Boom. Mult Boom

Skyfall (UK, 2012), regia: Sam Mendes

Motivul pentru care mi-a placut foarte mult Bondul asta nou e ca isi e fidel siesi: nu incearca sa se complica cu rasturnari de situatie, cu reinventari, cu explicatii si cu tot soiul de povesti colaterale. Din punctul asta de vedere, cred ca e cel mai simplu Bond pe care l-am vazut, si e foarte bine ca e asa. Niciodata un film Bond n-o sa se compare cu vreo ciudatenie de-a lui Charlie Kaufmann, in care povestea vinde filmul. Stim cu totii, mult inainte de a incepe filmul, ca Bond o sa castige . Parte din stilul Bond este tocmai faptul ca nu are veleitati de anti-erou. Trece, evident, prin situatii dificile, dar Bond stie tot timpul ca o sa iasa castigator si e tot timpul cu cel putin un pas inaintea raufacatorului si cu cel putin doi inaintea spectatorului. Cred ca tocmai pentru asta franciza lui Bond o sa supravietuiasca mai bine si mai elegant decat cele ale super-eroilor de benzi desenate, care trebuie sa ajunga tot timpul intr-o situatie disperata si fara iesire si sa treaca prin momentul in care, in mintea lor, au pierdut batalia. Si de-asta mi se pare ca in comparatia cu ultima super-productie cu super-eroi pe care am vazut-o, supra-evaluatul Batman al lui Nolan, Bond iese castigator.

Intriga e clara de la inceput, de raufacator dam destul de repede si de acolo pana la final e – asa cum ar trebui sa fie – o lunga serie de urmariri, impuscaturi, bubuilei si victime colaterale. Din care, evident, Bond iese castigator. Si cu un mort de la aia buni la final, pentru varietate. Ceea ce e ok, Judi Dench parca e in filmele cu Bond dintotdeauna, si parca merita mai mult de-atat.

Fetele Bond. Avem. Doua. Din pacate nu prea isi au locul in actiune, asa ca au roluri mici. Infime. Minuscule. Daca n-am sti mai bine, am zice ca puteau la fel de bine sa nu fie, dar stim foarte bine ca nu puteau. Doar e vorba de fete Bond, un ingredient obligatoriu. Ok, una din ele e Miss Monneypenny si e cam ciudat s-o bage asa, dupa 23 de filme Bond. Iar cealalta are un rol total dubios, vine de nicaieri si se duce nicaieri, via unui glont al raufacatorului care n-avea nici un motiv sa n-o placa si-a uneia din cele mai ciudate scene de sex din istoria cinematografiei. Bond o cunoaste in cazino, dupa care, mai tarziu in aceeasi seara, intra peste ea in dus, iar ea incepe sa-l sarute. Pentru ca ce altceva sa faci cu un necunoscut care intra dezbracat peste tine in dus?

S-a facut destul de mult caz de Bondul care bea Heineken. Dar adevarul e ca, desi Heineken se bucura in film de plasare de produs foarte inteligenta, n-au vrut sa renunte la Martiniul cu maslina, „shaken, not stirred”, chit ca apare intr-o singura secventa, si probabil special sa arate ca nu renunta la el. Doar e un simbol Bond.

Accesoriile. Alta caracteristica. Din plin, chiar daca au bagat in film cateva glume autoreferentiale, din care mi-a placut cel mai mult aia cu pistolul si radio-emitatorul. „Un pistol si un radio? Nu e chiar Craciunul, nu?” „Ce, te asteptai la stilouri care bubuie? Nu mai facem d-astea.” Si glumele autoreferentiale sunt foarte bune. Ele sunt dovada ca daca filmul nu se ia el insusi prea tare in serios, noi n-avem nici un motiv s-o facem.

Ceea ce nu inseamna ca nu e in primul rand o mare delectare vizuala, de cel mai inalt grad. Incepe in Istanbul, trece prin China, Japonia filmata ca Macau, Londra si se termina in Scotia. Din punctul asta de vedere, e un soi de Discovery Travel mult mai spectaculos. Ca de obicei in ultima vreme. Cel mai mult mi-a placut Turcia, si scenele de pe acoperisurile de unde se vedea Hagia Sofia. China e ultra-spectaculoasa, si pun pariu ca asa e si in realitate. Dar arata ca o lume dintr-un viitor distopic, un viitor pentru care nu sunt inca pregatit. La fel si Japonia/Macau, doar ca mai recunoscatoare fata de formele traditionale. Londra e pentru mine o iubire de data recenta, atat de recenta incat inca mi se pare extraordinar de frumoasa, si ma bucur sa o vad pe ecran atat de mare. Si reusesc sa inteleg glumele specific englezesti si de ce e amuzant sa-l vad pe James Bond in metrou. Iar Scotia arata cu totul si cu totul minunat, iti taie rasuflarea, dar e genul de loc pe care e mai bine sa-l vezi filmat. Pentru ca, oricat de frumos ar fi, nu pot sa trec peste faptul ca e un pamant sarac, friguros si unde ploua aproape incontinuu. Parere impartasita si de James Bond, care s-a si nascut acolo, deci e in cunostinta de cauza.

E Daniel Craig cel mai bun Bond? Greu de spus. Cert e ca e bun. Foarte bun. Judi Dench si Ralph Fiennes sunt actori pentru care superlativele se epuizeaza usor, dar asta nu mai e o noutate. Javier Bardem, aproape incredibil, e si el bun.

Se bifeaza tot. Cautati cel mai mare ecran la care aveti acces si mergeti sa vedeti Bondul asta nou. Pentru ca cine altcineva mai trage un tren cu excavatorul? 15:21