajuns nici macar in finala. Se mai inseala si proverbele astea vechi...

Asa se face ca dupa Uruguay (1930, 1950), Italia (1934, 1938, 1982, 2006), Germania (1954, 1974, 1990), Brazilia (1958, 1962, 1970, 1994, 2002), Anglia (1966), Argentina (1978, 1986) si Franta (1998), vom avea, duminica seara, o a opta campioana mondiala la fotbal. Ea se va alege dintre o Olanda mai slaba decat toate generatiile pe care le-am prins eu jucand si rasfatata lumii in momentul asta, Spania, aflata intr-adevar la o generatie de exceptie. Respectand criteriul aristocratic de mai sus, favorita mea pentru finala e Olanda. Macar ei au mai jucat doua finale pana acum, si exista o perceptie cum ca doar destinul i-ar fi privat de victorie pe vremea acelei generatii minunate a lui Cruyff si Neskens pe care a invins-o RFG in '74.

Aceasta Olanda a sfinxului Bert van Marwijk nu are in nici un caz nivelul de atractivitate cu care portocala mecanica s-a facut admirata de-a lungul ultimelor patru decenii. La o serie de atacanti cu nume atat de stralucitoare cum sunt cele ale lui Cruyff, van Basten, Bergkamp sau van Nistelrooy, echipa de azi a Olandei raspunde cu Kuyt sau van Persie, care arata, prin comparatie, ca niste pitici de gradina asezati pe umerii unor colosi. Sigur, olandezii ii au in echipa pe doi dintre cei mai buni fotbalisti ai lumii in momentul asta, Robben si Sneijder, dar faptul ca i-a reciclat Real Madrid inseamna ca nici unul nu are suficienta charisma, flair, spectaculozitate, sau oricare din aceasta serie de calitati necuantificabile care ii fac pe fotbalisti placuti si, cu timpul, legendari. Pe de alta parte, ma uit la figura impenetrabila si bronzata artificial a lui van Marwijk, si imi dau seama ca uneori e mai eficient sa ai o echipa de 11 oameni muncind pentru acelasi scop in loc de a avea o echipa de 8-9 oameni care muncesc pentru 2-3. Si mai au ceva olandezii: pustiul ala, Elia, a aratat a viitor mare fotbalist. Tare-as vrea sa-l vad in finala.

Semifinala olandezilor cu Uruguaiul mi s-a parul cel mai bun meci al mondialului de pana acum. Desi pe locul doi ca numar de goluri marcate, dupa acel 7-0 al portughezilor, acest 3-2 mi s-a parut mai spectaculos decat executia cu public realizata de Ronaldo & Co., dar si mai tensionat decat catastrofalul 3-2 incasat de la Italieni de la Slovenia, sau mai echilibrat decat acel 4-1 dintre Argentina si Coreea de Sud in care Higuain a reusit un hattrick, sau acel 4-1 cu potential de 4-2 dupa care englezii s-au intors acasa cu coada intre picioare.

Golul lui van Bronckhorst cu acel sut imparabil, egalarea lui Forlan la care am tipat si am sarit involuntar, realizand pentru prima data la acest mondial ca astia sunt "oamenii mei", golul al doilea care trebuia anulat pentru offsideul lui van Persie, capul lui Robben venit de nicaieri, care a pecetluit soarta meciului, si apoi sutul norocos al lui Maxi Pereira care i-a facut pe olandezi sa se apere in 11 si sa tremure pentru fiecare secunda a celor 5-6 minute de prelungire, toate au facut pana la urma un spectacol pe cinste, chiar daca deznodamantul a fost unul trist. Si-nca daca asta ar fi fost tot! Dar am mai avut in meci suficiente momente bune incat sa-l faca pasionant.

Olandezii erau marii favoriti ai caselor de pariuri, dar i-am sustinut pe sud-americani dintr-o serie intreaga de motive. In primul rand, au jucat constant bine, poate doar acel 0-0 cu Franta din prima etapa a grupelor fiindu-le imputabil, dar e de inteles, in conditiile in care intalneau ceea ce pe hartie parea a fi cea mai puternica echipa din grupa. Si chiar si acel 0-0, a avut suficiente momente bune, vreo doua bare si destul fotbal placut. Apoi a fost executia gazdelor, 3-0 fara drept de apel, 2-0 cu mexicanii in meciul pentru locul 1 in grupa. 2-1 cu Coreea de Sud poate nu-i un scor spectaculos, dar a fost un meci controlat lejer de uruguaieni si, din nou, mult fotbal placut, cu Suarez in rolul principal. 1-1 cu Ghana, dar ce meci! Penalty ratat in ultimul minut, se va povesti mult timp de-aici inainte despre asta. Apoi, avem criteriul aristocratic cu care am inceput. Chiar daca a fost acum 60 de ani ultima data, Uruguay e totusi dubla campioana mondiala, un pedigree care suna mult mai bine decat, stiu eu, dubla finalista mondiala, ca Olanda. Si, nu in ultimul rand, pentru uruguaieni un parcurs cat mai bun la acest mondial e mult mai important decat pentru olandezi. Cu o baza de selectie de numai 3.5 milioane de oameni si fara sa foloseasca importuri (cum ar putea, intre Brazilia si Argentina?), e putin probabil ca uruguaienii sa se mai intalneasca prea curand cu o asemenea generatie de jucatori, capabila sa fi competitiva la cel mai inalt nivel.

In tot cazul, n-a fost sa fie, si olandezii vor juca finala, fara sa ma pot pronunta asupra dreptului lor moral de a o face. Cred ca ce se intampla e necesar si mai cred ca daca o echipa ajunge in finala campionatului mondial, a meritat sa ajunga. Numai ca, asa cum scrie pe peretii salii de antrenament a lui Manchester United, diferentele dintre a castiga si a pierde sunt mici, doar consecintele sunt imense. Diferenta intre Uruguay si Olanda a fost un off-side nesemnalizat la van Persie.

Mi-a placut foarte mult felul in care sud-americanii au stiut sa piarda, mi-au placut declaratiile lui Tavarez ("Daca ar fi trecuit sa alegem un fel in care sa pierdem, asta ar fi fost" - nu la penaltyuri cu Ghana care a ratat penalty in minutul 120?; "Acceptam infrangerea, adversarii nostri au fost mai buni in fata portii") si ale lui Arevalo Rios, dar si atitudinea lui Forlan de dupa meci, o privire inexpresiva, nehotarata intre tristete si resemnare, cu constiinta impacata ca a facut tot ce i-a stat in putere, dar cu intelegerea faptului ca razboaiele nu sunt castigate de soldati, ci de conducatori. Cand esti reprezentantul unei natiuni mici, fatalismul e nu numai inerent, ci si necesar.

A doua semifinala, intre nemti si spanioli, nu m-a incantat in nici o masura. Preferam sa se califice nemtii si ma asteptam la asta, dupa cele doua meciuri anterioare in care marcasera cate 4 goluri. Se pare insa ca pana la urma a prevalat apararea solida a Spaniei, care n-a mai lasat nimic in poarta lui Casillas dupa golul lui Gelson Fernandes din primul meci. Absolut remarcabila posesia Spaniei, dar doar statistic. Pasele astea innebunitor de multe numite de multa lume "fotbal frumos" mie mi se par de un plictis teribil. Nici macar nu e un fotbal eficient, numai la turneul asta stilul spaniolilor a esuat de vreo 3 ori (cu Elvetia, cand au pierdut, cu Paraguay, cand au depins de emotiile lui Caceres si de penaltyul lui ratat ca sa se califice, si cacum, cand golul a venit dintr-o faza fixa). Jocul pe orizontala al Spaniei, copiat in buna masura dupa Barcelona, are ca unic rezultat distrugerea oricarei constructii ofensive a adversarilor, iar asta nu inseamna prea mult atunci cand adversarii nu-si propun sa construiasca nimic in ofensiva. E posibil ca nemtii sa-si fi propus, dar n-au reusit mare lucru fara minge. Chiar si asa, meciul s-ar fi putut usor duce la penaltyuri, pentru ca nu pot sa recunosc ca golul lui Puyol dintr-o faza fixa a fost mai mult decat noroc. Spaniolii n-au mai facut-o niciodata, e primul lor gol din faza fixa la acest mondial, asa ca nu ma pot convinge ca e o figura exersata.

E probabil ca si finala va fi decisa la fel, printr-un 1-0 rezultat dintr-un obsedant joc de pase la jumatatea terenului, impotriva caruia olandezii sa nu poata sa opuna decat obida inabilitatii de a pastra mingea pentru mai mult de 3 pase consecutive sau de a o duce in fata portii adverse. Daca asta e noul standard in fotbal, imi voi permite sa ma detasez de el. Dar daca, din intamplare, olandezii vor deschide scorul, nu-i vad pe spanioli capabili de vreun plan B. Caracatita a spus Spania. Voi spune si eu tot Spania, voi indrazni chiar sa aleg 1-0 scor exact, dintre cele 3 care-mi par posibile (1-0 Spania, 2-1 Olanda sau 0-0). Dar as vrea sa-i vad pe olandezi campioni mondiali.