duminică, 4 iulie 2010

Sferturi - Don't Cry for me Argentina

Germania - Argentina 4-0 (Mueller '3, Klose '68 '89, Friedrich '74)
Spania - Paraguay 1-0 (Villa '83)

Unul din motivele pentru care campionatul mondial de fotbal este atat de minunat este ca ne ofera un gen de meciuri pe care altfel n-am avea cum sa le vedem. Olanda-Brazilia, Germania-Argentina sau chiar Uruguay-Ghana sunt meciuri pe care, in afara mondialului am putea sa le vedem doar in amicale sau in cine stie ce turnee cu trofee mai degraba onorifice. In tot cazul, nimic cu o miza atat de mare ca un loc intre primele patru echipe ale lumii. Apoi, formatul competitiei e aproape unic. Fara clasamente sau puncte, fara calcule meschine, fara joc al rezultatelor, fara jocuri la egal sau sansa de a mai repara cate ceva in retur. Avem doua din primele opt echipe ale lumii, motivate si concentrate la maxim, intr-o forma buna, fara de care n-ar fi ajuns pana aici, o minge, un teren de fotbal, doua porti si 90 de minute. Cine da mai multe goluri castiga, e atat de simplu. Daca sunt la egalitate, castigatoarea se decide printr-un joc al nervilor care de multe ori arata mai mult a ruleta ruseasca decat a "loterie". Iar de asemenea meciuri avem parte mult prea rar. In afara mondialului, orice meci la fel de franc si care sa bifeze toate conditiile de mai sus e doar o exceptie, iar aceste exceptii sunt mult prea rare.

Acest Germania-Argentina de exemplu, imprevizibil ca vremea proasta, dar promitator ca un zambet intr-un club de noapte, trebuie sa fi fost principala stire a zilei in toate tarile in care nu e razboi, revolutie sau cutremur. Cinci mondiale castigate, doua finale consecutive pe care si le-au impartit in mod egal si doua dintre cele mai solide traditii fotbalistice ale lumii, asta aduceau cu ele cele doua reprezentative. Si meciul asta nu numai ca a fost o infruntare intre cele doua mari scoli de fotbal ale lumii, Europa si America de Sud, a fost efectiv un studiu de caz pentru o asemenea infruntare. Intr-o parte, Joachim Loew, un tehnician serios, respectat, elegant, si un tactician desavarsit. In cealalta, El Diego, fostul copil teribil si un rasfatat al zeilor fotbalului, campion mondial pe baza exclusiva a unui talent iesit din comun, ajuns acum antrenor-bufon al reprezentativei tarii sale, intotdeauna plina de talent dar de prea putine ori convingatoare. Nemtii aveau de partea lor organizarea, o etica a efortului desavarsita si constiinciozitatea saxona. Argentinienii, talentul, valoarea individuala, jocul combinativ si atacul devastator. Sigur, s-a terminat 4-0, dar nu mi se pare ca ar fi invataminte de tras, ca s-ar fi dovedit superioritatea vreunuia dintre stiluri asupra celuilalt sau ca daca s-ar mai juca meciul de 100 de ori am putea la vreun moment dat sa prevedem cu exactitatea rezultatele vreunia din cele 100. A fost pur si simplu un spectacol, unul fara mesaj sau morala, doar o oda adusa fotbalului.

O oda cu multe influente baroce pana la urma, si cu prea putine elemente de tango, dar nimeni nu stia asta inainte de fluierul de start. Cine-a mai trecut p-aici stie ca sunt simpatizant al bisericii lui Maradona, dar baietii lui D10S n-au parut in nici un moment sa aiba vreo sansa in fata acestei masinarii distructive care este nationala germana. Senzatia Thomas Mueller a deschis scorul inca din minutul 3, cand veriga slaba din defensiva sud-americana, Demichelis, l-a scapat de sub control, iar pustiul lui van Gaal a directionat excelent spre plasa o centrare a omului meciului, tancul Schweinsteiger. A parut un accident si - nu-i asa? - o echipa care incepe meciul de la 1-0 nu castiga. Dar cred ca toate echipele ar prefera sa inceapa meciurile de la 1-0 mai degraba decat de la 0-0, iar nemtii au stiut sa gestioneze bine golul venit atat de devreme.

Prima repriza a fost un dans, o alternanta a perioadelor de dominare prin care cele doua echipe urmareau sa stabileasca raportul de forte corect. Per ansamblu, as spune ca Argentina a atacat ceva mai mult, dar disciplina tactica germana a fost impecabila. O linie de mijloc extraordinar de mobila si de bine coordonata, condusa excelent de un Schweinsteiger despre care, daca n-ar fi asa constant, am putea spune ca a fost in zi de gratie, le-a dat nemtilor o superioritate linistitoare pe faza defensiva, creind un zid de 8 oameni in spatele mingii si izoland excelent liniile argentiniene. Pe faza de atac, tot aceasta linie era incubatorul in care se coceau contraatacurile ucigatoare ale panzerelor pe care englezii de exemplu le-au resimtit din plin. In partea celalata, argentinienii au incercat mult, dar atacurile lor au fosst disproportionat de slabe fata de defensiva megalitica cu care se luptau, iar portarul Neuer a fost solicitat prea putin.

Chiar daca Messi a facut un meci bunicel, peste nivelul lui, celestilor le-a lipsit un pasator cu viziune, iar Masch si-a aratat din plin carentele ca fotbalist de creatie. Insist sa cred ca, in ciuda limitarilor lui fizice, inspiratia lui Seba Veron si viziunea lui in joc ar fi putut ajuta mult Argentina. Din pacate pentru ei insa, baietii lui El Diego au intrat in dezavantaj la pauza, iar in repriza a doua, pentru ei s-a dezlantuit iadul. Klose a finalizat cu precizie de lunetist o actiune rapida in care nemtii au fost, ca de obicei, in superioritate pe contraatac, Friedrich, admiratorul lui Maradona, a inchis meciul cu o faza fixa, dupa care, pe final de meci, acelasi Klose a distrus, cu o lipsa de mila evocand al treilea Reich, orice urma de mandrie a argentinienilor. Lacrimile lui Diego n-au putut schimba nimic din atitudinea apatica a baietilor lui, care au jucat ultimele vreo 20 de minute din meci cu entuziasmul condamnatului la moarte in drum spre esafod.

Maradona paraseste turneul invins, dar dupa ce a infirmat toate rautatile la adresa lui. Argentina si-a depasit conditia la mondialul asta, iar meritul e in totalitate al lui. N-o va face, dar ar fi cu totul indreptatit sa repete atacurile la aresa ziaristilor odata intors la Buenos Aires. Germania merge mai departe, spre intalnirea cu himera lor. Pentru ca si ei au asa ceva. Vor infrunta Spania, cea care i-a invins acum doi ani in finala europeanului. Probabil or sa le dea tot patru.

Spaniolii au castigat intalnirea cu paraguaienii, intalnire din care castigatoarea obtinea sansa de a fi macelarita de Germania in urmatorul meci. Desi previzibila, victoria ibericilor a fost obtinuta cu mai multa traspiratie decat si-ar fi imaginat cei mai multi oameni. Paraguayul s-au prezentat bine la mondialul asta, si aveau toate sansele sa-si depaseasca obiectivul declarat, sferturile. Comentatorii meciului spuneau la pauza ca Paraguaiul a pus probleme Spaniei, dar mie mi s-a parut ca treburile ar fi stat de fapt invers, si ca de fapt spaniolii ar fi fost cei care au pus probleme Paraguaiului. Pana la urma, sud-americanii au fost cei care au bagat mingea in poarta in prima repriza, chit ca dintr-un offside evident.

Spaniolii, mari favoriti inaintea inceperii turneului, si-au pierdut statutul asta inca de la primul meci. Incontestabil o echipa valoroasa, ibericii par totusi o blocati in sabloane, iar in momentul in care adversarii isi fac lectiile, asa cum au facut-o elvetienii, pentru la roja incep problemele. Jocul lor de pase naucitor odata anihilat, oamenii lui Del Bosque par dezorientati, fara un plan B, si nu fac altceva decat sa paseze si mai mult. Incapabili sa deschida jocul in flancuri si repetitivi ca un robot defect, spaniolii au ajuns pana aici gratie inspiratiei magnificului David Villa si faptului ca in optimi au intalnit o echipa chiar mai dezorientata decat ei. O echipa organizata si bine asezata in teren, ca Paraguaiul, le-a dat mari batai de cap spaniolilor, si doar liupsa de experienta si frica de succes i-a tinut pe sudamericani departe de o semifinala istorica.

Mai memorabila inca decat cavalcada de driblinguri a lui Schweinsteiger, faza celor 3 penaltyuri a fost momentul culminant al unui sfert de mondial altfel destul de anost. Ambele acordate relativ usor, dar corect, ambele ratate pana la urma de Cardozo si Xavi Alonso, chiar daca spaniolul transformase in prima faza, atunci cand coechipierii lui au intrat in careu un pic mai inainte decat trebuia.

Daca la mondialul asta Xavi n-a prea parut in apele lui, iar Fernando Torres pare o sosie netalentata a varfului care acum doi ani facea ravagii in orice defensiva (prea mult timp la Liverpool poate? - nu e de mirare ca vrea sa plece), spaniolii beneficiaza din plin de norocul de a avea doi jucatori extrem de in forma, in persoanele lui Iniesta - revenit dupa accidentare cu mult chef de fotbal - si David Villa, cel care il face probabil pe Ibrahimovic sa se gandeasca la un transfer. Ei doi, alaturi de tanarul Pedro - un viitor fotbalist urias, daca totul merge bine, au fost protagonistii fazei singurului gol al meciului. O incursiune a lui Iniesta a semanat panica in apararea paraguaiana, iar sudamericanii au incercat sa-l blocheze pe mijlocas cu 3 dintre cei patru fundasi. S-a creat un dezechilibru in linia ce ar fi trebuit sa protejeze intrarea in careul lui Villar, sesizat imediat de catalan care a impins mingea in dreapta spre Pedro, venit sa completeze "linia de rugby" de 3-4 oameni atat de tipica atacurilor Barcelonei, si importata acum si de Spania. Cu doar poprtarul in fata, Pedro a sutat sanatos, dar in bara, iar fundasii paraguaieni, nauciti de viteza fazei, au reactionat prea tarziu atunci cand mingea a ricosat inapoi spre centrul careului. Oportunistul Villa a aruncat un sut imparabil pentru Villar, care era intins pe gazon, si care, dupa ce a lovit cealalta bara, s-a asezat in plasa, hotarand ultima semifinalista a acestui mondial.

Lacrimile lui Cardozo de la final n-au putut sa rascumpere penaltyul ratat, iar spaniolii merg mai departe in principal datorita unui plus de maturitate in joc si a pragmatismului tipic european. Nu le dau prea multe sanse in fata nemtilor, dar uneori e nevoie doar de o aliniere favorabila a planetelor, de un moment de neatentie sau de vreo minge razleata ca sa decida o finalista. De-acum incolo pentru orice meci e greu de dat un pronostic, dar mi-ar placea tare mult sa-i vad pe urguaieni castigand a treia cupa mondiala.

3 comentarii:

Gabriel spunea...

Maradona de doua ori campion mondial ? Cand in afara de 1986 ?

bhuttu spunea...

Ai dreptate. O sa modific si in text, pentru acuratete. Credeam ca a jucat si in '78, dar atunci a fost la U21.

Nautilus spunea...

Cred că o lege statistică :) spune că, dacă îţi "umileşti" adversarul, pierzi în faza următoare.

După Portugalia - Coreea de Nord mi-a părut rău pentru portughezi, eram sigur că nu vor merge prea departe. După meciul cu Argentina, îmi era clar că nemţii vor pierde următorul meci.

Ţin minte şi un Euro 2000, cu Olanda - Yugoslavia 6 - 1, după care Olanda a pierdut cu Italia.
Iar acum sârbii, după ce ne-au bătut cu 5-0 în calificări, ce-au făcut la CM ?