Tottenham Hotspurs - Aston Villa 1-2 (Bent '73 - Reo-Cocker '4, L. Young '58), Barclays Premier League Matchday 4, 2008-09-15, White Hart Lane
Spectacol extraordinar oferit in seara asta de cele doua echipe care reprezinta varfurile middle-class-ului din fotbalul britanic.
In suita de meciuri cu greutate pe care Premier League le-a programat in etapa asta, Tottenham-Villa si-a rezervat un loc destul de in fata, as indrazni sa spun chiar la concurenta cu Liverpool-Manchester United.
Doi antrenori in voga, doua echipe ambitioase si multe individualitati de mare valoare, astea au fost in linii mari premisele unui regal fotbalistic atipic, de luni seara.
Martin O'Neill isi aducea elevii pe White Hart Lane cu gandul la cei 35 de pasi ramasi pana la indeplinirea indraznetului obiectiv al sezonului, un loc de Champions League, dar avand inca proaspat in minte usturatorul esec cu nou-promovata Stoke City.
Juande Ramos, de cealalta parte, era in cautare disperata de puncte dupa un inceput de sezon dezastruos al elevilor sai, cu doar un egal in 3 meciuri. Care egal, indiferent ca a fost obtinut in fata lui Chelsea, tot de un punct se pune.
Oaspetii au inceput furtunos si au deschis scorul repede, la o centrare excelenta a lui Agbonlahor, usor deviata de Carew, suficient incat Barry sa nu ajunga mingea, dar ideala pentru Reo-Cocker, care a finalizat simplu, la coltul scurt, nederanjat de nimeni. Iar de la primul fluier trecusera doar 4 minute.
Villa a controlat cap-coada prima repriza, semanand mai mereu panica in apararea debusolata a gazdelor si fiind aproape de majorarea scorului in vreo doua randuri. Doar portarul Gomez a oprit tentativele incomozilor oaspeti din Birmingham, care au mai avut o bara si doua suturi extrem de periculoase pe cardul portii.
In repriza a doua, majorarea de scor a venit oarecum firesc, dar la 2-0 elevii lui O'Neill au facut pasi inapoi, permitand celor de la Tottenham - mult mai periculosi in atac dupa intrarile lui Jenas si Dos Santos - sa atace si sa reduca din diferenta cu ceva mai putin de 10 minute ramase in joc. Minute care s-au jucat fara nici un fel de preocupare defensiva din partea lui Ramos, care a terminat meciul intr-un foarte original sistem 1-5-4, dar care ramane cu un singur punct si dupa al 4-lea meci al sezonului, o contraperformanta istorica pentru Spurs.
Cu adevarat remarcabil a fost insa ritmul extraordinar in care s-a jucat acest meci. Daruire, viteza, organizare, tehnica, cam astia sunt parametrii in care s-au desfasurat ostilitatile din aceasta seara pe White Hart Lane, in fata unui public suspect de tacut in raport cu superbul spectacol la care a asistat. Destul de lesne de inteles, totusi, pe fanii lui Spurs i-ar fi impresionat mai degraba un rezultat bun decat un meci deschis, dar la capatul caruia numarul de goluri al oaspetilor e mai mare.
Villa e o echipa cu adevarat impresionanta. La 39 de ani, Friedel da din poarta mai multa siguranta echipei decat o facea danezul Sorensen, cu vreo 7 ani mai tanar. Apararea a jucat in seara asta foarte exact, respingand majoritatea centrarilor vreunui Lennon, Jenas sau Dos Santos si stiind sa aglomereze zonele si sa acopere spatiile chiar si spre final, cand gazdele aveau in teren 5 oameni de atac.
Cuplul Barry-Petrov din mijlocul terenului este exact ce se cere in fotbalul modern. O bariera solida pentru orice actiune adversa care trece de jumatatea terenului, dar si un cuplu care sa domine teritorial centrul si sa fie capabil uneori sa combine periculos sau chiar sa apara la finalizare. Mi s-a parut nejustificat in vara tam-tam-ul din jurul presupusului transfer al lui Barry la Liverpool, dar am vazut in seara asta cat de mult poate sa insemne el pentru echipa.
Iar atacul este cu atat mai ucigator cu cat nu poti sti niciodata de unde vine pericolul. Agbonlahor e un tanar extraordinar, care apare la finalizare rar, dar mai intotdeauna decisiv, dar care - mai presus de orice - este decisiv prin spatiile pe care le creaza si prin angajarile lui. Beneficiind si de o viteza de invidiat, e de inteles de ce de el se leaga oarece sperante ale nationalei Albionului.
Carew e genul de jucator antipatic - mie cel putin nu mi-a placut nicodata - dar care se mentine de 10 ani in elita europeana, a jucat o finala de Liga Campionilor si - iata - e in stare sa inspaimante orice aparare.
Iar la asa o echipa, nici nu e de mirare ca golurile pot veni de oriunde. Respectiv de la cei doi mijlocasi de banda, pe rand, exact cum s-a intamplat in seara asta.
Spurs in schimb sunt, la fel ca fix acum un an, in deriva, oarecum inexplicabil daca ne gandim la valoarea individuala a jucatorilor.
Sunt pe undeva inexplicabile masivele plecari din vara (nu vorbesc doar de Keane si Berbatov - cel mai distructiv atac din PL - ci si de Defoe, Chimbonda sau Malbranque, jucatori la care cred ca Ramos a renuntat prea usor), iar lipsa rezultatelor nu face cu nimic treaba mai usoara pentru Ramos. Care a gresit, cred eu, ca nu l-a titularizat pe Jenas in locul talentatului, dar ne-experimentatului Modric.
Cea mai mare gaselnita a lui Ramos este Gomez, portarul clapaug pe care nu dai prea multi bani pana nu-l vezi jucand. Dar sunt convins ca va face istorie in tricoul lui Spurs.
Iar Woodgate, Lennon, Modric, Zokora sau Jenas, sunt, fara indoiala, niste mari fotbalisti. E insa datoria fostului antrenor al Sevillei sa-i invete cum sa formeze o mare echipa. Si repede.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu