luni, 12 aprilie 2010

Heart of glass

Mozart Rocks 2010, 2010-04-12, Sala Palatului, Bucuresti

Sa incercam o metafora. Sa spunem ca inima ar fi un receptacul de sticla inchis, care contine sufletul. Din ce stiu, frecventele care pot sparge sticla sunt de domeniul mitului si al fizicii superioare, dar ramanand in metafora, sa spunem ca exista anumite frecvente cu care inima, receptaculul nostru de sticla, intra in rezonanta si se sparge, eliberand sufletul. Nemainteresandu-ne despre starea de agregare a sufletului si despre parametrii lui de vascozitate, vom opri aici metafora, ramanand cu conditia esentiala pentru ca sufletul sa intre intr-un contact direct cu muzica, si anume un tip de rezonanta inteligibil doar mijlocit de procedee stilistice.

Ei bine, inima mea a rezistat binisor la prima parte din Mozart Rocks, dar a crapat imediat cum a inceput partea a doua, cu Bizetul cantat de Horia Crisovan, si s-a facut tandari cam pe vremea temei prelucrate dupa Kashmirul Zeppelinilor si cantata de Calin Grigoriu. Si-a urmat o suita de teme atat de cunoscute incat ar fi luate drept comerciale daca nu le-ar ajuta varsta. S-a cantat Simfonia a 5-a de Beethoven, Mica Serenada a lui Mozart, Dansul Unguresc Nr. 5 al lui Brahms, si toate in aceasta parte a doua. Ciuplea a avut si el un numar de Sans Saens pe bass, inedit mai degraba decat rascolitor.

Din prima parte, intre noi fie vorba, nu l-am extras decat pe Calin Grigoriu, un chitarist care, daca nu sunt eu complet ignorant in materie de muzica, merita mult mai multa apreciere decat are parte.

Dar banuiesc ca ideea unei intreprinderi cum e Mozart Rocks nu e sa ramai cu o bucata anume, ci sa-ti faca sufletul sa cante. Din punctul asta de vedere concertul si-a atins tinta in cazul meu, cu nelipsita mentiune ca un concert de muzica clasica iti lasa intotdeauna sentimentul unui act artistic ireproductibil, ceea ce duce la o senzatie de melancolie foarte aparte.

Teoria metodologica ne invata ca e mai bine sa ne ferim de judecatile de valoare, dar in domeniul emotiilor, judecatile de valoare sunt singurii operatori. Suntem, asadar, condamnati sa nu intelegem pe deplin actele artistice, sau in cel mai bun caz sa nu le putem transmite. De-asta, cand e vorba de consumul unei creatii artistice, avem de ales intre a descrie concretul actului, incercand sa transmitem emotii cu instrumentele altui domeniu cognitiv, sau sa dam glas emotiilor proprii, dar devenind astfel neinteligibili.

Nu stiu ce sa spun mai mult despre Mozart Rocks 2010 in afara de faptul ca prima jumatate am gustat-o fara sa ma miste, a doua jumatate m-a miscat asa cum probabil isi propusese, iar bisul mi-a deschis ochii printr-o discrepanta pe care-as fi vrut-o sarita. Tara arde, babele se piaptana a lui Gyuri Pascu, la tambal si orchestra, nu merge dupa Brahms, oricat de deschisi la minte ne-am stradui sa fim.

Sa vedem Mozart Rocks 2011, si sa speram ca intre timp voi deveni ceva mai educat.

5 comentarii:

pufica spunea...

a fost dans ungar nr 4 :)
pun pariu!

bhuttu spunea...

Vrei sa ma prinzi. A fost 5, e celebru. Ce te faci dac-a fost typo?

pufica spunea...

oups - eu am gresit!

Marius spunea...

aia numesti tu metafora?
mai bine mai comentai niste fotbal ceva. mai alege si tu la intamplare niste echipe cu care sa tii, si apoi plictiseste-ne cu niscaiva posturi excesiv de lungi si meticulos documentate. macar din hatisul cliseelor cu teme fotbalistice nu riscam sa fim ambuscati de vreo "metafora".

bhuttu spunea...

Mneah... imi place ca esti insistent. Cat despre plictisit... e prea mic blogul meu pentru asa ceva. Ce, s-au inchis toate televiziunile?