Filantrock

Anul asta s-au desfasurat 3 campanii de filantropie la Hard Rock cafe. Street to Sancturay e prima, care a a vandut bratari de plastic mov si care strange bani pentru o organizatie din India care are ca misiune eradicarea prostitutiei infantile si integrarea fetelor in societate prin educatie. Cu banii de la Hard Rock Cafe, anul trecut, in 2011, au construit un adapost pentru 200 de persoane.

A doua este Pinktober, care a avut doua feluri de bratari si a fost spart in 2 campanii. Ambele tipuri de bratari au fost roz, dar cele din octombriee au fost, fara indoiala, mult mai importante pentru Hard Rock Cafe. Am facut si balul de caritate de la Royal Opera House din Covent Garden, iar banii i-a luat o asociatie care poarta numele unei doamne care a murit de cancer la san. Nu stiu exact ce fac ei cu banii, dar am impresia ca ii folosesc pentru a acorda granturi altor ONG-uri.

In sfarsit, a treia si cea care incheie anul este WhyHunger, care foloseste intens imaginea lui John Lennon. Printr-un parteneriat cu Yoko Ono, Hard Rock Cafe are dreptul sa foloseasca sloganul „Imagine there's no hunger” si schita-autoportret cu par lung si ochelari rotunzi a lui John Lennon. WhyHunger e numele campaniei, iar WHY e o acronimizare inteligenta a World Hunger Year. Doi oameni din restaurantul care strange cei mai multi bani de pe fiecare continent merg sa vada ce s-a intamplat cu banii stransi in anul precedent. Anul trecut Davide s-a dus in India si a povestit ca a fost o excursie destul de emotionala si ca au fost primiti cu multa caldura de copii de acolo. Multe povesti suna in felul asta. Mi se pare oarecum natural, si da, foarte emotionant. Ma gandesc la copiii a caror viata a fost schimbata si carora li s-a spus ca nivelul crescut al calitatii vietii lor se datoreaza Hard Rock Cafe. Apoi, ma gandesc ca intr-o buna zi apare cineva in mijlocul lor despre care li se spune ca lucreaza la Hard Rock Cafe. Imediat, in mintea copiilor alora, toate lucrurile bune care s-au intamplat in viata lor sunt conectate la individul respectiv. Toate numele intermediare care pentru ei au prea putin sens sau deloc dispar dintr-o data si individul din fata lor, un om in carne si oase, devine cel care a facut totul, cel caruia i se datoreaza totul. Dormitorul cel nou, mancatul pe saturate, scoala curata cu rechizite noi si frumos colorate. Evident ca il idolatrizeaza imediat. E coplesitor. Stiu, pentru ca am trait ceva asemanator. Iar individul din fata lor nu e decat un barman sau un chelner – merituos, intr-adevar, pentru ca intr-un fel sau altul a demonstrat ca e dedicat campaniei si a facut eforturi sa ajute misiunea – dar care stie ca are doar o contributie marginala la infrastructura gigantica din spatele organizatiei care a schimbat vietile copiilor care-l idolatrizeaza.

Cred ca as simti o culpa imensa, pentru tot. Pentru cat de putin am facut de fapt, pentru ca – si asa marginala – contributia mea personala ar fi putut fi mai mare, pentru cat de putin ne pasa tuturor de orice altceva in afara de a face minimul necesar pentru a ne primi salariul o data la doua saptamani, pentru toate defectele sistemului capitalist care permite diferente atat de gigantice de nivel de trai, pentru felul in care companiile traiesc in obsesia unui ROI, de orice natura, inainte de a folosi o parte, oricat de mica, din profiturile lor imense pentru a ajuta alti oameni, pentru moralitatea indoielnica manifestata de factorii decizionali ai respectivelor companii, pentru cat de putin le pasa italienilor de bani gata, prost educati si fara maniere care vin in vizita in Londra si mananca la Hard Rock Cafe despre copiii care n-au ce manca din Haiti, Cambodgia, Malawi sau de aiurea, pentru felul in care societate ii invata pe oameni, chiar pe cei carora intr-adevar le pasa, ca pot rezolva problemele umanitatii doar ddonand bani, si care pleaca cu constiinta impacata dupa ce pun in bolul pentru fonduri o lira, doua sau cinci.

Imi dau seama ca suna pesimist si extrem ce spun, dar mi se pare ca e datoria noastra, a fiecaruia dintre noi, sa nu avem liniste pana cand nu avem siguranta ca toti, absolut toti oamenii, se bucura de nivelul maxim de fericire la care pot accede si de nivelul maxim de bunastare materiala pe care ni-l permitem. Ne putem ocupa mai apoi si de animale, si de mediu, si de dezvoltare tehnologica, neaparat comuna. Deocamdata, pe planeta noastra inca sunt oameni care mor de foame. 15:16