One for sorrow

Chelsea - Barcelona 1-1 (Essien '9 - Iniesta '90+3), UEFA Champions League 2008-2009, Semi-final 2nd Leg, 2009-05-06, Stamford Bridge, London

Pe jumatatea pasionanta de tablou a Champions League, fotbalul isi vede nestingherit de meciurile memorabile

Inainte de dubla asta n-as fi putut spune ca am o preferata dintre cele doua, asa cum n-as fi putut spune care dintre cele doua ar fi un pericol mai mare pentru United in finala.

Dupa primul meci, hartia de turnesol mi-a aratat albastru. Asa ca mi-am pus baza in Chelsea, care au obtinut exact ce-au vrut pe Nou Camp: liniste si posibilitatea ca in a doua mansa sa puna muzica pe care sa joace elevii lui Pep. Care elevi au atacat mai mult, e drept, dar nu cumva pentru ca in careul lui Valdes se plasase o sperietoare mare, neagra, pe spatele careia scria Drogba?

Si sperietoare e cel mai potrivit apelativ pentru Drogba pentru ca in seara asta, cand fundasii Barcei au vazut ca animalul mare si negru e de fapt inofensiv daca ai curaj sa te apropii de el. Si-au inceput sa se apropie, chiar sa-l loveasca, iar Drogba a avut vreo 3 mari ocazii in care a demonstrat ca de fapt el nu poate face rau Barcelonei.

Pericolul a venit din adancurile liniei de mijloc, de la Essien - repet, cel mai bun inchizator din fotbal - care a trimis o torpila imparabila in minutul 9, perforand poarta unui Valdes neputincios. 1-0 repede, suficient pentru a-i oferi lui John Terry ocazia sa mai alunece o data, de data asta pe Olimpico.

Iar de aici inainte, chiar daca Barca incepuse lansat, cu vant in pupa, Chelsea s-a asezat la carma jocului, pe care l-a condus calm, cu viteza de croaziera, evitand cu atentie orice fel de pericole. Iar in restul meciului n-au mai fost amenintati serios de nimic. Fara accidentatul Henry, catalanii s-au bazat doar pe Eto'o, care a aparut in meci in doar doua ocazii (un sut mult peste si o pasa in lateral), si pe ubermegagigasupercalifragilistiespialedolces Messi (l-am urmarit atent: 6 pase bune si 4 suturi proaste in tot meciul. Nici o minge utila pentru echipa, 10 mingi pierdute. Unica lui contributie a fost pasa de gol din ultimul minut care, desi esentiala, e destul de putin pentru cuvantul ala lung pe care i l-am pus in fata numelui). Terry si Alex au avut o viata usoara - nu ca cei din cantecul de la Mafia - iar albastrii au putut sa se scalde in ocazii. In afara de cele vreo 3-4 penaltyuri refuzate de arbitru (impingere in careu la Malouda, Drogba faultat din spate, Anelka tras de tricou, hent la Piquet), Drogba a mai ratat doua ocazii colosale (devierea pe care n-a putut s-o preia la 0-0 si sutul in portar dupa doua driblinguri consecutive, in repriza a doua). Chelsea a vrut distractia mai mult decat siguranta, si pentru asta trebuie sa-si asume deznodamantul meciului si sa nu planga in ziare ca furaciunile arbitrului i-au descalificat. Nu. Indolenta lui Drogba i-a scutit de un drum pana in Italia.

La ce meci mare au facut Malouda, Essien sau Lampard si la cat de anemic au atacat Barca, Pep parea resemnat cu infrangerea spre finalul meciului, cand - intre doua reprize de urlat in Braille - s-a dus la Hiddink sa-l felicite pentru victorie. Iar la vremea cand barurile din Fulham se pregateau de o noapte plina, singuri Iniesta si Xavi, neobositele motoare ale Barcei, mai credeau in sansa lor. Si-au facut bine, pentru ca ocazia a aparut.

O data in viata, Messi s-a hotarat sa dea drumul repede unei mingi, in spate la Iniesta. Mijlocasul cu ten laptos a observat ca Cech avea un plasament dubios, de tipul "hai spre vestiar ca nu mai e mult", si a sutat cu sete in partea opusa vestiarelor. 1-1 si bilete la finala in minutul 93, in timp ce lu' Cech ii revenise pofta de alergat acum, pe final.

Ultimul penalty refuzat lui Chelsea mi s-a parut si prima decizie buna a arbitrului Overod in zona aia de teren. Poate minge l-a lovit in mana pe Toure, dar in situatia aia si pentru faza aia nici un arbitru nu da penalty nici daca e alergat de 10 Ballack-i.

Ca sa vezi, Barcelona va fi finalista. Iar Chelsea, dupa ce-si ineaca amarul intr-un fel sau altul, n-ar trebui sa se cramponeze de multele penaltyuri refuzate. Beleaua a fost in gradina proprie, si a avut forma indolentei lui Drogba, care nu si-a imaginat ca un gol pe final, impotriva cursului jocului, poate aparea din nimic. Uite c-a putut.