joi, 1 iulie 2010

Optimile

Am incercat, la mondialul asta, sa fac un tur de forta blogeristica, si sa-mi prezint perspectiva asupra fiecarui meci, ca un exercitiu de disciplinare a scriiturii mele, altfel foarte ravasita, si asta ca sa nu spun haotica. Stiam ca n-o sa reusesc, prea multe evenimente s-au suprapus peste luna in care planeta ar fi trebuit sa-si opreasca rotirea si am descoperit, destul de uimit, ca sunt lucruri mai importante chiar decat campionatul mondial de fotbal. Sa se fi inselat batranul Shankly?

Nu-i nimic, educatia e un proces continuu, care poate fi reluat oricand si din orice punct. Asa ca o sa incerc, in cele ce urmeaza, sa rascumpar ce mai pot rascumpara din acest exercitiu de disciplinare, si sa vorbesc putin despre optimi.

Uruguay - Coreea de Sud 2-1 (Suarez '8 '80 - C.Y. Lee '68)

In locul meciului asta am preferat sa vad concertul Volbeat de la Sonisphere, si e unul din momentele in care as fi vrut sa fiu in doua locuri deodata. Mi-a placut, pe parcursul acestui mondial, foarte mult de urguayeni, reprezentantii unei bogate traditii fotbalistice pe care de multe ori o ignoram, poate sub pretextul ca " a fost de mult". Doar faptul ca provin dintr-o tara atat de mica, avand deci o baza de selctie foarte restransa, i-a impiedicat pe uruguayeni sa castige mai mult de doua campionate mondiale si chiar si asa, au acelasi numar de trofee ca Argentina. Pe langa fotbalul lor, am mai descoperit in Uruguay si o bijuterie de tara, bine ascunsa intre Brazilia si estuarul lui Rio de la Plata, cu o economie si o situatie politico-sociala stabila, cu un nivel de trai ridicat si cu o populatie cam cat a Bucurestiului, un adevarat paradis turistic. Oficialii tarii au facut un gest frumos cand le-au trimis fripturi lui Forlan & co., oamenii astia fac o treaba mult mai buna decat oricine altcineva in a-si promova tara. Dupa ce si-au castigat grupa relativ usor, si in tot cazul, mult mai usor decat se anticipa, uruguayenii plecau favoriti si cu sud-coreeni, si si-au confirmat statutul cu varf si indesat. A fost meciul in care a explodat, in sfarsit, si Suarez, minunea Erredivisie cu cele 35 de goluri in 33 de aparitii din 34 de etape ale campionatului olandez. Forlan n-a dezamagit nici el, trecandu-si in cont o pasa de gol la faza din care, ca un vulpoi, Suarez s-a infiltrat prin spatele naivilor aparatori sud-coreeni si a deschis scorul in minutul 8.
Chiar daca au reusit sa egaleze la 1, sud-coreeni au fost depasiti net in joc, si din fericire, se pare ca disciplina si predispozitia pentru efort a echipelor asiatice inca nu poate rivaliza cu flairul, tehnica si bucuria de a juca fotbal pe care o promoveaza majoritatea echipelor sud-americane. Si chiar cred ca uruguaienii au tot ce le trebuie ca sa castige al treilea mondial din istoria lor. Mie unul, mi-ar placea sa castige o tara cu soare pe steag.

SUA - Ghana 1-2 (Donovan '62 - Boateng '5, Gyan '90+3)

Aici ii vedeam pe americani trecand mai departe, iar baietii lui Bob Bradley erau preferatii mei dupa o prestatie buna in meciurile din grupe si dupa ce au demonstrat ca, desi probabil nici ei nu vor reusi sa faca fotbalul popular in State, experienta in Premier League a unor Donovan, Dempsey, Altindore sau Bocanegra i-a invatat ca fotbalul se joaca foarte mult si cu sufletul, nu numai cu capul si picioarele si a facut ca aceasta reprezentativa a SUA sa arate, poate pentru prima data in istorie, a echipa serioase, cu sanse bune de a iesi din grupe si de a avea sansa lor in fata oricarui adversar. A trebuit pana la urma sa plateasca un pret important naivitatii fotbalului pe care il practica si limitarilor lor, in special de ordin tactic. Chiar daca au cativa fotbalisti valorosi, americanii sunt inca foarte departe de cinismul echipelor europene experimentate, care stiu sa castige chiar si cand joaca prost, si isi pot hartui adversarul pana intr-acolo incat pare imposibil sa poate primi gol.
Cu toate ca au dominat cap-coada repriza a doua, star-spangled boys n-au reusit sa marcheze golul care i-ar fi dus in sferturi, iar odata ce s-au vazut condusi, nu le-au fost suficiente cele 30 de minute suplimentare ca sa revina in joc. Pleaca acasa dupa optimi, performanta pe care au mai atins-o si care, se pare, le e la indemana, dar pentru prima data aceasta infrangere a lor pare sa fi venit prea curand.
Cat despre Ghana, stelele negre raman in competitie si spera la o semifinala in premiera pentru o selectionata africana, confirmand astfel rezultatele bune pe care le-au avut, cu aceasta generatie, la U21 si la olimpiada. Numai ca pana acolo mai trebuie sa treaca de Uruguay, iar oamenii lui Tabarez nu par nici ei dispusi sa se multumeasca cu o clasare in primele 8.

Germania - Anglia 4-1 (Klose '20, Podolski '32, Mueller '67 '70 - Upson '37)

Este meciul care mi s-a parut o perspectiva mai atractiva decat concertul Alice in Chains, si gandind retrospectiv mi se pare ca am ales bine. In ciuda asteptarilor, a fost un meci deschis, spectaculos si in viteza, echipele refuzand sa se inchida, asa cum credea majoritatea, si mizand foarte mult pe ofensiva. De altfel, pentru englezi ar fi insemnat sinucidere sa incerce sa se inchida, la cat de jalnic s-a prezentat cuplul de fundasi centrali, chiar daca pe unul dintre ei il chema John Terry. Pentru nemti, ineptitudinea defensiva a albionului a fost mana cereasca, asa ca n-au avut nici mila nici decenta, si le-au administrat supusilor reginei 4 goluri, exact ca si celorlalti membri Commonwealth, Australia. In ciuda golului anulat al lui Lampard, scorul reflecta destul de fidel realitatea din teren, iar nemtii par a se simti razbunati pentru golul care n-a fost al lui Sir Geoff Hurst din 1966, gol care l-a ajutat pe Bobby Charlton sa ridice deasupra capului trofeul mondial, ocazie unica pentru reprezentativa Three Lions. Chiar daca n-a fost tocmai finala, probabil nemtii n-o sa vina mai aproape de atat de acea situatie. Razbunarea e o mancare mai buna cand e servita rece, iar in 44 de ani, frustrarea germana a avut suficient timp sa se raceasca.
Inainte de meci, speram sa-i vad pe englezi mai departe, dar nu prea ii vedeam in stare sa-i bata pe oamenii lui Loew. Din pacate, mintea a avut dreptate inaintea inimii, iar greselile tactice ale lui Capello au contribuit si ele din plin la dezastrul nationalei Angliei. Dar cum ele au fost analizate si ras-analizate, n-are sens sa-mi mai dau si eu cu parerea, mai ales ca nu putem iesi din cadrul celor doua mari axiome ale chibitarii fotbalistice: toti ne pricepem mai bine ca antrenorul si cei mai buni fotbalisti sunt cei care nu joaca. E posibil ca Rooney varf impins, Hart in poarta si Dawson in mijlocul apararii sa fi dat o alta fata Angliei, dar nimeni nu poate sti daca era suficient sa opreasca masinaria de fotbal germana. Pana una-alta, nemtii sunt singura echipa europeana care si-au confirmat statutul, si singura nationala a batranului continent care arata capabila sa castige trofeul. Sper sa n-o faca.

Argentina - Mexic 3-1 (Tevez '26 '52 Higuain '33 - Hernandez '71)

Dupa parerea mea, un meci cel putin la fel de interesant ca Germania-Anglia, un meci in care imi parea rau pentru oricare din cele doua echipe care ar fi trebuit sa plece acasa. Pe de o parte, ii avem pe argentinieni, cu a caror cauza am inceput sa simpatizez inca din preliminarii, de cand toata presa a inceput sa vorbeasca despre ce antrenor slab e Maradona, si ce miscare neinspirata a facut federatia argentiniana punandu-l la carma echipei nationale. Si de aici, presa a continuat, asa cum are de obicei, crescand tonul si duritatea criticilor pana cand au devenit jigniri si obscenitati. Mizeriile din trecut, suspendarile, problemele cu drogurile, si-au facut loc pe primele pagini ale publicatiilor sportive de peste tot, iar treaba mergea struna. Echipa mergea prost, calificarea era in pericol, iar El Diego, departe de a fi tipul seren, dadea din plin apa la moara ziarelor, atacand, urland si injurand, exact cum ar trebui sa se comporte intr-o arena taurul care, desi nu are nici o sansa sa supravietuiasca, ar face bine sa se zbata, spre distractia publicului. Iar izbucnirea lui Diego de dupa golul din minutul 92 cu care El Loco Palermo a calificat Argentina la mondial, izbucnire despre care multi credeau ca ii va marca apoteoza, va contribui mai tarziu la sporirea legendei lui El Diego. Prea savuroasa ca sa nu o redau mai jos:

"To those who did not believe in us - and ladies forgive me - they can suck my dick and keep on sucking it," he said. "I am black or white; I'll never be grey in my life. You lot take it up the ass, if the ladies will pardon the expression. This is for all Argentineans except for the journalists. I would like to thank the team for giving me the privilege to lead Argentina to the World Cup. Thank you to the Argentinean people who had faith. This is for those who did not believe in the team and treated me like dirt - but we still qualified with honour. They will now have to accept this. I want to thank the players and the fans - no one but them." (Sursa)

Odata ajunsa la mondial, Argentina a dezamagit pe toata lumea jucand bine iar acum, cand pleava s-a ales si in joc au ramas doar echipele bune, Maradona lui Argentina e cotata printre favorite si e laudata pentru fotbalul frumos si de public, dar si de aceeasi presa ostila, descumpanita acum de transformarea martoagei din pampas in acest armasar stralucitor. A spune ca Diego e cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor inseamna a-i taia din merite. Diego sta alaturi de zeul fotbal, si i-a imprumutat acestuia figura lui.

De partea cealalta, simpatia mea pentru mexicani s-a nascut in '94, odata cu aparitia exotica a lui Jorge Campos, portarul-designer, si a ramas constanta in timp, la fel ca performantele nationalei lor. Cumva, mexicanii au fost intotdeauna o echipa solida, o prezenta familiara a fazelor superioare la mondiale, dar fara sa depaseasca vreodata statutul asta. Au avut si acum sansa de a prinde o grupa care, desi parea dificila, a beneficiat din plin de o Franta intr-un moment negru al istoriei ei. Net inferiori uruguaienilor in meciul direct insa, soarta le-a aruncat in fata Argentina, iar mexicanii, desi au avut o prestatie decenta, au pierdut clar, si ar fi pierdut la fel de clar si fara golul dintr-un off-side kilometric al lui Tevez. M-am bucurat pentru Chicarito, pentru golul lui si in general pentru prestatiile foarte promitatoare pe care le-a avut in Africa de Sud in tricoul tarii lui. Astept cu nerabdare sa-l vad din toamna pe Old Trafford.

Olanda - Slovacia 2-1 (Robben '18, Sneijder '84 - Vittek '90)
Brazilia - Chile 3-0 (Juan '35, Luis Fabiano '38, Robinho '59)
Paraguay - Japonia 0-0 (5 - 3 dupa penalty)
Spania - Portugalia 1-0 (Villa '63)

Atat am apucat acum. Sper sa reusesc sa termin postarea asta... la un moment dat.

5 comentarii:

Maria spunea...

Pentru mine sunt "n" lucruri mai importante decat mondialul la fotbal. De fapt, este aproape inexistent in ierarhia mea. Poate lucrurile se mai schimbau un pic daca juca Romania. Dar asa... nici o sansa!

bhuttu spunea...

Microbistii sunt ca un fel de secta. Normal ca nu e sanatos sa ne comportam asa. Dar nu mai gandim limpede.

Gabriel spunea...

N-am auzit in viata mea de Volbeat . Cum Dumnezeu sa ratezi o optime de mondial pentru asa ceva ?

Imi place la nebunie mondialul asta. Fara scarbele de Franta, Italia. Fara echipe ce triseaza fotbalul.

Ar minunat sa castige Uruguay. In seara asta a fost un meci ce va intra in legenda. Vom povesti copiilor nostri despre acest Uruguay - Ghana, iar ei ne vor privi cu admiratie cum poate si noi i-am privit pe tatii nostri cand ne povesteau despre cum a jucat Bekembauer la mondialul din 74 sau Kempes la cel din 78.

A, inca ceva. Rooney de ce nu a fost selectionat pentru acest mondial ? E accidentat ?

bhuttu spunea...

Rooney a fost titular in toate cele 4 meciuri ale Angliei. Mijlocas stanga, acolo unde a simtit Capello ca da cel mai bun randament.

Gabriel spunea...

Aha. Eu nu l-am observat in niciun meci si m-am gandit ca nu a prins lotul.
Pacat. Anglia era printre favoritele mele la inceputul turneului.
Dupa primul meci am crezut ca a fost o mare surpriza acel 1-1 cu USA, dar pe urma s-a demonstrat ca surpriza a fost faptul ca au castigat 1 punct in fata americanilor.

Vreau o finala Uruguay - Argentina. Iar daca nu este posibil macar o reeditare a finalei din 1978.
Insa mi-e foarte frica de Germania. :(