Sancta Simplicitas

Lao Zi - Dao De Jing (Cartea despre Dao si virtute), Editura Herald, Bucuresti, 2009

Traducere din chineza veche de Su Yan

Cand citesc o carte, pastrez la inceputul ei un mic post-it pe care imi notez exprimarile sau ideile din cartea respectiva care mi se par memorabile. Se intampla insa - in cazul cartilor exceptionale - sa fiu repede coplesit de numarul mare de exprimari sau idei memorabile ale cartii respective si sa renunt la a le mai nota cu gandul ca acea carte, in intregimea ei, e memorabila si un omagiu just al operei respective ar fi nu doar selectarea imperfecta si usor aleatoare a continutului, ci recitirea intregii carti, de data asta in fata unor instrumente de scris. Cuvantul care-mi vine cel mai repede in minte pentru a metaforiza descrierea acestui fel de carti este izvor. Numai ca acolo unde izvorul sugereaza repeziciune, evolutie, crestere si progres, aceste carti arata mai degraba ca niste constructii monumentale, ca niste rezervoare imense care pot intretine comunitati mari timp indelungat. Asa cum Nilul, de exemplu, a generat civilizatia egipteana, si aceste carti se constituie in constructe imense cu capacitati generative ale unui alt soi de fiintare. Cartea isi transcede parca autorul (sau autorii) si se transforma intr-un soi de prezenta sublima, imuabila care ne asteapta pe noi, oamenii, sa ne hranim din ceea ce are sa ne ofere.

Si cu greu se va putea gasi vreun exemplu mai deplin al acestui soi de carti decat Dao De Jing, cadou sau plata a misteriosului Lao Zi pentru provincia pe care incerca s-o paraseasca pentru un exil despre care nu se stie mai nimic, candva in secolul 6 inaintea erei crestine.

Sa ne uitam, de exemplu, la primul pasaj: Dao poate fi rostit, dar nu este Dao despre care se vorbeste de obicei. Intr-un enunt simplu, Lao Zi rezolva inefabilitatea fiintei pe care literatura patristica s-a chinuit s-o desluseasca cateva secole bune. In chineza, lucrurile stau chiar mai grozav: e vorba de sase caractere, din care trei il reprezinta pe Dao (道). 道可道 este prima propozitie a lui Dao De Jing, si il cuprinde pe Dao (道) de doua ori, incadrand particula care desemneaza posibilitatea (可). Dao poate (fi) Dao. A doua propozitie e 非常道. 非 reprezinta negatia, 常 reprezinta esenta, comunul, sensul prim. Asadar, o traducere aproximativa ar fi "Nu acesta e Dao de fapt (Dao obisnuit)." Misterios si circular? Deloc, as zice. Reiese o idee comuna tuturor sistemelor teologico-filosofice majore: oricate am spune, sau oricate am crede ca stim despre Dao (fiinta, principiu, Dumnezeu, entelehie etc.), nu vom putea cuprinde cu mintea ceea ce este EL. Lao Zi lamureste asadar, cu 6 caractere, o teza pe care tratate de ontologie au consumat multa, multa maculatura timp de multe sute de ani.

Si cam asta e esenta lui Dao De Jing. Scris simplu, intr-un limbaj economicos, simbolizat la maxim, tratatul patriarhului chinez cuprinde un set esential de idei ontologice, etice, cosmogonice si politico-sociale care insa se cer descoperite, desprinse usor dintr-un corp de text fragil doar in aparenta, printr-un sublim exercitiu estetic la capatul caruia satisfactia cititorului este garantata.

Aceasta editie este, in buna traditie a tuturor aparitiilor de la editura Herald care mi-au trecut prin mana, impecabila. Traducerea este facuta de o chinezoaica vorbitoare de limba romana dupa textul original, din chineza veche, text original care insosteste traducerea intr-una din putinele editii bilingve care nu face parada de exhaustivitatea ei. Cartea este contextualizata si plasata in contextul culturii chineze, un exercitiu nu numai util, ci si esential pentru cititorul occidental, totodata un exercitiu care nu poate fi facut cu deplina responsabilitate decat de un vorbitor nativ de limba chineza.

Caracterele ambigue sau problematice, precum si neclaritatile de text sunt marcate si detaliate la tot pasul, traducatoarea oferind toate alternativele rezonabile de fiecare data. Asadar, tot ce ramane de facut cititorului dornic sa patrunda esenta scrierii lui Lao Zi si, prin ea, (as indrazni sa spun si) esenta culturii chineze, este sa se apropie de text cu onestitate si rabdare. N-am citit Analectele lui Confucius, dar m-as aventura sa spun ca, pentru invataceii de orice nivel ai limbii chineze, nu exista exercitiu mai bun decat Dao De Jing.

Desi influentele ideilor indiene (budiste si pre-budiste) se simt pe alocuri, ele raman in Dao De Jing mai mult ca niste arome discrete, doar o marca geografica a ideilor care circula independent de vointa oamenilor, fiind totodata de fiecare data greu de precizat care a fost directia de efuzie a fiecarei idei in spatiul sino-indic.

Inca un lucru admirabil la Dao De Jing este ca textul lucrarii poate fi abordat la fel de bine din aproape orice unghi. Am spus deja despre valoarea abordarii lingvistice, doar pentru ca editia pe care am citit-o eu te invita la asta. Dar orice soi de abordare - stiintifica, antropologica, istorica, etnologica, culturala, sociologica, etica, juridica sau religioasa (ca sa le enumar doar pe cele la care ma pot gandi acum) - este la fel de bun, iar scrierea lui Lao Zi ofera la fel de multe satisfactii in oricare din aceste directii.

Cam astea sunt consideratiile mele generale pe marginea textului. Ma voi abtine de la evaluarile legate de continutul textului, o data pentru ca literatura secundara pentru Dao De Jing este suficient de vasta incat sa nu poate fi cuprinsa intr-o intreaga viata de om si a doua oara pentru ca sper ca la un moment dat sa gasesc resursele pentru o intreprindere in directia studierii (mai) aprofundate a acestui text absolut esential al culturii umanitatii.

Deocamdata trec la extrasele unei prime lecturi care probabil n-are cum sa fie altfel decat sumara:

39: "Nimeni nu poate pazi vreme indelungata o casa plina cu aur si jad."

42: "Vasul se face din lut, dar de folos iti este golul din el."

45. "Teama de o mare nenorocire vine de la grija pentru trup. Daca nu-mi pasa de trup, ce necazuri mai am?"

68: "Omul urmeaza legea pamantului, pamantul urmeaza legea cerului, cerul urmeaza legea lui Dao, iar Dao isi urmeaza siesi."

80: "De la inceputuri in univers a fost ordine si dupa aceea au aparut numele."

81: "Intelepciune inseamna a-i cunoaste pe altii; a te cunoaste pe tine inseamna iluminare.

A-i invinge pe ceilalti inseamna tarie; a te invinge pe tine inseamna a avea adevarata putere.

Bogat este cel care cunoaste indestularea.

Are vointa cel care se invinge pe sine si-l urmeaza pe Dao.

Dainuieste cel ce isi pazeste firea si nu se abate de la ea.

Nemuritor este cel ce moare, dar nu piere."

85: "Cand dorintele pier, inima oamenilor nu se mai tulbura si atunci pacea si ordinea se vor statornici de la sine in lume."

131: "Am trei comori pe care le pazesc cu strasnicie: prima e iubirea de oameni, a doua e simplitatea si cumpatarea si a treia este lipsa de indrazneala de a fi primul in lume."

133: "Adevaratul soldat nu-si arata vitejia; cel ce stie sa poarte lupta nu se lasa cuprins de manie; cel ce stie sa-i infranga pe dusmani nu cauta sa lupte. Cel ce stie sa-i foloseasca pe oameni, se aseaza mai prejos de ei."

136: "A sti ca nu stii este cel mai bine. A nu sti, dar a te preface ca stii, inseamna boala."

139: "A ucide-n locul celui menit sa ucida inseamna ca un nepriceput sa ciopleasca in locul mesterului. Dintre cei care cioplesc in locul mesterului, putini sunt insa aceia ce nu-si ranesc mainile."

150: "Omul Sfant nu aduna nimic pentru sine: cu cat face mai mult pentru altii, cu-atat dobandeste mai mult si cu cat da mai mult, cu-atat are mai mult."

Responsabilitate aplicata

Cand am auzit prima data de CSR, prin 2007, mi s-a parut - pe langa reactia emotionala de fascinatie pe care am avut-o fata de concept - ca este fix ceea ce lipsea pentru a imblanzi, pentru a civiliza "capitalismul salbatic" care, cu toata autosuficienta cu care proclama atotputernicia profitului cu orice pret, are anumite efecte nocive dupa care nici macar nu trebuie sa ne uitam prea departe ca sa le vedem. Nu insist nici pe degradarea valorica pe care o aduce transformarea acumularii de capital in unicul scop al existentei, nici pe distrugerea mediului, nici pe transformarea societatii in acel bellum omnium contra omnes al lui Hobbes in care optimistul din mine se incapataneaza sa nu creada, nici pe vreun altul dintre numeroasele aspecte negative ale unui mediu de afaceri ne-etic (si prin asta iresponsabil); nu ele fac obiectul acestui articol.

Obiectul acestui articol este o campanie de traditie deja, lansata tot in 2007 de www.responsabilitatesociala.ro, unul din primele locuri in care am poposit in momentul in care am inceput sa ma documentez despre CSR si una din opririle esentiale ale oricarui internaut roman cu preocupari de responsabilitate sociala sau de guvernare corporatista. Campania se cheama Bilantul Responsabilitatii Sociale si cand am vazut-o prima data am devenit foarte curios sa-i vad rezultatele. Campania isi propune sa deseneze un soi de tablou al felului in care onlineul romanesc recepteaza responsabilitatea sociala a corporatiilor, un tablou interesant de privit, dar la care nu m-am gandit sa particip pentru ca interesele mele in CSR se leaga mai mult de aspectele teoretice ale domeniului decat de realitatile imediate, intotdeauna imperfecete. Invitatia lui Dragos Dehelean insa ma onoreaza foarte tare, suficient de tare incat sa incerc sa nu insel increderea cu care ma simt creditat.

Asadar, desi ma consider in cel mai bun caz un modest prestator de servicii in slujba cititorilor mei mai degraba decat un lider de opinie, iata raspunsurile mele la cele 4 intrebari:

1. Care sunt primele 3 companii pe care le apreciezi cel mai mult pentru cum s-au implicat in societate in 2010 si de ce?

Pai de obicei socot ca topurile, atata vreme cat nu se refera la lucruri strict cuantificabile, au doar o utilitate limitata. Nu voi face deci un top 3, ci voi vorbi despre cateva companii ale caror activitati de CSR mi s-au parut dintre cele mai vizibile.

- Vel Pitar. O prezenta mai degraba neasteptata intr-un asemenea top al unei companii care face paine. Dar e evident ca planul de afaceri al Vel Pitar e gandit pe termen lung. O companie cu o prezenta pe piata destul de indelungata, Vel Pitar a crescut usor ca painea de casa, fara sa faca rabat de la standardele de calitate si pastrand, de-a lungul timpului, preturi sub nivelul acestor standarde de calitate si un respect intact pentru consumator. Fara stiri despre companie, fara prezenta media, fara vreun zvon sau vreo poveste urata, Vel Pitar si-a vazut de treaba pentru ca in ultimii ani sa devina un jucator foarte activ pe "piata CSR" (daca se poate vorbi de asa ceva). Ma gandesc in primul rand la portalul www.imparte.ro, care isi propune - si reuseste destul de bine - sa fie o platforma de intalnire a celor dispusi sa ofere cu cei care au nevoie sa primeasca, dar si la anchetele si campaniile sociale din jurul si din afara acestei platforme. Foarte important - Vel Pitar pare sa faca asta din convingere. Cum spuneam, ei n-au nici o imagine de spalat, nici o poveste urata de ascuns sau de facut uitata si, speram, nici vreun alt schelet in dulap. Pur si simplu, asa au considerat ei. Fie din convingere dezinteresata, fie din ideea ca implicarea sociala le-ar oferi o expunere mai puternica decat publicitatea clasica - initiativa Vel Pitar e laudabila. Mai mult inca, desi n-am vazut actiuni similare de la companiile din domeniul moraritului si panificatiei, e zona in care astfel de actiuni m-ar surprinde cel mai putin. Vorbind strict de brand, personal am multa incredere si in companii ca Boromir, Titan sau Baneasa. Sa fie de la obiectul de activitate?

- Tuborg (URBB) si Beck's . Nu mi-am dat seama pana n-am inceput sa scriu, dar da, se pare ca brandurile din zona FMCG imi inspira mai multa incredere decat altele. Am mentionat Tuborg si Beck's pentru actiunile lor legate de muzica. Sustinerea trupelor, sponsorizarea festivalurilor, initiative inedite, ca Beck's Train, lucrurile astea. Sigur, sponsorizarea catorva trupe si organizarea catorva evenimente nu tine nimanui de foame si nu salveaza planeta si de multe ori arata mai degraba a miscare de branding si publicitate decat a implicare sociala. Dar desprinderea de publicitatea clasica si mutarea brandingului intr-o zona mult mai apropiata publicului tinta demonstreaza ca respectivelor companii le pasa de publicul tinta. Iar asta, dragii mei, mie mi se pare un lucru mare. Cat despre cei care plang prin simpozioanele CSR ca dam prea mult la saraci si prea putin la cultura... despre asta o fi vorba? Mentiuni onorabile, din aceeasi zona economica, primesc si berea Stejar (pentru legarea de nationala de rugby) si chiar si Bergenbier (pentru consecventa cu care mentine parteneriatul cu o institutie care aduce mai degraba prejudicii brandului - nationala de fotbal). Spre deosebire de tutun, consumul de bere nu e nociv. Excesul de bere e nociv.

- Adevarul Holding. Evident, pentru preluarea ideii bune "cartea + ziarul" introdusa in Romania de Cotidianul, si pentru extinderea ei pana hat, dincolo de limita banalizarii. Chiar daca e in primul rand o activitate comerciala, chiar daca aparitiile Adevarul sunt selectate pentru potentialul comercial mai degraba decat pentru valoarea culturala, colectiile lor au scazut pretul cartilor, au popularizat lectura si au reapropiat multi oameni de carte. Sunt multe minusuri in ce se intampla la Adevarul, dar asta nu inseamna ca trebuie sa uitam de plusuri.

Intentionat le-am lasat pe dinafara pe Petrom (Petrom City, Tara lui Andrei, Crosul Petrom), bancile (in primul rand RBS pentru calcularea unui scoring al responsabilitatii la creditare, Raiffeisen si Unicredit cu bicicletele, OTP pentru Dreptul de a Citi, BCR pentru programul de educatie financiara) si companiile de telefonie mobila pentru ca, in ciuda bugetelor imense investite in programe de implicare sociala, pacatele acestor companii sunt mult mai mari, perceptia lor in constiinta comuna e mai degraba negativa, iar in morala (de care responsabilitatea se leaga direct) o mana nu spala pe alta, o fapta buna nu rascumpara o actiune iresponsabila.

2. In ce masura marile companii au raspuns in 2010 asteptarilor tale in privinta implicarii in societate?

Un raspuns simplu la intrebarea asta ar fi "In mare masura". Acest raspuns este insa destul de irelevant, in conditiile in care asteptarile mele sunt destul de scazute. Ideea e ca da, desi climatul economic n-a fost dintre cele mai propice, companiile preocupate - sau care au mimat preocuparea fata de - implicarea sociala si-au mentinut drumul si si-au continuat, diversificat sau innoit programele de implicare sociala, chiar daca cu bugete mai mici. Avem, as zice, motive sa fim optimisti. Formele, importate initial strict pentru a respecta o anumita structura organizationala, incep sa capete fond, sa se aclimatizeze, sa se adapteze conditiilor si provocarilor locale. Iar la nivel de IMM-uri, desi lucrurile par a se misca mai incet, exista o serie intreaga de idei care incep, timid, sa circule. E de bine, asadar.

3. Ce asteptari ai de la companii in privinta responsabilitatii sociale pentru 2011?

Eh, asta e o intrebare ceva mai dificila. Privesc 2011 la fel ca 2010, si ca orice in general: fara iluzii, cu cat mai putine asteptari posibile si cu mintea deschisa la eventuale posibilitati de actiune in directia optimizarii starii de fapt. Daca vorbim de ce mi-as dori sa se intample, atunci e destul de simplu. Simplu, ca principiile responsabilitatii: respectul fata de toti stakeholderii, respectul fata de angajamentele luate, implementarea tot mai hotarata si transformarea in norma a principiilor responsabilitatii (colectarea selectiva in interiorul companiei, punerea la punct si educarea angajatilor in vederea folosirii sistemelor de reciclare, reducerea si - unde e posibil - renuntarea la materiale poluante, incurajarea atitudinilor responsabile atat ale angajatilor cat si ale clientilor etc.). Cat despre cauzele pe care as vrea sa le sustina, consider ca cel mai potrivit ar fi ca fiecare companie sa-si axeze programele de implicare sociale pe segmentul clientilor sau al potentialilor clienti. CSR-ul va deveni o atitudine usor de imbratisat numai in momentul in care beneficiile pe care le aduce vor fi vizibile si cat mai directe. O editura, de exemplu, va beneficia cel mai mult de pe urma unor donatii de carti, dotari de biblioteci sau sustinerea unor programe de popularizare a lecturii. La fel, mi se pare ca o companie de talia Petromului ar putea sa renunte la greenwashing in favoarea unor investitii in programe de cercetare din domeniul energiilor alternative, ale biocombustibilililor si al combustibililor regenerabili, cu intoarceri ale investiei mult mai avantajoase atat pentru companie, cat si pentru societate.

4. Ce esti dispus sa faci pentru a le stimula pe companii sa fie mai responsabile in 2011?

Intrebarea asta imi pare a se referi mai degraba la alocarea de resurse decat la unele disponibilitati psihice oarecare. Incerc constant sa-mi transform stilul de viata intr-unul cu un impact negativ tot mai mic si mi-ar placea sa vad aceasta atitudine peste tot in jurul meu. Sigur ca sunt dispus sa consum cu precadere produse ale companiilor cu o imagine buna si in cele mai multe dintre cazuri sunt dispus sa renunt - in masura posibilului - la a consuma produse ale companiilor iresponsabile. Dar asta mi se pare atitudinea pasiva. Sunt dispus sa ma implic activ in stoparea actiunilor iresponsabile ale unor companii (asa cum imi pare de exemplu daramarea cladirilor de pe Buzesti), atata vreme cat aceste actiuni sunt eficiente. Mi-ar placea sa am capacitatea sa vin in intampinarea nevoilor si dorintelor companiilor de a se implica social prin punerea la dispozitia lor a unor parghii si mecanisme de actiune responsabila care sa functioneze deja, fie si doar in teorie. Si inca visez la compania cu balanta financiara pozitiva si cu impact negativ 0 aspura tuturor stakeholderilor. Evident, o utopie.

Are you gonna eat that?

Jonathan Safran Foer - Eating Animals, Back Bay Books, 2010

Mi se pare ca scriitorii americani au descoperit un bun surogat pentru talent: documentarea. Cartea lui JSF nu e vreo capodopera, e in schimb extrem de minutios documentata. Din cele 341 de pagini ale cartii, 60 sunt bibliografie. Citim, practic, un reportaj cu dimensiuni de roman. De altfel, autorul ne cam transmite, printre randuri si aproape scuzandu-se, ca lucrarea lui e mai degraba jurnalistica decat literara.

Pretextul marturisit al cartii a fost nasterea fiului autorului, eveniment care se leaga cel mai profund - in mintea lui cel putin - de hrana si de hranire. Asadar, JSF, un omnivor cu exercitiul ocazional al vegetarianismului, incearca sa-si raspunda la o intrebare cel mai probabil fara raspuns. Care e cel mai bun regim alimentar?

E o carte care te tenteaza s-o judeci dupa coperta, iar JSF chiar intreaba la un moment dat "La ce v-ati gandit cand ati vazut titlul cartii?". Puternic titlu, e drept, si chiar daca nu duce pe toata lumea automat cu gandul la o pledoarie pro-vegetarianism, e destul de clar ca e vorba despre obiceiuri culinare. Mi-a placut initial ca se pleaca la drum fara vreo prejudecata, ca omul isi propune sa ne prezinte doar fapte, nu si pareri. Spre final insa, cartea deraiaza puternic spre partizanat, devine artagoasa, incitatoare si partizana, si-atunci m-am detasat de mesaj.

Ignorand insa aspectele stilistice, continutul e o compilatie interesanta. E ca si cum autorul ar fi luat toate informatiile de 1-2 randuri gasite la "stiati ca..." prin tot soiul de reviste, brosuri, emisiuni TV, pliante etc. legate de nutritie si le-ar fi pus in carte. Iar acest mix este ingrozitor prin intensitate: 10 miliarde de animale terestre sunt omorate anual pentru hrana in SUA; un om mananca in media 21.000 de animale in timpul vietii; 250 de milioane de pui masculi de rasa ouatoare sunt distrusi la nastere anual in SUA; intre 80-90% din captura vaselor de pescuit sunt victime colaterale, pesti care sunt aruncati morti inapoi in mare etc. etc. etc.

In ce masura asta convinge pe cineva sa-si schimbe obiceiurile culinare e greu de spus. Autorul pluseaza cu descrieri ale tratamentului ingrozitor la care sunt supuse, de la nastere pana la ucidere animalele de ferma. Pe mine unul, nici asta nu m-a convins. Ah, da, saracii pui stau inghesuiti in custi. Ai fost vreodata la un concert rock, Jonathan?

Daca m-a convins de ceva, atunci mancatul cainilor este acest fapt. Spre inceputul cartii, JSF se intreaba de ce ne repugna ideea mancatului carnii de caine, cand exista atatea motive pro: in multe culturi s-a mancat caine, carnea de caine e gustoasa si hranitoare, cainii nu sunt cu nimic superiori porcilor, de exemplu, s.a. Evident, n-o sa ma apuc sa mananc caine, dar in principiu n-as avea nimic impotriva. Nu prea inteleg de ce ar avea cineva.

Ce-am extras din carte sunt mai mult cifre, socante prin dimensiunile realitatilor pe care le releva, si prea putin formulari memorabile. Am extras, asadar, "stiati ca"-uri. Iata-le:

15: "more than ten billion land animals slaughtered for food every year in America"

31: "If we were to one day encounter a form of life more powerful and intelligent than our own, and it regarded us as we regard fish, what would be our argument against being eaten?"

32: "Food choices are determined by many factors, but reason (even consciousness) is not generally high on the list."

34: "Globally, roughly 450 billion land animals are now factory farmed every year.(There is no tally of fish)"

40: "I felt shame for living in a nation of unprecedented prosperity - a nation that spends a smaller percentage of income on food than any other civilization has in human history - but in the name of affordability treats the animals it eats with cruelty so extreme it would be illegal if inflicted on a dog."

48: "What happens to all male offspring of layers? If man hasn't designed them for meat, and nature clearly hasn't designed them to lay eggs, what function do they serve?

They serve no function. Which is why all male layers - half of all the layer chickens born in the United States, more than 250 million chicks a year - are destroyed."

49: "The average shrimp-trawling operation throws 80 to 90 percent of the sea animals it captures overboard, dead or dying, as bycatch (Endangered species amount to much of this bycatch). Shrimp account for only 2 percent of global seafood by weight, but shrimp trawling accounts for 33 percent fo global bycatch."

115: "So how much suffering is acceptable? [...] How much suffering will you tolerate for your food?"

174: "farmed animals in the United States produce 130 times as much waste as the human population - roughly 87,000 pounds of shit per second"

190: "a 10 to 30 percent death rate is seen as good by many in the salmon industry"

193: "Although one can realistically expect that at least some percentage of cows and pigs are slaughtered with speed and care, no fish ever gets a good death. Not a single one. You never have to wonder if the fish on your plate had to suffer. It did."

196: "A vegetarian diet can be rich and fully enjoyable, but I couldn't honestly argue, as many vegetarians try to, that it is as rich as a diet that includes meat."

219: "The reality is that all food production involves altering the environment to a certain extent."

258: "compassion is a muscle that gets stronger with use, and the regular exercise of choosing kindness over cruelty would change us."

262: "animal products still account for only 16 percent of the Chinese diet, but farmed animals account for more than 50 percent of China's water consumption"

266: "Today's turkeys are natural insectivores fed a grossly unnatural diet, which can include 'meat, sawdust, leather tannery by-products' and other things whose mention, while widely documented, would probably push your belief too far."

Ole!

Wigan Athletic - Manchester United 0-4 (Chicarito '17 '74, Rooney '84, Fabio '87), Barclays Premier League Matchday 28, 2011-02-26, DW Stadium, Wigan, Greater Manchester

"Dar trebuia sa ne veselim si sa ne bucuram, pentru ca acest frate al tau era mort, si a inviat, era pierdut si a fost gasit" (Luca 15:32)

Ramane o discutie libera cat de mari sunt asemanarile dintre Chicarito si Ole si, pentru ca n-am urmarit United in primul sezon al lui Solskjaer(1996-1997), dar e sigur ca daca tanarul Chicarito va continua sa joace si sa inscrie in acelasi ritm pentru United inca vreun deceniu si-un pic, bannerul care ii va gratula recunostinta Old Traffordului va fi mai mare decat acel "2O LEgend" care impodobeste acum inelul doi al celui mai mare stadion din Premier League. Pentru ceva mai putin de un sezon, de cand e pe Old Trafford, Chicarito a dovedit deja ca e unul din cei mai valorosi fotbalisti pe care Ferguson ii are la dispozitie in momentul asta. Iar daca, in afara de Solskjaer, ar mai fi cineva caruia i s-ar potrivi porecla de Babyface killer, acel cineva cu siguranta se numeste Javier Hernandez Balcazar.

Wigan a inceput bine meciul, curajos, si gandurile negre au aparut relativ repede. United a castigat doar de 3 ori in deplasare sezonul asta, si in nici un caz n-ar avea nevoie sa piarda puncte in meciul asta, cu 3 zile inainte de vizita pe Stamford Bridge, in conditiile in care Arsenal e la doar un punct in spate, iar perioada imediat urmatoare ii poate propulsa spre un careu de trofee nemaivazut in Anglia pana acum, incepand cu Cupa Ligii, a carei finala o joaca maine impotriva Birminghamului lui Alex McLeish, si trecand de United in drumul lor spre Cupa Angliei (etapa urmatoare - daca trec de Leyton Orient), titlul Premier League si Champions League. In plus, Wigan e o echipa cu sclipiri sudamericane, Hugo Rodallega e un varf bun si tot timpul periculos, iar la mijloc il au pe N'Zogbia, unul din mijlocasii valorosi ai Premier League. Sigur, sunt pe locul 19, dar asta e o chestie foarte inselatoare, ca doar aici nu-i Spania.

Din fericire, a durat doar vreun sfert de ora. Lucru mai rar in ultima vreme, atacurile lui United au fost ceva mai decise decat de obicei, iar al doilea ceva mai serios s-a finalizat cu gol. Pasa Nani din lateral stanga, Chicarito a aparut la coltul scurt in 6 metri si a deviat spectaculos in poarta. Wigan merita aplaudati pentru ca au jucat deschis, mult pentru capacitatile lor, si au avut o mare sansa sa egaleze imediat dupa acest prim gol. Noroc ca Moses l-a luat la tinta pe van der Sar, iar olandezul nu s-a ferit, chiar daca a parut pentru un moment c-ar fi fost impuscat. Cu asta si cu inca o parada ceva mai tarziu, veteranul lui United a contribuit probabil decisiv la cele 3 puncte de azi. Pentru ca altfel, United a intrat timp de aproape o ora in aceeasi letargie pe care am tot vazut-o in ultima vreme, cel mai recent marti in dull-festul de pe Velodrome-ul din Marseille. Numai faptul ca Moses, atacantul lui Wigan, e complet lipsit de simtul golului a facut ca scorul sa ramana 1-0.

Abia cu vreun sfert de ora inainte de final s-au limpezit treburile. Fortele au facut sa fie tot Chicarito, care mai ratase o ocazie singur cu portarul ceva mai devreme. O pasa excelenta a lui Rooney care a depasit apararea gazdelor l-a lasat pe mexican singur in fata lui Al Habsi, cu suficient timp sa-si calculeze tirul, iar executia a fost nemiloasa. Si, pentru cei care asteptau mai mult de la Rooney, cel mai bine platit fotbalist al planetei a inscris al treilea sau gol din actiune in acest sezon de Premier League, dupa o pasa a lui Berbatov care l-a lasat singur la 6 metri de poarta goala. O simpla formalitate, ca si ultimul gol, al patrulea, al lui Fabio, nu foarte important pentru cele vreo cinci minute care ramasesera de jucat, dar de referinta pentru tanarul fundas brazilian, care n-a mai reusit pana azi sa inscrie la echipa mare.

90 de minute mai tarziu, sentimentele intunecate de la inceput isi schimbasera cu totul coloratura. 4-0 e un rezultat incurajator in orice conditii, chiar daca jocul a fost pe alocuri suparator de echilibrat. A fost un meci placut, si asta e important, nici o echipa n-a refuzat jocul, chiar daca Wigan ar fi avut toate motivele s-o faca. Rooney pare in revenire de forma, Chicarito e o certitudine, iar Nani castiga in constanta pe zi ce trece. Cat despre Arsenal... poate se mobilizeaza si Birmingham maine!

Tristeti provinciale

Revolutionary Road (USA, 2008), Regia: Sam Mendes

Pe masura ce se desfasura intriga filmului, incercam sa-mi dau seama cum sa-l interpretez. E vorba de o poveste din suburbii? E o drama despre clasa de mijloc, un anti-Great Gatsby? E despre spleen, insingurare si evadare? E o poveste despre ambitie si familie? Contraproductive intrebari, evident, Revolutionary Road e cate putin din fiecare, fara sa se opreasca in particular la ceva.

Momentul cheie, momentul in care filmul ar fi putut sa se lanseze pe traiectoria spre memorabilitate, a fost cel in care April (Kate Winslet) isi anunta sotul ca urmeaza sa aiba un al treilea copil, ceea ce le-ar fi compromis plecare la Paris. Dilema e una relativ banala: alegem un viitor sigur, cu 3 copiii si o slujba mai buna sau alegem tocmai sustragerea din acest viitor, evadarea la care am visat, dar nesigura, plina de necunoscut si, probabil, de dificultati?

Dar asemenea dileme simple supravietuiesc banalitatii lor tocmai prin faptul ca refuza posibilitatea unui raspuns corect, al unei alegeri bune. Ele raman semne de intrebare chiar si mult dupa ce alegerea pe care o facem (sau am facut-o) nu mai are nici o relevanta. Daca ne-ar fi lasat cu intrebarea, filmul ar fi fost excelent. Prin faptul ca ne da un raspuns, ca incearca sa ne lamureasca, eventual sa ne si "invete" cum "ar trebui" sa procedam intr-o atare situatie, dupa parerea mea povestea vireaza spre esec. Era nevoie doar sa taie ultimele 5 minute. E vorba de un fapt de viata, de o drama mai mult sau mai putin banala dar in tot cazul atemporala, repetabila oricand si oriunde. N-avem nevoie de deznodamant la asa ceva. Nu exista deznodamant la asa ceva.

Remarcabile prestatiile actoricesti, insa. Cand am vazut-o pe Kate Winslet in The Reader am spus ca nu mai are prospetimea din Titanic si ca ar trebui sa schimbe putin registrul rolurilor abordate. Aici, in schimb, reuseste sa fie ce vrea ea. De la adolescenta frumoasa pana la mama a doi copii, casnica macinata de frustrari si indreptandu-se spre o batranete urata, Kate Winslet reuseste sa fie ce vrea ea, cum vrea ea, si sa arate credibil in toate ipostazele. Di Caprio e si el bun, dar am impresia ca in filmul asta rolul lui a fost doar sa intoarca paginile partiturii dupa care se desfasoara Kate Winslet.

Cateva insertii interesante (fiul nebun al vecinilor, nevoia de evadare prin infidelitate a sotului) alterneaza cu secventa care puteau la fel de bine sa lipseasca (secventa infidelitatii sotiei, de exemplu) si raman, pana la urma, doar vreo doua momente memorabile. E bine scris si bine jucat momentul in care sotia isi da seama ca nu-si mai iubeste sotul, si la fel de bine cel in care se hotaraste sa dea casniciei lor aparenta de perfectiune pe care de fapt nici unul dintre ei nu si-o doreste.

Si mi-a placut replica nebunului: "Money is a good reason. But it's hardly ever the real one."

Cam asta.

Not another Manchester derby

Manchester United - Manchester City 2-1 (Nani '41, Rooney '78 - Silva '65), Barclays Premier League 2011 Matchday 27, 2011-02-12, Old Trafford, Manchester

Corupt de consumul excesiv si aproape exclusiv de presa sportiva engleza si de multe nopti pierdute cu FIFA, imi e de multe ori mai usor sa ma exprim in streotipiile acestora. Una din frazele preferate ale comentatorilor englezi - aproape o emblema pentru Andy Gray - este "We all know what he's capable of". E usor ca, atunci cand un fotbalist iesit din forma - recte Rooney - reuseste cate-o executie exceptionala, sa spui: "Ah, dar stim cu totii de ce e capabil. Stiam ca e bun, era doar o problema de timp pana cand si-ar fi revenit." Dar adevarul e ca... nu prea stiam. Rooney poate sa faca multe. Alearga, e tehnic, are sut, are viziune, loveste bine cu capul, intra in combinatii, joaca pe 2-3 posturi simultan, dar asemenea executii... n-am mai vazut. Minge dificila, semiinaltime, spatele la poarta, si o foarfeca executata 1 la 1 dupa figurile din manual... asta e mai degraba treaba de vreun van Basten sau Rivaldo, nu de atacant englez indesat, urat, artagos si muncitor. Joe Hart nici macar n-a urmarit mingea. Nici el nu stia de ce e capabil Rooney.

Poate aici e cheia succesului lui United. Ca sa reiau o metafora la moda, United e o echipa plina de pianisti, dar fiecare isi cara singur pianul. Nu zic, City au incropit o echipa mai mult decat decenta relativ repede, chiar si raportat la muntii monstruosi de bani pe care i-au cheltuit. Numai ca, dincolo de povestile cu echilibrul intre tineri si batrani, intre crescuti de club si mercenari, e nevoie ca cei 11 de pe teren macar sa se cunoasca intre ei inainte de a putea spera sa se bata pentru vreo chestie facuta din argint. La anul o sa fie candidati seriosi la orice, si or sa aiba un loc de Champions League aproape garantat, si chiar daca bannerul care numara anii de cand n-au mai castigat nimic mai are ceva de numarat, senzatia e ca sunt mult mai multi in spate decat in fata. Deocamdata, cu tot locul lor 3, or sa depinda probabil, la fel ca anul trecut, de un meci decisiv cu Tottenham pentru locul 4.

Meciul asta, si in general intalnirile cu United, are importanta pentru suporteri, dar sunt convins ca cei mai cerebrali dintre ei nu si-au tatuat "Machester City - 2011 Champions League winners" pe nicaieri. Am mai spus, ca suporter United n-am avut nici o emotie legata de rezultat. Diavolii n-au nimic de demonstrat in fata vecinilor in albastru si, chiar daca intalnirile cu City au devenit dintre cele mai grele meciuri ale sezonului, rivalitatile si tensiunile locale mai degraba ii ajuta pe oamenii lui Sir Alex.

Ratarea lui Silva din primele minute a fost intampinata de zambetul condescendent al zeilor fotbalului in timp ce manau mingea prin exteriorul barei din stanga, ca atunci cand un lup adolescent il provoaca un pic prea devreme pe masculul alpha al haitei. Luati, spre comparatie, faza in care Anderson a reusit sa scoata mingea spre poarta chiar daca Vincent Kompany avea clar prim-planul, si apucase sa ii ia fata total in duelul pentru acea minge. Sigur, City a avut mai multa posesie si a jucat poate ceva mai fluid, dar siguranta de sine si sangele rece nu se pot cumpara, oricat de mult petrol ar zace sub desertul saudit.

Nani, chiar daca e departe de talentul lui Ronaldo, a capatat seriozitate englezeasca si o maturitate in joc care probabil va face ca, atunci cand se va trage linie, lista lui de trofee sa fie mai lunga decat a pustiului din Madeira. Fara prea multe floricele, Nani a inceput sa joace foarte pragmatic, cautand intotdeauna centrarea decisiva, sutul letal, ultima pasa. In plus fata de majoritatea fotbalistilor britanici, flexarea naucitoare a gleznelor e si ea acolo. Numai ca, fata in fata cu Joe Hart, Nani n-a apelat la nici un truc, n-a incercat nici un giumbusliuc, n-a avut nevoie de nici o artificie. Tare si pe jos, minim de efort, maxim de eficienta, un gol care-a linistit galeria albastrilor mai mult decat ar fi putut-o face orice dribling. Cat despre tumba pe spate de dupa gol, marca inregistrata, sunt convins ca nici SAF nu s-a suparat.

Si da, pentru City nu pot avea cuvinte mai bune de-atat. Pentru ca, in ciuda fotbalistilor valorosi pe care i-au cumparat, in ciuda echipei care incepe sa se formeze pe City of Manchester stadium si in ciuda unei aparente de fotbal mai inchegat astazi, au avut nevoie de o deviere norocoasa ca sa marcheze. Si n-au parut in nici un moment ca ar putea pleca acasa cu 3 puncte. Poate au nevoie de inca un Denis Law.

Blue pill

Manchester United - Aston Villa 3-1 (Rooney '1 '45, Vidic '63 - Bent '59), Barclays Premier League 2011 Matchday 25, 2011-02-01, Old Trafford, Manchester

N-am mai scris nimic de meciurile lui United in ultima vreme si din motive mundane, dar si pentru ca lucrurile in teren se desfasoara pe cat de spectaculos, pe atat de previzibil. Fie ca face cate-un egal in deplasare, fie ca bate cu 5-0, fie ca se chinuie in cupa cu cate-o echipa de liga inferioara si e nevoie de intrarea lui Giggs si-a lui Nani sa regleze lucrurile, United e bine inscrisa pe traiectoria constant ascendenta care o sa le aduca al 19-lea titlu si, cine stie, poate si ceva prin Europa. Cine-ar fi crezut asta in toamna, cand Chelsea avea o medie de peste 4 goluri pe meci, iar United avea serii de 6 meciuri fara victorie in deplasare? Sir Alex Ferguson, ma gandesc...

Meciul de astazi, totusi, a fost borna de sfarsit a unei perioade destul de agitate in ce priveste fotbalul britanic, chiar daca nu neaparat ala care se desfasoara pe teren. Torres la Chelsea, si cu asta a cam disparut si singurul motiv care ar fi putut sa ma faca gelos/invidios pe Liverpool. Abramovic a dat multi bani pe el, dar as fi tentat

sa spun ca merita. Sigur, orice transfer pe bani multi e un risc, si poate de-asta vulpoii batrani (Ferguson, Redkanpp) prefera sa astepte la chilipiruri sau la bijuterii inca nedescoperite (van der Vaart, Chicarito). Imi place Torres si dintr-un anumit punct de vedere mi-ar placea sa se afirme la Chelsea. Are si toate conditiile s-o faca. Dar sa respecte regulile: locul 2 si finala Champions League performantele maxime, si ramanem prieteni. In tot cazul, abia astept sa-l vad in albastru. Duminica, impotriva lui Liverpool.

Liverpool i-a luat pe Carroll si Suarez. Tot bani multi, risc dublu. Carroll e bun, as zice enervant de bun. Tehnic, puternic, bataios, ambitios. Cum zicea si Shearer, datorita lui e Newcastle asa sus in clasament acum. Dar lui Ashley i-au sclipit ochii prea tare cand a vazut atata banet gramada, si n-a ezitat. Probabil ca ar fi dat-o si pe ma-sa in banii astia. Miscare inteligenta sa-l ia pe Ireland, totusi. Pustiul e un pachet de potential, chiar daca n-a apucat inca sa se afirme asa cum trebuie pe nicaieri.

Suarez e si el recomadat de faimoasele 35 de goluri in 33 de meciuri in sezonul 2009/10 si de parcursul exceptional al Uruguayului la mondial. Beleaua cu amandoi atacantii e ca vor avea in spate de-alde Leiva, Kelly sau Jonjo Shelvey. Nu chiar cea mai buna linie de mijloc de care s-a auzit...

Oricum, pana la urma locurile in clasament s-au cam stabilit. Chelsea trebuie sa munceasca pentru locul de Champions League, Liverpool are nevoie de un car de noroc pentru un loc de cupa europeana, iar United nu pare sa mai aiba in momentul asta contracandidata serioasa la titlu. Dar ca spectator neutru, ziua de ieri a fost una dintre cele mai spectaculoase ale intermercato-urilor pe care-o tin minte.

In lumea mai putin tumultuoasa a echipelor care n-au probleme de personal in ianuarie, Giggs a fost ales cel mai bun jucator din toate timpurile pentru United intr-un sondaj care se tine, dupa stiinta mea, o data la 10 ani. Sigur, trecand peste aversiunea pe care o am

pentru superlativele relative si peste faptul ca in clasamentul asta Bobby Charlton a iesit abia al patrulea, in timp ce Ronaldo a fost al cincilea, Giggs merita toate laudele pe care le poate primi. 11 titluri cu acelasi club (probabil 12 din vara) si 850+ de meciuri in tricoul lui United sunt performante la care greu va mai indrazni cineva sa spere. Apoi, in epoca transferurilor pe sume imense si a banilor aruncati aiurea, Giggs reprezinta exact imaginea pe care Sir Alex "no value in the market" Ferguson incearca s-o cultive si s-o aseze la baza succesului actual al diavolilor: munca si loialitate. Giggs este Vasily Zaytzev al lui United, acel nea Ilie de la scularie al carui unic merit este c-a venit in fiecare zi la program, in timp ce lumea si-a vazut de treaba pe langa el. Modelul extremei stangi intr-un fotbal tot mai polarizat spre dreapta.

Si cu asta, m-am cam descarcat. Meciul de azi, in linie cu celelalte. Gol din primul minut, pentru o viata lipsita de emotii. Rooney a fost dinamita azi, nu numai pentru c-a dat doua goluri, ci si pentru ca s-a miscat foarte bine si e extrem de incurajator gandul ca usor-usor isi reconstruieste constanta cu care a dus echipa in spate aproape de unul singur sezonul trecut. Golul din ultimul minut al primei reprize, la fel, pentru linistirea totala a celor care aveau impresia ca imprevizibilitatea rezultatului e si ea o componenta a meciului asta. Si tot Rooney a asezat mingea cu care Vidic a stabilit scorul final, 3-1, la doar 5 minute dupa ce Bent incercase sa-i trezeasca pe oaspeti reducand din handicap cu un gol altfel foarte elegant.

Mi-a placut foarte mult jocul lui United, acele traiectorii de flipper ale mingii care par haotice, dar care se opresc tot timpul in locurile in care trebuie, viteza combinatiilor, apararea la 70 de metri de poarta lui van der Sar sau artificiile tehnice in exces ale tuturor celor din linia ofensiva: Nani, Rooney, Berbatov, Giggs si, dupa iesirea lui Fletcher - accidentat, Anderson.

Legat de van der Sar, n-o sa zic ca inca imi dau pumni in cap ca nu l-am luat in echipa mea fantastica si ca a dat pasa de gol azi. Dar mi-a palcut foarte tare mimica a lui dupa ce a castigat o minge in careu si a aterizat cu fata in iarba. Olandezul avea o expresie care spunea memorabila replica a lui Danny Glover in Arma Mortala: "I'm too old for this shit!" O sa ne lipseasca, chit ca am impresia ca Lindegaard ala are ceva stofa.

Are sens sa zic ceva de cele doua penaltyuri care au cam fost si care nu s-au dat, Dunne lovindu-l pe Nani in prima repriza si O'Shea facand hent in careu in a doua? N-as zice.

Nu, n-am uitat povestea cu Rooney din toamna si inca il consider tradator, dar in momentul asta e ca un partener infidel. Cumva-cumva, am retineri fata de el, dar il iubesc prea mult ca sa nu-l iert.