Poker cu bile

Tragerea la sorti, dara...

Fiind prima data cand o parte destul de serioasa a echipelor din Liga I joaca in cupele europene, era destul de normal ca tragerea la sorti sa fie un eveniment ceva mai amplu decat obisnuita - pana acum - stire de 2 randuri care se intampla sa ajunga la mine sub forma unui SMS de genul: "steaua-southampton, javrele cu sahtior". Mare parte e meritul UEFA, pentru ca a stiut sa-si tranforme ambele competii in evenimente atractive, dar ar fi orb si-un pic nebun ala care spune ca fotbalul romanesc n-a crescut in ultimii ani. A crescut, dar s-ar putea sa scada brusc daca banii tot mai multi care intra in fotbal nu vor fi valorificati cu cap, cu buna-credinta si urmarind interese strict sportive.
Dar astea sunt discutii cu care nu tin neaparat sa am vreo treaba, vreau doar sa arunc o privire de ansamblu asupra rezultatului tragerilor la sorti pentru cele doua competitii continentale.


In Champions League, CFR a fost primita bine, chiar in grupa A. Numai ca ospitalitatea se opreste aici, desi Chelsea, Roma si Bordeaux e un aliniament mai bland decat cel de care au avut parte nefericitii de la Levski acum doi ani (Chelsea, Barcelona, Werder), sau chiar Steaua in acelasi sezon(Real, Lyon, Dinamo Kiev). In mod normal, cu putin noroc, Clujul s-ar putea chiar califica de pe locul doi in grupa asta, dar socul intalnirii cu fotbalul de nivelul CL va fi prea mare si din plin resimtit de trupa lui Andone, care au avut probleme pana si cu Famangustele de sezonul trecut. Deci cu multa, multa timiditate as paria pe un maxim de doua puncte pentru clujeni in cele 6 meciuri. Personal, imi doresc sa aiba cea mai proasta prestatie din istoria competitiei si sa aiba o linie de clasament mai slaba decat cea a lui Levski din 2006: 6 0 0 6 1-17 0. Chelsea favorita clara, Roma pare in pole-position pentru locul 2, dar Bordeaux e o trupa mai serioasa decat pare la prima vedere.


In grupa B, nu cred ca Inter si Werder vor fi deranjate de razboiul cvasi-fratricid dintre Panatinaikos si Famangusta. Grecii vor merge in UEFA, in timp ce cipriotii vor aborda primavara cu o grija in minus.


Barcelona in grupa C pare un urias ratacit la un cross de pitici. Locul doi insa e problematic. Il Luce a pus mereu probleme echipelor europene de pluton, Sporting au din cand in cand pretentii de echipa de anvergura, iar Basel sunt imprevizibili ca vremea rea. Pariez pe 1. Barcelona, 2. Sahtior, 3. Sporting, 4. Basel, dar mi-as dori 1. Sporting, 2. Barcelona, 3. Basel, 4. Sahtior.


Grupa D e echilibrata, cu Liverpool parand a avea juma' de pas in fata iar PSV jumate in spate, si probabil ca asa o sa para si in decembrie. Liverpool si Atletico mai departe, Marseille in UEFA, spun eu.


Chit ca are in grupa doua echipe ambitioase, United nu cred ca va fi deranjata serios de vreuna din ele. Locul 2 l-as vrea pentru Celtic, dar habar n-am ce mai joaca Villareal in ultima vreme. Locul 2 in Spania, ar trebui sa insemne ceva. Aalborg s-au ratacit, o sa-si dea repede seama ca sunt intr-un loc cu oameni rai care dau goluri multe.


Steaua are o grupa ciudata de tot. Lyon parea cea mai slaba din prima urna, Bayern cea mai buna din a doua. Iar Fiorentina e o surpriza neplacuta pentru urna a 4-a in general, cu-atat mai mult ca a intrat in grupa asta. Paradoxal, cea mai abordabila echipa mi se pare Lyon. Cea mai valoroasa, evident Bayern Munchen. Iar cu Fiorentina, Steaua va reusi rezultate bune doar daca o sa si joace bine, ceea ce o caracterizeaza doar arareori. Cat despre faptul ca e mai bine cu o echipa valoroasa in urna a 4-a, pentru a echilibra grupe si a fura puncte de la baietii mari, pare plauzibil ca logica, dar as vrea sa-l vad mai intai. Cred ca Bayern va castiga grupa, sper - cum sa nu sper? - ca Steaua sa prinda locul 2, da' mai mult de-atat nu zic.


Grupa G e un fel de est contra vest, si eu cred ca se vor califica una cu una, respectiv Arsenal si Fenerbahce. Porto in UEFA.


Debutanta BATE e fara indoiala mielul sacrificat al acestei extrageri, un fel de intrus marunt intr-un club de mari interlopi, pe care nimeni nu-l vrea. Plasati in ultima grupa, belarusii isi vor apara probabil cu indarjire ultima pozitie, si nu vad pe nimeni capabili sa-i deposedeze. Real si Juventus vor lua partea leului, cu toata impotrivirea rusilor de la Zenit, care vor avea totusi ocazia sa-si apere trofeul.

***

In UEFA, Romania e reprezentata mai mult cantitativ decat calitativ. Aici e locul unde ni se va strica coeficientul, nu pentru ca in CL echipele romanesti ar face vreo mare branza, ci pentru ca aici se imparte la mai mult. Iar viitorul nu suna tocmai grozav.


Timisoara are o sansa buna sa intre in grupa, trebuie doar sa nu se sperie de aerul tare al comeptitiilor europene. Daca in Uhrin se poate avea incredere, nu stiu cum va sta Poli la nivelul lotului de jucatori. Partizan nu sunt in nici un caz de speriat.
Dincolo de cele doua meciuri cu preabombardatii nostrii vecini se intrezareste o grupa cu Milan, Herta, Spartak Moscova si Besiktas. Greu, foarte greu, dar doar participarea in aceasta grupa ar fi o performanta mai mult decat onorabila pentru Poli. Sau FC Timisoara, sau cum s-or mai fi chemand acum...


Rapidul au sansa sa-si reafirme statutul de sperietoare a nemtilor, pe care l-au castigat odata cu disparitia suspecta a unor lebede si-a unor masini nemtesti de firma, cat si in dublele cu Herta si Hamburg, dar si - culmea - cu bornele negative Stuttgart si Nuremberg (pentru necunoscatori, Nuremberg este un oras unde a avut loc unul din cele mai celebre procese din istoria omenirii, iar echipa de fotbal de acolo - acum in Zweite Bundesliga - a eliminat Rapidul anul trecut). Sincer, chiar vreau ca Rapid sa treaca de Wolfsburg, numai pentru a vedea ca sunt incapabili sa iasa dintr-o grupa cu Portsmouth, PSG, Sevilla si Sampdoria. Cred ca nici PSG nu e capabila.


N-avem pe nimeni in a 3-a grupa, pare sa arate gen Valencia, Sparta Praga, Manchester City, Brugges si Nancy. Poate cu Zagreb in loc de cehi. Oricum, Valencia, City si Nancy.


Everton, Benfica, Galata si Santander. Companie selecta pentru Dinamo daca se califica. Ceea ce e improbabil. E improbabil sa se califice Dinamo si daca joaca cu Dinamo II. Primele 3 mentionate vad primavara, dupa cum vad eu grupa.


Obscura grupa, a cincea. Doar Aston Villa si Schalke imi suna cunoscute ca echipe de fotbal. Deportivo insemnau ceva pe vremea cand noi ne uitam la CL ca la un sport exotic din vestul Europei, iar Hereenveen sunt niste olandezi mediocri. Austrieci, polonezi... si la ei se joaca fotbal?


Nu cred ca Vasluiul va trece de Slavia, dar dac-o face, da peste CSKA, Rosenborg, Stuttgart si Twente. Da' n-o face.


Ajax, Tottenham, Levski, CSKA Moscova si Dortmund vor juca in a 7-a grupa. Sau poate Udine si Copenhaga. Intereseaza pe cineva?


Unirea chiar ar avea o grupa usoara daca trece de Hamburg. Da' nu e cazul.

Succint, succint, c-a inceput meciul. United cu Zenit pentru Supercupa Europei. Cam fara miza, adica. Nu conteaza, pe noi de spectacol ne doare. Pe blog, dupa.

2 X 3

Steaua Bucuresti - Galatasaray Istanbul 1-0 (Nicolita '57), Turul III Preliminar al Ligii Campionilor editia 2008-2009, mansa a doua, 2008-08-27, Stadionul Ghencea



Optimismul tuturor celor care se grabisera sa cante prohodul Stelei dupa tragerea la sorti a inviat brusc prin minutul 15 al partidei de la Istanbul cand Steaua conducea cu 2-0 impotriva tuturor asteptarilor si chiar putin impotriva firii, dar perfect justificat fata de cursul jocului.



Acum, dupa 2-2 la Istanbul, Romania a fost lovita de un val de optimism, insotit de o serie intreaga de "Stiam eu" si "Sunt sigur" debitata de fel de fel de personaje, avand mai mult sau mai putin legatura cu meciul asta. Ei bine, eu am fost sigur de a treia calificare in grupele CL inca dinainte de tragerea la sorti, cand spuneam ca nici Atletico nu e un adversar de speriat. Dar indoiala e un demon parsiv.



Primul moment in care m-am indoit au fost inceputul meciului de la Istanbul, cand unei echipe a Galatei plina de individualitati noi i-am opus o formula neinchegata, cu un debutant si cu acelasi cuplu de inchizatori care nu merita de multe ori, la nota pentru prestatie, nici punctul din oficiu. A iesit pana la urma bine, cu Steaua incepand meciul de aseara ca favorita certa. Indoielile mele de ieri se legau de doua scenarii posibile: primul, prea aproape de cosmar pentru a fi adevarat, insemna 0-0 pana aproape de final si un gol al turcilor in ultimele minute, ceea ce ar fi insemnat aproape sigur iesirea Stelei, pentru ca la capitolul incredere, daruire si tarie de caracter distanta intre echipele romanesti si cele turcesti seamana cu cea dintre un 0 si doua, lipite, cu un plus in fata.
Al doilea scenariu, mai plauzibil dar mai putin infricosator, era ca Galata, mai rodata dupa doua meciuri oficiale, un trofeu si doua victorii, va avea o alta fata in meciul de la Bucuresti, pentru ca nu trebuie sa uitam ca la capitolul individualitati, cel putin dupa parerea mea, lotul lui Galatasaray este mult peste cel al Stelei.

Asta a fost probabil si principalul combustibil pentru alimentarea sperantelor inimosilor suporteri turci, dar realitatea de pe teren a aratat destul de diferit cu cea mai mult dorita decat gandita de un neamt pe malul Bosforului.

Ambii antrenori au promis formule super-ofensive, dar numai Skibbe s-a tinut de cuvant, incepand meciul cu Kewell, Nonda, Arda Turan si Lincoln titulari, si cu capitanul Hasan Sas pe banca. Desi a promis o formula cu 2 varfuri, cu Bogdan Stancu ca titular, Lacatus a deceptionat exclusivitatile celui mai vizitat site din Romania incepand meciul cu acelasi cuplu-minune la mijlocul terenului, Lovin-Ovidiu Petre, doi oameni pe care a-i numi "sportivi" pare o intreprindere hazardata.

Inceputul a apartinut turcilor, si a culminat cu bara lui Kewell, mai putin periculoasa decat pare din aceasta fraza, mingea aterizand pe transversala portii lui Zapata, nu lovind-o frontal.
Dupa care jocul s-a echilibrat, in sensul ca nici o echipa n-a mai jucat mare lucru, Steaua avand totusi o usoara superioritate intr-un joc per ansamblu destul de haotic.

Repriza a doua a debutat cam de aceeasi maniera, cu turcii incepand tare, dar terminandu-si destul de repede recitalul. Fata de miza meciului, jucatorii Galatei mi s-au parut destul de apatici si lipsiti de motivatie, asa ca golul izbavitor a venit oarecum firesc, plusurile Stelei accentuindu-se spre jumatatea reprizei a doua, chit ca jocul a avut acelasi aspect dezorganizat.
Minutul '57. Toja paseaza pe culoar pentru Banel scotand din joc doi fundasi, iar Banel il executa simplu pe portarul Aykut. Probabil ca a fost off-side, dar din prisma rezultatului final asta e la fel de relevant pe cat e golul pentru calificare. Turcii au protestat vehement dupa meci ca au fost invinsi cu gol din off-side, dar par sa fi uitat ca trebuiau sa inscrie pentru calificare si ca au avut un singur sut pe poarta intr-un meci in care victoria era singura optiune.

Cu Hasan Sas si Umit Karan pe teren, Galata a terminat meciul cu un forcing amintind de Turcia de la Europene, dar complet lipsit de rezultat. Cel mai aproape de gol a fost Black Mamba Nonda, care a primit o pasa excelenta la 10 metri de poarta lui Zapata, dar ezitarea de jumatate de secunda a fost de ajuns pentru Petre Marin sa-i blocheze mingea.

Si s-a terminat 1-0, un meci care putea la fel de bine sa nu se joace, dar care a consfintit adaugarea unei noi pagini la istoria europeana a singurei echipe romanesti care se poate mandri cu asa ceva.

Nici 5 minute

Steaua - FC Arges 2-0 (Nicolita '4, Stancu '78), Liga I Realitatea sezonul 2008/09 etapa a IV-a, Stadionul Ghencea, 2008-08-16

Un meci fara valoare pentru el insusi, important doar din perspectiva indiciilor pe care le ofera relativ la meciurile viitoare. Iar indiciile sunt imbucuratoare.

La fel ca la Istanbul, Steaua a deschis scorul dupa doar 4 minute, printr-un Banel Nicolita in plin reviriment de forma, la al doilea gol consecutiv. Toja, la debutul in Liga I, a centrat de pe stanga pana in centrul careului de unde Banel a trimis o lovitura de cap inselatoare de la coltul scurt. Mingea l-a sarit pe portar si a aterizat in plasa la coltul lung, fara vreo dorinta de a se mai juca inca o data cu nervii publicului din Ghencea.

Steaua a ramas in atac, construind cu precadere pe banda stanga, unde Toja a facut un meci foarte bun, el fiind, alaturi de Nicolita, unul din cei mai buni jucatori ai meciului.
Argesul a venit sa se apere, si n-au manifestat nici la 0-1 vreo dorinta de a ameninta poarta adversa. Cu atat mai mult dupa eliminarea din minutul 31 a lui Kamara, decizie usor pripita dupa parerea mea.

In tot cazul, ramasi in 10, pitestenii s-au dispus intr-o formula cu 8 fundasi, pe doua linii, doar Dulcea fiind abandonat undeva in fata, complet fara sens. Dar a ramas 1-0, chiar si dupa ce Dayro a scos un penalty pe care Arthuro l-a ratat cu seninatate, dupa ceva mai mult de jumatate de ora de joc. Faza faultului la Dayro a fost dupa mine din toate punctele de vedere mai grava decat intrarea lui Kamara la Golanski, dar chiar si asa, galbenul era culoarea cea mai indicata.

Intre doua driblinguri ale lui Toja, doua sprinturi ale lui Banel si doua cascaturi ale lui Zapata a curs cam tot restul meciului, si doar reusita lui Bogdan Stancu, intrat in locul lui Dayro Moreno - cu o evolutie palida azi - a reusit sa mai adauge ceva notabil partidei.

Banel a pasat in spate din careu, lateral stanga, punand pe picior gresit si portarul si fundasii argeseni, care au mai avut timp doar sa intoarca privirea pentru a-l vedea pe Stancu finalizand in poarta goala.

Ultra-temporizarea de dupa 2-0 i-a facut pe pitesteni sa urce si sa incerce chiar vreo 3 suturi la poarta, prilej pentru Zapata sa iasa la rampa. Dar in afara de eliminarea lui Lovin - intampinata cu urale in Ghencea - caseta tehnica a meciului nu s-a mai modificat pana la final.

Diferenta de valoare a fost evidenta, iar 2-0 nu reflecta atat evolutia meciului, cat atitudinea Stelei, banalul asigurarii unei victorii lejere in drum spre altele mai muncite.

Sigur, Steaua a beneficiat de un usor ajutor la eliminarea lui Kamara, dar nu exista indicii ca meciul ar fi fost in vreun fel diferit fara ea.
Iar concluziile acestui meci sunt imbucuratoare: Toja e o valoare care mai are nevoie doar de un pic de rodaj, Banel e in curs de recuperare si poate redeveni jucatorul de baza care a fost candva, Dayro Moreno, cea mai importanta piesa a echipei, isi poate permite un meci slab fara sa creeze o criza, rezervele pot juca uneori mai bine decat titularii, iar Steaua joaca un fel de fotbal nu neaparat ultra-spectaculos, dar sigur si promitator, cum n-am mai vazut in ultimii doi ani decat poate prima jumatate de ora cu Slavia din Ghencea.

E loc destul de crescut, si pare ca si vointa ar fi. Returul cu Galata e mai mult decat accesibil, si sa speram ca e momentul pentru o noua campanie europeana de succes. Primavara in C1?

Asta a fost?

Evident, intentia mea initiala era sa pun si cronica de meci, inca de miercuri seara. Motivul pentru care n-am facut-o e unul vulgar si banal - mi-era somn - dar, in ton cu meciul, cred ca titlul si caseta tehnica spun suficient de multe despre meci incat sa faca intreaga suita de comentarii din media de dupa meci sa para exact ceea ce este: o goana nebuna dupa audienta, fara scrupule, fara metoda si fara valoare.

Oricum, nu despre asta e vorba, ci despre...

Galatasaray Istanbul - Steaua Bucuresti 2-2 (Nonda '19 '47 - D. Moreno '4, Nicolita '13), 2008-08-13, Champions League 2008-2009 Qualifying Leg, Ali Samyi Yen Stadium

Un meci pe care l-am intampinat cu foarte multa incredere. Dintre posibili adversari ai Stelei, doar Atletico putea pune unele probleme si cu toate ca Galata era al doilea nume de pe lista - valoric vorbind - aveam si am in continuare putine indoieli in legatura cu intrarea in grupele CL.
Cand am vazut alcatuirea formatiilor, insa, increderea mea a scazut brusc. In timp ce Steaua la Steaua au aparut in prima echipa Lovin si Ovidiu Petre (un cuplu de nulitati care distruge orice posibilitate de constructie la mijlocul terenului sau de iesire cu pase scurte din aparare), Toja (la primul meci oficial, dupa doar 2 zile de antrenament cu Steaua si doar 5 zile petrecute in Romania) si Nicolita (un jucator pe care eu unul nu ma grabesc sa-l injur, dar care trece printr-o evidenta eclipsa prelungita de forma) - deci cel putin 4 piese slabe - turcii au prezentat o formula cu Fernando Meira (dupa mine cel mai rasunator nume al lotului lor), Lincoln (vedeta echipei, in opinia suporterilor Galatei), Shabani Nonda (fost finalist de Liga Campionilor), plus sase componenti ai lotului Turciei de la Euro 2008, despre care am numai cuvinte de lauda.

Cu atat mai mult m-am bucurat sa vad ca m-am inselat in legatura cu raportul de forte cu cat ocazia lui Banel din chiar prima faza a jocului a prevestit golul venit dupa doar 4 minute al lui Dayro Moreno. Ca si acum 20 de ani, portarul Galatei a facut o greseala de curtea scolii, de care Steaua a fost suficient de inteligenta sa profite si pe care de data asta a vazut-o si arbitrul. Degajare in Dayro, mingea deviata la Arturo, si de la el inapoi la Dayro care, singur cu portarul, a facut 1-0 cu o semiscarita.

Naucit de viteza deschiderii scorului, faimosul public de pe Ali Sami Yen a redus brusc nivelul impresionant de decibeli care a precedat partida, in timp ce suporterii Stelei din tribune au aprins torte, un moment vizual deosebit care in Romania ar fi generat un scandal de prima pagina a presei noastre sportive ultra-tabloidizate pentru cel putin cateva luni.

Si linistea s-a adancit pe stadionul din Istanbul odata cu al doilea gol, venit la mai putin de 10 minute distanta de primul. Tusa a lui Golanski, deviere gresita a unui fundas turc, spre centrul careului, unde Banel a reusit sa strecoare un picior pe langa adversarul lui direct si sa ajunga primul la mingea pe care a trimis-o spre plasa. Un 2-0 de vis dupa mai putin de un sfert de ora, si gandurile fugeau spre acel 4-0 din 1989.

Mai mult decat doua stiluri de fotbal, pe teren s-au intalnit insa si doua filosofii de abordare a jocului. Cea romaneasca de data recenta, care decreteaza retragerea la cel mai mic avantaj, si cea turceasca expusa unui intreg continet la Euro, care spune ca nimic nu e pierdut inainte de ultimul fluier al arbitrului. Impotriva logicii, dar usor de anticipat, Steaua a inceput sa faca pasi inapoi, in timp ce turcii - desi timid - au inceput sa patrunda spre poarta noastra.

Si - pentru a confirma si cele doua faimoase teorii ale fotbalului ("2-0 cel mai periculos scor" si "echipa care marcheaza repede nu castiga") - Galata a redus diferenta la doar un gol dupa numai 6 minute. O minge balbaita in careul lui Zapata si o preluare gresita a unui coechipier, de care a profitat oportunistul Nonda, trimitand mingea in coltul din dreapta al portii cu o executie mai putin rafinata decat cea a lui Banel, dar mult mai determinata.

Era de asteptat ca nu se va termina aici, dar la fel de evident era si ca - la felul slab in care au inceput meciul - turcii nu vor putea obtine vreun rezultat care sa-i incante prea tare. Au reusit sa egaleze, imediat dupa pauza, prin acelasi Nonda, si tot prin Nonda (parca si Lincoln) au mai amenintat poarta in vreo doua randuri - prilejuri pentru Zapata sa se remarce si sa demonstreze ca gafele cu care a inceput sezonul au fost doar accidente. In timpul asta, Steaua, dupa ce s-a lasat dominata pret de vreo doua jumatati de repriza, a inceput sa ameninte din nou poarta turcilor in ultimele 20 de minute ale meciului, mai ales ca schimbarile facute au revitalizat echipa: urcarea lui Radoi la mijloc dupa ce Ghionea a intrat in locul lui Ovidiu Petre; Nesu in locul lui Golanski a adus un plus de siguranta defensivei, polonezul uitand de sarcinile lui de fundas dupa ce a constatat lipsa de forta ofensiva a turcilor; Tiago Gomes pentru Toja cu vreo 10 minute inainte de final, un plus de propetime nici macar foarte necesar.

2-2, un rezultat cu care turcii se pot considera norocosi pentru ca - desi au reclamat un penalty la contactul intre Golanski si Lincoln in careul Stelei - arbitrul a mai trecut cu vederea o faza similara la un duel Dayro Moreno - Servet Cetin in careul lor, doua cartonase rosii - unul pentru Lincoln cand a incercat sa-l loveasca in fata pe Petre Marin, jocul fiind oprit, si unul pentru Nonda, la cotul in gura aplicat lui Ghionea, plus o atitudine mai mult decat ingaduitoare fata de intrarile complet nesportive ale lui Servet Cetin, in repetate randuri.

Apoi, turcii mai pot multumi paguboasei mentalitati romanesti, care a facut ca Steaua sa se retraga la 2-0, pentru ca daca ritmul din primul sfert de ora s-ar fi mentinut, 4-0 la pauza n-ar fi surprins pe nimeni, in ciuda slabei alcatuiri a formatiei noastre.

Galatasaray m-a surprins negativ sub mai multe aspecte: faimosul Cimbom n-a fost nici pe departe la inaltimea la care ma asteptam sa fie, lipsindu-i consistenta pe parcursul meciului si sustinerea echipei in momentele dificile. Am incredere ca turcii veniti la Bucuresti vor invata pe Ghencea cum trebuie sa arate o galerie de fotbal.

Iar echipa si jocul ei a fost mult sub asteptari, doar Nonda si poate uneori Arda Turan demonstrand ca merita sa joace la o fosta castigatoare de trofeu european. Meira nu s-a vazut aproape deloc in joc, marea vedeta Lincoln a distrus mai mult decat a construit, iar apararea a existat doar prin interventiile grosolane ale lui Servet Cetin. E adevarat ca intrarea lui Sabri a adus un plus echipei, dar insuficient fata de ce-ar fi fost nevoie.

Nici macara faimoasa indarjire a turcilor nu prea a existat, Steaua terminand meciul in atac si parand echipa mai proaspata la finalul jocului. Iar daca ai nostri au reusit sa incheie meciul cu Lovin sutand periculos la poarta in ultimele minute, inseamna ca adversarul a fost net inferior valoric. Cred ca nici rodajul de doua saptamani si intrarile lui De Sanctis si Kewell nu-i vor putea ajuta pe turci sa scoata o victorie la Bucuresti. Asta in timp ce Steaua are chiar si varianta primirii unui gol (pentru ca nu-i vad pe Galatasaray capabili sa dea 2 goluri in Ghencea), cu conditia sa marcheze cel putin o data. Probabil ca, ajutata de un alt Dumnezeu decat cel al lui Gigi becali, o va si face.

Toate drumurile duc la Vaslui

Orice inceput se vrea fecund...

FC Vaslui - Steaua 1-0 (Ljubinkovici '25), Liga I Realitatea sezon 2008-2009 Etapa I, Stadionul Municipal din Vaslui, 2008-07-30

E hazardat sa spui ca Vaslui e peste Roma, asa cum hazardat e sa spui ca Steaua e sub Nefti Baku. Dar nimic nu e mai hazardat decat sa spui ca echipa "va juca la fel ca Spania" cand n-ai habar de calitatile si profilul jucatorilor pe care i-ai adus la jumatatea sau la sfarsitul perioadei de pregatire pentru completarea posturilor deficitare care inseamna circa jumatate de echipa.

Si e confirmata evidenta, anume ca nu era cazul sa ne entuziasmam peste masura dupa meciul cu Roma. In primul meci oficial al sezonului Steaua a aratat aceeasi mentalitate paguboasa, acelasi joc constipat, cu doar rare - prea rare - sclipiri. Nici nu conteaza asa tare ca s-au pierdut 3 puncte, pentru ca astea sunt recuperabile. Mai important e insa ca nu se vad semnele revigorarii promise de 3 sezoane deja. Si, desi unele bucati de puzzle au inceput sa se potriveasca, jocul Stelei e inca departe de cel al unei echipe capabile sa revendice pe buna dreptate titlul.

Desi Steaua a inceput foarte bine, ocazia din primul minut a lui Nicolita a ramas unul dintr-o serie nu foarte mare de momente mai degraba izolate de dominare a Stelei. Golul vasluienilor a avut in el o doza mare de noroc, dar asta nu scuza greseala de incepator a lui Zapata.

Castiguri evidente sunt, la Steaua, Szekely si Ochirosii. Banel n-a jucat rau, dar nici suficient de bine incat sa-si asigure postul de titular. Mijlocul a fost complet rupt, si n-ar strica sa avem, in locul lui Ovidiu Petre, un mijlocas care sa stie sa joace si in jumatatea adversa de teren. Thiago Gomes a fost sters, dar are ca circumstante atenuante atat debutul la Steaua, cat si sperietura prin care a trecut la intrarea extrem de nesportiva a senegalezului N'Doye.
De la Dayro Moreno se cere prea mult si impresia mea e ca el inca nu a gasit in angrenajul Stelei postul pe care sa dea randament maxim. Iar cele doua varfuri care au jucat, Arthuro si Kapetanos, au facut-o destul de discret. Cu un plus pentru titularul Arthuro, care a apucat sa suteze de vreo doua sau trei ori la poarta. Mult mai putin decat trebuie, oricum.

In aparare, Golanski e singurul om pe care se poate conta deplin. Petre Marin e din ce in ce mai depasit de evenimente, varsta si gabaritul nefiind deloc de partea lui, indiferent de adversar. Iar cuplul Radoi-Ghionea, desi compus din doi fundasi valorosi, nu e la fel de sudat ca Goian-Ghionea, si de asta in anumite momente apar spatii in centrul defensivei. Tot de asta Steaua e incapabila sa iasa din aparare cu mingi pe jos si pase scurte.
Constructia e ilustrativa pentru dispunerea in teren si valoarea jucatorilor. Pasele se leaga numai in zonele 0-16 m si 50-80 m. Intre careul propriu si jumatatea terenului, ca si in ultimii 20 de metri, din fata portii adverse, ideile dispar subit si pasele nu se mai leaga deloc. In fata portii adverse, devierile si centrarile laterale fac legea. Numai ca n-au rezultate.

Iar ultimul sfert de ora a fost o caricatura a tuturor meciurilor proaste din ultimele sezoane. Mingi bubuite in fata si atacuri dupa ideile tactice furate din campionatele de fotbal ale scolilor primare.

Deci Steaua a jucat prost si a fost invinsa. Treburile se pot indrepta, dar nu sunt prea multe semne c-ar face-o curand. Mai trebuie oricum cateva etape pana la primele concluzii. Deocamdata, astazi, in ciuda infrangerii, nu s-a pierdut nimic. Decat startul.

It's happening again...

Pentru ca dupa Euro interesul meu pentru fotbal a luat o pauza si pentru ca din punctul meu de vedere campionatul romanesc incepe cu adevarat abia maine, o sa incerc mai jos o mica pre-evaluare a aspectului urmatorului sezon in competitiile pe care le urmaresc si a sanselor pe care le au echipele mele preferate. In ordine, Steaua Bucuresti si Manchester United.

Intersezonul fotbalistic e extrem de linistit daca nu urmaresti imensul flux de stiri cretinoide care contin in cea mai mare parte speculatii, de cele mai multe ori nefondate. Despre transferuri, in general. Si eu am facut tot posibilul sa evit stirile sportive. Am urmarit totusi rezultatele amicalelor, care imi spun ca in Romania, CFR Cluj pare categoric o echipa pe care sa pariezi la castigarea campionatului. Steaua nu promite prin nimic c-ar juca cu ceva mai bine fata de sezonul trecut. La plusuri sunt Bogdan Stancu si Szekely, doi jucatori foarte vanati din campionatul intern. La minusuri, pierderea a 3 din 5 jucatori transferati acum 6 luni, ceea ce nu ajuta prea mult la sudarea echipei.
A plecat Dica, da' asta nu e deloc ceva rau. Omu' se plafonase la Steaua, era destul de clar ca voia mai mult. Apoi, strategia Stelei se invartea tot timpul in jurul lui, iar forma echipei era data de forma lui Dica. Asta nu e niciodata sanatos. Iar din punctul lui de vedere, treaba e cat se poate de buna: salariu mai mare, campionat mai puternic, este antrenat de Zenga, care-l cunoaste si pe care-l cunoaste, deci ocaziile de a arata ce poate vor veni mai usor. Si nu in ultimul rand, a scapat de publicul nerecunoscator din Ghencea care, cel putin cu Dica, nu s-a comportat deloc cum ar fi trebuit de-a lungul timpului.
Amicalul cu Roma a fost un semn bun, Steaua a aratat o promisiune de mai bine. Dar a fost un amical si trebuie interpretat ca atare. Apetitul de joc, increderea si dorinta de victorie nu valoreaza nimic daca nu sunt sustinute de constanta, daca nu apar la fiecare meci. Cel mai bun aspect al amicalului, faptul ca s-au rulat doua echipe, ambele aparent capabile sa intre in lupta pentru titlu din Liga I.
Foarte bine e ca Lacatus e inca antrenor si ca nimic nu pare sa-i pericliteze pozitia deocamdata. O prezenta puternica pe banca tehnica e poate cel mai important atu al unei echipe de fotbal. Din punctul asta de vedere, Rapid a castigat foarte mult. Cu Taher, in primul rand, care pare mai interesat de performanta decat Copos, si cu Peseiro, un individ cu un aspect foarte apropiat de acela al unui antrenor de fotbal. Dan Petrescu, Razvan Lucescu, Dusan Uhrin sunt si ei niste antrenori care par chititi sa incurce socotelile tuturor in sezonul asta. Despre Andone si Rednic nu ma pronunt, pentru ca, desi au dovedit destule, pe mine nu reusesc sa ma convinga. Nu stiu despre ce anume e vorba, dar cu siguranta le lipseste ceva, si nu imi par a avea anvergura antrenorilor mari.

Oricum, una peste alta e clar ca nivelul de competitivitate la varf in fotbalul romanesc a crescut mult, chiar comparativ cu anul trecut. Clujul si Rapid par in fruntea plutonului la capitolul intariri, in timp ce Dinamo pare sa cam fi pierdut pasul. Steaua inca nu-mi dau seama unde se situeaza, dar avand in vedere rezultatele din week-end, doar 5-0 la Vaslui m-ar linisti deplin.
Asadar, estimarea mea e ca prima sansa la titlu o are Clujul, dupa care Steaua si Rapid.
In cupele europene, din 7 echipe cred ca vom ramane doar cu 4 in faza grupelor. Cluj si Steaua in Champions League, unde ceferistii or sa se faca de ras, exact ca anul trecut. Daca nu mai tare. Oricum, mai putine puncte ca Steaua.

Echipa ideala a Stelei, asa cum o vad eu acum:

Zapata - Golanski, Goian, Ghionea, Emeghara - Szekely, Radoi, Bogdan Stancu, Ochirosii - Dayro Moreno, Arturo

Campioni in mai 2009, sper eu.

3000 de kilometri mai la vest, desi campioana atat in Anglia cat si Europa, trupa lui Sir Ferguson va avea o misiune extrem de dificila in a-si apara amble titluri. Chelsea s-a intarit suparator de tare, si arata in acest moment ca cea mai solida trupa din Europa. Pentru prima data mi-e putin frica de Liverpool, care - odata cu aducerea lui Robbie Keane - si-a format cel mai redutabil cuplu ofensiv de care am cunostinta. Partea buna e ca Benitez a ramas, si pare in destinul lui sa nu castige Premier League. Cam asa cum Wenger n-o sa castige niciodata Liga Campionilor.
Asadar, scenariul de cosmar e Liverpool campioana a Angliei si Chelsea castigatoare a Champions League. Dar ca sa nu se intample asta trebuie doar sa ma trezesc la timp. Invers suna mult mai bine, chiar daca nici asta nu mi-as dori. Evident, un nou Treble pentru United ar fi idealul. Daca nu, cat mai aproape.

De Arsenal n-am zis nimic, pentru ca pare mult mai slaba acum decat la inceputul sezonului trecut. A 4-a sansa la titlu, dar nu prima sansa la locul 4.

Vom vedea ce va fi. Bine ca Milan nu participa in editia asta de CL. Eu unul n-o sa le regret prezenta.

A inceput din nou...

It's an entertainment | art thing

It's a Boy Girl Thing (2006), SUA, regia: Nick Hurran

Este un tipic "teen movie", fara nici cea mai mica umbra de abatere sau de tentativa de abatere de la canoanele comediei usurele americane.

Doi adolescenti in ultimul an de liceu, vecini, cu sexe, interese si personalitati opuse se urasc unul pe celalalt. Sub un pretext oarecare (vraja unui zeu aztec, in cazul asta), intr-o dimineata se trezesc unul in corpul celuilalt si o ora mai tarziu ajung sa se inteleaga si sa se iubeasca, moment in care fiecare trece la loc in corpul lui si traiesc fericiti pana la adanci batraneti. Destul de imprevizibil, este?

Mai mult inca, pentru a ramane total in gen, avem tot restul cliseelor: baiatul e capitanul echipei de fotbal, fata e tocilara virgina, avem prietenul cel mai bun (care e si negru - doi iepuri dintr-un foc) care face numai tampenii, blonda proasta (sefa majoretelor - cum altfel?) si, evident, grand finale, balul de absolvire. Daca ma gandesc bine, nici nu cred c-ar fi avut nevoie de scenariu. Body-swap teen movie easy comedy, si de restul improvizam.

Realizari tehnice? Zero e mult spus. Filmul asta se putea face cu o camera din supermarket si cu lumina naturala tot timpul. Probabil asa si e facut.
Prestatie actoriceasca? Ca lucrarea unui elev de nota 7. In regula, absolut nici o sclipire.
Un film de retinut? Categoric nu.

Insa n-o sa descalific filmul asta. Am vrut o comedie usurica, nu neaparat una care sa ma faca sa rad cat una care sa nu ma solicite in absolut nici o masura. Si este exact ce-mi doream.
La cinematograf, e genul de film fara nici un fel de riscuri pentru prima intalnire. Audienta recomandata ramane insa undeva in zona 14-16 ani.

Se iau doi actori simpatici, se iau doua-trei idei fumate si rasfumate, ca sa elimini pe cat posibil partea creativa, se impaneaza cu cliseele genului si iese un film. Se serveste rece. Asa merge treaba. Oricum, Oscar e numai unu' pe an. Si nu toata lumea e Spielberg.