E adevarat, sa obtii toate trofeele posibile intr-un sezon (desi, sa fim riguros exacti, nu putem uita de acea Supercupa a Europei pierduta in fata lui Zenit la inceputul sezonului) e o treaba magnifica, nemaivazuta, nemaintalnita, nemaiauzita. Dar, intre noi fie vorba, cupa asta a ligii puteam s-o cedam fara nici o jena pentru o calificare in sferturile ligii, plus cateva puncte in plus in campionat. Probabil cam asa gandea si Ferguson, si cred ca in aceasta cheie trebuie interpretat bla-bla-ul lui dinainte de meci cu sansa tinerilor si alte asemenea. Tot de-asta de-alde van der Sar, Rooney sau Berbatov au venit pe Wembley doar pentru spectacol, imbracati frumos, la costum, calcand pe iarba din care toti fotbalistii englezi viseaza sa muste cu grija sa nu-si murdareasca pantofii de lac.
Si intr-adevar, formula de start lasa sa se inteleaga ca lui Ferguson ii pasa si nu prea de aceasta cupa. Foster, Gibson, Welbeck titulari, Ronaldo trimis in teren aproape ca pedeapsa, ramaneau doar Rio, Evra si, as adauga eu, si pustiul Evans, de care imi place din ce in ce mai tare, sa se ocupe intr-adevar de adjudecarea acestei cupe, care arata aproape a artefact de balci fata de aia frumoasa, cu doua toarte, pe care o inmaneaza UEFA la sfarsit de mai.
Si normal ca, daca baza a stat in fundasi, ideea de baza a fost sa nu se ia gol. Si nu s-a luat, si pe fondul unei evolutii bune a lui Foster - asta ca o noutate - si al unei evolutii neasteptat de modeste a trupei lui Harry (ex-Houdini), despre care multa lumea credea ca a iesit din UEFA special pentru aceasta cupa, si despre care multa lume incepe sa creada ca pur si simplu nu se descurca cu lotul, totusi, mai valoros de locul 14 pe care-l are la dispozitie.
Asadar, cu o echipa undeva la 65-75% din capacitate, United a dominat categoric o echipa a lui Tottenham din care au lipsit doar accidentatii Defoe si Woodgate, dar destul de apropiata de formula de baza. Totusi, diavolii au amenintat poarta doar vag, pe langa efortul inuman al lui Evra, evolutia sigura si echilibrata a lui O'Shea si circul terorizant al lui Ronaldo iesind in evidenta si lipsa de experienta a lui Welbeck sau lipsa de incredere a lui Carlito Tevez, in urma circului legat de situatia lui contractuala.
Repriza a doua a fost mult mai echilibrata, Spurs reusind sa ameninte si ei poarta de cateva ori, fiind nevoie chiar de vreo doua interventii bune ale lui Ben Foster care, am mai spus, s-a depasit pe sine astazi, putand pacali un ochi neavizat pana la a-l declara eroul zilei. Faza din minutul 65, la care Ronaldo a cazut in careu, a fost judecata corect - galben pentru simulare, dar tot Ronaldo a produs faza meciului, bara din minutul 93 dupa o cascada de driblinguri si un sut de toata frumusetea care a facut sa tremure bara, dar si sa inlemneasca tribunele, cu precadere jumatatea alb-albastra a lor. Ar fi fost, intr-adevar de poveste, dar prea crud pentru ca baietii lui Redknapp s-o merite.
0-0 dupa 90 de minute, si un mare zero se poate trece si in dreptul celor 30 de minute de prelungire, in care mare parte din cei 22 de jucatori alergau mai mult schiopatand, Lennon n-a reusit sa reziste pana la penaltyuri din cauza crampelor, iar Giggs a aprut pe teren, facand si mai greu de doborat recordul de aparitii pentru United pentru orice tinerel care si-ar propune asta.
La penaltyuri, din nou Tottenham parea avantajata avandu-l pe Gomes, un portar care desi a ajuns celebru datorita gafelor, s-a facut remarcat si prin destule lucruri bune. Dar, asa cum foarte interesant povesteste Ben Foster DUPA finala, "pentru portar presiunea nu e prea mare, sincer sa fiu. Trebuie doar sa stai acolo si sa speri ca ghicesti partea corecta, asa ca n-ai nimic de pierdut. Presiunea e pe baietii din camp. Ai nostrii au fost fantastici cu penaltiurile lor, le-au executat cu multa siguranta si n-au parut nici un moment c-ar rata."
Si intr-adevar, cred ca aici s-a facut diferenta. Pentru ca, atunci cand nu esti in stare sa castigi cu picioarele, trebuie s-o faci cu mintea. De la suporteri pana la jucatori, starea de siguranta si increderea in sine era intr-o masura covarsitoare de partea lui United, atat de covarsitoare incat, atunci cand s-a indreptat spre punctul cu var, batranul Giggs - care are probabil probleme in a numara pana la numarul de finale pe care le-a jucat - parea inconjurat de o aura cvasi-christica, in care siguranta isi gasise corespundentul material. Executie magistrala, cu mingea lovind bara laterala, imposibil de aparat pentru oricine are mai putin de 3 metri inaltime.
Iar pentru Spurs, faptul ca au trebuit sa-l primeasca intre ei pe tanarul Jamie O'Hara plangandu-si la propriu penaltyul trimis in bratele lui Ben Foster n-a ajutat prea mult la incredere. Carlito l-a executat si el fara mila pe Gomes cu un sut caracteristic - tare si pe jos - iar croatul Corluka a inscris singurul gol pentru Spurs.
Ronaldo, cu emotii, si Anderson, fara, au semnat soarta acestei finale, dublati de sutul putin pe langa al lui David Bentley, intr-o serie de penaltyuri mult mai asemanatoare unei executii decat unei loterii.
Cei 90.000 de spectatori prezenti pe noul Wembley ar putea fi putin dezamagiti de meciul de azi, dar dupa acest deznodamant ar trebui sa fi invatat macar atata lucru: ca sa vezi esentialul dintr-un meci, trebuie sa stai in peluza lui United.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu