Wigan Athletic - Manchester United 0-5 (Rooney '56 '65, Berbatov '58, Owen '85, Nani '90), Barclays Premier League 2009-2010 Matchday 3, 22009-08-22, DW Stadium, Wigan
Dupa gustul de pelin de saptamana trecuta, victoria de azi e o licoare dulce, dar servita in pahare de plastic.
Pentru ca tot ce conteaza e rezultatul, e greu sa spui lucruri rele despre o echipa care tocmai a castigat cu 5-0. Dar pentru ca United si-a refuzat singura dreptul sa ne dezamageasca, lucrurile trebuiesc privite dintr-o perspectiva ceva mai larga. Iar daca ne aruncam privirea pana hat departe, spre luna mai a anului viitor, victoria de azi se vede mica, iar perspectiva e destul de cenusie.
Primele doua etape au fost aproape catastrofale pentru ceea ce inseamna Manchester United. Un singur gol dat in 180 de minute, tot atatea primite, si doar jumatate din punctele posibile impotriva a doua nou-promovate, o inlantuire de fapte care o aseza pe United undeva in anonimitatea mijlocului clasamentului, mult in spatele lui new-money Manchester City. Asta n-ar fi inca nimic, dar in meciul cu Burnley am vazut o echipa care nu semana deloc cu ceea ce ar trebui sa fie United. Incapabila sa desfaca o aparare aglomerata, multe pase inapoi, emotivitate si atingeri in plus in fata portii, multe, inadmisibil de multe ezitari defensive, totul incheiat cu un rusinos 0-1 in fata unei nou promovate altfel entuziasta si meritorie, dar net inferioara.
SAF a vazut acelasi meci si, fata de acel "plenty of positives" pe care l-a spus sezonul trecut, cand United a inceput doar cu un egal in fata viitoarei retrogradate Newcastle, discursul din sezonul asta a fost "we were poor". Asa ca e foarte probabil ca aspectele negative de mai sus sa fie in curs de tratament. Razbunarea pe care acelasi Ferguson a promis-o placintarilor insa s-a lasat asteptata destul de mult, si a ajuns la Wigan abia la pauza (e foarte posibil sa se fi ratacit, confuzata si ea de schimbarea numelui si a aspectului lui JJB Stadium pentru a reflecta mai bine personalitatea megalomaniaca a presedintelui clubului).
In prima repriza, United a aratat ca o gaina decapitata. Miscarile erau aceleasi, fuga, bataia din aripi erau acolo, dar lipsea ceva esential: capul, centrul constientei si al coordonarii, partea care defineste, coordoneaza si implineste menirea celorlalte membre. In locul unde trebuia sa fie acel cap nu mai era acum nimic, in afara de o rana sangeranda, imposibil de suplinit de o aripa inca necoapta pentru asa o provocare, si l-am numit aici pe Antonio Valencia. Da, e foarte dureros, dar trebuie sa privim realitatea in fata si sa spunem ca deocamdata (iar acest deocamdata e suprema explozie de optimism de care eu unul sunt in stare) Manchester United resimte din plin plecarea lui Ronaldo. Pentru fanii lui United a vorbi despre asta acum este ca si cum am cere unui om caruia i-a fost recent amputata mana dreapta sa spuna daca isi va putea face treaba la fel de bine ca inainte. Dureros, adica.
Sigur, era individualist, arogant, scandalagiu, nerespectuos, disparea din joc perioade lungi, dar golurile erau bune. Iar dintre cele mai recente, imi amintesc acum lovitura libera de 3 puncte din 2-1 cu Blackburn, cele doua goluri care au cumparat bilete pentru Roma din semifinala cu Arsenal si cele doua din revenirea magnifica de la 0-2 la 5-2 cu Tottenham. Sigur ca mai sunt multe, dar pentru toate ne-am bucurat deja, iar deocamdata nu mai exista inca un Ronaldo la United.
Nani incearca, constient probabil ca se asteapta enorm de la el, si astazi chiar a facut cativa pasi importanti, odata cu golul din lovitura libera la abia a doua incercare. Drumul e insa lung, si devine tot mai greu odata cu apropierea de varf, iar un singur moment e suficient sa strice tot. Deocamdata Nani este, al fel ca si in ultimii doi ani, doar o speranta.
Desigur, Rooney nu mai are nevoie de nici o confirmare, si cele doua goluri ale lui de azi (incidental, primul a insemnat golul cu nr. 100 pentru United) au salvat punctele, la fel ca in meciul cu Birmingham. Numai ca travaliul enorm al lui Rooney trebuie sustinut de un partener pe masura, iar Berbatov nu pare a avea CV-ul potrivit. Sigur, bulgarul e definita elegantei in fotbal, felul aproape erotic in care atinge mingea e absolut incantator, iar golul lui de astazi a fost din nou o bijuterie tehnica. Dar eleganta nu arata bine alaturata travaliului, si fiecare receptie de pasa lunga, demarcare sau sprint pe care trebuie sa le faca Berbatov demonstreaza nefamiliaritatea lui cu cuvinte din familia lexicala a conceptului de viteza.
Owen? Cum zice si becali, la ce poti sa te astepti de la un jucator luat gratis? A avut 3 meciuri la dispozitie pana acum si a demonstrat ca stapaneste bine arta ratarii. Sunt convins ca Owen va ajuta United sezonul asta, dar e o diferenta subtila intre "a ajuta" si "a scoate din cacat". La fel, e clar ca are nevoie de restabilirea increderii in sine si a mentalitatii de invingator, si asta se poate rezolva cu 2-3 goluri. Primul a venit astazi. Daca si urmatoarele or sa ajunga repede, atunci poate Owen e capabil sa umple golul din atacul lui United, macar pana cand Welbeck sau Macheda se vor transforma din niste pusti promitatori in niste marcatori certificati. Si, ca sa dam cezarului ce-i al cezarului, golul lui Owen a fost spectaculos, aducand chiar aminte de marele fotbalist care a reusit golul turneului la Mondialul din Franta in 1998. Acela chiar era un pusti promitator, pacat ca nu s-a mai auzit nimic de el atata timp.
In schimb, doua mari plusuri in dreptul meciului de azi. In primul rand, Ben Foster, care deja incepe sa se obisnuiasca cu absenta lui van der Sar, si astazi a aratat in sfarsit ca are increderea in el despre care toata lumea credea ca-i lipseste. Vreo patru parade foarte reusite, o lespede grea peste groapa in care s-au ascuns sperantele lui Wigan ca ar putea obtine ceva de la meciul asta. Apoi, pustiul Gibson, un jucator inca necopt, nerafinat, si care deocamdata nu arata prea multe. Are insa o foame de gol nemaintalnita. Chiar daca nu-i ies multe lucruri intr-un meci si chiar daca minutele pe care le prinde in prima echipa sunt destul de putine, curajul si determinarea lui sunt absolut de invidiat. Nu renunta niciodata, iar tupeul cu care ataca poarta de la distanta e incantator. Daca isi pastreaza atitudinea si isi imbunatateste jocul, din mijlocul lui United va rasari o noua vedeta.
O sa termin cu ideea cu care am inceput. Ma bucur de victoria de astazi cu 5-0, in fata unui Wigan care s-a predat repede si care in urmatoarele doua sezoane va avea dificultati in a se mentine in prima liga. Dar ma intereseaza mai mult pozitia din clasament din mai 2010. Asa cum zicea si Ferguson, echipa trebuie sa isi redefineasca stilul dupa plecarea lui Ronaldo. Numai ca ma asteptam ca asta sa se fi intamplat deja. Si se pare ca Ferguson va avea nevoie de multa determinare, inteligenta si o portie mare din acel ingredient secret care transforma antrenorii buni in antrenori legendari. Sper ca mai are suficient si sper ca n-o sa-si spuna ce mi-as spune eu in locul lui: "Sunt prea batran pentru chestia asta!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu