marți, 16 februarie 2010

Stiff Upper Lip

Pierre Boulle – Podul de pe Raul Kwaï, Editura Humanitas, 2004
Traducere de Manole Friedman dupa Pierre Boulle – Le Pont de la Riviѐre Kwaï, 1952

Pierre Boulle trebuie sa fi fost un om extraordinar. Biografia lui, rezumata intr-o jumatate de pagina la inceputul cartii, concureaza in spectaculozitate cu tot romanul care-i urmeaza. Dupa ce a absolvit politehnica – o aventura in sine – ajunge in Indochina intr-un moment deloc potrivit. 1938, cu doar putin inainte de aprinderea ambitiilor imperiale japoneze. Parcursul lui e dintre cele mai spectaculoase: soldat francez, spion, prizonier de razboi, soldat englez, veteran decorat. Tot acest traseu spectaculos si intotocheat e comprimat in acest spectaculos roman de razboi in care fiecare etapa a vietii lui Boulle devine un personaj.

Avem in primul rand povestea colonelului Nicholson si a resturilor regimentului sau, 500 de oameni capturati de japonezi si trimis intr-un lagar de munca de la granita dintre Thailanda si Birmania pentru a construi un pod, parte a unei viitoare magistrale de linie ferata. Apoi e povestea unui comando englez de trei oameni cu o misiunea de sabotaj constand in a arunca in aer fix acelasi pod pe care oamenii lui Nicholson il construiesc.

Podul din titlu este probabil imaginat de autor ca protagonistul romanului, capatand, pe masura ce lemnul birmanez se infige in nisipul thailandez intru gloria Japoniei, un caracter cat se poate de englezesc, asemenea creatorilor lui.

Dar cel mai interesant personaj al cartii este colonelul Nicholson, militarul desavarsit, un tip de o rigurozitate atat de profunda incat daca am schimba perspectiva nu are cum sa nu devina caricatural. Tipologia e una destul de des intalnita in literatura universala, dar abordarea e interesanta. Colonelul Nicholson e construit aproape exclusiv din concepte, ceea ce anihilieaza veridicitatea personajului, dar ii sporeste farmecul. Datoria este suprema ratiune in viata pentru colonel, iar ordinele si regulamentele sunt percepte urmarite cu o fervoare supra-religioasa. In aceste limite se desfasoara logica colonelului, grija pentru oamenii lui, generozitatea, rationalitatea si marinimia lui, iar toate la un loc alcatuiesc personalitatea lui Nicholson, care straluceste dintre paginile cartii cu o forta mai mare decat a vrut sa-i confere autorul.

Cu un asemenea personaj conceptualizat, fiecare intamplare prin care trece colonelul devine dilema etica. E mai corect sa asculti un ordin gresit decat sa alegi cu de la tine putere o varianta nu doar mai avantajoasa, ci si mai rationala? E mai corect sa te supui propriilor rigori militare decat sa urmezi regulile mai laxe ale prizonieratului? E mai corect sa accepti distrugerea fizica decat compromisul? E mai corect sa executi cu constiiciozitate ordinele inamicului decat sa-l sabotezi? Chiar daca atitudinea colonelului este in fiecare dintre aceste cazuri una fara echivoc, fiecare dintre cele de mai sus ramane o intrebare deschisa pe marginea careia se poate reflecta. Si ce putem cere mai mult de la o carte decat ocazia de a reflecta asupra unor intrebari esentiale?

Mai mult, actionand in logica unei etici protestante in varianta Max Webber asezonata cu o rigurozitate britanica, colonelul ne ofera si cateva maxime universale: inactivitatea e nesanatoasa, in timp ce activitatea productiva este suportul fericirii (idee specific occidentala, cu atat mai puternica cu cat viziunea orientala asupra vietii e privita de autor cu dispret), iar libertatea si fericirea nu depind de realitati materiale, ci sunt constructe mentale care capata o si mai mare vigoare in conditii de adversitate exterioara.

Interesanta este insa pozitia colonelului in finalul cartii, practic unica situatie in care regulamentele si etica occidentala nu mai pot ajuta, ele sprijinind cu aceeasi forta ambele alegeri. Atunci cand morala, legile si regulamentele tac, sau cand vorbesc cu aceeasi forta din directii antagonice, aceea este situatia in care se da adevarata masura a caracterului unui om. Daca i-as fi judecator, as fi tentat sa spun ca Nicholson rateaza aceasta proba. Acceptarea conditiei de Sisif si a propriei inutilitati pare a fi o atitudine mai nobila decat apararea propriilor principii pana cand acestea devin distructive.

Sigur, cartea nu se rezuma la dileme morale si este in primul rand un roman de razboi pasionant, valoros si stilistic si documentar, chiar daca uneori personajele secundare par superficiale si chiar daca valoarea rigorismului englez si a viziunii occidentale asupra vietii sunt supraestimate in raport cu optica orientala. Privindu-i bibliografia, autorul trebuie scuzat ca nu se chinuie sa inteleaga felul de a fi japonez. Pana la urma, Pierre Boulle a fost soldat, nu antropolog.

Ce mi-a atras insa atentia si ce m-a facut sa spun ca fixismul si meticulozitatea englezeasca, pe care autorul nu se sfieste sa le laude de fiecare data si despre care vorbeste aproape cu adoratie, trec de la sublim la ridicol doar printr-o mica schimbare de optica a fost un amanunt pe care l-am constientizat activ abia dupa ce am citit ultima coperta a cartii. Pierre Boulle e francez.

5 comentarii:

acatiste spunea...

Bună ziua. Vă recomand cartea Samuraiul, scrisă de Shusaku Endo. Acolo să vedeţi contradicţii.

bhuttu spunea...

Multumesc pentru recomadare. Sunt in general retinut fata de literatura japoneza, dar cartea asta pare sa iasa din tipare. Daca imi iese in cale, o sa-i dau o sansa.

acatiste spunea...

o am eu şi pot să ţi-o împrumut. şi poate cu ocazia asta mai bem o bere împreună să depănăm amintiri. că avem. decembrie 2005, frig rău, piaţa universităţii. :D :D

bhuttu spunea...

:)) Habar n-aveam. Ti-ai gasit drumul, deci?

acatiste spunea...

credeai că scapi (de mine) aşa uşor? :))