miercuri, 30 iulie 2008

Toate drumurile duc la Vaslui

Orice inceput se vrea fecund...

FC Vaslui - Steaua 1-0 (Ljubinkovici '25), Liga I Realitatea sezon 2008-2009 Etapa I, Stadionul Municipal din Vaslui, 2008-07-30

E hazardat sa spui ca Vaslui e peste Roma, asa cum hazardat e sa spui ca Steaua e sub Nefti Baku. Dar nimic nu e mai hazardat decat sa spui ca echipa "va juca la fel ca Spania" cand n-ai habar de calitatile si profilul jucatorilor pe care i-ai adus la jumatatea sau la sfarsitul perioadei de pregatire pentru completarea posturilor deficitare care inseamna circa jumatate de echipa.

Si e confirmata evidenta, anume ca nu era cazul sa ne entuziasmam peste masura dupa meciul cu Roma. In primul meci oficial al sezonului Steaua a aratat aceeasi mentalitate paguboasa, acelasi joc constipat, cu doar rare - prea rare - sclipiri. Nici nu conteaza asa tare ca s-au pierdut 3 puncte, pentru ca astea sunt recuperabile. Mai important e insa ca nu se vad semnele revigorarii promise de 3 sezoane deja. Si, desi unele bucati de puzzle au inceput sa se potriveasca, jocul Stelei e inca departe de cel al unei echipe capabile sa revendice pe buna dreptate titlul.

Desi Steaua a inceput foarte bine, ocazia din primul minut a lui Nicolita a ramas unul dintr-o serie nu foarte mare de momente mai degraba izolate de dominare a Stelei. Golul vasluienilor a avut in el o doza mare de noroc, dar asta nu scuza greseala de incepator a lui Zapata.

Castiguri evidente sunt, la Steaua, Szekely si Ochirosii. Banel n-a jucat rau, dar nici suficient de bine incat sa-si asigure postul de titular. Mijlocul a fost complet rupt, si n-ar strica sa avem, in locul lui Ovidiu Petre, un mijlocas care sa stie sa joace si in jumatatea adversa de teren. Thiago Gomes a fost sters, dar are ca circumstante atenuante atat debutul la Steaua, cat si sperietura prin care a trecut la intrarea extrem de nesportiva a senegalezului N'Doye.
De la Dayro Moreno se cere prea mult si impresia mea e ca el inca nu a gasit in angrenajul Stelei postul pe care sa dea randament maxim. Iar cele doua varfuri care au jucat, Arthuro si Kapetanos, au facut-o destul de discret. Cu un plus pentru titularul Arthuro, care a apucat sa suteze de vreo doua sau trei ori la poarta. Mult mai putin decat trebuie, oricum.

In aparare, Golanski e singurul om pe care se poate conta deplin. Petre Marin e din ce in ce mai depasit de evenimente, varsta si gabaritul nefiind deloc de partea lui, indiferent de adversar. Iar cuplul Radoi-Ghionea, desi compus din doi fundasi valorosi, nu e la fel de sudat ca Goian-Ghionea, si de asta in anumite momente apar spatii in centrul defensivei. Tot de asta Steaua e incapabila sa iasa din aparare cu mingi pe jos si pase scurte.
Constructia e ilustrativa pentru dispunerea in teren si valoarea jucatorilor. Pasele se leaga numai in zonele 0-16 m si 50-80 m. Intre careul propriu si jumatatea terenului, ca si in ultimii 20 de metri, din fata portii adverse, ideile dispar subit si pasele nu se mai leaga deloc. In fata portii adverse, devierile si centrarile laterale fac legea. Numai ca n-au rezultate.

Iar ultimul sfert de ora a fost o caricatura a tuturor meciurilor proaste din ultimele sezoane. Mingi bubuite in fata si atacuri dupa ideile tactice furate din campionatele de fotbal ale scolilor primare.

Deci Steaua a jucat prost si a fost invinsa. Treburile se pot indrepta, dar nu sunt prea multe semne c-ar face-o curand. Mai trebuie oricum cateva etape pana la primele concluzii. Deocamdata, astazi, in ciuda infrangerii, nu s-a pierdut nimic. Decat startul.

2 comentarii:

bleu_ineffable spunea...

eu as renunta la sintagma "puncte recuperabile"...este desigur 8imista, dar incerca sa i-o explici lui chelsea, sau chiar lui utd back in 1995 ;)

Leo spunea...

E prima etapa si puncte sigur se vor pierde. Ideea de baza e ca nu cele 3 puncte sunt cea mai importanta pierdere. Speranta e mai sus pe lista.