Ultimul Bon

Orice om pune pe masa intai vinul cel bun; si, dupa ce oamenii au baut bine, atunci pune pe cel mai putin bun; dar tu ai tinut vinul cel bun pana acum (Ioan 2:10)

Jon Bon Jovi - The Circle Tour, 2011-07-10, Piata Constitutiei, Bucuresti

Radeam saptamana trecuta de reclama de la radio cu "cel mai mare concert al verii", si-mi imaginam ca posturile de radio au si ele conceptii de fotbalisti, sau macar declaratii, urland mereu ca "cel mai mare" e intotdeauna urmatorul. De data asta insa, se vede treaba ca stiau despre ce vorbesc.

Era evident inca de la intrare ca showul asta va fi o chestie mult mai mare decat ce-a fost Rock the City, saptamana trecuta. Asta se confirma in momentul in care ajungeai in fata scenei, o giganterie metalica de aproape 40 de metri inaltime, flancata de doua turnuri de sunet din care atarnau boxe ca bananele intr-un ciorchine. Adica multe, nu galbene. Sub boxe, ecran. Pe spatele scenei, ecran. Mare. Si-a fost nevoie sa fie mare, pentru ca scena a fost foarte joasa, iar accesul vizual nemijlocit la trupa se intampla doar accidental, asa incat mai degraba ar fi trebuit sa-i credem pe cuvant pe organizatori ca ne canta Bon Jovi decat sa ne convingem de asta cu ochii nostri daca n-ar fi fost amplificarea video. Pentru c-a fost multa lume. 55.000 spuneau cifrele din presa, mie imi e greu sa estimez din mijlocul multimii. Din ce s-a vazut de unde stateam, din fata scenei si pana sus, pe peluza Parlamentului, nu prea aveai loc de cazut.

Trupele de deschidere (Quantiq si Stillborn) au fost selectate printr-un proces ingenios inginerit in asa fel incat sa prinda si la public, sa fie si foarte ieftin si fara riscuri. Din pacate au avut destul de putin timp pe scena. Pustii de la Quantiq nu mi-au spus mare lucru, dar erau probabil zdrobiti de presiunea unei scene asa mari si a unui public asa numeros. Eram curios sa vad cum se descurca Stillborn in conditiile astea, si s-au descurcat rezonabil de bine, chiar daca si la ei a transpirat pe alocuri presiunea si s-a vazut ca in anumite momente se straduiesc prea tare.

Banuiesc ca e normal cand deschizi concertul unei trupe care era mare pe vremea cand inca nu te nascusei. Bon Jovi n-a avut nici un fel de trac, desi a parut ca are o surpriza placuta cand a vazut dimensiunea si entuziasmul multimii. Si a inceput sa cante, servind hit dupa hit ca la o masa imbelsugata dintr-un restaurant de lux. Publicul a stiut sa aprecieze tratatia, si a raspuns pozitiv. S- apalaudat mult, s-a tipat mult, s-a cantat mult.

Din punctul meu de vedere... cum sa zic? A fost un concert bun, spre foarte bun, fara sa fie extraordinar. Am gustat hit dupa hit, minunandu-ma uneori de cat de multe melodii de mare impact a avut Bon Jovi, dar fara sa ma entuziasmez prea tare. Mi s-a parut chiar usor neadecvata a treia melodie (We weren't born to follow) una de atitudine, in care pe ecrane s-au proiectat imagini cu diversi lideri politici sau culturali, de la Obama, Kennedy si Stephen Hawking pana la Dalai Lama, Luther King sau Aung San Suu Kyi. Asta pentru ca eu vedem in Bon Jovi o trupa de rock linistit, conformist si calofil, numai buna de prezentat parintilor, iar ei s-au lipit destul de bine pe imaginea asta. Dar toate astea, in primele vreo doua ore.

Pentru ca, la fel ca prozatorii de dimensiuni care au nevoie sa-si desfasoare panza pe sute de pagini, si Bon Jovi a avut nevoie de mult timp pentru a-si aduce publicul unde-a vrut. Adica dupa cateva ore de stat in soare si vreo doua ore de stat in picioare aproape in nemiscare in fata scenei, l-a facut sa ceara bis-uri peste bis-uri si sa nu se mai sature de ele. Si vorbim de 50.000+ de oameni, n-am vazut prea multa lume plecand. Si-apoi, dupa ce-a facut multimea sa ceara, a inceput sa-i dea. Cele mai grele piese Bon Jovi abia dupa bis s-au auzit. Si bine, impropriu spus bis, pentru c-au fost vreo trei. De vreo doua ori si-a luat la revedere, dar nici ei nici noi nu ne dadeam dusi. Si-au mai tot cantat. Atat de mult incat ma indoiesc ca toate melodiile de pe final erau pe setlist.

Dupa Always - emotionant, dar si melodia mea preferata de la ei - am zis ca nu prea as mai vrea sa cante, sa pastrez impresia. Pentru un moment, cred ca si ei la fel si-au zis. Inca un la revedere, si promisiuni ferme de revenire. Chiar maine, daca nu s-or grabi baietii astia cu scena. Si-apoi mai multa muzica. Iar incheierea a fost mai buna decat cea mai buna pe care mi-o imaginasem. Pentru ca s-a terminat cu Beatles. Twist and Shout, cantat bine si dansat frenetic de o mare parte din cei 50.000+, obositi si linistiti de o incheiere predominata de balade. Dovada de mare modestie din partea lui Bon Jovi, imi pare, sa incheie cu Beatles.

"We will see each other again, for sure. But until then, remember these words of wisdom...

Well, shake it up, baby, now, (shake it up, baby)
Twist and shout. (twist and shout)..."

Bon Jovi ne-a multumit pentru gazduire, probabil pe buna dreptate. Noi i-am multumi pentru vizita, ne ucuram ca i-a placut si, evident, il mai asteptam pe la noi. Cu nerabdare. Curand.

Inabordabil

Barcelona - Manchester United 3-1 (Pedro '27, Messi '54, Villa '69 - Rooney '34), Champions League Final 2011, 2011-05-28, New Wembley, London

At 23 Messi is already running out of records and milestones and after failing to find the net at Anfield, Old Trafford, the Emirates and Stamford Bridge he chose the greatest stage to write another chapter in his extraordinary story. (The Independent)

The new Wembley Stadium, opened in 2007, came of age. It has staged some memorable games but whereas the old stadium resonated with the sprit of Ferenc Puskas, Sir Stanley Matthews , Johan Cruyff and Diego Maradona, the modern incarnation lacked a sense of history. Now men and women will tell their grandchildren of how they watched the great Leo Messi beneath the stadium's grand arch. (The Mail)

There was no disgrace in being beaten by a team that deserves to be ranked beyond Pele's Santos, Di Stefano's Real Madrid, Cruyff's Ajax and Gullit's AC Milan. (Sunday Mirror)

Rather than investing time needlessly in a ranking of teams spanning so many eras in the game, much better to just appreciate Barcelona define this one. (Eurosport)

Evident, intreaga prea sportiva a planetei vuieste astazi, si va vui inca niste zile de-acum incolo (zile ce vor parea, tocmai din cauza asta, enervant de multe) cu elogii la adresa Barcelonei. Si pe buna dreptate, pentru oricine a vazut meciul aseara este incontestabil meritul Barcelonei, care si-a castigat in mod categoric dreptul de a mai urca o treapta pe scara ce duce spre Olimpul fotbalului. Dar permiteti va rog sa nu ma alatur corului de osanale, sau cel putin sa nu le impartasesc tonul.

E imposibil, evident, sa spun ca spaniolii nu meritau sa castige. E redundant sa-mi aduc aminte ca si anul asta, ca si in 2009, trupa lui Guardiola s-a folosit de greseli enorme de arbitraj ca sa treaca de cate o echipa englezeasca (Chelsea in 2009, Arsenal in 2011), pentru ca aseara nici Chelsea si nici Arsenal n-au stat intre Barcelona si cel mai ravnit trofeu din fotbalul de club. Acolo a fost Manchester United, si de la ei ma astept de fiecare data la o evolutie mai buna decat a oricui altcuiva.

Nu s-a intamplat aseara, si senzatia pe care am incercat-o, care abia acum se decanteaza si pentru care n-am gasit inca un cuvant, am cautat-o indelung in arhiva trairilor mele. Si la un moment dat, astazi, a aparut. Am mai simtit asta in 1989, a doua zi dupa ce o echipa fantastica a AC Milanului care includea magnificul trio olandez Guullit - van Basten - Rijkaard zdrobea cu 4-0 Steaua Bucuresti tot in meciul care urma sa decida castigatoarea Cupei Campionilor. Si atunci, prin analogie, pot sa-mi clarific putin senzatia de azi. Privind retrospectiv de nenumarate ori acea seara in intervalul de 22 de ani care a trecut, mi-a devenit evident un lucru: nimic nu se putea face pentru a schimba soarta acelui meci. Iar aceasta evidenta e total nedigerabila pentru noi, rasfatatii suporteri ai lui United, cel putin atata vreme cat a intrat in natura noastra ideea ca - indiferent de adversar si indiferent de rezultat - United este echipa mai buna, iar infrangerile ocazionale, oricat de importante, sunt doar niste concesii facute echilibrului universal.

In cheia asta imi explic de altfel si finala din 2009. A fost cea mai stearsa evolutie a diavolilor din acel sezon si chiar si asa, era nevoie doar ca bara lui Cristiano Ronaldo din minutul 3 sa intre in plasa pentru ca soarta partidei sa fie radical diferita.

Deosebirea evidenta dintre finala din 2009 si cea de aseara a fost ca de data asta United nu intra in meci ca favorita. Deja asta e o chestie inedita, o situatie atat de rara incat sa nu stiu s-o intampin. Dar nu-i nimic, favorita conteaza oricum doar pentru pariori, iar statisticile isi pierd valabilitatea in momentul in care cei 22 de barbati intra pe gazon.

SAF a avut la dispozitie doua saptamani exclusiv sa pregateasca meciul asta, si este cel mai priceput om pe care-l stiu in a gasi metodele prin care se poate invinge o echipa de fotbal. Asta imi dadea sperante inainte de meci. In plus, vulnerabilitatea Barcelonei era atat de evidenta incat o vedea toata lumea: catalanii nu au plan B, nu stiu sa joace altceva decat ce joaca in mod obisnuit. Oricat de teribil ar fi sufocantul lor joc de pase interminabile la mijlocul terenului, e unica strategie de joc a trupei lui Pep Guardiola, iar orice masinarie care functioneaza in baza unui algoritm inflexibil poate fi contracarata.

Evident ca e greu sa faci fata enervantului lor tiki-taka, imposibil chiar pentru cele mai multe echipe, dar aici e cheia, asta e adversarul, arhicunoscut, oricat de inspaimantator. Si da, United a facut fata cu brio. Cu toata presiunea Barcelonei, cu toata posesia lor care batea spre 70%, United s-a pregatit pentru asta si s-a pregatit bine. Chiar si golul lui Pedro, venit in urma unei combinatii tipice, a fost inclus in planul de damage management al lui Ferguson si pana la urma anulat dupa 7 minute.

Cand am vazut echipele si asezarea in teren, exact de Pedro m-am temut cel mai mult. Dispus in flancul stang al atacului catalan, anihilarea spaniolului a picat in sarcina lui Fabio. Oricat de tare mi-ar placea de fratii Da Silva, speram sa nu-i vad pe nici unul dintre ei pe teren aseara, apetitul lor ofensiv si felul in care nu-i pot rezista fiind cu totul inutile impotriva Barcelonei. Mult mai utile mi s-ar fi parut, in dreapta apararii, calmul si experienta lui O'Shea, cu toate limitarile lui tehnice.

Si intr-adevar, la primul gol Pedro se afla in dreapta, un loc unde n-ar fi avut ce cauta in mod obisnuit. Fabio nu era de gasit nicaieri primprejurul lui, iar pasa lui Xavi si finalizarea au fost de pe alta planeta. van der Sar a reactionat foarte bine, incercand sa acopere coltul lung, pentru ca este si cel mai usor si cel mai normal ca atacantul sa trimita mingea in unghi ascutit, spre directia din care a venit. Nu i se poate reprosa nimic nici lui si nici vreunui alt portar de pe planeta, pentru ca nimeni n-ar fi aparat acest gol decat printr-un noroc incredibil.

Ei, dar 1-0 sau 0-0 sunt, intr-un meci de totul sau nimic, mai mult sau mai putin acelasi lucru. 0-0 oricum nu-ti aduce nimic, asa ca trebuie sa inscrii. Iar daca inscrii la 0-1, poti pastra atitudinea ofensiva si dupa egalare, iar asta confera un oarecare avantaj la 1-1. Cam asa s-a si intamplat. Chiar daca pe Barcelona nu ii poti ataca fara sa fii suicidal, United a rezistat bine iuresului combinativ al celei mai bune linii de mijloc din sportul asta, pastrand amenintarea la distanta rezonabila de poarta lui van der Sar.

Numai ca dupa pauza s-a intamplat ceva inimaginabil, ceva la care probabil nici Guardiola nu s-ar fi gandit inaintea fluierului de start: Barcelona au venit cu o solutie de rezerva. Cu SOLUTIA de rezerva: au inceput sa traga de la distanta. De unde in prima repriza si Villa, si Pedro, si Messi se codeau sa suteze din afara careului, si singur Iniesta a trimis vreo doua suturi razlete pe mijlocul portii, in a doua repriza au devenit curajosi. Au inceput sa traga.

Si se vede treaba ca si la asta se cam pricep. Nici la sutul lui Messi, nici la cel al lui Villa nu poate fi imputata vreo vina cuiva. Messi a avut trei oameni in fata in momentul sutului, iar mingea a trecut exact pe la radacina barei, fizic imposibil de ajuns. Villa a avut un lob incredibil - copiat parca dupa o plansa inginereasca, genul de sut care iese o data la cateva zile la antrenamente, atunci cand lovesti de pe loc, nu te ataca nimeni si e liniste in jur.

Si atunci, ce putea face United? Ce poti face cand singura vulnerabilitate a adversarului dispare? Ce sansa ar fi avut Hector daca lui Achile i-ar fi fost scaldat si calcaiul in apa Sfinxului? Ce sansa David daca Goliat n-ar fi avut un os moale in frunte? Ce sansa Alexandru daca nodul din Gordium ar fi fost mai solid decat sabia?

Sigur, United trebuia sa mai inscrie, numai ca realitatea e mai complicata de atat. Chiar si fara Puyol, defensiva Barcelonei a functionat impecabil. Nu intamplator Chicharito a stat in offside majoritatea jocului. Catalanii si-au pastrat linia defensiva foarte sus, chiar si la golul lui Rooney se putea acuza un usor offside la Giggs. In plus, fundasii lor n-au gresit. Nici o minge, pe tot parcursul meciului. Iar prea multe sanse era oricum clar ca n-or sa fie.

Jim White spunea cu o zi inainte de meci ca cea mai buna metoda sa invingi Barcelona e sa joci peste cea mai buna forma a ta si sa ai noroc. Mai spunea insa si ca metoda asta nu prea se gaseste in manualele de antrenori de fotbal. Ei bine, United a facut asta si n-a fost suficient. Si-atunci?

Fiecare infrangere [...] trebuie indurata cu rabdare, tarie si stapanire de sine – pur si simplu nu e nimic de facut si intelegerea acestui fapt te poate determina realmente sa tremuri de frustrare. (Nick Hornby - Febra Stadioanelor)

Responsabil, raspuns abil

European CSR Lessons, Editia I, 17-18 mai 2011, Hotel Ramada Majestic, Bucuresti

Cand Dragos Dehelean m-a invitat sa particip la acest eveniment, organizat de ww.responsabilitatesociala.ro, m-am simtit in egala masura onorat si fastacit. Onorat, pentru ca invitatia a venit din partea unui nume cu rezonanta in zona CSR-ul romanesc, asa mica si pricajita cum e ea. Fastacit pentru ca mi se pare ca am relativ putine de spus in domeniul asta, pregatirea mea in CSR nefiind nimic mai mult decat cateva lecturi disparate, iar rasunetul acestei raportari personale a evenimentului - pentru care probabil am fost invitat - fiind si el mai mult decat limitat. Dar pentru ca nu am platit inscrierea, pot sa consider ca participarea la European CSR Lessons au fost primii bani pe care i-am castigat cu blogul, iar daca cineva nu e multumit de ce gaseste in articolul asta, sa se simta liber sa recurga la argumentul cu vanzarea sufletului.

Urmarind evenimentul pe masura ce se concretiza si se confirmau vorbitori, interesul meu a fost in scadere, intentia organizatorilor fiind evident indreptata spre cazuistica CSR mai degraba decat spre teoria domeniului, care imi pare mult mai atractiva. Dar, tragand linie dupa cele doua zile de eveniment, regretele pe care le am se leaga de faptul ca n-am putut sa asist integral la sedintele din cele doua zile.

E adevarat ca in prima sesiune a primei zile am avut un sentiment cum ca "ni s-ar fi furat revolutia". Ca vorbitorii au venit adica mai degraba sa se laude cu cat de grozave si de preocupate de social sunt companiile pe care le reprezinta mai degraba decat sa identifice zonele de optimizare ale modelului de business al anagajatorilor lor. Ceea ce probabil ca e adevarat, dar e perfect in regula atata vreme cat asta a fost intentia de la bun inceput.

Ziua a inceput cu dl. Denis Guibard, reprezentant al Orange - France Telecom, care a vorbit despre colectarea telefoanelor vechi, la ce e buna, cum se poate face si care sunt principalele obstacole de care se loveste. Una peste alta, o prezentare foarte echilibrata, in cadrul careia am vazut cu claritate una din conditiile ce mi se par esentiale pentru desfasurarea unei activitati de CSR adecvate: concentrarea pe minimizarea efectelor negative produse de propriul business. Cred ca doar in asa fel se poate demonstra ca responsabilitatea trece cu adevarat de cuvinte si ca CSR nu ramane doar o vorba frumoasa cu efecte indeosebi in publicitate si PR. Mi-au mai placut intepaturile in directia lui Steve Jobs si-a merelor muscate, nu c-as avea ceva cu Apple, ci pur si simplu pentru c-au fost amuzante. Si m-am bucurat si ca, alaturi de dl. Guibard am remarcat-o si pe Catalina Pislaru, care mi-a placut foarte tare in interviul de aici si pe care am fost suficient de norocos sa apuc s-o salut la un moment dat.

A urmat Dana Dobrescu de la Unilever, o fata extrem de zambitoare si care, cu un zambet larg si radios ne-a explicat, ajutata de niste slideuri frumos alcatuite, cum ca la nivel global, Unilever si-a dat seama ca impactul negativ cel mai puternic il au furnizorii si clientii lor, fiecare avand rezervate undeva intre 40 si 50 de procente din vina la capitole ca poluare, consum de resurse si nesustenabilitate, in timp ce Unilever, saracii, reprezinta doar acel neglijabil 2-3% din supply chain de care inca nu e eficient sa ne preocupam. Ei bine, in timp ce asta poate fi perfect adevarat, mi se pare ca o asemenea abordare accede mai degraba la dezvinovatire decat la imbunatatire. Este, cum ar veni, un soi de aruncat al pisicii. Si-am mai remarcat in prezentare vreo cateva vorbe pe care ori nu le-am inteles bine, ori daca s-ar fi spus in clasa a X-a la ora de economie profesoara l-ar fi oprit pe elev in ideea ca nu le-a inteles bine: in primul rand, treaba aia cu filiatie in Marx cum ca nevoile cresc incontinuu, si ca vina e doar a demografiei si-a populatiei lacome de comfort, nicidecum al unui consumism creat si intretinut in primul rand de jucatorii comerciali din societate. Apoi, literal, actionarea in directia "decuplarii cresterii de business de sustenabilitate". Ei, aici chiar sper ca n-am auzit bine, pentru ca altfel, treaba asta ar fi tocmai la polul opus CSR-ului, imi pare.

A urmat prezentarea Oanei Nastase, de la Rompetrol, cea mai proasta interventie pe care am vazut-o si probabil cea mai proasta din intregul eveniment. Trecand peste asocierea involuntara pe care o fac intre Rompetrol si Dinu Patriciu si felul in care asta-mi rezoneaza negativ in cap, minusurile prezentarii au fost atat de multe incat nu prea-mi dau seama ce sens ar avea sa le enumar. Plecand de la faptul ca discursul s-a tinut intr-o engleza sub nivelul la care se preta, chestiune de doua ori iresponsabila, trecand prin prezentarea unor date cel mult speculative (din care-am retinut ca Rompetrol ar fi prima multinationala romaneasca prin simplul fapt c-a fost vanduta unei companii straine - din cate stiu eu, prima companie cu capital integral privat si romanesc cu afaceri in afara tarii e Jolidon) si oprindu-ne la o intelegere atat de gresita a CSR incat nu prea-mi explic cum de-a fost acceptata prezentarea. Responsabilitatea Rompetrol s-ar rezuma, dupa cate se pare, la a creste lebede in curtea rafinariei de la Midia, la pareri de rau daca uneori aerul de pe litoral miroase a gaz petrolier, la vesnicele plantari de copaci si la a-si cheltui bugetul de CSR suficient de bine incat sa scuteasca niste bani de la publicitate si relatii publice. Ori exagerez, ori discursul a fost intr-adevar halucinant si nu mi-am dat seama, absorbit de ambianta.

Legat de limbi si limbaj, as vrea sa punctez un fapt remarcabil: desi aria de raspandire teritoriala si mai ales lingvistica a vorbitorilor a fost relativ vasta, organizarea a fost, la acest capitol, excelenta. Traducerea simultana a functionat aproape perfect, intelegerea reciproca a avut limite largi si s-a putut dialoga in limbi diferite in cadrul aceleaiasi conversatii fara ca limba sa apara la vreun moment dat ca obstacol. Un mare Asa Da!, deci, la acest capitol.

Despre prezentarea domnului Capurri de la Unicredit n-o sa spun prea multe din simplul motiv ca n-am inteles prea multe. M-am prins ca e vorba de Unicredit si de niste chestii misto legate de grup, dar dupa vreo doua minute mintea mea incepuse deja sa-mi spuna bancuri cu italieni in engleza.

A doua sesiune a zilei a fost de o cu totul alta tinuta. A fost in primul rand prezentarea impecabila a d-lui Franz Karl Pruller, de la Erste Bank, colectionar, se pare, de nume de botez tipic germane. Probabil il cheama si Wolfgang. Mutand total accentul de pe CSR-ul ortodox, de rit nou, dl. Pruller a aratat in ce fel businessul din actionariatul caruia face parte este unul social si cum se poate creste o afacere inceputa cu scopul declarat de a servi comunitatea in cadrul careia isi desfasoara activitatea. Sigur, stim cu totii ce inseamna bancile, in ce fel BCR se comporta iresponsabil si cum "realitatea din teren" e diferita de poza idilica pe care-am vazut-o. Dar atat de fermecatoare a fost prezentarea incat sper din tot sufletul ca domnul Pruller sa nu se apuce vreodata de vanzari.

Dupa ce a facut praf plantarile de copaci, greenwashingul si toate scurgerile inutile de fonduri care se mai intampla prin CSR printr-o formulare la care am vrut sa aplaud in picioare (CSR este muzica frumoasa pe care o pui sa acopere zgomotul fierastraului cu care tai copacul), dl. Pruller a luat niste poze sepia care reprezentau angajatorul dumnealui si le-a asezat la panoul de onoare atat de frumos incat parea ca locul lor n-ar fi fost in nici un moment altul.

John Aston, un soi de Captain Planet cu o pasiune pentru Romania, a vorbit despre - din cate mi-am dat seama - un proiect in derulare al companiei lui, cu atingere la cazul Rosia Montana. Desi aparent de partea deschiderii exploatarii si partizanand cu RMGC, solutia cu care a venit John Aston este atat de simpla si de evidenta incat prima tendinta este sa enerveze: puneti-va la aceeasi masa, stati de vorba, vedeti care sunt adevaratele probleme si posibilele solutii. Este ca nu v-ati fi gandit?

Apoi, domnul Isaac Scheps care, desi nascut in Romania si traitor in Anglia in calitate de CEO al Carlsberg UK, nu pacaleste pe nimeni cu numele asta, a vorbit despre felul in care compania lui ajuta societate. As fi cu totul de acord cu mai toate cele spuse de dansul daca brandul Carlsberg n-ar fi asociat in mintea mea in primul rand cu o anume echipa de fotbal care numai lucruri bune nu-mi inspira. Cu un asa branding, asadar, Carlsberg poate sa spere doar la un marjet share limitat. Trecand de asta, insa, prezentarea foarte buna, din nou cu accente pe lucrurile care intr-adevar conteaza, pe zonele in care CSR-ul are sens economic. Iar charisma d-lui Scheps... greu de egalat.

La a treia sesiune a zilei am stat doar cat sa aduc discutia in terenul filosofiei, plecand de la discutia despre limita pana la care poate merge responsabilitatea unei banci in a decide daca proiectul finantat este bun sau rau. Chiar daca dl. Capurri crede ca nu exista o asemenea responsabilitate, stiu ca RBS deruleaza un soi de politica in sensul asta. Dl. Scheps a identificat insa foarte corect esenta discutiei: puterea de decizie asupra a ce e bine si ce e rau sta in afara agentilor economici si mai degraba li se impune acestora sub forma de grila juridica sau morala.

Am vazut din a doua zi, doar 3 prezentari din a doua sesiune. Prima, cea a Monei Nicolici, a fost in nota obisnuita a CSR-ului de manual pe care-l desfasoara Petrom. Implicarea angajatilor in procesul implicarii sociale ca stakeholderii de importanta egala cu actionariatul, clientii, comunitatea sau mediul. Sigur, vorbim in continuare de o companie petroliera, iar aici actiunile ecologice nu se pot face fara injectia obligatorie de ipocrizie, dar uneori barba, chiar daca nu te face filosof, ajuta si ea.

Prezentarea doamnei Maryna Saprykina s-a legat de unica idee a reprezentarii proportionale inegale a sexelor la nivel de top management, idee pe care eu o consider nu doar periculoasa, ci si avand niste fundamente profund gresite. Nu cred si nu mi se pare ca intr-o societate capitalista preponderent seculara asa cum este inclusiv a noastra discriminarea profesionala negativa a femeilor reprezinta mai mult decat un comportament sporadic si izolat si cred ca toate catedrele de gender studies de pe planeta ar trebui sa-si reconsidere natura obiectului. Si in primul rand, ce cauta doamna Saprykina afara din bucatarie?

Am mai reusit, in ultima parte a celei de-a doua zile, sa ma bucur de inteligenta, prezenta de spirit, sarmul si abilitatile lingvistice ale d-lui Francois Rouvier din cadrul grupului Renault, cel care mi-a promis ca-mi va raspunde in franceza la o intrebare pusa in romaneste si ca in 10 ani vom avea masini electrice pe sosele. Si tot el m-a facut sa ma simt inadecvat raspunzandu-mi la o intrebare deloc comoda, cea la investitia in dezvoltarea autovehiculelor bazate pe energii alternative.

Cam asta. Am plecat inainte de final cu Cristian Ducu la Facultatea de Filosofie unde s-a discutat despre arderea Coranului cu o patima ce mi-a indicat un grad de intoleranta extrem de ridicat (chit ca latent) la adresa Islamului si a lumii arabe, in special pentru mediul academic in care a avut loc dezbaterea.

Sper ca Dragos Dehelean sa nu fie deranjat de posibilele neajunsuri pe care i le-a pricinuit prezenta mea la eveniment. Astept editia a II-a.

Apofatic

Akram este prietenul meu. Akram e palestinian si traieste in Dubai. Akram e un bun musulman. De cele mai multe ori cand vorbim, vorbim despre Dumnezeu. Akram mi-a dat una din cele mai inteligibile definitii ale lui Dumnezeu pe care le-am vazut, intr-un fragment de conversatie cu potential de psalm. Iata-l:

But who can reach with his ideas God?

No one.

He was before ideas

Before forms were created

Before anything

Before motion and stillness

Before all

God goes beyond reasoning

He is light without darkness

He is wisdom without error

He created motion and stillness

So none apply to him

He created all the forms and figures

So he can’t be seen because no form can contain him

He created places

He created time

So they don’t confine Him

So He can’t be perceived

Or understood

Because he created understanding

Amin!

Reader's Digest

Mircea Flonta - Darwin si dupa Darwin (Studii de filozofie a biologiei), Editura Humanitas, Colectia Academica, Bucuresti, 2010

Revolutionare la vremea aparitiei, tezele lui Charles

Darwin au devenit astazi loc comun iar patrunderea lor in constiinta colectiva este atat de profunda incat "darwinismul" este adesea adus in discutie in cele mai variate medii si contexte de interlocutori adesea foarte siguri de sfera de cuprindere a conceptului fara a fi citit vreodata vreun fragment de-al operei lui Darwin. Cu atat de multa forta s-au impus in biologie, si in general in cunoastere, ideile lui Darwin incat astazi ele se constituie in important stalp al paradigmei cercetarilor biologice si sunt cuprinse in cele mai elementare lucrari stiintifice (manuale pentru clase elementare, lucrari de popularizare etc.) In acest cadru teoretic, opera lui Darwin ramane cumva in fundal, ascunsa in spatele ideilor pe care le cuprinde, iar Originea Speciilor, cartea de capatai a savantului englez, ajunge sa fie, asa cum spunea profesorul Flonta, "una din cartile discutate foarte mult, dar citite foarte putin".

Dar e mai mult in Darwin decat "darwinismul". Si folosesc ghilimele la "darwinism" pentru ca, asemenea marxismului, de exemplu, ceea ce se intelege indeobste prin substantivizarea numelui unui autor este doar una din ideile respectivului autor, decontextualizata, simplificata intr-un fel nu neaparat esential si denaturata de diverse folosiri sau contexte istorico-socio-culturale.

Departe de a insemna doar ideea simplista ca toate formele de viata au aparut prin evolutii adaptative si ca asta dovedeste redundanta cosmogoniilor religioase si absenta lui Dumnezeu, activitatea stiintifica a lui Charles Darwin a deschis numeroase directii de cercetare, a schimbat si a imbogatit esential biologia si stiintele vietii (contribuind chiar si la felul in care sunt studiate stiintele sociale), merite pe langa care fundamentarea celei mai bune explicatii in vigoare a aparitiei si evolutiei speciilor vii poate aparea periferica.

M-am intalnit prima data cu ideea asta in prezentarea lui Paul Ekman din Emotiile Distructive, a opta conferinta a Mind & Life Institute. Ca admirator al muncii lui Ekman - un mare suporter al lui Darwin - ideea ca la un moment dat Originea Speciilor ar trebui sa se regaseasca pe lista mea de lecturi mi-a ramas fixata in minte. Inca nu s-a intamplat asta, dar am suspectat - se pare ca pe buna dreptate - ca Darwin si dupa Darwin ar fi o introducere relevanta la scrierile naturalistului englez inca de prima data cand am vazut cartea.

Interesat in special de zonele cunoasterii in care stiinta se pronunta neputincioasa, ma asteptam si speram (incurajat si de vorbele de pe ultima coperta ale d-lui Flonta) ca Darwin si dupa Darwin sa fie o intreprindere in primul rand antropologica, sa studieze, adica, cum anume darwinismul a schimbat discursul filosofic despre om si in ce masura constientizarea faptului ca suntem rezultatul unui traiect biologic lipsit de plan si nicidecum al unui demers teleologic controlat schimba locul si rolul pe care ni l-am atribuit in lume. Sau, cu vorbele d-lui Flonta, "ce anume este propriu si specific omului, cat de departe se intind puterile cunoasterii omenesti, care sunt fundamentele moralitatii".

Confruntat cu pista falsa pe care m-a plasat cu aceste cuvinte, dl. Flonta a spus (cu o eleganta de care numai marile spirite sunt capabile) ca exista indreptatire intr-o eventuala dezamagire oferita de lectura cartii lui in cheie antropologica si ca la baza scrierii a stat in primul rand un demers epistemologic. Din acest punct de vedere insa, cartea (coagulata din vreo 3 studii convergente spre Darwin prilejuite de ocazii diverse) ofera suficiente satisfactii cititorului incat sa compenseze inselarea asteptarilor antropologului.

Evident, documentarea e impecabila si chiar daca dl. Flonta isi face simtita prezenta in carte in principal prin simpatia cu care priveste una sau alta din pozitiile posibile ale raportarii la diverse aspecte ale darwinismului (in sens larg de data asta) considerand ca intregul trebuie sa insemne mai mult decat suma partilor si ca o simpla sinteza a pozitiilor posibile si istoric-manifeste fata de teoriile darwiniste ar fi lipsita de valoare, tind sa cred ca o asemenea sinteza este importanta atat pentru cei interesati de stiintele vietii, dar deconcertati de literatura imensa si de o relevanta intotdeauna necunoscuta pe care trebuie s-o strabata, cat si pentru cei care, apropiindu-se beletristic de cartea asta, gasesc in ea o sursa fecunda de noi directii de studiu.

Pentru continutul cartii sumarul este suficient de relevant, iar orice-as putea spune nu este decat o redare aproximativa a ideilor care se cer descoperite pe parcursul celor 300 si ceva de pagini satisfacatoare atat epistemic, cat si estetic. O sa mentionez insa o idee care nu transpare din carte, dar care mi-a aparut in congruenta cu introducerea in marxism: nevoia de sens al existentei resimtita de oameni se cantoneaza cel mai adesea in plasarea fericirii la capatul cel mai de sus al spectrului dezirabilitatii, ramanand mai apoi de dezbatut doar natura fericirii. Dar oare - intr-o interpretare, ce-i drept, ultra-materialista, devalorizanta pana la vacuizare si pe care personal nu pot s-o impartasesc - supravietuirea pur si simplu a speciei, sporirea adaptabilitatii si urmarea cursului natural al evolutiei fara plan nu-i un sens la fel de valoros? E foarte posibil ca cele doua (fericirea si adaptabilitatea) sa convearga spre un acelasi set de actiuni, dar ratiunile din spatele actiunilor mi se par, in acest context, relevante pentru o mai buna intelegere a noastra insine.

Inca un subiect pe care mi-ar fi placut sa-l vad tratat in carte, dar care nu e atins nici macar tangential, este interpretarea operei lui Darwin sub aspectul unei revolutii stiintifice de felul celor disecate de Thomas Kuhn. As fi vrut sa vad daca dl. Flonta crede ca ideile lui Darwin s-au suprapus unei "crize" stiintifice, cat de mult a fost Darwin inaintea timpului lui si cu cata necesitate s-a impus - in acel loc si in acel timp - acea "schimbare a ochelarilor gandirii", acea transformare paradigmala pe care a adus-o Originea Speciilor.

Extrase:

33:"Credinta ca speciile sunt produse imuabile a fost aproape inevitabila atata timp cat istoria lumii a fost considerata ca fiind de scurta durata" (Charles Darwin)

34:"Dumnezeu, cel care a creat un univers condus de legi, ar fi injosit daca ar fi socotit creatorul fiecarui parazit."

52:"interesul pentru adevar ii impune cercetatorului sa-si pastreze cat mai mult timp mintea deschisa pentru idei alternative, stiind ca ipoteze diferite pot explica aceleasi fapte."

147:"Oamenii sunt obisnuiti sa explice o ordine printr-o ordine de nivel superior. Creatorul unei unelte, al unui instrument sau al unei opere de arta prezinta un grad mai inaltd e complexitate si de ordine decat creatia sa."

202:"putem ingadui satelitilor, planetelor, sorilor [...] chiar si unor intregi sisteme ale universului, sa fie guvernate de legi, dar dorim ca cea mai mica insecta sa fie creata deodata printr-un act special." (Charles Darwin)

206:"nu suntem datori sa spunem tot ce gandim, dar tot ceea ce spunem trebuie sa fie in acord cu ceea ce gandim."

216:"Daca Biblia insasi este infailibila, atunci intelegerea ei de catre oameni este supusa greselii"

264:"Este surprinzatoare [...] sugestia ca existenta lui Dumnezeu ar trebui 'dovedita' ca si existenta unui corp ceresc sau a unei particule."

228: "Afirmatii despre univers ca intreg, despre principii prime si cauze ultime, pot sa reprezinte, in cel mai bun caz, o extrapolare a rezultatelor cercetarii stiintifice pentru care oamenii de stiinta nu poarta nici o raspundere."

230:"Contestand ca s-ar putea proba existenta lui Dumnezeu pornind de la constatari despre fapte, Darwin a considerat, totodata, ca teoria lui nu ofera o baza pentru a proba inexistenta lui Dumnezeu."

241:"evolutia constituie actualizarea potentialitatilor care sunt prezente de la inceput in universul creat de Dumnezeu"

247:"Dumnezeu este imanent in sensul ca patrunde in toate lucrurile si, totodata, transcendent in sensul ca nu poate fi cunoscut prin experienta. Dumnezeu este real in sensul ca exista, dar nu este, totusi, o realitate de natura factuala, accesibila cunoasterii prin experienta."

252:"optiuni valorice nu pot fi intemeiate prin cercetarea stiintifica"

267:"Biblia nu este, asadar, pur si simplu revelarea lui Dumnezeu, ci marturia omeneasca despre ea intr-un limbaj al imaginilor si metaforelor care isi au locul in viata."

Sancta Simplicitas

Lao Zi - Dao De Jing (Cartea despre Dao si virtute), Editura Herald, Bucuresti, 2009

Traducere din chineza veche de Su Yan

Cand citesc o carte, pastrez la inceputul ei un mic post-it pe care imi notez exprimarile sau ideile din cartea respectiva care mi se par memorabile. Se intampla insa - in cazul cartilor exceptionale - sa fiu repede coplesit de numarul mare de exprimari sau idei memorabile ale cartii respective si sa renunt la a le mai nota cu gandul ca acea carte, in intregimea ei, e memorabila si un omagiu just al operei respective ar fi nu doar selectarea imperfecta si usor aleatoare a continutului, ci recitirea intregii carti, de data asta in fata unor instrumente de scris. Cuvantul care-mi vine cel mai repede in minte pentru a metaforiza descrierea acestui fel de carti este izvor. Numai ca acolo unde izvorul sugereaza repeziciune, evolutie, crestere si progres, aceste carti arata mai degraba ca niste constructii monumentale, ca niste rezervoare imense care pot intretine comunitati mari timp indelungat. Asa cum Nilul, de exemplu, a generat civilizatia egipteana, si aceste carti se constituie in constructe imense cu capacitati generative ale unui alt soi de fiintare. Cartea isi transcede parca autorul (sau autorii) si se transforma intr-un soi de prezenta sublima, imuabila care ne asteapta pe noi, oamenii, sa ne hranim din ceea ce are sa ne ofere.

Si cu greu se va putea gasi vreun exemplu mai deplin al acestui soi de carti decat Dao De Jing, cadou sau plata a misteriosului Lao Zi pentru provincia pe care incerca s-o paraseasca pentru un exil despre care nu se stie mai nimic, candva in secolul 6 inaintea erei crestine.

Sa ne uitam, de exemplu, la primul pasaj: Dao poate fi rostit, dar nu este Dao despre care se vorbeste de obicei. Intr-un enunt simplu, Lao Zi rezolva inefabilitatea fiintei pe care literatura patristica s-a chinuit s-o desluseasca cateva secole bune. In chineza, lucrurile stau chiar mai grozav: e vorba de sase caractere, din care trei il reprezinta pe Dao (道). 道可道 este prima propozitie a lui Dao De Jing, si il cuprinde pe Dao (道) de doua ori, incadrand particula care desemneaza posibilitatea (可). Dao poate (fi) Dao. A doua propozitie e 非常道. 非 reprezinta negatia, 常 reprezinta esenta, comunul, sensul prim. Asadar, o traducere aproximativa ar fi "Nu acesta e Dao de fapt (Dao obisnuit)." Misterios si circular? Deloc, as zice. Reiese o idee comuna tuturor sistemelor teologico-filosofice majore: oricate am spune, sau oricate am crede ca stim despre Dao (fiinta, principiu, Dumnezeu, entelehie etc.), nu vom putea cuprinde cu mintea ceea ce este EL. Lao Zi lamureste asadar, cu 6 caractere, o teza pe care tratate de ontologie au consumat multa, multa maculatura timp de multe sute de ani.

Si cam asta e esenta lui Dao De Jing. Scris simplu, intr-un limbaj economicos, simbolizat la maxim, tratatul patriarhului chinez cuprinde un set esential de idei ontologice, etice, cosmogonice si politico-sociale care insa se cer descoperite, desprinse usor dintr-un corp de text fragil doar in aparenta, printr-un sublim exercitiu estetic la capatul caruia satisfactia cititorului este garantata.

Aceasta editie este, in buna traditie a tuturor aparitiilor de la editura Herald care mi-au trecut prin mana, impecabila. Traducerea este facuta de o chinezoaica vorbitoare de limba romana dupa textul original, din chineza veche, text original care insosteste traducerea intr-una din putinele editii bilingve care nu face parada de exhaustivitatea ei. Cartea este contextualizata si plasata in contextul culturii chineze, un exercitiu nu numai util, ci si esential pentru cititorul occidental, totodata un exercitiu care nu poate fi facut cu deplina responsabilitate decat de un vorbitor nativ de limba chineza.

Caracterele ambigue sau problematice, precum si neclaritatile de text sunt marcate si detaliate la tot pasul, traducatoarea oferind toate alternativele rezonabile de fiecare data. Asadar, tot ce ramane de facut cititorului dornic sa patrunda esenta scrierii lui Lao Zi si, prin ea, (as indrazni sa spun si) esenta culturii chineze, este sa se apropie de text cu onestitate si rabdare. N-am citit Analectele lui Confucius, dar m-as aventura sa spun ca, pentru invataceii de orice nivel ai limbii chineze, nu exista exercitiu mai bun decat Dao De Jing.

Desi influentele ideilor indiene (budiste si pre-budiste) se simt pe alocuri, ele raman in Dao De Jing mai mult ca niste arome discrete, doar o marca geografica a ideilor care circula independent de vointa oamenilor, fiind totodata de fiecare data greu de precizat care a fost directia de efuzie a fiecarei idei in spatiul sino-indic.

Inca un lucru admirabil la Dao De Jing este ca textul lucrarii poate fi abordat la fel de bine din aproape orice unghi. Am spus deja despre valoarea abordarii lingvistice, doar pentru ca editia pe care am citit-o eu te invita la asta. Dar orice soi de abordare - stiintifica, antropologica, istorica, etnologica, culturala, sociologica, etica, juridica sau religioasa (ca sa le enumar doar pe cele la care ma pot gandi acum) - este la fel de bun, iar scrierea lui Lao Zi ofera la fel de multe satisfactii in oricare din aceste directii.

Cam astea sunt consideratiile mele generale pe marginea textului. Ma voi abtine de la evaluarile legate de continutul textului, o data pentru ca literatura secundara pentru Dao De Jing este suficient de vasta incat sa nu poate fi cuprinsa intr-o intreaga viata de om si a doua oara pentru ca sper ca la un moment dat sa gasesc resursele pentru o intreprindere in directia studierii (mai) aprofundate a acestui text absolut esential al culturii umanitatii.

Deocamdata trec la extrasele unei prime lecturi care probabil n-are cum sa fie altfel decat sumara:

39: "Nimeni nu poate pazi vreme indelungata o casa plina cu aur si jad."

42: "Vasul se face din lut, dar de folos iti este golul din el."

45. "Teama de o mare nenorocire vine de la grija pentru trup. Daca nu-mi pasa de trup, ce necazuri mai am?"

68: "Omul urmeaza legea pamantului, pamantul urmeaza legea cerului, cerul urmeaza legea lui Dao, iar Dao isi urmeaza siesi."

80: "De la inceputuri in univers a fost ordine si dupa aceea au aparut numele."

81: "Intelepciune inseamna a-i cunoaste pe altii; a te cunoaste pe tine inseamna iluminare.

A-i invinge pe ceilalti inseamna tarie; a te invinge pe tine inseamna a avea adevarata putere.

Bogat este cel care cunoaste indestularea.

Are vointa cel care se invinge pe sine si-l urmeaza pe Dao.

Dainuieste cel ce isi pazeste firea si nu se abate de la ea.

Nemuritor este cel ce moare, dar nu piere."

85: "Cand dorintele pier, inima oamenilor nu se mai tulbura si atunci pacea si ordinea se vor statornici de la sine in lume."

131: "Am trei comori pe care le pazesc cu strasnicie: prima e iubirea de oameni, a doua e simplitatea si cumpatarea si a treia este lipsa de indrazneala de a fi primul in lume."

133: "Adevaratul soldat nu-si arata vitejia; cel ce stie sa poarte lupta nu se lasa cuprins de manie; cel ce stie sa-i infranga pe dusmani nu cauta sa lupte. Cel ce stie sa-i foloseasca pe oameni, se aseaza mai prejos de ei."

136: "A sti ca nu stii este cel mai bine. A nu sti, dar a te preface ca stii, inseamna boala."

139: "A ucide-n locul celui menit sa ucida inseamna ca un nepriceput sa ciopleasca in locul mesterului. Dintre cei care cioplesc in locul mesterului, putini sunt insa aceia ce nu-si ranesc mainile."

150: "Omul Sfant nu aduna nimic pentru sine: cu cat face mai mult pentru altii, cu-atat dobandeste mai mult si cu cat da mai mult, cu-atat are mai mult."

Responsabilitate aplicata

Cand am auzit prima data de CSR, prin 2007, mi s-a parut - pe langa reactia emotionala de fascinatie pe care am avut-o fata de concept - ca este fix ceea ce lipsea pentru a imblanzi, pentru a civiliza "capitalismul salbatic" care, cu toata autosuficienta cu care proclama atotputernicia profitului cu orice pret, are anumite efecte nocive dupa care nici macar nu trebuie sa ne uitam prea departe ca sa le vedem. Nu insist nici pe degradarea valorica pe care o aduce transformarea acumularii de capital in unicul scop al existentei, nici pe distrugerea mediului, nici pe transformarea societatii in acel bellum omnium contra omnes al lui Hobbes in care optimistul din mine se incapataneaza sa nu creada, nici pe vreun altul dintre numeroasele aspecte negative ale unui mediu de afaceri ne-etic (si prin asta iresponsabil); nu ele fac obiectul acestui articol.

Obiectul acestui articol este o campanie de traditie deja, lansata tot in 2007 de www.responsabilitatesociala.ro, unul din primele locuri in care am poposit in momentul in care am inceput sa ma documentez despre CSR si una din opririle esentiale ale oricarui internaut roman cu preocupari de responsabilitate sociala sau de guvernare corporatista. Campania se cheama Bilantul Responsabilitatii Sociale si cand am vazut-o prima data am devenit foarte curios sa-i vad rezultatele. Campania isi propune sa deseneze un soi de tablou al felului in care onlineul romanesc recepteaza responsabilitatea sociala a corporatiilor, un tablou interesant de privit, dar la care nu m-am gandit sa particip pentru ca interesele mele in CSR se leaga mai mult de aspectele teoretice ale domeniului decat de realitatile imediate, intotdeauna imperfecete. Invitatia lui Dragos Dehelean insa ma onoreaza foarte tare, suficient de tare incat sa incerc sa nu insel increderea cu care ma simt creditat.

Asadar, desi ma consider in cel mai bun caz un modest prestator de servicii in slujba cititorilor mei mai degraba decat un lider de opinie, iata raspunsurile mele la cele 4 intrebari:

1. Care sunt primele 3 companii pe care le apreciezi cel mai mult pentru cum s-au implicat in societate in 2010 si de ce?

Pai de obicei socot ca topurile, atata vreme cat nu se refera la lucruri strict cuantificabile, au doar o utilitate limitata. Nu voi face deci un top 3, ci voi vorbi despre cateva companii ale caror activitati de CSR mi s-au parut dintre cele mai vizibile.

- Vel Pitar. O prezenta mai degraba neasteptata intr-un asemenea top al unei companii care face paine. Dar e evident ca planul de afaceri al Vel Pitar e gandit pe termen lung. O companie cu o prezenta pe piata destul de indelungata, Vel Pitar a crescut usor ca painea de casa, fara sa faca rabat de la standardele de calitate si pastrand, de-a lungul timpului, preturi sub nivelul acestor standarde de calitate si un respect intact pentru consumator. Fara stiri despre companie, fara prezenta media, fara vreun zvon sau vreo poveste urata, Vel Pitar si-a vazut de treaba pentru ca in ultimii ani sa devina un jucator foarte activ pe "piata CSR" (daca se poate vorbi de asa ceva). Ma gandesc in primul rand la portalul www.imparte.ro, care isi propune - si reuseste destul de bine - sa fie o platforma de intalnire a celor dispusi sa ofere cu cei care au nevoie sa primeasca, dar si la anchetele si campaniile sociale din jurul si din afara acestei platforme. Foarte important - Vel Pitar pare sa faca asta din convingere. Cum spuneam, ei n-au nici o imagine de spalat, nici o poveste urata de ascuns sau de facut uitata si, speram, nici vreun alt schelet in dulap. Pur si simplu, asa au considerat ei. Fie din convingere dezinteresata, fie din ideea ca implicarea sociala le-ar oferi o expunere mai puternica decat publicitatea clasica - initiativa Vel Pitar e laudabila. Mai mult inca, desi n-am vazut actiuni similare de la companiile din domeniul moraritului si panificatiei, e zona in care astfel de actiuni m-ar surprinde cel mai putin. Vorbind strict de brand, personal am multa incredere si in companii ca Boromir, Titan sau Baneasa. Sa fie de la obiectul de activitate?

- Tuborg (URBB) si Beck's . Nu mi-am dat seama pana n-am inceput sa scriu, dar da, se pare ca brandurile din zona FMCG imi inspira mai multa incredere decat altele. Am mentionat Tuborg si Beck's pentru actiunile lor legate de muzica. Sustinerea trupelor, sponsorizarea festivalurilor, initiative inedite, ca Beck's Train, lucrurile astea. Sigur, sponsorizarea catorva trupe si organizarea catorva evenimente nu tine nimanui de foame si nu salveaza planeta si de multe ori arata mai degraba a miscare de branding si publicitate decat a implicare sociala. Dar desprinderea de publicitatea clasica si mutarea brandingului intr-o zona mult mai apropiata publicului tinta demonstreaza ca respectivelor companii le pasa de publicul tinta. Iar asta, dragii mei, mie mi se pare un lucru mare. Cat despre cei care plang prin simpozioanele CSR ca dam prea mult la saraci si prea putin la cultura... despre asta o fi vorba? Mentiuni onorabile, din aceeasi zona economica, primesc si berea Stejar (pentru legarea de nationala de rugby) si chiar si Bergenbier (pentru consecventa cu care mentine parteneriatul cu o institutie care aduce mai degraba prejudicii brandului - nationala de fotbal). Spre deosebire de tutun, consumul de bere nu e nociv. Excesul de bere e nociv.

- Adevarul Holding. Evident, pentru preluarea ideii bune "cartea + ziarul" introdusa in Romania de Cotidianul, si pentru extinderea ei pana hat, dincolo de limita banalizarii. Chiar daca e in primul rand o activitate comerciala, chiar daca aparitiile Adevarul sunt selectate pentru potentialul comercial mai degraba decat pentru valoarea culturala, colectiile lor au scazut pretul cartilor, au popularizat lectura si au reapropiat multi oameni de carte. Sunt multe minusuri in ce se intampla la Adevarul, dar asta nu inseamna ca trebuie sa uitam de plusuri.

Intentionat le-am lasat pe dinafara pe Petrom (Petrom City, Tara lui Andrei, Crosul Petrom), bancile (in primul rand RBS pentru calcularea unui scoring al responsabilitatii la creditare, Raiffeisen si Unicredit cu bicicletele, OTP pentru Dreptul de a Citi, BCR pentru programul de educatie financiara) si companiile de telefonie mobila pentru ca, in ciuda bugetelor imense investite in programe de implicare sociala, pacatele acestor companii sunt mult mai mari, perceptia lor in constiinta comuna e mai degraba negativa, iar in morala (de care responsabilitatea se leaga direct) o mana nu spala pe alta, o fapta buna nu rascumpara o actiune iresponsabila.

2. In ce masura marile companii au raspuns in 2010 asteptarilor tale in privinta implicarii in societate?

Un raspuns simplu la intrebarea asta ar fi "In mare masura". Acest raspuns este insa destul de irelevant, in conditiile in care asteptarile mele sunt destul de scazute. Ideea e ca da, desi climatul economic n-a fost dintre cele mai propice, companiile preocupate - sau care au mimat preocuparea fata de - implicarea sociala si-au mentinut drumul si si-au continuat, diversificat sau innoit programele de implicare sociala, chiar daca cu bugete mai mici. Avem, as zice, motive sa fim optimisti. Formele, importate initial strict pentru a respecta o anumita structura organizationala, incep sa capete fond, sa se aclimatizeze, sa se adapteze conditiilor si provocarilor locale. Iar la nivel de IMM-uri, desi lucrurile par a se misca mai incet, exista o serie intreaga de idei care incep, timid, sa circule. E de bine, asadar.

3. Ce asteptari ai de la companii in privinta responsabilitatii sociale pentru 2011?

Eh, asta e o intrebare ceva mai dificila. Privesc 2011 la fel ca 2010, si ca orice in general: fara iluzii, cu cat mai putine asteptari posibile si cu mintea deschisa la eventuale posibilitati de actiune in directia optimizarii starii de fapt. Daca vorbim de ce mi-as dori sa se intample, atunci e destul de simplu. Simplu, ca principiile responsabilitatii: respectul fata de toti stakeholderii, respectul fata de angajamentele luate, implementarea tot mai hotarata si transformarea in norma a principiilor responsabilitatii (colectarea selectiva in interiorul companiei, punerea la punct si educarea angajatilor in vederea folosirii sistemelor de reciclare, reducerea si - unde e posibil - renuntarea la materiale poluante, incurajarea atitudinilor responsabile atat ale angajatilor cat si ale clientilor etc.). Cat despre cauzele pe care as vrea sa le sustina, consider ca cel mai potrivit ar fi ca fiecare companie sa-si axeze programele de implicare sociale pe segmentul clientilor sau al potentialilor clienti. CSR-ul va deveni o atitudine usor de imbratisat numai in momentul in care beneficiile pe care le aduce vor fi vizibile si cat mai directe. O editura, de exemplu, va beneficia cel mai mult de pe urma unor donatii de carti, dotari de biblioteci sau sustinerea unor programe de popularizare a lecturii. La fel, mi se pare ca o companie de talia Petromului ar putea sa renunte la greenwashing in favoarea unor investitii in programe de cercetare din domeniul energiilor alternative, ale biocombustibilililor si al combustibililor regenerabili, cu intoarceri ale investiei mult mai avantajoase atat pentru companie, cat si pentru societate.

4. Ce esti dispus sa faci pentru a le stimula pe companii sa fie mai responsabile in 2011?

Intrebarea asta imi pare a se referi mai degraba la alocarea de resurse decat la unele disponibilitati psihice oarecare. Incerc constant sa-mi transform stilul de viata intr-unul cu un impact negativ tot mai mic si mi-ar placea sa vad aceasta atitudine peste tot in jurul meu. Sigur ca sunt dispus sa consum cu precadere produse ale companiilor cu o imagine buna si in cele mai multe dintre cazuri sunt dispus sa renunt - in masura posibilului - la a consuma produse ale companiilor iresponsabile. Dar asta mi se pare atitudinea pasiva. Sunt dispus sa ma implic activ in stoparea actiunilor iresponsabile ale unor companii (asa cum imi pare de exemplu daramarea cladirilor de pe Buzesti), atata vreme cat aceste actiuni sunt eficiente. Mi-ar placea sa am capacitatea sa vin in intampinarea nevoilor si dorintelor companiilor de a se implica social prin punerea la dispozitia lor a unor parghii si mecanisme de actiune responsabila care sa functioneze deja, fie si doar in teorie. Si inca visez la compania cu balanta financiara pozitiva si cu impact negativ 0 aspura tuturor stakeholderilor. Evident, o utopie.