Am vrut sa vad meciul asta chiar daca in general Copa America e o competitie care nu-mi spune nimic. Dar editia din acest an a fost, se pare, una speciala. Fara sa mai fie competitia de casa a gigantilor continentului sudamerican (Brazilia si Argentina), Copa America a ajuns anul acesta la ultimul act opunand doua echipe care lumineaza fotbalul, fiecare in felul ei.
Uruguayul e o tarisoara de vreo 3 milioane juma' de
locuitori dar care a marcat puternic istoria fotbalului. Doua mondiale castigate, in 1930, prima editie, pe care au si gazduit-o, si in 1950 in Brazilia, cand au stricat sarbatoarea vecinilor din nord, altfel superiori din mai toate punctele de vedere. O gramada de fotbalisti valorosi de-a lungul timpului, un parcurs fantastic la ultimul mondial si o echipa extrem de solida si de spectaculoasa, condusa de pe banca de un magnific Oscar Tabarez, ajuns pe buna
dreptate erou in tara lui de bastina. Toate, si multe altele inca, argumente in favoarea ideii ca Uruguayul este tara cu cel mai mult talent fotbalistic pe cap de locuitor din lume! Eh, o asemenea echipa n-are cum sa nu fie simpatica oricui, macar pana devin atat de buni incat bat favorite, castiga trofee si devine tot mai greu sa-i bata cineva.
Simpatia pe care o am eu pentru Uruguay, dincolo de aerul mistic pe care-l au cele doua mondiale castigate intr-o alta era a fotbalului, a inceput cu Enzo Francescoli, vedeta echipei la mondialul din 1990, a trecut prin Dario Rodriguez si unul din cele mai frumoase goluri care se pot vedea in fotbal (impotriva Danemarcei la mondialul din 2002) si s-a maturizat odata cu magicianul Forlan - the scouse destroyer - caruia majoritatea suporterilor lui United ii poarta o amintire frumoasa chiar daca nu prea i-a priit Anglia.
Paraguay... serios, ce stiti despre Paraguay? Ceva, orice... Pai... eu stiu ca in Franta, in 1998, au fost foarte greu de invins si ca, dupa doua egaluri la 0 in grupe, viitoarea campioana mondiala Franta a avut mult de furca cu ei si i-a scos printr-un gol muncit al lui Laurent Blanc in minutul 113. Il aveau pe atunci pe Chilavert, portarul care a dat 62 de goluri in cariera, un personaj foarte pitoresc. Iar asta-vara, in Africa de Sud, l-am remarcat pe actualul portar, Justo Villar, in meciul din optimi cand, dupa ce i-au eliminat pe japonezi la penaltyuri in optimi (dupa 0-0, evident), s-a dus spre jucatorii japonezi si a incercat sa-i incurajeze cu afectiunea unui frate mai mare. O declaratie a lui Justo Villar de dinaintea finalei a fost de fapt cea care m-a facut sa vreau sa vad meciul asta. "Trebuie sa jucam mai bine" a spus el, la doar un meci dupa ce au eliminat Brazilia (penaltyuri dupa 0-0) si imediat dupa calificarea in finala. De altfel, Paraguayul a ajuns in finala fara sa aiba vreo victorie si fara sa dea vreun gol in 3 din cele 5 meciuri.
Si aceasta echipa, deloc negativa in ciuda numeroaselor remize albe, avea de infruntat in finala una din semifinalistele ultimului mondial, cu un atac format din gheata de aur a Europei in 2010 (Suarez a dat 35 de goluri in 33 de meciuri in sezonul 09/10) si cel mai bun fotbalist al ultimului mondial, nominalizat la balonul de aur sezonul trecut.
Ei bine, urciorul lor s-a spart destul de repede in meciul asta. Uruguayul a inceput in atac, atat de hotarati sa rezolve meciul repede incat aveai impresia ca dupa primele 15 minute nu numai ca se termina jocul, dar probabil vine si apocalipsa. Inca din primele minute, la unul din multele cornere, au fost foarte aproape de gol, iar arbitrul le-a refuzat un penalty evident, pentru hent in careu.
Enter Luis Suarez. Cu o insistenta de catar, o viteza si o tehnica fenomenale si o forta de care nu-l banuiesti dupa aspect, atacantul uruguayan este o adevarata bijuterie a fotbalului de azi. In nici un campionat si in nici un context nu e usor sa mentii o ratie de goluri pe meci asa de buna ca a lui, dar cand il vezi jucand si cand vezi ce simt al golului are, lucrurile nu mai par atat de surprinzatoare. S-a debarasat in careu de doi fundasi paraguayeni cu o preluare pe dreptul si a plasat un stang teribil spre poarta. Sutul a fost deviat de un fundas, iar sarmanului Villar i-a ramas doar optiunea de a contempla mingea scurgandu-se in poarta.
Dupa gol, furia celesta s-a mai domolit, dara Paraguayul n-au aratat in vreun fel mai agresivi. Dimpotriva, marile ocazii - si actiunea in general - s-a desfasurat tot la poarta lui Villar, iar Forlan, dupa ce a ratat vreo doua ocazii destul de bune, a omorat sperantele tricolorilor inscriind cu vreo cateva minuta inainte de pauza. Sut de la 14 metri, lateral stanga, in diagonala cu portarul, pe directia de venire a mingii, precizie de biliard... fara prea multe sanse, serios.
Repriza a doua a avut oarecum alt aspect, dar unul mult mai plictisitor. Paraguayenii au invatat o singura lectie, si au tot repetat-o ca pe castravete. Dom'le, ei stiau sa se apere! Cat de bine, s-a vazut in primele 45 de minute. Dar cand a trebuit sa si atace, cea mai notabila chestie pe care-au facut-o a fost o transversala norocoasa. Asta in timp ce Villar a tot fost fortat la plonjonuri spectaculoase. Si ca sa transforme seara intr-una memorabila, Forlan a asezat frumos cireasa pe tort cu vreo doua minute inainte de final, marcand pentru 3-0 cam din aceeasi pozitie ca golul de 2-0, dar cu eleganta si calmul unui dandy care-si aprinde o pipa.
Frumoasa echipa Paraguayului, iar mie unul chiar imi place efortul lor de a-si depasi limitarile tehnice prin trasee ocolitoare la fotbal, dar jocul asta ne-a aratat de nenumarate ori ca binili invinge. Uruguayul are o echipa teribila, de sus pana jos, adica de la atac pana la linia de fund (din care mi-a placut indeosebi Diego Lugano) si la portarul Muslera. Merita din plin trofeul asta, si e un subiect bun de contamplat acela ca undeva, la gura de varsare a lui Rio de la Plata, intr-o tara cu o populatie comparabila cu a Bucurestiului, se afla cea mai buna selectionata de fotbal sudamericana. Lionel who?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu