28 days later

Credeam ca sevrajul de dupa terminarea campionatului mondial va fi ceva mai lung si mai dureros. Am scapat totusi destul de ieftin, cu doar cateva dupa-amiezi de nedumerire existentiala si lipsite de fotbal. Apoi, cu vara, cu agitatia orasului si cu tentatiile de tot felul, fotbalul s-a retras cuminte undeva in fundal, lasandu-ma sa-mi vad de viata mea. Fix 28 de zile. Atat a trecut intre finala mondialului - de un anost rivalizat doar de cea precedenta, cel putin prin prisma raportului asteptari/manifestare - si primul meci serios al noului sezon. Noul sezon din Anglia, evident, las sa treaca pe langa mine inca un sezon amar din campionatul romanesc, la finalul caruia sper ca un anume nume sa dispara cel putin de pe scena publica.

Community Shield, meciul care deschide in mod traditional sezonul, este si el luat la pretul unui amical ceva mai de soi de aproximativ toata opinia publica, cea care conteaza. Nici pentru mine nu a avut rezonanta unui meci cu miza, iar directia in care avea sa plece acea farfurie argintie cu stema Albionului grefata pe luciul metalului mi se parea prea putin importanta. Mai importanta decat un trofeu care poate fi castigat cu un offside la limita, un sut norocos sau vreun penalty aruncat aiurea mi se parea atitudinea cu care United se va prezenta in fata principalilor rivali la titlu in ultima umflare de muschi neoficiala dinaintea noului sezon.

Nu mi s-a parut deloc incurajator faptul ca United nu prea a atins mingea in primul sfert de ora, dar usor-usor, cu tenacitatea saxona cu care au cucerit cele mai multe dintre lucrurile cu care se lauda, diavolii au pus stapanire pe joc, si au lovit in cel mai potrivit moment cu putinta. La finalul primei reprize, Scholes a aruncat o pasa de 60 de metri la punct fix desprinsa dintr-un master class pentru Rooney, care a facut schimb de locuri cu magistralul Valencia. Defensiva londonezilor a fost derutata de schimbul asta, iar in centrul careului lui Hilario s-a cascat un mare spatiu gol, in care pasa lui Rooney s-a intalnit cu piciorul lui Valencia - in postura de varf, iar executia a fost iminenta si nemiloasa, cu toata nespectaculozitatea ei.

Incurajator, United au inceput vijelios repriza a doua si, in ciuda catorva incercari ale lui Chelsea la care van der Sar a avut de fiecare data raspunsul potrivit, diavolii n-au scazut ritmul pana cand n-au obtinut si al doilea gol. Chicarito a fost de data asta la finalizare, si in ciuda unei executii teribil de defctuoase, mingea a intrat in poarta, dupa o mica oprire in fata mexicanului care si-a platit cu aceasta mica doza de ridicol felul gresit in care a preluat mingea, la 5 metri de poarta goala. Debut cu gol pentru tanarul de 20 de ani care promite sa devina principala tinta de transfer a lui Real Madrid in maxim 2 ani. Si 2-0 pentru United care parea sa-i aiba la degetul mic pe cei care le-au suflat titlul aproape din mana in sezonul trecut.

Au urmat cinci minute de lancezeala, in care baietii lui Fergie incepusera deja sa astepte finalul meciului. Mare greseala atunci cand joci cu Chelsea, iar in minutul 83 Salomon Kalou a redus din diferenta dintr-o respingere a unui van der Sar ireprosabil, in ciuda acestui gol. 7 minute de speranta pentru albastrii, animati si de intrarea lui Drogba, in finalul meciului. Sperante ucise insa de Berbatov, care a inchia tabela cu un lob superb. Executie care nu justifica in nici un caz apatia care-l caracterizeaza in general pe bulgar, dar care da extraordinar de bine intr-o compilatie cu care un agent vrea sa-si vanda jucatorul cu aproape 50 de milioane de euro.

Diavolii au trecut asadar cu bine peste cateva hopuri importante si pot intra cu un moral bun in noul sezon. Posesia prelungita a lui Chelsea din primele minute, fortarea albastrilor de dupa 2-1 care amintea de cosmarurile Bolton acasa si Blackburn in deplasare de sezonul trecut, integrarea lui Chicarito si apetitul pentru gol, toate temeri importante ale suporterilor ce par, cel putin dupa acest meci, nejustificate. Ca bonus, un prim trofeu pe care la sfarsit n-o sa-l mai numere nimeni, dar care ia ochii cand se aseaza impotriva soarelui de august.

O saptamana mai tarziu, alaltaieri dupa pranz, a venit si adevaratul moment zero al anului fotbalistic 2010-2011. Stiu ca e un sentiment greu de inteles pentru mireni, dar acel prim fluier al lui Andre Marriner de pe White Hart Lane a avut pentru mine rezonanta miilor de dopuri de sampanie care explodeaza vesele in miezul noptii de anul nou, alaturi de urari de bine si de promisiuni si sperante, reiterate religios in fiecare an.

Tottenham - Manchester City a fost un inceput cum nu se poate mai bun pentru acest nou sezon in care Big 4 s-a mutat mai jos, si in care, exceptandu-le pe singurele doua favorite reale la titlu, United si Chelsea, marea batalie va fi pentru locurile 3-4, ochite de Spurs si de City, dar pe care Liverpool si Arsenal n-or sa vrea sa le cedeze asa de usor.

Ma asteptam la un egal in care prudenta sa fie cuvantul de ordine, in conditiile in care toata lumea asteapta cu sufletul la gura sa vada daca avansul de jumatate de lungime de la plecarea in cursa pentru Champions League 2011 va fi dat de milioanele aruncate iresponsabil de City sau de intelepciunea sugubeata a lui 'arry coroborata cu managementul inteligent al lui Levy. Ei bine, nu tocmai prudenta a fost cuvantul care a caracterizat prima repriza, pentru ca Spurs au inceput cu doua planuri de rezerva si au atacat insistent pe tot parcursul primelor 45 de minute. Cu triunghiul Huddlestone-Modric-Defoe in centru si cu linia Lennon-Crouch-Bale pentru mingile inalte, amenintarea lui Spurs venea de peste tot, si mai tot timpul. Exista o unanimitate de pareri in faptul ca doar prestatia excelenta a lui Hart a facut ca City sa se aleaga cu ceva din meciul asta. in locul lui Given, m-as grabi sa-mi caut echipa. Bonus, vreo doua suturi de la distanta de toata frumusetea ale lui Huddlestone, pe care nu-l banuiam capabil de asa ceva. Iar daca aceasta teribla ofensiva de 6 nu merge, Redknapp il are la dispozitie si pe Pavlyuchenco, inca departe de potentialul lui maxim in Anglia.

Meciul s-a mai domolit in repriza a doua, iar Spurs s-au multumit si cu un punct in conditiile in care lui David Silva i-au trebuit doar 45 de minute de fotbal sa se acomodeze la Premier League si sa devina periculos pentru defensiva gazdelor. In afara de el, insa, City n-a aratat deloc cum trebuie, lasarea lui Adebayor pe tusa a fost total neinspirata, iar pentru binele lui Mancini, ar fi bine ca Balotelli sa aiba un impact puternic si mai ales rapid. Cei 11 oameni care au jucat sambata pe White Hart Lane nu au aratat in nici un fel ca cele aproape 100 de milioane cheltuite in vara asta de seicii din Abu Dhabi au adus vreo valoare adaugata echipei.

Sa-i vedem deseara la lucru si pe United, dupa care voi incerca sa-mi las parerile ceva mai ample despre aceasta prima etapa. Eu sper la un 7-0, doar pentru a fura primul loc de la Chelsea inca din start. ar fi o mare lovitura de moral, dar e prematur si nerealist. 3-0, pronosticul meu, sper ca Rooney sa inceapa tare.