Acum ca aproape s-a terminat, da, cred ca e corect sa spunem ca Uruguayul a fost revelatia acestei cupe mondiale. Eu unul ii vedeam batandu-se cu Mexic pentru locul 2 in grupa pe care au castigat-o la pas. Si in nici un caz nu ma asteptam sa vad o asemenea forma la Forlan, un fotbalist pe care-l stiu de mult timp si care nu credeam sa ma poata surprinde atat de tare. Celestii termina mondialul pe 4, singura reprezentativa a Americii de Sud in careul de asi, dar lasa probabil cea mai frumoasa impresie de la acest mondial. Dupa semifinala cu Olanda, pe care il consider cel mai bun meci de pana azi la acest turneu, Uruguay si Germania au oferit o adevarata desfatare pentru consumatorii de fotbal.
Atmosfera in care a inceput meciul a fost mohorata, si era destul de normal sa fie asa. E in spiritul sportului sa nu conteze altceva in afara primului loc, iar lupta pentru locul trei pare un premiu de consolare prea mic si prea pueril pentru acesti barbati caliti din material de invingatori. Dar, chiar daca Low a facut foarte multe modificari la prima echipa, se pare ca aceasta selectionata a Germaniei iese din toate stereotipiile Nationalmannschaft-ului. E tanara, exuberanta si, cel mai important, nu stie sa joace decat ofensiv. Pentru uruguaieni e de inteles c-au jucat motivati, pana la urma ei au de demonstrat mai multe decat nemtii. Asa se face ca fetele triste si lipsa de chef de pe stadionul din Port Elizabeth au durat doaar pana la primele inclestari. Odata ce mingea a inceput sa curga, cele doua echipe au uitat, sau s-au facut ca uita, spre lauda lor, de miza reala a meciului, adica aceea aproape inexistenta, si si-au dat ele insele o alta miza, mult mai importanta: onoarea de a castiga un meci asa de frumos, la care se uita o lume intreaga si in care ambele echipe incearca.
Nemtii au lovit primii, si cand spun lovit treaba asta trebuie luata aproape literal, pentru ca sutul lui Schweinsteiger l-a palit sanatos pe saracul Muslera, care n-a mai avut timp sa reactioneze si la al doilea sut, cu care Mueller doar a impins mingea in poarta. Dar tot Schweinsteiger s-a facut remarcat si la poarta cealalta 10 minute mai tarziu, cand a pierdut la mijlocul terenului o minge pe care chiar n-ar fi trebuit s-o piarda. Iar uruguaienii nu-s deloc genul care se demoralizeaza dupa ce primesc un gol, asa ca n-au ezitat in a regla lucrurile acum, ca ocazia a aparut. Chiar daca s-a intrat cu doar 1-1 la pauza, si chiar daca in general pomenesc doar golurile, ca intr-un rezumat restrans, meciul a fost foarte deschis, si presarat cu ocazii de la un cap la altul.
Forlan si-a dus echipa in avantaj imediat dupa pauza cu un nou gol fabulos, ca fiecare dintre cele 4 de mai inainte. Doar ca nemtii se pricep si ei la reveniri, si au facut-o si acum, cu o temporizare a golurilor aproape perfecta. Doua faze asemanatoare, doua greseli ale lui Muslera, iar Jansen si Khedira au stabilit scorul final cu doua lovituri de cap de la aproximativ 10 metri, usor lateral stanga, ultima cand mai ramasesera mai putin de 10 minute de joc. Mi-a placut foarte tare de Kiessling, atacantul lui Leverkusen care l-a inlocuit pe Cacau. Habar n-aveam de el, dar bataios si tot timpul cu fata la poarta, s-a vazut in joc mult mai mult decat neamto-brazilianul pe care l-a inlocuit.
Si ca meciul asta sa ramana antologic, ultima lovitura de minge a fost o bara a lui Forlan din lovitura libera de la circa 20 de metri, un sut care, daca intra in poarta, ne-ar mai fi asigurat cel putin inca 30 de minute de fotbal din cel mai incantator. Dar a fost aceeasi bara ca a lui Gyan din sferturi, care i-a tinut pe uruguaieni in meci suficient cat sa castige la penlatyuri. Acum n-a mai facut-o si, chiar daca se zice ca in fotbal norocul se echilibreaza pana la urma si tot ce primesti cadou va trebui sa returnezi la un moment dat, e uimitor cat de repede a venit pentru uruguaieni scadenta platii locului in primele patru.
M-am convins, dupa meciul asta, ca Forlan merita cu varf si indesat Balonul de Aur pentru realizaril din sezonul abia incheiat, cu toate ca probabil nu va fi in primii cinci. Nemtii, cu ale lor 16 goluri, termina turneul pe locul al treilea, dar mai important decat acele medalii e faptul ca au reusit, spre cinstea lor, sa castige acest meci care are cu siguranta mai multe plusuri decat poate avea finala de maine. Probabil vreun 1-0 anost pentru o Spanie care o sa ceara in curand sa se puncteze si posesia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu