Woolwich

Desi e relativ departe de centrul Londrei istorice, Greenwich pare sa fi avut un rol important in istoria Londrei, si implicit a Marii Britanii si a lumii in ultima jumatate de mileniu. Acum parte a orasului integrata total, cu linii de metrou si tot tacamul, Greenwich pare a fi cartierul care are cele mai multe obiective istorice din afara centrului Londrei. Iar cand zic obiective istorice ma gandesc la cladiri legate direct de cursul istoriei, de monarhii englezi, de succesiunea lor si de razboaiele pe care le-au purtat. In Whitechapel s-au intamplat multe: refugiul hugenotilor persecutati in Franta, rezidenta lui Gandhi cand a stat in Anglia, faimoasa turnatorie care a facut majoritatea clopotelor din Londra medievala, William Booth si Armata Salvarii etc. Bow il are pe Charles Dickens, Wapping pe capitanul Cook. White City are Olimpiada din 1908 si toata mostenirea ei, chit ca stadionul olimpic e acum daramat. Hammersmith si Fulham au si ele o gramada de obiective, chit ca n-am umblat eu prea mult pe acolo.

Dar Greenwich e in primul rand celebru pentru meridianul care da ora exacta intregii planete. Si evident ca are, in consecinta, si observatorul astronomic, si crasme care se lauda ca se afla la longitudinea 0° 0' 5”. In Greenwich s-au nascut Henry al VIII-lea (ala cu 6 neveste) si Elisabeta I si aici si-au avut si resedinta. E probabil ca Anglia a cunoscut o perioada de inflorire extraordinara in vremea lui Henry al VIII-lea, altfel n-ar fi avut tupeu sa se rupa atat de violent de papalitate si sa-si-l asume pe papa ca dusman. Faptul ca tot Henry al VIII-lea a construit complexul imens de la Hampton, care include palatul, curtea, gradinile si iazurile si ca principala lui ocupatie era sa-si decapiteze neveste pare sa insemne ca mare lucru de facut in rest nu prea avea.

In Greenwich exista Royal Naval College si pe-aici pe undeva trebuie cautata originea imperiului colonial britanic, cel mai mare pe care l-a vazut vreodata pamantul. Si in Greenwich a fost mutat in 1716 Royal Arsenal, locul din care au plecat tunurile care au facut forta respectivului imperiu.

Ajung relativ des in Greenwich pentru ca locuiesc relativ aproape si pentru ca imi place sa traversez Tamisa cu feribotul de la Woolwich. Ieri am traversat prima data cu bicicleta si, pentru ca distantele sunt mai scurte cand te deplasezi cu roti, am mers putin si inspre Lewisham, pana la Woolwich Arsenal, pe care de obicei il ocoleam din lipsa de timp, in ciuda promisiunii muzeului care te intampina cum cobori de pe feribot.

Woolwich Arsenal, platforma pe care lucrau in 1914 cam 80.000 de oameni, este acum o zona rezidentiala relativ accesibila care mai pastreaza doar cateva din cladirile care i-au facut numele. Poarta de la intrare se lauda ca ar fi intacta de mai bine de 500 de ani, iar muzeul artileriei din centrul complexului e gura care spunea povestea locului oricui vrea s-o asculte. Judecat dupa standardele celorlalte muzee londoneze, Firepower (numele oficial al institutiei) e mult mai putin spectaculos. Singurul lucru care mi-a atras atentia e ca poti imbraca uniforme militare din diverse epoci si te poti poza cu ele. Altfel, tunuri, tunuri, tunuri si chiar daca sunt cateva piese spectaculoase (unul din tunurile originale care au pazit stanca Gibraltarului sau tunul pe afetul caruia a fost purtat George al VI-lea pe ultimul drum) prea multa variatie nu prea exista in artilerie daca nu esti pasionat in mod special. Chit ca e diferenta mare intre tunurile din secolul XV si cele moderne. Mi se pare ca lucrurile ar putea arata mai bine daca ar fi gandite putin mai comercial, dar pana la urma oamenii care se ocupa de soarta muzeului isi cam inteleg pozitia si isi dau seama ca nu sunt in cea mai fierbinte zona turistica cu putinta.

Cand am plecat am mai aruncat o privire spre Dial Arch, un pub cu terasa aflat pe locul in care, in 1886, muncitorii de la Royal Arsenal au infiintat un club de fotbal care avea sa devina, in 1913, odata cu mutarea pe Highbury, Arsenal FC. 12:46