Necastigator

FC Barcelona - Manchester United 2-0 (Eto'o '10, Messi '70), Champions League Final 2008-2009, 2009-05-27, Stadio Olimpico, Roma

United ramane cu 3 cupe ale campionilor, Barcelona face tot atatea si realizeaza si in Spania tripla istorica pe care adversarii lor din seara asta au facut-o in Anglia acum 10 ani.

Toate indiciile aratau spre United inainte de startul meciului, si putin dupa. Guardiola a inceput cu apararea improvizata pe care o anticipa toata lumea dupa absentele lui Alves si Abidal: Puyol in dreapta, Silvinho in stanga, Toure retras fundas central si Piquet singurul titular pe postul lui. Busquets, la umbra magnificilor Xavi si Iniesta, iar in atac clasicul Henry - Messi - Eto'o. Singura diferenta, Messi in mijloc si Eto'o pe stanga. A ghicit bine Guardiola. Evra ar fi fost periculos acolo daca n-ar fi fost sufocat de atacuri, iar Eto'o stie sa tina un om mult mai ocupat decat Messi.


Sir a inceput clasic in aparare, O'Shea - Ferdinand, Vidic - Evra. Si la United, doua triplete: Carrick, Anderson, Giggs la mijloc si Rooney, Ronaldo, Park in atac. Un 3-3 care se putea transforma oricum, in 4-2 sau in 5-1, chiar in 2-4 daca ar fi fost necesar. Cu o singura mentiune. Park poate fi jucat atacant, e disciplinat si poate sa invete orice, dar in viata lui n-o sa aiba instinctul de marcator care defineste un fotbalist de linie ofensiva.

Meciul a inceput intr-o dominare teribila a lui United, catalanii trezindu-se destul de inghesuiti inca din start. Mare ocazie in minutul 2, la lovitura libera a lui Ronaldo respinsa greu de Valdes si trecand apoi milimetric pe langa o reluare decisiva a lui Park. Una din cheile meciului. Daca Tevez ar fi fost acolo, probabil altfel s-ar fi desfasurat faza.

Pana in minutul 10, United trasese la poarta de 5 ori, iar Barca inca nu apucase sa vada bine cum arata mingea! Dar cam atat a durat pana s-au dezmeticit elevii lui Pep. Prima incursiune a lor in jumatatea lui United a insemnat si primul gol. Iniesta, din pozitie centrala, a pasat lui Eto'o in stanga, iar camerunezul l-a depasit dintr-o miscare pe un Vidic consternat de viteza cu care se desfasura faza si a tras exact inainte ca tacklingul lui Carrick (care intarziase pentru dublaj) sa-l ajunga. Tare si pe jos, moartea portarilor. 1-0 pentru Barca si - fara s-o stim noi - mare parte din istoria meciului se scrisese deja. Superbe reluarile incetinite ale camerelor HD. Faza ne e prezentata atat de incet incat avem timp ca, inainte de tacklingul lui Carrick, sa vedem gandul lui Carrick. Am vazut astfel, ca daca alunecarea mijlocasului englez ar fi ajuns putin mai devreme, altfel s-ar fi scris istoria acestei finale. Cat de putin? Inca n-avem cuvant pentru fractia aia de secunda. Dar istoriile alternative sunt paguboase, realitatea nu e optionala, iar scorul a devenit 1-0 dupa singura aparitie in joc a unui jucator pe care mi-l amintesc de acum doua sezoane, cand plangea pentru ca Barca nu reusea sa sparga un 0-0 la Malaga.

United nu e echipa care sa se sperie ca e condusa cu 1-0, nici daca adversarul se numeste Barcelona. Dar United n-a jucat in meciul asta. Cel putin nu United aia pe care o stiam eu. Asa ca, dupa ce Barcelona a reusit sa aduca mingea in terenul diavolilor, cam aici s-au desfasurat ostilitatile in continuare. Foarte putine mingi interceptate la mijloc, un procent de reusita a paselor suparator de mic, toate mingiile lungi gresite si serii nimicitoare de combinatii ale adversarilor, cam astea au fost coordonatele unui meci foarte slab al lui United, care a avut doar vreo 2-3 ocazii reale tot meciul: cele doua reluari ratate de Park si sutul pe langa al lui Ronaldo, imediat dupa golul Barcei.

Anderson a fost principalul punct nevralgic al lui United, si sunt per ansamblu dezamagit de sezonul slab al brazilianului - caruia asta vara ii pronosticam o explozie de forma asemanatoare cu a lui Ronaldo. Nu s-a intamplat, atat Anderson cat si Nani au avut un sezon foarte slab. Dupa ce s-a impiedicat cu Rooney de vreo doua ori, l-am vazut pe Anderson realizand o premiera: un fotbalist al lui Manchester United se ascundea de minge. Iar inlocuirea lui cu Scholes la pauza, desi fireasca, n-a adus consistenta care le trebuia diavolilor. Poate si pentru ca Scholes nu mai poate sa alerge ca Iniesta. Tin minte ca putea odata...

Golul lui Messi din minutul 70 a fost deznodamantul care ne-a scutit de un punct culminant, venind cand mai era totusi destul din actiune. Continui sa cred ca a fost realizarea lui Xavi mai mult decat a lui Messi. Spaniolul a aruncat o minge intr-o zona libera, pe pozitie viitoare, cu exact traiectoria, efectul si viteza care-i trebuiau lui Messi ca sa ia Balonul de Aur de anul asta. Lob peste van der Sar, poate singurul care nu se face vinovat de nimic in meciul asta.

Daca i s-ar fi spus la inceputul sezonului lui Vidic sa-s aleaga doua momente in care sa greseasca capital in schimbul constantei la un nivel excelent in tot restul sezonului, probabil ca ar fi avut o inspiratie mai buna decat Liverpool pe Old Trafford si Barcelona in finala CL. Dar nu cred c-a fost alegerea lui, pentru ca tocmai astea au fost cele doua scapari ale unui sezon extraordinar pentru sarb. Iar Rio probabil ca avea nevoie de meciul cu Hull ca sa-si dea seama ca atunci cand Puyol iti ia fata la o reluare cu capul in careul tau sau cand Messi primeste o centrare tot acolo, in careu, intr-o zona cu destul spatiu incat sa puna acolo un heliport, se cheama ca nu performezi la nivelul tau maxim.

Evra a evoluat surprinzator de sters, poate si pe fondul evolutiei excelente ale lui Puyol in flancul drept. La cum a jucat Puyol, nu numai ca l-a ajutat pe Eto'o, dar am impresia ca daca Puyol ar fi juca cu Eto'o in carca, desfasurarea ostilitatilor in zona aia ar fi aratat tot cam la fel. Fenomenal a fost capitanul Barcei, demonstratie pura de cum se joaca cu sufletul. Mutat din centru in dreapta, recunoscut pentru inaptitudinile lui tehnice, capitanul Barcei a facut de toate in meciul asta. Urcari, centrari, atacuri, incursiuni pe banda, incursiuni in centru, si-a si tras pe poarta de doua ori. Oare cat valoreaza asemenea devotament?

Pe partea lui Sheasy a avut o misiune mult mai usoara, cu expiratul Silvinho si Henry, cel care duce prea multi ani in spate pentru a mai avea sprintul dezarmant care a construit Emirates Stadium. De-asta s-a si vazut in joc mai mult. Pacat ca intre el si Park n-a existat pic de comunicare in banda dreapta, ca si cum n-ar fi vorbit aceeasi limba! :)

De Carrick mie mi-a placut. Numai ca fara mana moarta Anderson si Giggs urcat aproape de atacant, Carrick a ramas practic singur la mijloc. Iar a expune un singur om unui mijloc cu Xavi si Iniesta e cruzime. Xavi: doua pase de gol si 92% procentaj de reusita a paselor!!! Iar colegul lui mai palid a facut un meci care singur i-ar asigura un loc in istoria fotbalului.

In timpul asta, Busquets - oricine-ar fi el - a facut treaba buna in a-i bloca pe Giggs si, dupa pauza, si pe Scholes. Tentativa lui Scholes de a-l scoate din joc la inceputul reprizei a doua a esuat.

Nici in ultima celula a lui United, cea ofensiva, separata total de mijloc si defensiva, lucrurile n-au fost mai roze. Din cauza aceluiasi Puyol, Rooney n-a reusit mare lucru in stanga. In dreapta, Park s-a zbatut ca pestele pe uscat iar in centru Ronaldo, desi a avut un joc bun si a fost probabil cel mai bun om al invinsilor s-a lovit de o defensiva incapatanata, formata din impertinentul de Piquet, care anul trecut ii incalzea locul iar acum a jucat aproape fara greseala in finala Champions League, si din Yaya Toure, chitit sa-i bata p-astia care l-au batut pe frati-su.

Pe langa fotbal, punerea in scena a meciului a fost foarte frumoasa. Coregrafii la ambele tabere de suporteri si mult mult fair-play in gesturile si declaratiile de dupa meci. De Guardiola imi place oricum foarte mult. Dar a crescut in ochii mei cand l-am vazut ca s-a dus sa stranga mana tuturor jucatorilor lui United. Culoarul cu invingatorii aplaudand invinsii... Ronaldo imbratisandu-se cu Messi... Plus recunoasterea unanima a faptului ca Barca a fost mai buna in aceasta finala, primita de Pep cu un superb "Am invins cea mai buna echipa din lume".

Doua mari pete negre: peste transmisia de toata minunea a celor de la UEFA s-a suprapus comentariul inapt, neprofesionist, ultrasubiectiv si per ansamblu foarte-foarte prost al protevistilor, comentariu care ma face sa ma bucur ca Liga trece la TVR de la anul. Apoi, arbitrajul fara personalitate al elvetianului Busacca, arbitraj care - fara sa fi facut greseli mari - a lasat in permanenta impresia ca le poate face.

Altfel, United a ratat un moment unic. Ar fi fost prima echipa care isi apara trofeul CL, la fix 10 ani dupa minunata seara din Barcelona, si la o zi dupa sarbatorirea lui Matt Busby, cel care a privit meciul de pe 16.000 de bucati de carton. N-o sa mai existe niciodata momentul asta. Niciodata n-or sa se mai implneasca 10 ani de la finala din '99, niciodata Matt Busby n-o sa mai faca 100 de ani. Din pacate, istoriei nu-i pasa de coincidente, iar momentele de glorie sunt intotdeauna pe apucate, niciodata pe alese.

Dar nimeni nu-i mai potrivit decat Ferguson in a gestiona momentul asta. Asa cum a zis imediat dupa meci, dintr-o infrangere se invata mai mult decat dintr-o victorie. United trebuie sa plece capul, sa invete bine lectia acestei finale, sa se uite la toate cele bune ale sezonului asta cu mandrie si la toate cele bune ale sezoanelor viitoare cu speranta. Vara asta va fi una linistita. Petrecerea e la Barcelona.

Steps

Manchester United - Manchester City 2-0 (Ronaldo '18, Tevez '45), Barclays Premier League 2008-2009 Matchday 36, 2009-05-10, Old Trafford, Manchester

United continua marsul spre titlu cu un presupus derby la fel de neremarcabil ca, de exemplu, antepenultimul pas spre Everest al lui Sir Hillary.

Era de presupus o victorie a lui United, dar probabil ca una asa de plictisitoare avea cota mare la casele de pariuri. United n-a vrut sa se epuizeze, si n-a facut-o, in timp ce City... nu-mi dau exact seama ce-a vrut. Nu mult, oricum.

Fara Rooney, Ferdinand si Carrick in primul 11, United a inceput sus, presand si incercand poarta timid, de reglaj, la inceputul meciului. Dar pana la golul lui Ronaldo nu s-a intamplat de fapt mai nimic.

Minutul 18. Lovitura libera de la vreo 25 de metri, usor lateral stanga. Fara fite, fara cracanare, fara 5 pasi, sut la semiinaltime, mingea trece de zid, cade in fata lui Given care a vazut-o tarziu si capata o traiectorie suficient de ciudata incat irlandezul s-o scape in plasa. 1-0. Se putea fluiera finalul meciului, pentru ca de-aici incolo treaba a semanat cu un fel de miuta ceva mai elaborata. Adica cu 75.000 de spectatori.

De la City, doar Robinho a avut oarece reactii in intreaga prima repriza, cand l-a tavalit putin pe Rafael. Da' cu sutul la poarta n-a fost deloc prieten azi.

Inimosul Tevez, in schimb, a fost singurul care a incercat pe tot parcursul meciului. Prima data dupa vreo jumatate de ora, lansat de un calcai smecher al lui Evra. 15 metri, lateral stanga, sut sub incheietura barelor, dar din bara mingea ricoseaza la fundasii cetatenilor. Golul o sa vina un sfert de ora mai tarziu, cand fanii albastrilor sperau ca Sparky Hughes sa aiba o idee stralucita pentru repriza a doua. Degajare fletcher pana la Berbatov, in coltul stang al careului. Berbatov se intoarce si paseaza la Tevez, iar Carlito isi face culoar cu o atingere scurta si suteaza napraznic cam in acelasi punct in care lovise prima data bara, numai ca de data asta mingea ricoseaza in poarta. Noapte buna.

Dupa o posesie de circa 66% pentru United in prima repriza, raportul se inverseaza, iar City incepe sa preseze steril. Vidic insa a facut un meci foarte bun, cu intrari sigure si decise de fiecare data, fara sa lase prea mult sanse albastrilor. Van der Sar a fost incercat de vreo doua ori, iar pe final diavolii au mai avut o repriza de tir in care l-au folosit pe Given ca tinta. In ultimul minut regulamentar Carlito cel ambitios a mai dat o minge in bara, dar e data asta era mai usor s-o trimita in poarta. Un corner care a plutit peste tot careul pana la coltul lung, unde astepta Tevez, care a trimis mingea in bara de la vreo 30 de centimetri.

Si atat. Cam astea au fost cele mai pasionante momente ale unei reprize in care schimbarile au fost momente palpitante. E drept ca in mare parte datorita lui Ronaldo, care a protestat vehement, in stilul lui de copil nebatut, cand Sir l-a inlocuit cu Rooney, dupa o ora de joc. Oricum e golgeter cu 2 goluri avans si un meci mai mult de jucat.

Urmeaza Wigan miercuri, si-mi amintesc ca anul trecut in meciul cu placintarii s-a castigat titlul, si tot pe JJB. Ceea ce s-ar putea intampla si acum, daca United bate, iar Liverpool nu reuseste sa treaca de West Brom sambata. Cred ca Liverpool ar trebui sa se dea la o parte, West Brom are mai mare nevoie de puncte. In plus, ar fi cu totul spectaculos ca West Brom, lanterna rosie in cea mai mare parte a sezonului, sa se salveze de retrogradare iar Hull, care invatase sa pronunte Champions League asta-toamna, sa se intoarca in Championship, insotita de penibilii Middlesbrough si de ghinionistii Geordies.

One for sorrow

Chelsea - Barcelona 1-1 (Essien '9 - Iniesta '90+3), UEFA Champions League 2008-2009, Semi-final 2nd Leg, 2009-05-06, Stamford Bridge, London

Pe jumatatea pasionanta de tablou a Champions League, fotbalul isi vede nestingherit de meciurile memorabile

Inainte de dubla asta n-as fi putut spune ca am o preferata dintre cele doua, asa cum n-as fi putut spune care dintre cele doua ar fi un pericol mai mare pentru United in finala.

Dupa primul meci, hartia de turnesol mi-a aratat albastru. Asa ca mi-am pus baza in Chelsea, care au obtinut exact ce-au vrut pe Nou Camp: liniste si posibilitatea ca in a doua mansa sa puna muzica pe care sa joace elevii lui Pep. Care elevi au atacat mai mult, e drept, dar nu cumva pentru ca in careul lui Valdes se plasase o sperietoare mare, neagra, pe spatele careia scria Drogba?

Si sperietoare e cel mai potrivit apelativ pentru Drogba pentru ca in seara asta, cand fundasii Barcei au vazut ca animalul mare si negru e de fapt inofensiv daca ai curaj sa te apropii de el. Si-au inceput sa se apropie, chiar sa-l loveasca, iar Drogba a avut vreo 3 mari ocazii in care a demonstrat ca de fapt el nu poate face rau Barcelonei.

Pericolul a venit din adancurile liniei de mijloc, de la Essien - repet, cel mai bun inchizator din fotbal - care a trimis o torpila imparabila in minutul 9, perforand poarta unui Valdes neputincios. 1-0 repede, suficient pentru a-i oferi lui John Terry ocazia sa mai alunece o data, de data asta pe Olimpico.

Iar de aici inainte, chiar daca Barca incepuse lansat, cu vant in pupa, Chelsea s-a asezat la carma jocului, pe care l-a condus calm, cu viteza de croaziera, evitand cu atentie orice fel de pericole. Iar in restul meciului n-au mai fost amenintati serios de nimic. Fara accidentatul Henry, catalanii s-au bazat doar pe Eto'o, care a aparut in meci in doar doua ocazii (un sut mult peste si o pasa in lateral), si pe ubermegagigasupercalifragilistiespialedolces Messi (l-am urmarit atent: 6 pase bune si 4 suturi proaste in tot meciul. Nici o minge utila pentru echipa, 10 mingi pierdute. Unica lui contributie a fost pasa de gol din ultimul minut care, desi esentiala, e destul de putin pentru cuvantul ala lung pe care i l-am pus in fata numelui). Terry si Alex au avut o viata usoara - nu ca cei din cantecul de la Mafia - iar albastrii au putut sa se scalde in ocazii. In afara de cele vreo 3-4 penaltyuri refuzate de arbitru (impingere in careu la Malouda, Drogba faultat din spate, Anelka tras de tricou, hent la Piquet), Drogba a mai ratat doua ocazii colosale (devierea pe care n-a putut s-o preia la 0-0 si sutul in portar dupa doua driblinguri consecutive, in repriza a doua). Chelsea a vrut distractia mai mult decat siguranta, si pentru asta trebuie sa-si asume deznodamantul meciului si sa nu planga in ziare ca furaciunile arbitrului i-au descalificat. Nu. Indolenta lui Drogba i-a scutit de un drum pana in Italia.

La ce meci mare au facut Malouda, Essien sau Lampard si la cat de anemic au atacat Barca, Pep parea resemnat cu infrangerea spre finalul meciului, cand - intre doua reprize de urlat in Braille - s-a dus la Hiddink sa-l felicite pentru victorie. Iar la vremea cand barurile din Fulham se pregateau de o noapte plina, singuri Iniesta si Xavi, neobositele motoare ale Barcei, mai credeau in sansa lor. Si-au facut bine, pentru ca ocazia a aparut.

O data in viata, Messi s-a hotarat sa dea drumul repede unei mingi, in spate la Iniesta. Mijlocasul cu ten laptos a observat ca Cech avea un plasament dubios, de tipul "hai spre vestiar ca nu mai e mult", si a sutat cu sete in partea opusa vestiarelor. 1-1 si bilete la finala in minutul 93, in timp ce lu' Cech ii revenise pofta de alergat acum, pe final.

Ultimul penalty refuzat lui Chelsea mi s-a parut si prima decizie buna a arbitrului Overod in zona aia de teren. Poate minge l-a lovit in mana pe Toure, dar in situatia aia si pentru faza aia nici un arbitru nu da penalty nici daca e alergat de 10 Ballack-i.

Ca sa vezi, Barcelona va fi finalista. Iar Chelsea, dupa ce-si ineaca amarul intr-un fel sau altul, n-ar trebui sa se cramponeze de multele penaltyuri refuzate. Beleaua a fost in gradina proprie, si a avut forma indolentei lui Drogba, care nu si-a imaginat ca un gol pe final, impotriva cursului jocului, poate aparea din nimic. Uite c-a putut.

Stick to the Script

Arsenal FC - Manchester United 1-3 (van Persie ' 76 - Park '8, Ronaldo '11 '61), UEFA Champions League 2008-2009, Semi-final 2nd Leg, 2009-05-04, Emirates Stadium, London

Diavolii fac oficiala accederea in finala pe care tragerea la sorti le-a facut-o cadou.

Cred ca in seara asta asta nu s-a jucat pentru vreo miza, pentru ca soarta dublei s-a hotarat in varful bocancului lui John O'Shea, acum o saptamana. Ca sa se califice, Arsenal avea nevoie de doua goluri fara sa primeasca, iar ei n-au reusit sa bata United la doua goluri nici cand aveau ascendentul psihologic, in campionat. Pe de alta parte, era mai putin probabil ca Manchester sa primeasca doua goluri decat sa dea unul. Iar sa ia 3 sau mai multe tine de un exceptional pe care Liverpool ar trebui sa-l savureze ca pe finala din 2005.

Asadar, cu deznodamantul cunoscut, ramanea de aflat felul in care se va ajunge la el. Inainte de meci imi suradeau doua variante: o victorie umilitoare, in genul acelui 4-0 din semifinala FA Cup de anul trecut, sau tortura sperantei - in care Ferguson este expert - cu scenarii in care Arsenal fie revine de la 0-1 la 2-1 alergand turbati dupa golul calificarii care nu vine, fie conduc cu 2-0 pana aproape de final si agonizeaza intr-un gol tulbure al lui United in ultimele minute.

N-a fost nici una din cele doua, dar la final tot londonezii au fost cei care au simtit ca au platit pentru un spectacol mai bun, si-au lasat lacrimile lui Arsene sa hraneasca un stadion gol.

Asezare atipica pentru Ferguson, care a aliniat un 4-3-3 foarte bine gandit, cu singurul dezavantaj ca Anderson nu prea si-a gasit locul. Cu maratonistii Rooney si Park pe benzi si cu maestrii pasatori Fletcher si Carrick in fata apararii, traseul de circulatie al mingii a fost un diamant cu varful in Ronaldo, in mijlocul caruia Anderson a alergat vreo 6 kilometri degeaba.
In partea cealalta, Wenger nu s-a tinut de cuvant, si am vazut acelasi Arsenal din tur, cu aripile legate de fundasii laterali si cu Adebayor abandonat undeva intre 4 tricouri-omagiu ale primei cupe europene din Manchester. A rezultat aceeasi echipa fara idei in atac, acelasi Walcott dezamagitor din tur, si doar Alexander Song mi s-a parut ca s-a apropiat de cotele necesare meciului.

Cadoul lui Arsene pentru United a fost pastrarea pustiului Gibbs in echipa o intreaga prima repriza. Pustiului nu i se poate cere mai mult decat poate da, iar daca n-ar fi fost greseala stupida de la primul gol, ar fi fost cu siguranta altceva. Doar ca a venit putin cam repede. Park n-a parut totusi deranjat, si a multumit frumos pentru mingea scapata stupid de Gibbs la 6 metri, central. Almunia nu putea sa faca nimic. Unlikely heroes, O'Shea si Park, cei care si-au pus pecetea pe calificarea in finala.

De-aici inainte a inceput recitalul, iar eroii adevarati, aia care-si dau corpul cu ceara si parul cu gel, au poftit pentru punctul culminant, injunghierea animalului epuizat.
Scurt si fara artificii. Lovitura libera de la aproape 30 de metri, sut parabil - dar si Almunia are dreptul la greseli in momente prost alese - si al doilea gol dupa ceva mai mult de 10 minute de joc. Ronaldo, 2-0 si liber la spectacol.

Ritmul s-a mentinut bun pana la pauza, Arsenal a atacat si ea mai mult ca pe Old Trafford, reusind si vreo doua suturi pe poarta in prima repriza, Evra a alergatca de obicei mai mult decat e omeneste, iar Ronaldo s-a distrat in stilul lui, cu biciclete, pase cu calcaiul si fete strambe de cate ori a fost fluierat in offside (inclusiv o data degeaba, la o minge pe care scria 3-0).

Dupa pauza un miros de lehamite si joc economicos a inceput sa se ridice dinspre gazonul de pe Emirates. Capul la cutie, aparare pe 3 linii, si sa vedem daca mai intra.
N-a intrat la sutul lui Ronaldo pe care Almunia l-s scos excelent de la radacina barei, dar a intrat la un contraatac nemilos pe ruta calcaiul lui Ronaldo, 18 m - Park, 20-60 m - Rooney, 60-85 m, - Ronaldo sut si gol. Forfait.

3-0 e un scor la limita dintre "umilitor" si "s-a mai vazut"/"se mai intampla", asa ca ar fi fost putin inadecvat sa ramana asa. Doar publicului de pe Emirates nu i-a mai pasat, si-a inceput sa curga incet spe iesire, dand stadionului imaginea unui colos cu venele taiate, din care viata se scurge incet, mult mai incet decat durata de care a avut nevoie Ronaldo sa distruga sperantele unei finale exclusiv londoneze.

Golul din penalty al lui van Persie prevestit de un sut bun al aceluiasi si venit la pachet cu eliminarea lui Fletcher n-a mai incalzit pe nimeni. Manchester United nu poate primi 4 goluri in 15 minute nici daca joaca in 10, motiv suficient ca in ochii lui Wenger sa rasara niste lacrimi prin straveziul carora se vedea samburele de adevar al faimosului "You'll never win anything with kids" pe care Alan Hansen i-l arunca din varful canapelei lui Alex Ferguson in toamna lui 1995.

Asa s-a scris. Batalia lui United a fost doar cu ei insisi, cu cele 51 de meciuri pe care le-au jucat sezonul asta, cu cele 5 pe care le mai au de jucat, cu terenul pe care Rooney, Park si Evra il ocolesc de sute de ori in cele 90 de minute ale unui meci, cu mingea pe care Rio si Vidic o feresc sa cada in careu, cu gravitatia care de prea putine ori permite lovitura libera perfecta pe care o viseaza Ronaldo, cu jocul prea dur care nu-l lasa pe Anderson sa-si fac numarul de brazilian, cu cele peste 800 de meciuri care-l fac pe Giggs ca de vreo 50 de meciuri incoace sa se lupte doar cu propria-i legenda si cu resursele necesare pentru a inventa noi si noi recorduri de doborat, cum este acest ciudatel "nici o echipa nu si-a aparat trofeul Champions League", fara de care Sir ar trebui sa-si culeaga echipa de la Academia de tineret.

Finala de la Roma va fi pe 27 mai, la 10 ani si o zi dupa memorabilul moment Barcelona '99, la o zi dupa centenarul lui Matt Busby. Dupa cate se pare, o zi in care inca nu exista sarbatori.

Send the good team in

Manchester United - Tottenham Hotspurs 5-2 (Ronaldo pen. '58 '68, Rooney, '66 '72, Berbatov '78 - Bent '29, Modric '32), Barclay's Premier League 2008-2009, Matchday 34, 2009-04-25, Old Trafford, Manchester

Intr-o reeditare ceva mai dezechilibrata a faimosului 3-5 de pe White Hart Lane din 2001, Manchester United se apropie decisiv de al 18-lea titlu din istorie.

De la infrangerea cu Liverpool - care nu a avut alt fel de impact decat psihologic - United a avut mai multe momente in care nu a mai fost acea echipa sigura, imbatabila si indestructibila care fusese pana la jumatatea lui martie. Cu doar 12 goluri primite in 28 de etape, diavolii pareau chititi sa spulbere toate recordurile defensive ale primei ligi engleze.
Dar a fost suficienta o singura mica scapare a unui jucator altfel impecabil - si care e foarte aproape de multe premii individuale in sezonul asta - l-am numit pe Vidic, speculata de probabil cel mai bun atacant al lumii in acest moment, satana cu chip de copil Fernando Torres. Din acel moment au venit 4 goluri de la Liverpool, 2 de la Fulham, 2 de la Aston Villa si chiar unul de la Sunderland, echipa care se aparase in 11 toate cele 90 de minute pe Old Trafford, in tur.

Si chiar daca United ii primea pe baietii lui Redknapp dupa o victorie cu Portsmouth, senzatia ca echipa gafaie, accentuata si de iesirea din cupa in fata lui Everton saptamana trecuta, era acolo.
Oamenii proaspeti din echipa ar fi trebuit sa fie Nani si Rafael, dar pana la urma ei au fost mainile moarte, vizati de doua din cele 3 schimbari.

Iar prima repriza a fost de o platitudine absoluta din partea lui United, care nu aratat nimic mai mult decat cateva lovituri libere ale lui Ronaldo - bune ca de obicei, dar tot ca de obicei, fara rezultat pe tabela.
In timpul asta Tottenham, parca surprinsi de lipsa de reactie a adversarilor, au inceput sa-si faca jocul usor-usor, iar in minutul 29 Darren Bent a profitat de o deviere norocoasa dupa o interventie indolenta a lui Rio si a sutat cu sete la coltul scurt, fara sansa pentru van der Sar care se culcase pe partea opusa.
Si doar 3 minute mai tarziu Evra, cu picioarele grele de la cele 36 de meciuri pe care le-a jucat in cele 34 de saptamani ale acestui sezon, a fost pacalit usor de Lennon cu un dribling scurt. Aripa dreapta a nationalei Angliei a aruncat o centrare inteligenta, peste aglomerarea de jucatori din fata lui van der Sar, pana la Modric, complet liber in laterala dreapta a careului lui United. Desi a ratat putin sutul, croatul n-a avut prea mari probleme cu finalizarea, alegand inteligent tot coltul scurt.

2-0 la pauza, iar in parcul Stanley din Liverpool se pregateau artificii.

Numai ca dupa pauza Ferguson s-a gandit c-ar fi momentul sa bage pe teren echipa adevarata, nu imitatia aia ieftina care jucase prima repriza. Si desi oamenii au fost aceeasi - cu exceptia lui Nani, inlocuit de Tevez - jocul a fost cu totul altul. Ronaldo and co. si-au dat jos etichetele cu Made in China si au inceput sa joace fotbalul care vinde tricouri, ala care i-a facut cea mai buna echipa a Angliei, a Europei si a lumii anul trecut (oficial vorbind, pentru ca altfel se intampla des ca cele 3 titluri sa apartina aceleiasi echipe).

Golul rapid, imediat dupa pauza, ala care motiveaza, da sperante si relanseaza jocul n-a venit, dar presiunea pe poarta lui Gomes a inceput sa creasca si, desi aveau doua goluri in fata, Spurs au inceput sa se simta tot mai sufocati de pistonul gigantic care ii impingea usor-usor inapoi, actionat de o tija invizibila care pleca de undeva din spatele portii lui van der Sar.

Cu 3 dintre cei mai valorosi atacanti din lume in teren, inchizatorul Carrick a fost cel care a dat semnalul revenirii lui United. Foarte probabil el ar fi fost si primul marcator, daca Gomes nu l-ar fi trantit in careu, dand astfel ocazia lui Ronaldo sa treaca pe primul loc in clasamentul marcatorilor din Premier League, cu o executie frumoasa de la 11 metri. Fara fenta, fara oprire la jumatatea alergarii, pe mijlocul portii, la semi-inaltime, tare = gol fara emotii. Probabil ca si Ronaldo si-a dat seama ca pentru a mentine viu interesul lui Real Madrid nu-i suficient un sezon bun, asa ca in ultimele saptamani a aratat o cu totul alta fata - una mult mai interesata de fotbal - decat cea de prin iarna.

"He's Paul Scholes, he makes goals"

1-2 cu 30 de minute ramase suna - dintr-un motiv sau altul - mult mai bine decat 0-2 la pauza. Iar un egal ar fi fost suficient pentru a reveni pe primul loc, dar probabil ca nu la asta s-a gandit Ferguson cand l-a bagat pe Paul Scholes in locul lui Fletcher. Probabil ca s-a gandit ca, la fel ca in meciul cu Everton din cupa, prima atingere a lui Scholesy va fi mai buna decat tot ce se intamplase pe teren in ora precedenta. Ei bine, n-a fost cazul, pentru ca prima atingere a fos un fault din spate pasibil de galben, care s-ar fi putut transforma usor in rosu cateva minute mai tarziu, cand Scholes cel roscovan chiar a primit un avertisment pentru o intrare dura.
Nu se stie cat au contat lucrurile astea in joc, cert e golul egalizator a fost inspirat mai mult de Tevez decat de oricine altcineva, chiar daca marcatorul s-a numit Wayne Rooney, iar meritul a fost al unui sut puternic la firul ierbii plecat din gheata decarului lui United, trecut printre picioarele lui Corluka si care a lovit usor manusile lui Gomes inainte de a poposi in poarta.

A durat cam cat sa se duca mingea pana la centru si sa se aduca inapoi pana la al treilea gol, al lui Ronaldo, de data asta cu o lovitura de cap dupa o centrare a lui Rooney, lovitura sarbatorita emfatic, cu aruncarea tricoului in tribune de Ronaldo si cu un galben pentru portughez de la Howard Webb, cadou.

Al patrulea gol nu se stie daca a fost al lui Rooney, Gomes sau Woodgate, asa cum nu se stie daca a fost sau nu. Rooney a trimis mingea spre poarta, Gomes a facut tot posibilul s-o devieze, iar pe masura ce se indrepta spre plasa, Woodgate a tarsait-o fata-spate luptandu-se cu Tevez si cu King pana cand tusierul a validat golul. Mingea a depasit linia portii, asta e sigur, dar formularea "cu toata circumferinta" imi ridica semne de intrebare.
Nu e esential, 3-2 sau 4-2 e mai mult sau mai putin acelasi lucru, mai ales ca oaspetii nu mai pareau asa dispusi ca in prima repriza sa schimbe cursul meciului.

Berbatov in schimb, a considerat ca 5-2 e ceva mai impresionant decat oricare din celelalte doua scoruri asa ca, profitand de faptul ca masina de fotbal United ramasese pornita, i-a suflat o minge dintre manusi lui Gomes cel nehotarat si a trimis-o la radacina barei, in partea care conteaza pentru tabela de scor. Dupa care s-a intors spre banca de rezerve calm, sictirit aproape, cu aerul omului care si-a terminat treaba si-ar cam vrea sa plece acasa. A fost nevoie sa-l duca pe Rooney in carca niste metri pana sa catadicseasca un zambet, aducand vag cu bucuria unui fotbalist care tocmai a marcat.

Nu stiu despre valoare, dar este o evidenta diferenta de atitudine intre bulgar si Tevez, care incearca tot timpul, alearga fara oprire si emana tot timpul dorinta de a face mai mult. Cel putin astazi, Tevez a fost omul cu impactul, el a inspirat in mare masura revenirea fantastica a lui United si e mare pacat ca nu a reusit sa-si treaca numele printre marcatori. Poate totusi face cele 30 de milioane pe care Ferguson se straduie din greu sa nu le plateasca.

Si cam asta a fost povestea. Si mai multe ocazii ale lui United, asta s-a mai intamplat in cele 10 minute ramase, in care o echipa apatica a lui Spurs astepta sfarsitul cosmarului.

Strangeti artificiile acolo, la Liverpool. S-a dus si titlul asta.

Young Guns

"I feel very enjoy" (Kiko Macheda)

Manchester United - Aston Villa 3-2 (Ronaldo '14 '80, Macheda '90+4 - Carew '30, Agbonlahor '58), Barclays Premier League 2008-2009, Matchday 32, 2009-04-05, Old Trafford, Manchester

United castiga 3 puncte, dar si un nume: Kiko Macheda, dupa un meci cu 5 goluri, doua rasturnari de situatie si mult spectacol.

Situatia celor doua echipe inainte de meci semana atat de tare incat media s-a ferit sa lanseze vreun pronostic clar. Chiar daca luptau pentru scopuri diferite (primul loc, respectiv ultimul loc de CL - al patrulea), United si Villa traversasera amandoua o eclipsa de forma inainte de pauza pentru internationale, amandoua venind dupa infrangeri consecutive, amadoua invinse categoric de Liverpool (care s-a chinuit sambata sa smulga 3 puncte pe Craven Cottage) si amadoua pierzand recent statutul de favorite in lupta pentru atingerea obiectivului.

Treaba arata atat de rau incat aproape ca s-a uitat ca e duelul celor mai buni tehnicieni din insula.

La meci m-am uitat doar aproximativ, asa ca o sa trec repede peste desfasurarea ostilitatilor, altfel destul de spectaculoasa, memorabila chiar.

Cum probabil era de asteptat - macar pentru ca nu poate altfel - Villa a iesit la joc, a presat si a incercat sa atace tot timpul.
Ronaldo a reusit - in sfarsit - sa transforme o lovitura libera dupa un sfert de ora de joc, abia a doua in sezonul asta. Putin fata de cele 6 din sezonul trecut, dar tot ce-a realizat Ronaldo sezonul asta e putin fata de cel incheiat asta vara. N-am ales insa momentul potrivit sa-l critic pe Ronaldo, pentru ca asta a fost unul din cele mai bune meciuri ale sezonului pentru el, cu o dubla reusita prin care l-a egalat la 15 pe Anelka in clasamentul golgeterilor.

Villa a egalat prin Carew, care a plutit nestingherit pe langa cuplul de fundasi centrali improvizat al lui United (Neville - Evans) si a avut timp si spatiu sa-si plaseze lovitura de cap cat mai bine cu putinta. Iar la un sfert de ora dupa reluare, omul de care nationala Angliei isi leaga multe sperante, nigeriano-scotianul Agbonlahor, si-a pus echipa in avantaj printr-un gol similar cu al lui Carew, sarbatorit printr-o contractura care l-a tintuit pe gazon urland de durere.

De-aici inainte, sensul jocului s-aa schimbat, iar Friedel a inceput sa capete tot mai mult timp de pelicula. United ataca si spera, iar salvarea a avut - ca in multe alte dati - miros de gel si de briza de Madeira. Sut din pozitie centrala, 20 de metri, puternic, plasat, la firul ierbii, oprit in plasa laterala in ciuda plonjonului usor tardiv al lui Friedel, iar Ronaldo a aratat din nou ca jucatorul minune care are acasa multe chestii aurite, primite de la diversi oameni.

Intrebat daca la 2-2 prefera egalul sau riscul, Ferguson a fost foarte categoric: riscul. "Winning has always been the name of the game at this club." a spus memorabilo-stereotipic Sir, enunt de care reporterul Sky ne-ar fi privat daca ar fi procesat putin ce-a vazut pe teren.

In ultima jumatate de ora Ferguson i-a aruncat in joc pe Macheda (17) si pe Welbeck (18), amandoi atacanti, amadoi tineri, capabili de mult efort si capabili sa faca fata vitezei mari de joc pe care o impun rapizii fotbalisti ai lui Villa. Semne clare ca batranul voia toate cele 3 puncte, acoperire buna in fata cresterii de forma a lui Liverpool, care raman astfel tot pe 2, la un punct in spate cu un meci in plus.

De obtinut, Ferguson a obtinut punctele. Cum a facut-o, insa, e de poveste. O poveste din seria celor care se petrec dupa ce se termina cele 90 de minute regulamentare, cu un protagonist cel putin inedit. Pustiul Macheda, mustind de dorinta si ambitie, a prins o minge in careul lui Villa si, cu spatele la poarta, l-a executat sec pe Friedel cu o semi-foarfeca de toata minunea, un sut demn de un fotbalist cu nume imprimat pe ceva mai multe tricouri. Evident, explozie de bucurie a pustiului adus de la Roma, descarcare a tuturor emotiilor si tensiunilor unui debut in fata a 76.000 de oameni, intr-o situatie nu prea roza pentru United.
Ceasul indica al patrulea minut din cele 5 ale prelungirilor dictate de Mike Riley.

Tavalit pe jos, sarit in tribune, pupat camera, urlat de bucurie, un intreg arsenal de manifestari ale pustiului, continuat mult dupa fluierul final. Si un mare vuiet in toata media englezeasca de luni, bucuroasa ca a descoperit un nou erou pe Teatrul Viselor.

La care Ferguson, blazat, aproape plictisit de multimea de mari fotbalisti pe care i-a creat: "Va beneficia de multa publicitate in zilele urmatoare. Trebuie sa stie cum sa-i faca fata".

Si, ca de obicei, scotianul stie ce zice. Drumul spre statutul de mare fotbalist, deschis asa de brusc si atat de larg de acest gol care poate cantari cat un campionat intreg, o sa inceapa sa se ingusteze. Si-o sa continue sa se ingusteze pana in punctul in care, pentru a deveni un mare fotbalist, Macheda trebuie sa urmeze o linie subtire si rigida si sa-si vada de drumul lui indiferent de tentatiile care incearca sa-l abata. E o lupta grea. Trebuie sa stie cum sa-i faca fata.

Dar, pana atunci, "Kiko" este eroul zilei, si are tot dreptul sa-si savureze primul sfert de ora de glorie. Are tot dreptul sa se simta "very enjoy".

Terenul ne-a purtat ghinion!

Romania - Serbia 2-3 (Marica '51, Stoica '74 - M. Jovanovic '18, Stoica o.g. '44, B. Ivanovic '59) World Cup 2010 Preliminary Round, UEFA Group 7, Matchday 5, 2009-03-28, Stadionul Farul, Constanta

Cea mai buna parte - motivul pentru care m-am distrat la acest meci - este ca nu asteptam o victorie a Romaniei. Pentru ca am fost pe stadion special sa-l vad pe Vidic, nici macar n-o doream. Iar tricolorii mi-au dat satisfactie, inca o data!

Adevarat, dupa 0-3 cu Lituania si marele 1-0 muncit cu Faeroe (in ziua de azi nu mai exista echipe mici, nu-i asa?), mari pretentii nu poti sa mai ai de la nationala Romaniei. Dar continui sa fiu surprins de impotenta acestei caricaturi de echipa imbracata in niste tricouri care candva speriau Argentine, Italii si Brazilii pe la campionatele mondiale. Nu-i pot judeca si cataloga in corpore pe fotbalisti, pentru ca pana si in meciul asta gasesc vreo 2-3 care mi-au placut (in special pustiul Costea - o placuta surpriza pentru mine - despre care sper sa auzim si lucruri mari), dar repetatele lor esecuri de a juca fotbal ca o echipa profesionista de fotbal imi inspira cele mai jignitoare calificative pe care le poate inventa limba romana.

Sa incepem cu inceputul. Publicul, pestrit, de nationala. In primul rand bisnitari, pentru ca ei au fost principalii distribuitori de bilete la meci. Apoi multi batranei, corporatisti cu copii si neveste, gornistii de serviciu si foarte putini oameni de stadion obisnuiti. Salutara prezenta grupului de baicoieni si-a bannerului lor de mare angajament, "Hai Romania, Orice-ar fi Baicoiul te va iubi", fara de care parca nici un meci al nationalei lui Mutu n-are farmec. Sarbi multi, cred ca peste 1000, cu un rol principal in spectacolul ce-avea sa urmeze. Deocamdata, interesant doar bannerul lor in romaneste: "Multumiri si respect suporterilor romani pentru solidaritate". Din pacate, am impresia ca destinatarii mesajului lor nu erau tocmai prezenti. Iar minunata presa romaneasca, prea ocupata sa-i planga de mila lui Mutu, sa tipe ca ne-au furat arbitrii si sa-i caute inlocuitor lui Piturca nu va avea timp sa remarce si bannerul mare pe care sarbii l-au afisat in repriza a doua: "Kosovo = Serbia".

Penibilul organizatoric, manifestat in toata splendoarea la prezentarea Ursus dinainte de meci nu cred ca mai trebuia mentionat, dar din nou, gesepeii vor fi prea ocupati cu solutii si cu gasit vinovati pentru a bate obrazul FRF-ului legat de faptul ca au promis ca sting lumina si n-au stins-o - compensand cu o poanta de prost gust la adresa nocturnei din Ghiulesti care uneori se mai stinge ca proasta, tocmai le meciuri europene. Iar pentru esecul spectacolului o mare parte din vina revine si sponsorului Ursus, pentru ca ideea showului "unic pe stadioanele romanesti" a fost jalnica, iar executia chiar mai proasta de-atat.

Momentul meu preferat au fost imnurile nationalei. Ma bucur ca si un public eterogen si fara cultura de stadion ca cel de sambata seara a invatat sa respecte oaspetii si sa aplaude imnul national, indiferent ca apartine Serbiei, Ungariei, sau Regatului Tonga. Iar daca Mutu & Co. ar fi fost - la auzul imnului national - miscati macar a zecea parte din cat de miscati au fost prostii care miercuri dimineata au stat la coada la bilete de la 4, poate ca fata nationalei Romaniei in ultimii ani ar fi fost alta. Una cu care, chiar daca nu eram mandri, aveam curaj sa ne afisam. Dar pentru ca interpretului lui Desteapta-te Romane! ii lipsea mustata a la Guta, probabil e normal ca de-alde Mutu si Codrea sa considere meciurile nationalei nimic mai mult decat prilejuri de a se imbata in carciumile copilariei lor pe banii nostri.

Legat de meci, as zice ca nationala Romaniei, cu exceptia golurilor, nu prea a aparut in joc. Iar faptul ca in conditiile astea au dat doua goluri (altfel, golul lui Marica cel putin a fost de toata frumusetea) dovedeste ca trupa lui Antic este departe de invincibilitate. Numai ca sarbii joaca exact cu atuurile cu care presa crediteaza echipele romanesti inainte de fiecare meci mai de Doamne-ajuta (cum vor fi, in curand, cele cu puternicele selectionate ale San Marino sau Lichtenstein, de exemplu): inima, daruire, ambitie, spirit de lupta, spirit de sacrificiu. Si au un plus de talie mai mult decat evident. Piturca a incercat sa compenseze cu Gigel Bucur, chiar inainte de un corner, la 2-1 pentru sarbi.

De la sarbi m-au impresionat Pantelici - prin viteza, tehnica si determinare, Zigic - prin statura, care insa nu e dublata de vreo alta calitate, astfel ca de multe ori, la fazele in viteza Zigic e inutil echipei, si, evident, Vidic, prin exactitate, profesionism si disponibilitate. Ah, si numarul 13, fundasul dreapta, a alergat tot timpul si a avut cateva patrunderi excelente.

"In England when you ask someone which club they support it means something. The person supports a club for the whole of his life, whatever the ups and downs. In France, there's no loyalty. If you're not top of the league, the fans go to another club. " (Eric Cantona)

Dupa un timid "Romania, Romania" in startul meciului, la 2-0 pentru sarbi stadionul a inceput sa vuiasca "Demisia! Demisia!". Cand s-a intrat pentru repriza a doua, "Pitzi lasa-ne" era pe cale sa devina hitul verii. 5 minute mai tarziu, dupa golul lui Marica, treaba era buna din nou. "Hai baietii", "Pe ei, pe mama lor". Inca vreo 10 minute, pana la 3-1. In ultimele 30 de minute s-a facut liniste, suficient incat sa se auda ce-si urlau intre ei jucatorii. Romania.

La 1-0, suporterii sarbi au aprins torte. Suporteri ai unui fotbal care inca mai permite haosul in peluze. Greseala pe care au facut-o a fost ca la un moment dat cateva torte au fost aruncate pe pista de atletism. Situatie gestionata evident prost de minunata jadarmerie romana, care a incercat o interventie in forta. Si spirala violentei a plecat in sus. Ploaie de scaune dinspre sarbi, violente neprovocate si nejustificate ale jandarmilor romani. Bine ca haosul a durat totusi putin, doar cateva minute, dar a fost inca o dovada a incapacitatii jandarmeriei romane de a gestiona astfel de situatii.
In repriza a doua sarbii au fost mai linistiti si, chiar daca au mai aprins torte, n-au mai existat nici un fel de probleme. I-am remarcat cu o cantare pe doua voci - cea pe care stelistii au preluat-o din Grecia ca "Ce drog ciudat" si cu un "There's only one Nemanja Vidic" in sarba, la o interventie buna a fundasului lui United.

Cam atat de la Constanta. Dati drumul la declaratii si lamentari, Antic si baietii lui au spus ce-au avut de spus in cele 90 de minute pe care le-au petrecut pe gazon. O sa le tin pumnii la mondialul din Africa de Sud.