Este fara indoiala cel mai slab meci al sezonului pentru United, si nu-mi amintesc un meci la fel de rusinos de la acel 1-4 administrat de Middlesbrough pe Riverside in 2005.
Sigur, infrangeri au mai fost. 6 puncte cedate lui Liverpool sezonul trecut, printre care si acel 1-4 pe Old Trafford. E adevarat, dar e Liverpool. O rivalitatea cu origini pierdute pe undeva pe la limita ultimelor doua secole, si in plus, una din echipele emblematice ale Angliei.
0-2 cu Barcelona. Da, dar evident a fost finala Champions League, si numai participarea la acel meci e un vis pentru toate cluburile de pe continent. In plus, e Barcelona, cea mai laudata echipa a momentului, daca nu si cea mai valoroasa.
0-1 cu Burnley. Da, dar era abia prima etapa, si United a mai inceput prost campionate. In plus, Burnley a demonstrat ca e redutabila pe Turf Moor, iar diavolii nu au fost singurii surprinsi.
Dar acum? Fulham e o echipa decenta, dar in nici un caz o sperietoare, si a si inceput sezonul asta mai slab ca anul trecut. Campionatul e la turatie maxima, echipele sunt incalzite si clasamentul e deja format. United ar trebui sa fie in varf de forma, sau aproape de varful de forma, si avea nevoie de puncte pentru a mentine presiunea asupra lui Chelsea. Absentele nu sunt o scuza tocmai acum, cand titularii au inceput sa revina, iar tinerii incep deja sa se rodeze.
Si totusi, un 3-0 sec si inexplicabil, cea mai dura infrangere a sezonului. Si nu e numai scorul, dar si maniera de joc. Poate de doua sau de trei ori sa fi fost mentionat in comentariu numele lui Schwarzer, portarul lui Fulham, dar nu-mi amintesc sa fi fost nevoie de vreo parada a australianului in meci. De fapt, in afara de o scurta perioada de dominare teritoriala a lui United in a treia patrime de teren in prima jumatate a reprizei a doua si de o presiune destul de sterila in ultimele 10 minute, United practic nu prea a existat pe teren. Singurele suturi la poarta s-au aruncat de la mare distanta, si au trecut ridicol de departe.
Fulham a aratat ca o echipa de valoare net superioara, care a castigat fara sa forteze prea tare. A sufocat atacantii adversi, a construit eficient la mijloc si a atacat decis si direct. Rooney, Scholes, Carrick sau Fletcher au fost redusi la stadiul de anonimi. Si nu numai ca s-au chinuit 90 de minute sa inchege ceva care sa aduca macar vag a fotbal, dar s-au facut si greseli care probabil sunt inacceptabile si la antrenamente. Maniera in care Danny Murphy l-a lasat pe Scholes fara minge la faza primului gol se pedepseste si la grupele de copii. A urmat sutul de la mare distanta (cred ca erau 35 de metri), nici prea puternic, nici grozav de bine plasat. Pe jos, cu un usor efect exterior, dar perfect parabil. Kuszczak n-a gandit la fel.
Dupa pauza, cand toata lumea se astepta la o dezlantuire furibunda a lui United, a venit si golul 2, care-a lamurit in mare masura meciul. Balbaiala in careu, iar Zamora nu s-a gandit prea mult inainte sa trozneasca spre poarta o minge pe al carei traseu ar fi trebuit sa apara si De Laet la un moment dat.
Cam asa si la al treilea gol, cand tanarul fundas belgian si Carrick s-au invitat reciproc la o minge pe care pana la urma Duff a transformat-o in gol, cu o directa seaca de la 16 metri. Si la 3-0 au urmat momente in care m-am temut de o mare umilinta. Nu ca 0-3 pe Craven Cottage ar fi vreo mandrie.
In concluzie, un meci rusinos, o infrangere absolut inexplicabila (daca nu cumva auzim zilele astea de vreo petrecere de Craciun cu mult alcool pe Old Trafford), si sanse la titlu care s-au prabusit cam ca indexul burselor americane dupa 9/11. Singura consolare, palida si ea, e ca si anul trecut United a reusit sa lege doua infrangeri care pareau decisive pentru titlu si pana la urma n-au fost. Si, coincidenta sau nu, a doua a fost tot cu Fulham.
Poate m-am bucurat prea mult de victoria lui Portsmouth.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu