Desi are si unele defecte, filmul lui Guy Ritchie are toate calitatile care sa-l faca placut.
Sa reiei o tema atat de populara si atat de folosita de atat de multe forme de arta cum e Sherlock Holmes nu poate fi decat o provocare artistica si un succes de casa aproape garantat. Tema trebuie adaptata la gusturile audientei contemporane, dar elementele definitorii trebuiesc pastrate, iar aportul artistic al noii creatii trebuie sa se vada intr-un "ceva in plus" nedefinit, dar necesar.
Pentru filmul asta, producatorii au facut alegerile simple. Pentru a fi adus in contemporan, filmul foloseste din plin si cu bun gust mijloacele tehnice ale cinematografiei de azi. Slow-motion-urile capturate cu Phantomul sunt foarte spectaculoase, la fel si decorurile din Londra secolului XIX cu care suntem rasfatati gratie CGI-ului. Tehnic, filmul e impecabil, atmosfera reuseste sa fie industriala si luminoasa in acelasi timp, decorurile sunt exceptionale.
Marea gaselnita este insa, dupa parerea mea, promovarea filmului pe spatele celor doi protagonisti care, pe langa faptul ca fac o treaba buna ca actori, se bucura de o faima buna in randurile publicului de sex feminin. Downey Jr. si Law vand filmul mai bine decat ar fi putut s-o faca orice altceva.
Povestea nu e una la care ne-am astepta de la un Sherlock Holmes. Detectivul nu are de rezolvat un "caz", cum ar fi fost normal, ci trebuie sa opresca un super-raufacator care vrea nici mai mult nici mai putin decat sa cucereasca lumea, cum altfel? Nu e prea clar cum si de ce vrea el lucrul asta, dar povestea e destul de plauzibila incat s-o luam de buna. Cert e ca raufacatorul nostru (Lord Blackwood) se foloseste de bani, ocultism, presa, tehnica si tot ce mai are la indemana ca sa-si atinga scopurile malefice, iar Sherlock Holmes este de fiecare data la inaltimea asteptarilor. Treaba asta mi se pare putin nepotrivita, si as fi fost multumit si cu un criminal cu ambitii ceva mai moderate, dar probabil ca pentru o poveste de amploare, e nevoie de un raufacator de amploare.
Actorii isi fac treaba excelent, cu o mentiune speciala pentru Lord Blackwood (Mark Strong) care e foarte credibil si destul de inspaimantator pentru un film care nu se ia prea in serios. Initial mi s-a parut ca ar fi putut gasi un Sherlock Holmes ceva mai credibil decat Robert Downey Jr., dar la felul cum e construit personajul, americanul se potriveste manusa.
Avem de-a face cu un Sherlock fara palarie si fara "Elementar, dragul meu Watson", ceva mai mistocar, mai nemanierat si mai asocial decat i-ar sta bine unui detectiv victorian, dar care intrupeaza un erou mult mai la moda decat canonul clasic. Watson isi depaseste rolul de "ajutor" si il completeaza bine pe Sherlock, iar Jude Law il joaca perfect pe medicul-erou de razboi.
E respectata in schimb cu varf si indesat capacitatea de deductie a faimosului detectiv, care e completata si de o paleta de cunostinte prea vasta pentru a fi credibila. Sherlock Holmes stie pe dinafara harta Londrei, recunoaste orice miros din lume, oricat de exotic, e la curent cu barfele marunte, dar si cu politica internationala, si are vaste cunostinte de botanica, anatomie, chimie, fizica, si cam orice domeniu stiintific in general, la zi. Inarmat cu asemenea cunostinte, deductia taifunului de la o bataie de aripa de fluture nici nu mai pare asa complicata. Practici oculte, kabalism? Sigur ca da! Societati secrete, intrigi politice? Clare ca lumina zilei. Mecanica moderna, producerea de electricitate? Clasa I. Telecomenzi? Revolutionar, dar evident. Pe buna dreptate, nimic nu-i scapa.
Scena mea favorita, de altfel, e cea in care Sherlock Holmes e dus legat la ochi in fata unui personaj misterios. Dupa mirosul unei brutarii si-o gaura in asfalt Holmes repereaza exact locul in care se afla, iar pe individ il citeste dupa un inel si-o brosa. Felul in care Downey da replicile e savuros: "Knowing all this, I don't know you bothered to tie me in the first place". La care batranelul, incurcat: "Standard procedure, I guess."
Scena favorita pentru cei mai multi spectatori insa, va fi probabil cea in care Sherlock Holmes/Robert Downey Jr. se lupta cu un wrestler, afisand cu generozitate un corp dezgolit si transpirat, care este si singurul scop de a fi al secventei. Nici sa-l puna pe Downey legat de pat si complet dezbracat nu era necesar, dar macar acolo i-au dat o justificare epica. Spre compensatie, scena cu spatele gol al lui Rachel McAdams e si ea complet gratuita.
Desi face referinte temporale ample si curajoase, filmul e foarte bine documentat, iar povestea sta in picioare cap-coada. Singura buba pe care am gasit-o in scenariu e referirea pe care Blackwood o face la America "slabita de razboi", si care nu prea e valabila pentru anul 1890 in jurul caruia e plasata actiunea. Poate si cele cinci crime pentru care Blackwood e condamnat initial ar fi avut nevoie de o justificare ceva mai ampla, dar asta e o directie pentru carcotasi.
Un alt minus este ca, dupa un inceput in cheie foarte rapida, actiunea lancezeste oarecum spre un final mult prea evident pentru un film cu Sherlock Holmes, incercand sa ne distraga atentia doar cu artificii tehnice: lupte, explozii, vapoare scufundate sau Tower Bridge in constructie. Dar una peste alta, scopul a fost atins. Filmul te tine atent ceva mai bine de doua ore la capatul carora te lasa cu zambetul pe buze si e o recomadare buna pentru o seara la cinema.
5 comentarii:
Excelenta recenzie!! Nu ma poate face decat, mai tare, sa-mi doresc sa vad filmuletul!! ;))
"recenzia" ta Leo e demna de un adevarat detectiv ... te transformi cumva in Sherlock Holmes?!
Geoidul
Scuze :).
"Avem de-a face cu un Sherlock fara palarie si fara "Elementar, dragul meu Watson", ceva mai mistocar, mai nemanierat si mai asocial decat i-ar sta bine unui detectiv victorian"
Tocmai din cazua asta nu trebuia sa se numeasca "Sherlock Holmes" :).
Trimiteți un comentariu