Cand treci de un anumit nivel de implicare, e foarte, foarte greu sa ignori tot balastul din jurul a ceea ce inseamna de fapt fotbal. Transferuri, interviuri, stiri si speculatii, povesti de tabloide, toate fac parte din fenomen. Am spus de multe ori ca din fotbal ma intereseaza exclusiv fotbalul, ce se intampla pe suprafata verde, dar lumea e o suma de interdependente si ramanand la asta nu as fi stiut de ce Rooney nu e fost titular azi.
Asta a fost principalul subiect al discutiilor dinainte de meci, si principalul subiect de saptamana trecuta al tabloidelor englezesti. Chiar daca e ciudat la nivelul lui United ca un fotbalist, si mai ales un titular incontestabil ca Rooney, sa nu joace din cauza problemelor extra-sportive, cred ca SAF a procedat bine - ca de obicei. Dupa ce a intrat cu picioarele inainte in inimile suporterilor de pe Goodison la 16 ani, Rooney a avut grija sa si-i faca dusmani de cum a ajuns la United, sfindandu-i prin saruturi ale emblemei si prin tot soiul de dovezi de fidelitate fata de tricoul rosu ori de cate ori a avut ocazia. Evident ca i s-a raspuns cu aceeasi moneda, iar astazi mai mult ca oricand, datorita scandalului cu prostituatele de lux, jocul lui Rooney ar fi fost afectat de ostilitatea tribunelor de pe Goodison.
Dar in absenta lui, am avut ocazia si sa-mi dau seama ce-l face pe Rooney atat de important pentru United. Pasiunea, foamea de goluri si respectul fata de fotbal sunt calitati care nu se pot antrena, dar fara de care un fotbalist, oricat de bun ar deveni daca adauga talentului nativ doze serioase de sudoare, nu poate accede in panteonul marilor figuri ale acestui sport. Fara Rooney, in ciuda certei valori a celor 11 fotbalisti de pe teren, United a aratat in mare parte din meciul de azi ca o echipa mediocra, o echipa care gandeste marunt.
A inceput meciul cu convingerea ca e suficient sa intre pe teren ca sa castige, cu toate ca Everton e una din echipele bune ale Premier League. Apoi, dupa un sfert de dominare a gazdelor, au apasat putin acceleratia si au avut cateva ocazi, doar ca sa-si demonstreze ca au control asupra meciului si asupra rezultatului. Apoi, Steven Pienaar a deschis scorul in singurul fel in care putea fi invins van der Sar, si astazi excelent, ca de obicei: minge respinsa in lateral, iar fundasul plecat sa dubleze la primul sut, lasand un atacant liber in careu. Fundasul plecat a fost Johnny Evans, care nu si-a acoperit deloc bine zona la faza asta.
Imediat dupa, United au inceput sa forteze si a durat sub 5 minute pana la egal. Centrare de pe dreapta pana in centrul careului de 6 metri al lui Howard, unde Fletcher s-a infiltrat intre fundasii centrali ai lui Everton si a trimis cu piciorul la coltul lung, imparabil.
Dupa pauza, a mai durat inca vreo doua minute pana cand diavolii au preluat conducerea cu o faza atat de similara incat ar trebui sa-l puna pe ganduri pe Moyes: centrare din dreapta, Vidic s-a infiltrat intre fundasii centrali si a trimis cu capul in poarta din 6 metri. Dupa cat de usor s-au dat goluri cu centrari de pe dreapta, e surprinzator ca Ferguson nu s-a gandit sa forteze mai mult partea aia. Dar e drept ca Berbatov nu stie sa apara in centrul careului pentru centrari si ii e mult mai comfortabil sa joace ca al doilea varf, la sustinere.
Oricum, la 2-1 jocul parea in mare parte lamurit, cu favoritii conducand si atacand. Iar dupa ce Berbatov a facut 3-1, meciul parea inchis. De remarcat pasa geniala a lui Scholes - din nou Scholes - din care, o data receptionata, bulgarul n-a mai trebuit decat sa-si potriveasca mingea pentru sut si sa planteze mingea pe langa Howard, la coltul lung.
De aici inainte, in schimb, a intrat in scena mentalitatea paguboasa de "castigam doar prin prezenta" de care vorbeam mai sus. Berbatov si Nani s-au intrecut in ratari, sutand ba alaturi, ba in portar, ca doi liceeni nimeriti la un joc de prescolari, pretuind mai mult executia tehnica decat rezultatul si eficienta. Pe langa asta, suturi de la Scholes si O'Shea din pozitii bune, dar pe langa poarta, contribuie si mai mult la frustrarea adusa de rezultatul final.
Rezultat final care n-a fost, in ciuda parerii stewarzilor care incepeau sa coboare pe marginea terenului, stabilit de Cahill, cand a marcat cu capul de langa Johnny Evans (din nou deficitar) in minutul 90, ci de Arteta, spaniolul nenaturalizabil in Anglia, care a crezut tot timpul ca albastrii pot scoate ceva din acest meci si care - beneficiind si de norocul unei devieri nefericite a lui Scholes (?) - a egalat cu un sut puternic si pe jos in minutul 93.
A mai fost timp doar de un atac al lui United, dar probabil ca era nevoie de vreo trei pentru inca un gol. Iar Moyes s-a asigurat ca nu va fi timp de asa ceva, intrand pe tern si vociferand spre arbitru de cum a auzit fluierul. Total nejustificat daca ne gandim la motive, dar cu totul explicabil din perspectiva scopurilor.
Golurile primite in minutele de prelungire au intr-adevar un gust tare amar, dar United a fost de atatea ori de partea cealalta a perspectivei incat poate ca e benefica cate o intamplare de felul asta. Si pentru echilibru, dar si pentru ca ofera ocazia de a gasi metode de a apara un rezultat in ultimele momente ale unui meci. Finalul, cu Everton inscriind de doua ori (Everton care a reusit si in sezonul trecut sa revina in fata lui United pe Goodison) este asadar tonic, chiar daca rezultatul are un gust amar.
E inca devreme, dar cu fiecare etapa ce se duce, asta suna mai degraba a scuza. United are deja doua egaluri in 4 meciuri, in timp ce Chelsea au 12 puncte din 12 si 17 goluri marcate dupa 4 meciuri. Imi pare rau s-o spun, dar Chelsea pare a fi in acest moment cea mai in forma echipa din Anglia, si cam fara rival. Sper sa nu fie prea departe perioada in care or sa inceapa si ei sa se impiedice, numai ca semnele lipsesc. Astazi au reusit sa primeasca primul gol din acest campionat - o realizare frumoasa a lui Scott Parker, deci se poate. Numai ca United a luat deja 5.
Un comentariu:
excellent points and the details are more specific than somewhere else, thanks.
- Norman
Trimiteți un comentariu