Radeam saptamana trecuta de reclama de la radio cu "cel mai mare concert al verii", si-mi imaginam ca posturile de radio au si ele conceptii de fotbalisti, sau macar declaratii, urland mereu ca "cel mai mare" e intotdeauna urmatorul. De data asta insa, se vede treaba ca stiau despre ce vorbesc.
Era evident inca de la intrare ca showul asta va fi o chestie mult mai mare decat ce-a fost Rock the City, saptamana trecuta. Asta se confirma in momentul in care ajungeai in fata scenei, o giganterie metalica de aproape 40 de metri inaltime, flancata de doua turnuri de sunet din care atarnau boxe ca bananele intr-un ciorchine. Adica multe, nu galbene. Sub boxe, ecran. Pe spatele scenei, ecran. Mare. Si-a fost nevoie sa fie mare, pentru ca scena a fost foarte joasa, iar accesul vizual nemijlocit la trupa se intampla doar accidental, asa incat mai degraba ar fi trebuit sa-i credem pe cuvant pe organizatori ca ne canta Bon Jovi decat sa ne convingem de asta cu ochii nostri daca n-ar fi fost amplificarea video. Pentru c-a fost multa lume. 55.000 spuneau cifrele din presa, mie imi e greu sa estimez din mijlocul multimii. Din ce s-a vazut de unde stateam, din fata scenei si pana sus, pe peluza Parlamentului, nu prea aveai loc de cazut.
Trupele de deschidere (Quantiq si Stillborn) au fost selectate printr-un proces ingenios inginerit in asa fel incat sa prinda si la public, sa fie si foarte ieftin si fara riscuri. Din pacate au avut destul de putin timp pe scena. Pustii de la Quantiq nu mi-au spus mare lucru, dar erau probabil zdrobiti de presiunea unei scene asa mari si a unui public asa numeros. Eram curios sa vad cum se descurca Stillborn in conditiile astea, si s-au descurcat rezonabil de bine, chiar daca si la ei a transpirat pe alocuri presiunea si s-a vazut ca in anumite momente se straduiesc prea tare.
Banuiesc ca e normal cand deschizi concertul unei trupe care era mare pe vremea cand inca nu te nascusei. Bon Jovi n-a avut nici un fel de trac, desi a parut ca are o surpriza placuta cand a vazut dimensiunea si entuziasmul multimii. Si a inceput sa cante, servind hit dupa hit ca la o masa imbelsugata dintr-un restaurant de lux. Publicul a stiut sa aprecieze tratatia, si a raspuns pozitiv. S- apalaudat mult, s-a tipat mult, s-a cantat mult.
Din punctul meu de vedere... cum sa zic? A fost un concert bun, spre foarte bun, fara sa fie extraordinar. Am gustat hit dupa hit, minunandu-ma uneori de cat de multe melodii de mare impact a avut Bon Jovi, dar fara sa ma entuziasmez prea tare. Mi s-a parut chiar usor neadecvata a treia melodie (We weren't born to follow) una de atitudine, in care pe ecrane s-au proiectat imagini cu diversi lideri politici sau culturali, de la Obama, Kennedy si Stephen Hawking pana la Dalai Lama, Luther King sau Aung San Suu Kyi. Asta pentru ca eu vedem in Bon Jovi o trupa de rock linistit, conformist si calofil, numai buna de prezentat parintilor, iar ei s-au lipit destul de bine pe imaginea asta. Dar toate astea, in primele vreo doua ore.
Pentru ca, la fel ca prozatorii de dimensiuni care au nevoie sa-si desfasoare panza pe sute de pagini, si Bon Jovi a avut nevoie de mult timp pentru a-si aduce publicul unde-a vrut. Adica dupa cateva ore de stat in soare si vreo doua ore de stat in picioare aproape in nemiscare in fata scenei, l-a facut sa ceara bis-uri peste bis-uri si sa nu se mai sature de ele. Si vorbim de 50.000+ de oameni, n-am vazut prea multa lume plecand. Si-apoi, dupa ce-a facut multimea sa ceara, a inceput sa-i dea. Cele mai grele piese Bon Jovi abia dupa bis s-au auzit. Si bine, impropriu spus bis, pentru c-au fost vreo trei. De vreo doua ori si-a luat la revedere, dar nici ei nici noi nu ne dadeam dusi. Si-au mai tot cantat. Atat de mult incat ma indoiesc ca toate melodiile de pe final erau pe setlist.
Dupa Always - emotionant, dar si melodia mea preferata de la ei - am zis ca nu prea as mai vrea sa cante, sa pastrez impresia. Pentru un moment, cred ca si ei la fel si-au zis. Inca un la revedere, si promisiuni ferme de revenire. Chiar maine, daca nu s-or grabi baietii astia cu scena. Si-apoi mai multa muzica. Iar incheierea a fost mai buna decat cea mai buna pe care mi-o imaginasem. Pentru ca s-a terminat cu Beatles. Twist and Shout, cantat bine si dansat frenetic de o mare parte din cei 50.000+, obositi si linistiti de o incheiere predominata de balade. Dovada de mare modestie din partea lui Bon Jovi, imi pare, sa incheie cu Beatles.
"We will see each other again, for sure. But until then, remember these words of wisdom...
Well, shake it up, baby, now, (shake it up, baby)Twist and shout. (twist and shout)..."
Bon Jovi ne-a multumit pentru gazduire, probabil pe buna dreptate. Noi i-am multumi pentru vizita, ne ucuram ca i-a placut si, evident, il mai asteptam pe la noi. Cu nerabdare. Curand.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu