Asta a fost?

Evident, intentia mea initiala era sa pun si cronica de meci, inca de miercuri seara. Motivul pentru care n-am facut-o e unul vulgar si banal - mi-era somn - dar, in ton cu meciul, cred ca titlul si caseta tehnica spun suficient de multe despre meci incat sa faca intreaga suita de comentarii din media de dupa meci sa para exact ceea ce este: o goana nebuna dupa audienta, fara scrupule, fara metoda si fara valoare.

Oricum, nu despre asta e vorba, ci despre...

Galatasaray Istanbul - Steaua Bucuresti 2-2 (Nonda '19 '47 - D. Moreno '4, Nicolita '13), 2008-08-13, Champions League 2008-2009 Qualifying Leg, Ali Samyi Yen Stadium

Un meci pe care l-am intampinat cu foarte multa incredere. Dintre posibili adversari ai Stelei, doar Atletico putea pune unele probleme si cu toate ca Galata era al doilea nume de pe lista - valoric vorbind - aveam si am in continuare putine indoieli in legatura cu intrarea in grupele CL.
Cand am vazut alcatuirea formatiilor, insa, increderea mea a scazut brusc. In timp ce Steaua la Steaua au aparut in prima echipa Lovin si Ovidiu Petre (un cuplu de nulitati care distruge orice posibilitate de constructie la mijlocul terenului sau de iesire cu pase scurte din aparare), Toja (la primul meci oficial, dupa doar 2 zile de antrenament cu Steaua si doar 5 zile petrecute in Romania) si Nicolita (un jucator pe care eu unul nu ma grabesc sa-l injur, dar care trece printr-o evidenta eclipsa prelungita de forma) - deci cel putin 4 piese slabe - turcii au prezentat o formula cu Fernando Meira (dupa mine cel mai rasunator nume al lotului lor), Lincoln (vedeta echipei, in opinia suporterilor Galatei), Shabani Nonda (fost finalist de Liga Campionilor), plus sase componenti ai lotului Turciei de la Euro 2008, despre care am numai cuvinte de lauda.

Cu atat mai mult m-am bucurat sa vad ca m-am inselat in legatura cu raportul de forte cu cat ocazia lui Banel din chiar prima faza a jocului a prevestit golul venit dupa doar 4 minute al lui Dayro Moreno. Ca si acum 20 de ani, portarul Galatei a facut o greseala de curtea scolii, de care Steaua a fost suficient de inteligenta sa profite si pe care de data asta a vazut-o si arbitrul. Degajare in Dayro, mingea deviata la Arturo, si de la el inapoi la Dayro care, singur cu portarul, a facut 1-0 cu o semiscarita.

Naucit de viteza deschiderii scorului, faimosul public de pe Ali Sami Yen a redus brusc nivelul impresionant de decibeli care a precedat partida, in timp ce suporterii Stelei din tribune au aprins torte, un moment vizual deosebit care in Romania ar fi generat un scandal de prima pagina a presei noastre sportive ultra-tabloidizate pentru cel putin cateva luni.

Si linistea s-a adancit pe stadionul din Istanbul odata cu al doilea gol, venit la mai putin de 10 minute distanta de primul. Tusa a lui Golanski, deviere gresita a unui fundas turc, spre centrul careului, unde Banel a reusit sa strecoare un picior pe langa adversarul lui direct si sa ajunga primul la mingea pe care a trimis-o spre plasa. Un 2-0 de vis dupa mai putin de un sfert de ora, si gandurile fugeau spre acel 4-0 din 1989.

Mai mult decat doua stiluri de fotbal, pe teren s-au intalnit insa si doua filosofii de abordare a jocului. Cea romaneasca de data recenta, care decreteaza retragerea la cel mai mic avantaj, si cea turceasca expusa unui intreg continet la Euro, care spune ca nimic nu e pierdut inainte de ultimul fluier al arbitrului. Impotriva logicii, dar usor de anticipat, Steaua a inceput sa faca pasi inapoi, in timp ce turcii - desi timid - au inceput sa patrunda spre poarta noastra.

Si - pentru a confirma si cele doua faimoase teorii ale fotbalului ("2-0 cel mai periculos scor" si "echipa care marcheaza repede nu castiga") - Galata a redus diferenta la doar un gol dupa numai 6 minute. O minge balbaita in careul lui Zapata si o preluare gresita a unui coechipier, de care a profitat oportunistul Nonda, trimitand mingea in coltul din dreapta al portii cu o executie mai putin rafinata decat cea a lui Banel, dar mult mai determinata.

Era de asteptat ca nu se va termina aici, dar la fel de evident era si ca - la felul slab in care au inceput meciul - turcii nu vor putea obtine vreun rezultat care sa-i incante prea tare. Au reusit sa egaleze, imediat dupa pauza, prin acelasi Nonda, si tot prin Nonda (parca si Lincoln) au mai amenintat poarta in vreo doua randuri - prilejuri pentru Zapata sa se remarce si sa demonstreze ca gafele cu care a inceput sezonul au fost doar accidente. In timpul asta, Steaua, dupa ce s-a lasat dominata pret de vreo doua jumatati de repriza, a inceput sa ameninte din nou poarta turcilor in ultimele 20 de minute ale meciului, mai ales ca schimbarile facute au revitalizat echipa: urcarea lui Radoi la mijloc dupa ce Ghionea a intrat in locul lui Ovidiu Petre; Nesu in locul lui Golanski a adus un plus de siguranta defensivei, polonezul uitand de sarcinile lui de fundas dupa ce a constatat lipsa de forta ofensiva a turcilor; Tiago Gomes pentru Toja cu vreo 10 minute inainte de final, un plus de propetime nici macar foarte necesar.

2-2, un rezultat cu care turcii se pot considera norocosi pentru ca - desi au reclamat un penalty la contactul intre Golanski si Lincoln in careul Stelei - arbitrul a mai trecut cu vederea o faza similara la un duel Dayro Moreno - Servet Cetin in careul lor, doua cartonase rosii - unul pentru Lincoln cand a incercat sa-l loveasca in fata pe Petre Marin, jocul fiind oprit, si unul pentru Nonda, la cotul in gura aplicat lui Ghionea, plus o atitudine mai mult decat ingaduitoare fata de intrarile complet nesportive ale lui Servet Cetin, in repetate randuri.

Apoi, turcii mai pot multumi paguboasei mentalitati romanesti, care a facut ca Steaua sa se retraga la 2-0, pentru ca daca ritmul din primul sfert de ora s-ar fi mentinut, 4-0 la pauza n-ar fi surprins pe nimeni, in ciuda slabei alcatuiri a formatiei noastre.

Galatasaray m-a surprins negativ sub mai multe aspecte: faimosul Cimbom n-a fost nici pe departe la inaltimea la care ma asteptam sa fie, lipsindu-i consistenta pe parcursul meciului si sustinerea echipei in momentele dificile. Am incredere ca turcii veniti la Bucuresti vor invata pe Ghencea cum trebuie sa arate o galerie de fotbal.

Iar echipa si jocul ei a fost mult sub asteptari, doar Nonda si poate uneori Arda Turan demonstrand ca merita sa joace la o fosta castigatoare de trofeu european. Meira nu s-a vazut aproape deloc in joc, marea vedeta Lincoln a distrus mai mult decat a construit, iar apararea a existat doar prin interventiile grosolane ale lui Servet Cetin. E adevarat ca intrarea lui Sabri a adus un plus echipei, dar insuficient fata de ce-ar fi fost nevoie.

Nici macara faimoasa indarjire a turcilor nu prea a existat, Steaua terminand meciul in atac si parand echipa mai proaspata la finalul jocului. Iar daca ai nostri au reusit sa incheie meciul cu Lovin sutand periculos la poarta in ultimele minute, inseamna ca adversarul a fost net inferior valoric. Cred ca nici rodajul de doua saptamani si intrarile lui De Sanctis si Kewell nu-i vor putea ajuta pe turci sa scoata o victorie la Bucuresti. Asta in timp ce Steaua are chiar si varianta primirii unui gol (pentru ca nu-i vad pe Galatasaray capabili sa dea 2 goluri in Ghencea), cu conditia sa marcheze cel putin o data. Probabil ca, ajutata de un alt Dumnezeu decat cel al lui Gigi becali, o va si face.