Traducere de Anacaoana Mandrila dupa Charles Frazier - Thirteen Moons, 3 Crows Corporation, 2006
Desi nu pare un scriitor din cale afara de talentat, se pare ca Charles Frazier a gasit o reteta care sa-l transforme intr-un autor cautat, vandut si citit. Se ia o poveste reala, se face o documentare pe care
mi-o imaginez ca fiind monstruos de amanuntita si de migaloasa, se imbraca intr-o haina epica groasa, captusita din plin cu detalii documentare si se serveste la temperatura camerei unui public care nu se va plictisi niciodata de povesti. Linii epice complexe ca desfasurare dar simple ca implicatii metafizice servesc drept suport si pretext zugravirii peisajului de bastina al autorului, Carolina de Nord si coastele muntilor Apalasi. Rezultatul e un roman vast, a carui tema centrala poarta pe rand masca unei povesti de dragoste sau pe cea a unui roman de razboi, sfarsind prin a-si arata adevaratul chip, acela de roman monografic, demn de luat in considerare atat de literatura, cat si de antropologie.
Asta e cazul cel putin cu cele doua romane de pana acum ale lui Frazier, Cold Mountain si Thirteen Moons. Daca primul pleaca de la biografia unui stramos al autorului si faptele lui in razboiul civil, al doilea se impleteste in jurul unui personaj pe cat de obscur, pe atat de interesant.
William Holland Thomas "ii imprumuta ADN" eroului Will Cooper, pe care Frazier il alege ca personaj central al povestii lui de anvergura epopeica, cu scopul de a servi drept martor al istoriei unui secol, primul secol adevarat de istorie americana. Al 19-lea, evident.
Orfan de la o varsta frageda, Will Cooper e trimis la munca in izolarea unui avanpost comercial din teritoriile indiene de la 12 ani. Legenda personala a lui se va desfasura in directia curgerii implacabile a istoriei, strans legata insa de un trib cherokee ce reuseste cumva - inclusiv cu ajutorul eroului nostru - sa se sustraga deportarii si izolarii sortite de administratia centrala a Uniunii si sa reziste pana astazi in zona lor de bastina.
Povestea de dragoste beneficiaza de spatii ample, dar ramane cumva secundara ca importanta, chiar daca este motorul mai tuturor actiunilor protagonistului. Naratiunea oscileaza, cum probabil e si normal pentru o scriere de asemenea dimensiuni, intre plat si remarcabil, avand ca varfuri - cel putin din punctul meu de vedere - episoade mai degraba tragice: capturarea fugarilor acuzati de crima, duelul cu Featherstone, capitularea de dupa razboi etc.
Timpul actiunii are o dimensiune subiectiva foarte pronuntata, variind probabil odata cu abundenta sau cu precaritatea surselor documentare. Asa se face ca intre intamplarile din teritoriul cherokee si cele din mediul juridic al Washingtonului, perspectiva culiseaza de la unghiuri exterioare, de ansamblu pana la unghiuri subiective si viziuni personale ale eroului.
Este in primul rand o carte despre indienii cherokee din Carolina de Nord, surpinsi intr-o perioada de descompunere a istoriei lor ca natiune autodeterminata, descompunere accentuata direct proportional cu dezvoltarea noului si ambitiosului stat american. E de inteles si din perspectiva asta de ce accentul cade in principal pe primii ani de viata ai lui Will Cooper, cei in care lumea care il primeste pe tanarul orfan se pastreaza - sau incearca sa se pastreze - salbatica. Sunt totodata anii in care personajul isi realizeaza devenirea ca om in mijlocul indienilor, si anii celor mai frumoase amintiri ale vietii. Astfel, in timp ce Uniunea isi croia cu aviditate drumul expansionist in defavoarea bastinasilor si a spaniolilor, tanarul Will isi traieste intens povestea de dragoste care ii va marca viata alaturi de Claire.
Desi ii da greutate prin introspectiile protagonistului, Charles Frazier nu pare prea interesat de povestea de dragoste. Tinerii isi desfasoara amplu si explicit dragalasiile in mijlocul unui cadru natural pe care autorul il descrie aproape intotdeauna pe indelete. Si totusi, cele mai apetisante pagini mi s-au parut cele de lupta. Pentru ca si lupte avem destule.
Adolescenta lui Will pare marcata de duelul cu Featherstone, povestit intr-un fel inedit si care capata prin asta o valoare stilistica considerabila. Fara sa spuna ce s-a intamplat de fapt, Will reproduce trei dintre versiunile asupra faptelui despre care isi aminteste ca ar fi circulat intr-un fel sau altul, de la istorisiri literare si gazetaresti pana la gura lumii. Ziarele, repovestirile sau scrisorile sunt de multe ori aduse in discutie pe parcursul cartii, probabil o meditatie a autorului asupra a cat de mult din ce s-a intamplat de fapt ne ramane, o problema de care trebuie sa se fi lovit de frustrant de multe ori intr-o intreprindere documentara asa de vasta ca a lui.
Dintre intamplarile vietii de adult deja faimos a lui Will am fost impresionat de episodul urmaririi lui Charlie si a familiei lui, fugari urmariti si in final ucisi pentru o crima prosteasca si intamplatoare. Este poate episodul din roman care s-a apropiat cel mai mult de gusturile mele literare.
Razboiul civil si faptele din timpul lui sunt probabil cele care i-au castigat celebritatea lui William Holland Thomas, dar Frazier si-a dedicat deja un roman celui mai sangeros conflict de pe teritoriul american. Asa ca Will Cooper trece prin razboi in relativ putine pagini, iar resul de 3-4 decenii care raman pana la inchiderea ramei cu care se deschide romanul, momentul povestirii, sunt acoperite prin ceea ce seamana mai degraba cu un epilog al unui personaj infrant.
Dupa o cariera fabuloasa in afaceri, drept, politica si aventuri, o ascensiune care l-a dus in preajma eroilor vestului si a presedintilor Americii, batranul Will se plimba prin ultimele decenii ale propriei vieti consumandu-si statutul de legenda vie intr-o serie de regrete, pedeapsa autorului pentru o perioada care, cel putin in acest roman, nu pare sa-l intereseze prea mult. Will supravietuieste tuturor personajelor cu care intra in contact, inclusiv bunicutei Squirrel despre care spune ca avea "200 de ani. Poate mai mult." si isi gaseste deviza vietii intr-un extrem de cinic "E o idee proasta sa traiesti prea mult", propozitie care deschide ultimul capitol al cartii.
Atat prin Will Cooper, cat si prin Featherstone, cel care visa la o moarte luminata de focuri de arma, Frazier da glas fascinatiei lui pentru ideea unei morti eroice, monumentale, idee destul de populara in randul multor civilizatii. Numai ca pe cat de mult si-o doresc, pe atat de mult aceasta moarte glorioasa le e refuzata. Cei care au norocul sa nu-si vada batranetea, sunt gratulati de autor cu tot soiul de morti dizgratioase, care includ epidemii de dizenterie sau de varsat. Cel mai norocos din punctul asta de vedere e Charlie, indianul fugar care-si rascumpara viata marunta prin singura moarte onorabila din 600 de pagini de roman.
Aici se termina ciotul pe care l-am scris imediat dupa terminarea lecturii. Mi-am facut o nota ca ar trebui spuse cateva lucruri si despre indieni si despre luxuriantele amanunte cu care Frazier le povestete viata, despre Bear, unul din personajele centrale ale romanului si despre ceea ce autorul a vrut probabil sa fie esenta scriituri: viata salbaticilor cherokee. Dar a trecut deja suficient timp de cand am terminat de citit cartea incat majoritatea detaliilor etnografice sa se estompeze. Iar daca as lua acum recenzia de la inceput, tot despre povestea eroului Will Cooper as scrie. Pentru ca pana la urma, in orice roman, consumam povestea, nu detaliile care o sustin.
Asa ca asta e. Cititi-l, e o lectura placuta. Citatele:
Pg. 39: "Dupa ce au avut loc, evenimentele mai traiesc doar in memoria ta si, in timp, isi schimba forma. O intamplare pusa pe hartie e tintuita locului, exact ca o piele de sarpe cu clopotei jupuita de pe carne, care sta intinsa si batuta in cuie pe peretele hambarului. La fel de nemiscata si tot atat de falsa in comparatie cu originalul."
Pg. 106: "Avem nevoie de nobilii salbatici pentru propriile noastre scopuri. Imaginile frumoase pe care ni le cream despre ei si despre lumea pura pe care o locuiau ne fac bine atunci cand schimbarile incoerente ne coplesesc."
Frazier se inscrie aici, conformist, in linia stiintifica a timpului nostru, care a creat prin literatura si apoi a dezavuat imediat, prin stiintele socio-umane, mitul bunului salbatic.
Pg. 129: "Suntem facuti sa fim distrusi. Suntem surcele pentru foc, iar viata noastra nu face nici cat o ceapa degerata in fata asaltului timpului. Bear, daca il intelegeam eu corect, spunea ca refuzul de a te teme de aceste conditii generale ale existentei constituie un act onorabil de sfidare."
Pg. 136: "Biblia e o carte folositoare. Se intreba totusi de ce albii nu sunt mai buni, daca o au de atat de mult timp. A promis ca imediat ce albii vor ajunge la crestinism, va recomanda oamenilor lui cartea."
Pg. 155: " - Te-ai indragostit deja de mine? a vrut sa stie.
- Incerc sa ma hotarasc.
- Nu-i un lucru pe care sa-l hotarasti tu."
Pg. 163: "In ziua aceea aratam atat de bine impreuna, incat imi doream sa pot sta pe prispa si sa ma uit cum trecem pe drum."
E vorba, in aceasta secventa, despre Will si calul lui, Waverley. L-am retinut aici pentru franchetea si prospetimea metodei stilistice, o admiratie desavarsita fata de sine incat sa vrei sa gusti din ea si la persoana a treia.
Pg. 289: "Inainte de aparitia oamenilor albi, razboiul intre doua triburi de indieni era foarte sangeros si uneori de o cruzime la limita imaginatiei omenesti, dar inrudit indeaproape cu jocul cu mingea. Albii nou-sositi au despuiat razboiul de tot ce era distractiv si pur si simplu au invins si-au continuat sa tot invinga, de parca asta era singurul lucru care conta."
Interesanta si, as indrazni sa spun, inedita viziune asupra razboiului ca sport. Nu ma pot abtine sa nu fac o paralela cu preistoria fotbalului, diferita doar ca localizare. "It’s our game, not theirs. And originally our game was five-hundred-a-side played between two towns with a pig’s bladder as a celebration of those times when food was plentiful enough not to have to eat pigs’ bladders. Seven people died or were maimed at every game, and exact figures for incidents of “disrepute” were not recorded." The beautiful (!) game s-a nascut, ca si Lacrosse-ul pieilor rosii, din luptele inter-tribale ale evului mediu si din nevoia de a respecta un anumit cod de conduita, in ideea ca bunul mers al societatii in ansamblu e intotdeauna mai important decat urile sau interesele personale, politice sau de clan. Iar ideea ca victoria nu e - sau nu intotdeauna - cea mai importanta, atat de derutanta pentru fanii cifrelor si al statisticilor, e indispensabila pentru imensele pasiuni pe care le poate naste sportul, ca si razboiul.
Pg. 372: "aproape nimic in viata nu e epic sau tragic in momentul cand se petrece."
Pg. 439: "ne-am luat la intrecere in a numi toate culorile pe care le puteau avea muntii si frunzele lor. Orice nuanta cunoscuta intre alb si negru. Ne-am intrecut la exceptii, dar eram mereu la egalitate. Despre verde nici nu ne-am obosit sa vorbim. Fara indoiala, in locul nostru de bastina puteau fi gasite toate nuantele. Am trecut direct la rosu, dar am constatat ca toate tonurile, de la cel mai delicat roz pana la rosul sangelui uscat, isi gaseau exprimarea in frunze, flori sau plante de vreun fel sau altul ori in cerul toamnei la apus. Am continuat cu alte culori, chiar si cu toate tonurile de violet. Si galbenul, de la nuanta de cadmiu, pe care a trebuit sa i-o descriu lui Washington, iar el a dat imediat ca exemplu o floare si o frunza tomnatica. Cu nuantele de albastru a fost ceva mai greu, dar am reusit sa le gasim pe toate, de la oul de prigorie la albastrul indigo al vernoniei si pana la culoarea imposibil de numit a celor mai inalte piscuri la sfarsitul verii, chiar inainte sa se innopteze pe deplin."
Un poem in proza dedicat naturii si culorii, realizat suficient de bine incat sa se desprinda dintre restul descriilor abundente presarate in roman. Imi place felul in care e descrisa ideea de culoare, felul de a descrie culorile si determinarea lor naturala.
Pg. 455: "Identitatea e totusi o problema greu de lamurit, mai ales in vremuri de schimbare. Cum sa deosebesti un cocker spaniel de un retriever cand toti cainii au ajuns sa aiba talie mijlocie si blana maro? Ar trebui sa ne ghidam dupa o proportie arbitrara a sangelui, potrivit careia jumatate face ca individul sa fie indian, iar patruzeci si noua la suta il fac altceva?"
Pg. 548: "Ne ducem cu totii viata impovarati de realitatea faptului ca suntem doar extremitatile rupte ale unor oameni adevarati. Asta e razbunarea severa a Creatiei pentru faptul ca traim."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu