Obiectul acestui articol este o campanie de traditie deja, lansata tot in 2007 de www.responsabilitatesociala.ro, unul din primele locuri in care am poposit in momentul in care am inceput sa ma documentez despre CSR si una din opririle esentiale ale oricarui internaut roman cu preocupari de responsabilitate sociala sau de guvernare corporatista. Campania se cheama Bilantul Responsabilitatii Sociale si cand am vazut-o prima data am devenit foarte curios sa-i vad rezultatele. Campania isi propune sa deseneze un soi de tablou al felului in care onlineul romanesc recepteaza responsabilitatea sociala a corporatiilor, un tablou interesant de privit, dar la care nu m-am gandit sa particip pentru ca interesele mele in CSR se leaga mai mult de aspectele teoretice ale domeniului decat de realitatile imediate, intotdeauna imperfecete. Invitatia lui Dragos Dehelean insa ma onoreaza foarte tare, suficient de tare incat sa incerc sa nu insel increderea cu care ma simt creditat.
Asadar, desi ma consider in cel mai bun caz un modest prestator de servicii in slujba cititorilor mei mai degraba decat un lider de opinie, iata raspunsurile mele la cele 4 intrebari:
1. Care sunt primele 3 companii pe care le apreciezi cel mai mult pentru cum s-au implicat in societate in 2010 si de ce?
Pai de obicei socot ca topurile, atata vreme cat nu se refera la lucruri strict cuantificabile, au doar o utilitate limitata. Nu voi face deci un top 3, ci voi vorbi despre cateva companii ale caror activitati de CSR mi s-au parut dintre cele mai vizibile.
- Vel Pitar. O prezenta mai degraba neasteptata intr-un asemenea top al unei companii care face paine. Dar e evident ca planul de afaceri al Vel Pitar e gandit pe termen lung. O companie cu o prezenta pe piata destul de indelungata, Vel Pitar a crescut usor ca painea de casa, fara sa faca rabat de la standardele de calitate si pastrand, de-a lungul timpului, preturi sub nivelul acestor standarde de calitate si un respect intact pentru consumator. Fara stiri despre companie, fara prezenta media, fara vreun zvon sau vreo poveste urata, Vel Pitar si-a vazut de treaba pentru ca in ultimii ani sa devina un jucator foarte activ pe "piata CSR" (daca se poate vorbi de asa ceva). Ma gandesc in primul rand la portalul www.imparte.ro, care isi propune - si reuseste destul de bine - sa fie o platforma de intalnire a celor dispusi sa ofere cu cei care au nevoie sa primeasca, dar si la anchetele si campaniile sociale din jurul si din afara acestei platforme. Foarte important - Vel Pitar pare sa faca asta din convingere. Cum spuneam, ei n-au nici o imagine de spalat, nici o poveste urata de ascuns sau de facut uitata si, speram, nici vreun alt schelet in dulap. Pur si simplu, asa au considerat ei. Fie din convingere dezinteresata, fie din ideea ca implicarea sociala le-ar oferi o expunere mai puternica decat publicitatea clasica - initiativa Vel Pitar e laudabila. Mai mult inca, desi n-am vazut actiuni similare de la companiile din domeniul moraritului si panificatiei, e zona in care astfel de actiuni m-ar surprinde cel mai putin. Vorbind strict de brand, personal am multa incredere si in companii ca Boromir, Titan sau Baneasa. Sa fie de la obiectul de activitate?
- Tuborg (URBB) si Beck's . Nu mi-am dat seama pana n-am inceput sa scriu, dar da, se pare ca brandurile din zona FMCG imi inspira mai multa incredere decat altele. Am mentionat Tuborg si Beck's pentru actiunile lor legate de muzica. Sustinerea trupelor, sponsorizarea festivalurilor, initiative inedite, ca Beck's Train, lucrurile astea. Sigur, sponsorizarea catorva trupe si organizarea catorva evenimente nu tine nimanui de foame si nu salveaza planeta si de multe ori arata mai degraba a miscare de branding si publicitate decat a implicare sociala. Dar desprinderea de publicitatea clasica si mutarea brandingului intr-o zona mult mai apropiata publicului tinta demonstreaza ca respectivelor companii le pasa de publicul tinta. Iar asta, dragii mei, mie mi se pare un lucru mare. Cat despre cei care plang prin simpozioanele CSR ca dam prea mult la saraci si prea putin la cultura... despre asta o fi vorba? Mentiuni onorabile, din aceeasi zona economica, primesc si berea Stejar (pentru legarea de nationala de rugby) si chiar si Bergenbier (pentru consecventa cu care mentine parteneriatul cu o institutie care aduce mai degraba prejudicii brandului - nationala de fotbal). Spre deosebire de tutun, consumul de bere nu e nociv. Excesul de bere e nociv.
- Adevarul Holding. Evident, pentru preluarea ideii bune "cartea + ziarul" introdusa in Romania de Cotidianul, si pentru extinderea ei pana hat, dincolo de limita banalizarii. Chiar daca e in primul rand o activitate comerciala, chiar daca aparitiile Adevarul sunt selectate pentru potentialul comercial mai degraba decat pentru valoarea culturala, colectiile lor au scazut pretul cartilor, au popularizat lectura si au reapropiat multi oameni de carte. Sunt multe minusuri in ce se intampla la Adevarul, dar asta nu inseamna ca trebuie sa uitam de plusuri.
Intentionat le-am lasat pe dinafara pe Petrom (Petrom City, Tara lui Andrei, Crosul Petrom), bancile (in primul rand RBS pentru calcularea unui scoring al responsabilitatii la creditare, Raiffeisen si Unicredit cu bicicletele, OTP pentru Dreptul de a Citi, BCR pentru programul de educatie financiara) si companiile de telefonie mobila pentru ca, in ciuda bugetelor imense investite in programe de implicare sociala, pacatele acestor companii sunt mult mai mari, perceptia lor in constiinta comuna e mai degraba negativa, iar in morala (de care responsabilitatea se leaga direct) o mana nu spala pe alta, o fapta buna nu rascumpara o actiune iresponsabila.
2. In ce masura marile companii au raspuns in 2010 asteptarilor tale in privinta implicarii in societate?
Un raspuns simplu la intrebarea asta ar fi "In mare masura". Acest raspuns este insa destul de irelevant, in conditiile in care asteptarile mele sunt destul de scazute. Ideea e ca da, desi climatul economic n-a fost dintre cele mai propice, companiile preocupate - sau care au mimat preocuparea fata de - implicarea sociala si-au mentinut drumul si si-au continuat, diversificat sau innoit programele de implicare sociala, chiar daca cu bugete mai mici. Avem, as zice, motive sa fim optimisti. Formele, importate initial strict pentru a respecta o anumita structura organizationala, incep sa capete fond, sa se aclimatizeze, sa se adapteze conditiilor si provocarilor locale. Iar la nivel de IMM-uri, desi lucrurile par a se misca mai incet, exista o serie intreaga de idei care incep, timid, sa circule. E de bine, asadar.
3. Ce asteptari ai de la companii in privinta responsabilitatii sociale pentru 2011?
Eh, asta e o intrebare ceva mai dificila. Privesc 2011 la fel ca 2010, si ca orice in general: fara iluzii, cu cat mai putine asteptari posibile si cu mintea deschisa la eventuale posibilitati de actiune in directia optimizarii starii de fapt. Daca vorbim de ce mi-as dori sa se intample, atunci e destul de simplu. Simplu, ca principiile responsabilitatii: respectul fata de toti stakeholderii, respectul fata de angajamentele luate, implementarea tot mai hotarata si transformarea in norma a principiilor responsabilitatii (colectarea selectiva in interiorul companiei, punerea la punct si educarea angajatilor in vederea folosirii sistemelor de reciclare, reducerea si - unde e posibil - renuntarea la materiale poluante, incurajarea atitudinilor responsabile atat ale angajatilor cat si ale clientilor etc.). Cat despre cauzele pe care as vrea sa le sustina, consider ca cel mai potrivit ar fi ca fiecare companie sa-si axeze programele de implicare sociale pe segmentul clientilor sau al potentialilor clienti. CSR-ul va deveni o atitudine usor de imbratisat numai in momentul in care beneficiile pe care le aduce vor fi vizibile si cat mai directe. O editura, de exemplu, va beneficia cel mai mult de pe urma unor donatii de carti, dotari de biblioteci sau sustinerea unor programe de popularizare a lecturii. La fel, mi se pare ca o companie de talia Petromului ar putea sa renunte la greenwashing in favoarea unor investitii in programe de cercetare din domeniul energiilor alternative, ale biocombustibilililor si al combustibililor regenerabili, cu intoarceri ale investiei mult mai avantajoase atat pentru companie, cat si pentru societate.
4. Ce esti dispus sa faci pentru a le stimula pe companii sa fie mai responsabile in 2011?
Intrebarea asta imi pare a se referi mai degraba la alocarea de resurse decat la unele disponibilitati psihice oarecare. Incerc constant sa-mi transform stilul de viata intr-unul cu un impact negativ tot mai mic si mi-ar placea sa vad aceasta atitudine peste tot in jurul meu. Sigur ca sunt dispus sa consum cu precadere produse ale companiilor cu o imagine buna si in cele mai multe dintre cazuri sunt dispus sa renunt - in masura posibilului - la a consuma produse ale companiilor iresponsabile. Dar asta mi se pare atitudinea pasiva. Sunt dispus sa ma implic activ in stoparea actiunilor iresponsabile ale unor companii (asa cum imi pare de exemplu daramarea cladirilor de pe Buzesti), atata vreme cat aceste actiuni sunt eficiente. Mi-ar placea sa am capacitatea sa vin in intampinarea nevoilor si dorintelor companiilor de a se implica social prin punerea la dispozitia lor a unor parghii si mecanisme de actiune responsabila care sa functioneze deja, fie si doar in teorie. Si inca visez la compania cu balanta financiara pozitiva si cu impact negativ 0 aspura tuturor stakeholderilor. Evident, o utopie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu