marți, 17 august 2010

Half decent player

Manchester United - Newcastle United 3-0 (Berbatov '33, Fletcher '41, Giggs '85), Barclays Premier League 2011, Matchday 1, 2010-08-16, Old Trafford, Manchester

Acel 6-0 cu care Chelsea a urat bun venit in noul sezon de Premier League echipei lui Tamas imi aminteste de o secventa foarte sugestiva din Hidalgo, filmul cu Viggo Mortensen in rolul principal. In momentul in care se da startul cursei, toti concurentii, in special favoritii, pornesc in galop nebun fara sa tina seama ca e vorba de o cursa lunga, de anduranta in primul rand, ca invingatorul va fi cel care va avea cea mai mare viteza medie, nu cea mai mare viteza de varf si ca in nici un caz nu vor putea mentine acel galop prea mult timp. In mijlocul cavalcadei nebune, Viggo Mortensen incearca sa-si linisteasca animalul care, sub efectul adrenalinei, se chinuie sa tina pasul cu ceilalti. Doar putin timp mai tarziu, cand reusesc sa ajunga din urma plutonul, personajul lui Viggo Mortensen ii adreseaza calului o replica pe care o gasesc memorabila: "What did I tell you, little brother? It's all for show."

Chelsea n-o sa castige toate meciurile cu 6-0, iar Premier League e o cursa lunga, in care, invariabil, toate competitoarele vor aluneca, la un moment sau altul. Este mult mai important locul pe care termini decat cel de pe care incepi. Chiar si asa, insa, prima etapa e de cele mai multe ori o declaratie de intentii si interese, si sunt convins ca, daca nu s-ar fi luptat intre ele, cele 4 echipe care se bat pentru cele doua locuri vacante de Champions League ar fi inceput si ele puternic. Asa, s-au multumit cu doua egaluri care nu spun nimic prin prisma rezultatului si trebuiesc interpretate doar uitandu-ne la joc. Doar Villa a avut liber la umflat muschii, si a facut-o surprinzator de bine tinand cont de plecarea lui O'Neill si de faptul ca Milner (care intre timp a semnat cu City) si cei doi Young sunt cu mintea mai degraba la transferuri. Everton, echipa care inchide plutonul urmaritor, e obisnuita cu inceputurile slabe, asa ca infrangerea de pe Ewood n-o sa-i dea prea multe frisoane lui Moyes.

Avand norocul sa joace luni seara, United a avut la dispozitie nu doar o zi de pregatire in plus, dar si ceva mai mult de 24 de ore in care sa reflecte la rezultatele etapei si sa se hotarasca in ce fel vrea sa abordeze problema. Un start bun are importanta lui, dar sa fi incercat sa se compare cu scorul de tenis al lui Chelsea ar fi fost nebunie. E adevarat si ca un start ca cel de anul trecut, cu doar un gol si 3 puncte dupa primele doua meciuri cu nou-promovate poate avea repercusiuni importante in mai 2011, asa ca diavolii au intrat pe teren concentrati, hotarati sa nu dea cotofenelor sansa pe care Burnley a avut-o sezonul trecut.

S-a jucat frumos, United au stapanit jocul cu usurinta si de o maniera categorica, dar Newcastle nu a aratat ca ar fi genul de echipa care sa puna probleme, asa ca singura problema de lamurit a ramas, dupa doar cateva minute de joc, cea a scorului. Chiar daca Andy Carroll a avut o lovitura de cap periculoasa la jumatatea primei reprize iar Ferguson a remarcat pe buna dreptate ca pustiul are un joc aerian de invidiat, cate o pereche de centrari razlete, dintre care nici una nu s-a finalizat cu sut pe poarta, a fost singurul aport ofensiv al cotofenelor in acest meci.

Oamenii in rosu, nici ei n-au aratat c-ar avea vreo mare pofta de gol, in nici un caz foamea de nestavilit a lui Chelsea, si abia dupa jumatate de ora petrecuta in jumatatea adversa Berbatov a dat un gol pe care il poate vinde ca executie de exceptie, dar la care cred ca si zeita Fortuna ar merita credit, macar de-un assist. Pana la pauza, Fletcher a facut 2-0 cu o executie frumoasa, din intoarcere, dar pe fondul unei aparari de tot rasul a oaspetilor din nord.

Acum ar trebui sa ne oprim din povestit si sa vorbim putin despre batrani. Se spune, de obicei de catre fani si de obicei cu ingrijorare, ca United n-are mijlocasi de creatie. Vorbim de mijlocasi centrali, de playmakeri, pentru ca benzile - sa fim seriosi - sunt mai mult decat acoperite. Nani-Evra si Neville-Valencia, cu Obertan, O'Shea si gemenii da Silva care pot intra oricand inseamna 4 oameni capabili pe doua posturi. Fara sa mai vorbim de Giggs sau Park, nici ei straini de jocul in benzi. Ei, si m-am gandit... oare echipa din 1999, cea care a castigat cam tot ce se putea castiga, cu ce playmaker a jucat? In centru erau Ronnie Johnsen si Roy Keane, ale caror calitati creative starnesc rasete mai mult decat orice altceva. Si atunci, ca si acum, pericolul venea din benzi, unde defilau Beckham si Giggs. A fost intotdeauna jocul preferat al lui Ferguson, obsedat permanent de latirea campului de atac, si este marca fotbalului britanic, chiar si asa, alterat de magia tehnicitatii continentale cum se gaseste astazi. Problema falsa, asadar, desi nu neg ca mi-ar placea un creator in spatele varfurilor, de teapa lui Lampard sau Gerrard. Ah, dar United il are acum pe Scholes. Pentru a doua oara consecutiv omul meciului, roscovanul care in ultimul deceniu a arat in toate felurile axul central al terenului de pe Old Trafford pare ca s-a stabilit acum undeva in cercul de la jumatate, imprastiind pase cu precizie chirurgicala. A renuntat la suturile de la distanta, la loviturile de cap, la goluri, la sprinturi, la munca asidua si chiar la jocul dur care il facea campionul cartonaselor in sezoanele trecute, si totul pentru un plus de creativitate. Sigur ca, la cei 37 de ani ai lui, vocile nemultumite par justificate atunci cand spun ca nu va putea fi o prezenta permanenta si ca aceste prestatii bune nu fac decat sa creasca inaltimea de la care va cadea forma lui Scholes. Impotriva lor insa exista un intreg set de argumente: pana acum, Scholes a jucat deja 180 de minute si a facut-o mai bine decat toti ceilalti de pe teren, fara sa aiba probleme fizice; bineinteles ca nu va putea acumula 38 de aparitii in sezon, dar este o garantie excelenta ca, in momentul in care va intra, va fi capabil sa produca declicul de care e nevoie in momente de criza. Asa cum bine observa Ferguson, sezonul trecut a fost primul fara accidentari pentru Scholes dupa multi ani, si asta se simte acum. Este, in tot cazul, destul de bine pentru un fotbalist pe care mai toata lumea il vedea terminat acum 5 ani, cand o problema la ochi l-a tinut pe bara un sezon intreg, la 32 de ani.

Ah, si-apoi a intrat Giggs. Un alt fotbalist fara varsta, galezul a inceput sa alerge pe teren din prima secunda, cu pofta de joc pe care o arata doar tinerii ca Gibson sau Welbeck atunci cand simt ca au sansa sa se lupte pentru un loc in prima echipa. Mie unul mi se pare dificil sa mai tin socoteala recordurilor lui Giggs. Cele mai multe meciuri pentru United... 800 si nu stiu cat erau ultima data, dar cresc incontinuu, nu era cazul sa i se recalculeze meciurile lui Bobby Charlton acum doi ani pentru a-l ajuta pe Giggs sa bata recordul. Este al... 20, 21-lea sezon pentru United? Naiba mai stie. Singurul fotbalist care a marcat in fiecare sezon de Premier League... probabil dintre putinii care mai tine minte infiintarea Premier League... Macheda avea pe atunci 11 luni.

Ceva mai putin de un sfert de ora i-a trebuit lui Giggs - intrat in locul lui Nani in banda stanga - sa marcheze golul al treilea, dintr-un vole spectaculos, in pamant, reluarea unei pase care -a gasit perfect, demarcat, in centrul careului, in pozitie ideala de sut. Da, de la Scholes.

Si s-a incheiat. Un meci fara probleme, in urma caruia semnele de intrebare sunt oarecum de alta natura. De ce n-a dat Rooney gol? E grava lovitura lui Evra? Si, poate cel mai important, cam de cate ocazii are nevoie Berbatov sa dea un gol?

Voi incheia anecdotic, cu o mica povestioara ce poate nu-si are locul aici, dar eu nu i l-am gasit nicaieri altundeva. Whispers Pub, pauza meciului, moment in care abordez un englez - prezenta permanenta in bar - sa-l intreb despre sansele lui United in sezonul abia inceput. Pe langa previziunile lui, in care nu cred (1. Chelsea, 2. United, 3. City, 4. Tottenham, 7. Liverpool, 20. Aston Villa - daca vine Maradona), am mai smuls si o poveste interesanta, dar si bucatelele de atitudine englezeasca pe care le savurez de fiecare data cu placere. Povestea, citata din memorie: "tin cu United de mai bine de 40 de ani. Casa mea e la 6 mile (10 km) de Old Trafford. In copilarie, am locuit pe strada pe care locuia si Bill Foulkes, iar in copilarie jucam fotbal cu copii lui. Imi amintesc ca la un moment dat, prin '69 sau '70, baiatul lui Bill Foulkes a iesit cu tricoul din finala Cupei Campionilor din '68 si a jucat fotbal cu noi in tricoul ala. Doamne, ce paruiala si-a luat..." "De ce?" "Pai tu de ce crezi? A dat tricoul jos de pe perete, l-a scos din rama... tricoul original din finala Cupei Campionilor!"...

E o poveste.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Chelsea n-o sa castige toate meciurile cu 6-0.

pana una-alta le cam castiga. etapa viitoare s-ar putea sa fie 7:0

bhuttu spunea...

E drept, par destul de hotarati. In ritmul asta, o sa se ajunga ca in Spania, meciurile directe sa decida campioana. Doi de 6-0 la rand, e inspaimantator.