De la concertul americanilor la Bestfest (5 iulie) au trecut fix patru saptamani, dar la cat de bine si-au pregatit lectia, sunt sanse bune ca el sa-mi supravietuiasca in memorie semnificativ mai mult de atat.
Plecat de fapt la proiectia concertului de la Bucuresti din 1992 al lui Michael, pe stadionul Iolanda Balas, am ajuns aproape intamplator la Manowar. Probabil ar trebui sa multumesc MTV-ului, pe care m-am suparat la momentul respectiv, pentru ca la 75 de minute dupa ora anuntata inca nu incepuse proiectia concertului. Asa se face ca am trecut alaturi, la Romexpo, unde nu credeam ca vreun concert imi mai poate spune ceva la doar o zi dupa Santana.
Prin tineretile mele s-a intamplat sa ascult suficient de mult Manowar incat sa le cunosc muzica. Desi placuta, nu am pus niciodata prea mare pret pe ea, probabil din cauza patosului exagerat pe care cei 4 americani il pun in muzica si mai ales in textele lor, patos care ii face sa cocheteze periculos de mult cu ridicolul. Dar pentru publicul lor tinta, care e undeva in zona 14-17 ani, banuiesc ca atitudinea e potrivita.
Ei bine, concertul nu mi-a schimbat prea mult parerea legata de exagerarile din muzica Manowar. Mi-a schimbat insa in bine parerea despre ei, demonstrandu-mi ca patosul care te duce spre ridicol nu e neaparat un lucru rau. Si in plus, punerea in scena - punctul forte al trupei, fara indoiala - este cu totul memorabila.
Primul lucru pe care l-am remarcat, decorul cu totul neobisnuit: 16 boxe (cate 4 pe doua randuri, de fiecare parte a tobelor) si 14 seturi de blindere (cate 7 pe fiecare set de 8 boxe). M-am intrebat la ce e nevoie de ele - in conditiile in care desfasurarea tehnica a festivalului era totusi impresionanta - iar raspunsurile au venit pe parcurs. Boxele reprezinta, dupa spusele bassistului DeMaio, "cel mai mare amplificator de chitara din lume", iar blinderele, pe langa aprinderea ocazionala pe parcursul spectacolului, au avut treaba pe final, la Hail and Kill, cand aruncau in ochii celor 20.000 de spectatori prezenti un cuvant scurt si puternic, scris pe fiecare parte a scenei: KILL.
Au inceput apoi sa cante, si pe prima melodie am remarcat un detaliu care m-a facut din nou sa zambesc condescendent la adresa trupei: atitudinea scenica a lui Joey DeMaio, bassistul, felul de a canta cu barbia ridicata si cu pieptul in fata, cam in felul in care se reprezinta mandria in filme.
Asta pe langa vestimentatia tuturor celor 4 membri ai trupei: umeri goi, veste de piele, pantaloni de piele si bocanci cu caramb inalt, cum sta bine oricarui rocker. Pleata e subinteleasa, si doar axilele si piepturile proaspat ceruite pot arunca oarece umbre de indoiala asupra autenticitatii atitudinii. Dar in tot cazul, Manowar sunt de departe cei mai corecti rockeri pe care i-am vazut, in sensul unei definitii nascute acum mai bine de un deceniu in Timisoara.
Zambetele mele ghiduse s-au schimbat in interes destul de repede totusi, cand l-am vazut pe DeMaio facand niste slideuri doar din par si poigne, cu bassul asezat peste umar. Nici o indoiala ca si aceasta mica acrobatie e o bucata bine studiata a showului.
Hand of Doom a fost piesa care m-a cucerit pentru ca, desi nu face nici o abatere de la linia temelor eroico-fanteziste ale trupei, are cateva versuri care au rezonat in mine, evocandu-mi niste vremuri in care mi-ar fi placut sa traiesc: "Together we'll fight, some of us will die / But they'll always remember that we made a stand / And many will die by my hand"
Si se prea poate ca si faimoasa pana de curent sa fi fost calculata sa intre exact dupa asemenea versuri. Indiciile sunt ca - si fara s-o programeze - au cautat-o, pentru ca se pare ca la repetitii au folosit mai putina putere decat in spectacol, si nu au lasat organizatorii sa foloseasca un generator mai puternic. Asa se face ca publicul a petrecut circa jumatate de ora in liniste, sa se regaseasca dupa 3 melodii ale celei mai galagioase trupe din lume, conform Guiness Book. Jumatate de ora petrecuta in liniste si veselie de cei 20.000 de oameni, cu tipete, scandari, bere si chiar si o torta razleata, ca sa ne aduca aminte de stadioane, ultimele refugii ale violentei fizice defulate.
Dupa rezolvarea penei de curent a venit primul discurs. "Nu va faceti probleme, n-o sa fiti jefuiti. Organizatorii au vorbit deja cu politia si o sa prelungim concertul cu jumatate de ora, asa ca o sa cantam toate piesele"a spus DeMaio, de parca pe organizatori nu i-ar fi durut prea tare daca 20.000 de oameni n-ar fi primit cam 30% din valoarea unui bilet destul de scump pe care l-au platit la intrare.
A doua pana de curent, dupa doar cateva acorduri din Brothers of Metal, l-a iritat pe bune pe vocalistul Eric Adams, dar s-a rezolvat mult mai repede. Si a fost urmata si de discursul care probabil o sa intre si in folclor, cu Metallica, Iron Maiden si Motorhead, carora le-a ajuns puterea de care Manowar a abuzat. Evident ca nici o legatura cu realitatea, dar de sunat, a sunat bine. Si au avut si ei ocazia sa-si mai verse din frustrarile de a nu avea succesul pe care si l-au dorit acolo unde alea trei trupe mentionate au facut istorie.
Dupa care a urmat doar muzica, pana la momentul lui DeMaio, minutios pregatit, fara indoiala. Discursul de aproximativ 10 minute in romaneste este, orice s-ar spune, remarcabil, si chiar daca am mai vazut discursuri in romaneste la Phill Collins sau Pink Martini (asta pe langa "buna seara" sau "multumesc" pe care multi artisti le invata), DeMaio e singurul pe care l-am vazut vorbind fara sa aiba hartia in fata. Evident, a folosit casca, dar efectul a fost memorabil. Nici nu mai conteaza asa tare ce-a zis, desi a atins unele aspecte care au nevoie si de documentatie si de tupeu sa fie spuse de un artist strain pe o scena romaneasca.
A urmat momentul fanului din public, care a primit cadou o chitara, o bere si un tricou cu Manowar (in locul celui cu Manowar pe care-l purta), momentul cu adus bulgaroaicele pe scena, luat in brate si pupat, totul conform desfasuratorului.
Serios acum, dupa asta puteau sa cante oricat de prost, publicul era oricum cucerit. Si totusi, melodia imediat urmatoare, The Gods Made Heavy Metal, este cea care mi-a ramas in minte dupa ce am plecat.
Iar pe final au aruncat in lupta artileria grea, cu Kill with Power, Hail and Kill si The Crown & the Ring.
Si asa cu Manowar. Desi fac numeroase lucruri care ar putea sa-i descalifice ca trupa de succes prin partea asta de lume, stiu sa-si asume lucrurile astea si stiu foarte bine sa foloseasca resursele pe care le au la dispozitie, tehnic si artistic. Si, cel mai important, stiu sa faca spectacole memorabile. Pe mine m-au convins deplin, si o sa raspund prezent anul viitor, la concertul la care s-au autoinvitat.
Set List:
Manowar
Blood of My Enemies
Hand of Doom
Brothers of Metal
Call to Arms
Heart of Steel
Sleipnir
Loki
Kings of Metal
[moment Joey DeMaio]
The Gods Made Heavy Metal
Fast Taker
Warriors of the World
Kill with Power
----------------
Hail and Kill
----------------
Battle Hymn
The Crown & the Ring
Un comentariu:
Dintr-un motiv sau altul, postul asta a fost lovit din plin de spammeri. Doar asta. Nu stiu de ce. Am sters si sterg in continuare tampeniile. pe nenea asta cu aeroporturile l-am lasat ca mi s-a parut interesant.
Trimiteți un comentariu