Imi amintesc, pe la inceputul anilor 2000, cand United domina categoric intrecerea interna, ca erau doua meciuri de care ma speriam intotdeauna. Arsenal avea pe atunci o echipa grozav de buna, cu care au luat si titlul in 2001, dar in afara de "bragging rights", de onoare, chiar daca se pierdeau puncte cu ei, treaba se nivela pana la final. Exista in schimb Blackburn. Din 2001 pana in 2006 United n-a reusit sa castige pe Ewood, iar Blackburn capatasera in ochii mei un aspect infricosator. Si numele ii ajuta. Blackburn, "ardere neagra" (?), echipa dintr-un oras minier, fara pretentii, cu un fotbal dur si lipsit de veleitati tehnice.
Ei bine, Fulham n-are cum sa devina la fel. De cand ma uit la Premier League, Craven Cottage mi s-a parut cea mai cocheta, cea mai prietenoasa si cea mai accesibila locatie dintre toate stadioanele Premier League. Cu aspectul lui de teatru elisabetan, stadionul lui Fulham mi-a fost principalul obiectiv turistic cand am vizitat Londra. A doua echipa preferata a tuturor, Fulham, isi joaca meciurile intr-una din cele mai linistite zone ale capitalei engleze, langa Bishop's Park, pe malul Thamisei, intre siruri de case cu aspect victorian si statuia lui Johnny Haynes, cel mai reprezentativ fotbalist care a imbracat vreodata tricoul alb.
Sezonul trecut este ilustrativ pentru felul in care e vazuta Fulham. Desi a jucat o finala de cupa europeana, ceea ce greii Albionului n-au mai reusit, Fulham n-a scapat de privirile condescendente sau de admiratia ca o mangaiere pe un crestet de copil pentru "Uncle Woy" si "frumoasa" echipa pe care a construit-o. Pe Craven Cottage, pana si venirea la echipa a unui magnat plin de bani, cum a fost cea a lui Al-Fayed, e vazuta de restul ligii mai degraba ca o gluma buna decat ca o posibilitate reala de a face performanta.
Dar iata ca aceasta micuta si draguta echipa de sub podul Putney tinde tot mai mult sa devina buturuga mica de care se tot impiedica baietii mari. Pentru United cel putin, dupa astazi, acoperisul in panta si balustradele ornamentate din peluza Johnny Haynes tind sa devina o priveliste de cosmar. E a treia oara consecutiv cand diavolii nu castiga in SW6, iar daca molcomul Hodgson contribuia din plin la imaginea idilica a cottagers, sub Sparky Hughes e foarte posibil ca Fulham sa capete un aspect mult mai agresiv. In special impotriva diavolilor, pentru ca e clar ca Hughes are probleme nerezolvate in ceea ce-l priveste pe SAF.
Bine, dar pana la urma n-ar trebui sa fie asa grav. Dupa un 0-2 si-un 0-3, acest 2-2 ar trebui sa insemne chiar un reviriment la lui United, nu? Ei bine, poate in vreuna dintre celelalte lumi posibile asa ar fi. Dar in momentul in care Chelsea incepe cu doua rezultate de 6-0, in momentul in care amintirea titlului pierdut sezonul trecut pentru un singur punct e proaspata, in momentul in care principala rivala da 105 goluri pe sezon in timp ce suporterii diavolilor aprind lumanari pentru conditia fizica a singurului marcator serios din echipa, atunci acest 2-2 atarna mult mai mult. Sper sa nu se ajunga acolo, dar in mai 2011 e posibil sa tot auzim vorbe de genul "daca luam 3 puncte cu Fulham...".
Odata ajuns aici, mi se pare inutil sa mai repet ce sezon grozav are Paul Scholes, pentru a treia oara din trei cel mai bun om de pe teren. Golul lui ar fi trebuit sa incheie meciul, dar United n-a mai presat si in general a jucat fara ambitie, cu chef de inceput de sezon. Chicarito si Berbatov pare un cuplu de atac ce-ar putea sa functioneze chiar si in lipsa lui Rooney, dar cei doi mai au nevoie de ceva timp sa-si invete pozitiile in teren.
Gazdele insa, de fiecare data cand reuseau sa iasa ceva mai organizat din aparare, deveneau periculoase in atac, avand o jumatate superioara care devanseaza mijlocul lui United cam la toate capitolele: forta, viteza, tehnica... Avertismentul lui Etuhu din prima repriza a fost scos de van der Sar cu un reflex de poveste, dar olandezul n-a mai putut face nimic la egalarea lui Simon Davies din adoua repriza, cand ambii fundasi centrali au gresit ingrozitor. Mi se pare ca Johnny Evans are toate atuurile in fata lui Rio Ferdinand, dar sunt sigur ca intr-o situatie similara Rio, asa incet cum e el, nu l-ar fi lasat pe Duff sa paseze de acolo. Iar Vidic a lasat mingea sa se intalneasca cu on nemarcat in mijlocul careului, greseala de neacceptat si la antrenamente.
La 1-1, cu jumatate de ora ramasa din meci, evenimentele pareau totusi sa curga in favoarea diavolilor. Cu cinci minute ramase, asta parea o certitudine. In intervalul asta si-a facut aparitia al doilea marcator pentru diavoli din sezonul trecut, golgeterul fara chip, Autogolul. Autogol a urmarit o minge centrata din corner pana la 6 metri in fata portii, apoi s-a folosit de piciorul lui Brede Hangeland sa o bage in poarta, nestanjenit de nimeni. 2-1, sa rasuflam usurati. Si mai mult, sa ne linistim de tot, pentru ca Peter Walton si-a facut pomana cu un penalty acordat foarte usor, dupa ce Duff a scapat mingea in mana. Beleaua e ca Autogol l-a adus si pe prietenul lui, si el prezent de cateva ori sezonul trecut, Penalty Ratat. Penalty Ratat i-a soptit lui Nani sa suteze incet, pe jos si fara fenta, in asa fel incat Stockdale sa poata sa respinga, iar portughezul s-a conformat.
Hangeland, care tocmai prinsese gustul golului, a inchis tabela marcand cu o lovitura de cap si la poarta celalalta, atat de puternic incat desi van der Sar a atins mingea, n-a reusit s-o scoata de pe traiectorie. Iar cele 4 minute de prelungire care-au urmat golului de 2-2 n-au mai folosit la nimic, nici macar la lamentarile lui Ferguson la adresa arbitrajului. De fapt, declaratia scotianului e chiar atipica, spunand ca Fulham au meritat un punct. Pai si mind games? Probabil e prea devreme.
2 comentarii:
Leo, ar trebuie sa fii editor la vreun cotidian sport. Really.
Multumesc. Intr-o vreme ma gandeam la asta. Pana la urma mi-am dat seama ca pot sa fiu. La un saptamanal. Care, culmea, sa fie si al meu. Exclusiv online. :) E bine asa.
Trimiteți un comentariu